vineri, 31 octombrie 2014

Peste 1.000 de băcăuani au refuzat cardul de sănătate „din motive religioase” sau „din superstiţie

Deşi distribuţia cardurilor de sănătate a început în septembrie în toată ţara, mai multe persoane au refuzat să accepte aceste schimbări. Aşa s-a întâmplat şi la Bacău, unde mai mulţi credincioşi au respins cardurile, pe motiv că acestea ar fi „unealta Satanei”, scrie presa locală.
„Din păcate, o parte din beneficiarii serviciilor noastre, mai ales cele mai în vârstă, din motive religioase, din superstiţie, refuză să primească cardul. Pur şi simplu îi refuză pe colegii noştri”, a precizat Sorin Şova, liderul de sindicat al poştaşilor băcăuani. „Estimăm, în momentul de faţă, că sunt peste 1.000 de persoane în această situaţie”, a adăugat acesta.
Peste 5,5 milioane de carduri de sănătate au fost predate asiguraţilor, în prima lună de la începerea acţiunii, la 19 septembrie, conform Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Aproximativ 4,5 milioane de carduri preluate de Poşta Română se află în prelucrare şi vor fi livrate conform gaficului. Rata de distribuire a cardului naţional de sănătate este, în acest moment, de peste 85%, relatează Mediafax.
Preşedintele CNAS, Vasile Ciruchea a precizat că doar asiguraţii cu vârsta peste 18 ani vor primi carduri de sănătate.
„Copiii sunt asigurati prin lege, aşadar vor beneficia ca şi până acum de serviciile medicale, fără să fie necesară prezentarea cardului personal sau al unuia dintre părinţi. În această categorie intră şi copiii instituţionalizaţi”, a spus Ciurchea. „De asemenea, serviciile medicale de urgenţă fac parte din pachetul minim de servicii medicale, care se acordă atât persoanelor asigurate cât şi persoanelor neasigurate. La accesarea acestui tip de servicii nu este necesar ca pacientul să facă dovada calităţii de asigurat”, a completat acesta.

Ce îşi doreşte cel mai mult cel răposat de la rude şi prieteni

Una dintre cântările de la slujba înmormântării ortodoxe este redactată în numele celui adormit, care le cere celor vii să se roage pentru el:
"Văzându-mă zăcând fără glas şi fără suflare, plângeţi toţi pentru mine, fraţilor şi prietenilor, rudelor şi cunoscuţilor, căci ieri vorbeam cu voi şi fără de veste mi-a venit înfrico­şătorul cea al morţii. Ci veniţi toţi care mă iubiţi şi mă să­rutaţi cu sărutarea cea mai de pe urmă, că de acum nu voi mai umbla, nici nu voi mai vorbi cu voi. Pentru că mă duc la Jude­cătorul, unde nu este părtinire; căci sluga şi stăpânul împreună vor sta; împăratul şi ostaşul, bogatul şi săracul în aceeaşi cinste vor fi; şi fiecare, după faptele sale, sau se va preamări, sau se va ruşina. Ci vă rog pe toţi şi mă cucernicesc vouă, să vă rugaţi neîncetat lui Hristos-Dumnezeu pentru mine, ca să nu fiu rân­duit, după păcatele mele, la locul de pedeapsă, ci să mă aşeze unde este lumina vieţii."
Aceste cuvinte ne arată ce îşi doreşte cel mai mult cel răposat de la rude şi prieteni: nu o înmormântare somptuoasă, nici cuvinte de condoleanţe, nici doliu, ci o rugăciune puter­nică, prin mijlocirea căreia sufletul său să ajungă în mâinile lui Dumnezeu.

Mănăstirea PUTNA refuză să accepte CARDUL de sănătate: Considerăm că ni se restrânge LIBERTATEA. Când vor fi funcţionale noile carduri

Monahii şi monahiile de la mai multe mănăstiri din judeţul Suceava au refuzat să intre în posesia cardului de sănătate, informează Adevărul, citând surse oficiale. Printre mănăstirile care au refuzat cardurile se numără Putna, Sihăstria Putnei, Suceviţa, Buda şi Moldoviţa.
Livrare gratuita in 24 de ore!
Stareţa mănăstirii Suceviţa, stravofora Mihaela Cozmei, a confirmat că măicuţele din aşezământul monahal au refuzat cardurile, dar a refuzat să explice motivele pentru care au luat această decizie. „Nu e obligatoriu să le primim. Sunt nişte chestiuni personale. Considerăm că ni se restrânge libertatea”, a spus aceasta.
Săptămâna trecută, cardurile de sănătate au fost refuzate şi de monahiile de la Mănăstirea Dobru, din judeţul Neamţ .„Refuz includerea persoanei mele într-un sistem informatic global de supraveghere, introducerea într-un sistem a datelor privind viaţa mea privată, identitatea mea. Aceasta contravine convingerilor mele intime şi religioase şi îmi încalcă libertatea“, spunea atunci conducerea mănăstirii în adresa trimisă Poştei Române.
Pe de altă parte, cardurile de sănătate se vor putea folosi, cel mai devreme, începând cu luna aprilie 2015, anunţă Agerpres.
Casa Naţională abia a acum a pus la dispoziţia firmelor de soft câte un card să-l încerce ca să vadă dacă e compatibil cu programul. Se fac presiuni ca să cumpărăm cât mai repede aceste cititoare, dar ele vor fi funcţionale după 1 ianuarie. Eu vă garantez că nu vor fi funcţionale, pentru că mai sunt de tipărit, şi în plus, o bună parte din cele care au venit sunt greşite, sunt tipărite pe numele de domnişoară. Chiar dacă le validăm, nu pot să fie utilizate. Noi am discutat cu reprezentanţii firmei cu care colaborăm pe soft şi se fac testări. Deocamdată nu se poate folosi. Dar ştiţi de ce? Pentru că cei de la CNAS nu au dat drumul la programul de funcţionare a cardului. Nici ei nu pot să-l utilizeze. Le-au dat să le probeze, dar nu au cum pentru că SIUI-ul nu este deblocat pentru utilizarea cardului”, a spus Viorel Rădulescu, vicepreşedintele Colegiului Medicilor Olt.Autorul: Mihai Șomănescu în Actualitate, Eveniment, Sănătate 30 octombrie, 2014 15:37

joi, 30 octombrie 2014

sa refuzam cardurile!

Refuzăm cardul de sănătate cu cip.

Ce trebuie să facem după

Cititi si:

VESTE BUNA: 20% dintre brasoveni REFUZA cardul de sanatate!

Dovada calitatii de asigurat se va face, ca si pana acum, cu adeverinta eliberata de angajator, pentru persoanele angajate, adeverinta de asigurat eliberata prin grija casei de asigurari la care este inscris asiguratul sau documentul rezultat prin accesarea de catre furnizorii aflati in relatii contractuale cu casele de asigurari de sanatate.

Cum demonstrezi ca esti asigurat la sanatate? Noile modele de adeverinte, publicate de CNAS