miercuri, 28 februarie 2018

Rugaciune spusa in Sfantul Mormant al Domnului

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ia aminte la rugaciunile pe care Ti le aducem din buzele noastre necurate si, curatindu-ne de toata intinaciunea, acopera-ne cu harul milostivirii Tale! Nu avem cuvinte, Doamne si Stapanul vietii noastre, sa-Ti multumim dupa cuviinta pentru marele dar pe care ni l-ai facut si ni-l faci in fiecare an prin pogorarea Sfintei Lumini la Mormantul Tau; nu suntem vrednici de o minune atat de mare, dar desi nu suntem vrednici a grai de acest mare dar pe care l-ai facut Bisericii Tale, nici nu putem opri sa multumim dupa puterile noastre ca ne-ai aratat acest semn, ca sa pricepem ca esti cu adevarat viu in Biserica Ta cea dreptmaritoare pe care portile iadului nu o pot birui.
Tu, Cel ce ai zis: “Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacurilor”, ne-ai aratat aceasta in multe feluri si in chip ales la marele Praznic al invierii. Slava Tie, Doamne, ca acoperi Biserica Ta! Slava Tie, Doamne, ca ai binecuvantat pamantul cu Mormantul Tau! Ne aducem aminte de cate minuni ai facut la acest datator-de-viata Mormant. Cum vom uita Stalpul Ortodoxiei? Cum vom uita ca atunci cand ereticii au dat bani sarazinilor, pentru a nu-i lasa pe credinciosi sa intre in Biserica Sfantului Mormant, Lumina Sfanta a tasnit afara, spargand un stalp de piatra? cum vom uita bucuria Patriarhului Sofronie si a celorlalti credinciosi vazand dovedita credinta lor curata ca Tu, Doamne Iisuse Hristoase, esti cu adevarat capul si ocrotitorul Bisericii?
Nu vom putea uita, Doamne, pentru ca prea mare este dragostea pe care dragostea pe care ne-ai aratat-o siluand aminte la cuvintele Tale: ” Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut”, cu inimile noastre marturisim ca la Praznicul Invierii trimiti Sfanta Lumina ca binecuvantare pentru cei credinciosi. Pentru aceasta Te rugam, Doamne Iisuse Hristose, trimite harul Tau peste noi si fa din inima noastra lacas al Luminii Tale celei neapropiate, ca pe Tine sa Te slavim, iubitorule de oameni, impreuna cu Parintele Tau cel fara de inceput si cu presfantul si De-Viata-Facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

marți, 27 februarie 2018

SA NU JUDECAM !- CALUGARUL SI PROSTITUATELE

SURSA : FACEBOOK -ELENA BURGHELA
Nu întotdeauna a te informa „bine” coincide cu a cunoaște adevărul. Haideți să luăm un caz real și să vedem, mai întâi, cum arată știrea, apoi să cercetăm ce este dincolo de ea. E vorba despre un caz care nu a ajuns încă la urechile jurnaliștilor noștri, încât le-o voi lua înainte și îl voi prezenta eu, în maniera în care astfel de subiecte sunt prezentate de presa avidă de senzațional. Apoi, îmi dau singur și dreptul la replică.
Mai întâi știrea...
Titlul știrii ar putea fi ceva de genul: „Incredibil: un călugăr merge în fiecare seară la prostituate! Scandalizați, oamenii Bisericii cer episcopului să ia măsuri”. Urmează știrea:
«Șoc printre cetățenii orașului. De mai multă vreme, un călugăr pe numele Vitalie și-a făcut un obicei de a merge în fiecare seară la câte o prostituată. Cel ce ar trebui să fie un model de viețuire creștină, cu banii pe care îi câștigă muncind prin oraș, este văzut intrând la câte una dintre femeile recunoscute pentru ușurința cu care se oferă „bărbaților generoși”. Din informațiile culese pe teren de reporterii noștri care au investigat cazul, Vitalie, la cei 60 de ani ai săi, are obiceiul de a intra în fiecare noapte la câte o altă femeie, iar după ce intră pe la toate, o ia de la capăt. Niciuna dintre femei nu a dorit să declare ceva despre ineditul lor client, cu excepția uneia, care a declarat că acest călugăr nu s-ar atinge deloc de dânsa, ci doar ar plăti-o ca să se odihnească în acea noapte, în timp ce el se roagă într-un colț al camerei. Curios este faptul că, la scurt timp după ce a făcut această declarație, femeia a început să aibă manifestări ca ale unei posedate, fapt ce i-a făcut pe vecinii săi să declare că „e pedeapsa lui Dumnezeu pentru că a spus minciuni despre acel călugăr, cum că nu s-ar fi atins de ea”.
Deși a refuzat să facă vreo declarație despre scandalosul său obicei, unul dintre reporterii care l-au urmărit timp de mai multe zile a surprins, cu camera ascunsă, un dialog între Vitalie și cei ce îi reproșează comportamentul. „Du-te, ticălosule, că te așteaptă desfrânatele!”, a strigat unul dintre bărbați, scuipând asupra lui. Imperturbabil, călugărul nu a reacționat la aceste provocări, nici nu a negat faptele sale. La un moment dat, la insistențele celor ce-l ocărau, a răspuns: „Oare nu sunt și eu om trupesc, ca toți oamenii? A zidit cumva Dumnezeu pe monahi fără trupuri? Cu adevărat, și călugării sunt oameni”. Mai împăciuitor, unul dintre cei de față i-a dat lui Vitalie și o soluție la problema lui: „Părinte, ia-ți de soție pe una dintre aceste desfrânate și leapădă călugăria, ca să nu se hulească prin tine cei ce poartă haină monahală!”. Vizibil iritat, de data aceasta, replica lui Vitalie a venit prompt: „Nu, nu, n-am să vă ascult pe voi! Căci ce fel de bine îmi va fi de voi lua femeie, să trebuiască să mă îngrijesc de dânsa, de copii și de casă și să-mi petrec zilele în griji și în osteneli?... Dar, pentru ce mă judecați voi? Oare veți răspunde pentru mine înaintea lui Dumnezeu? Mai bine îngrijiți-vă fiecare de voi, iar pe mine lăsați-mă, pentru că doar Dumnezeu este Judecătorul tuturor și El va răsplăti fiecăruia după faptele lui”.
Surse din interiorul Bisericii ne-au confirmat că faptele acestui călugăr iubitor de bordel, nu de mănăstire, au ajuns și la urechile ierarhului, care însă nu a luat nicio măsură în privința sa, deși consilierii săi l-au avertizat că lumea se smintește și faptele acestui nevrednic purtător de sutană afectează serios credibilitatea Bisericii.»
...apoi Adevărul
Nu-i așa că o astfel de știre, despre un călugăr din zilele noastre, v-ar sminti strașnic? Mai ales că există dovezi de necontestat, care susțin cele afirmate, inclusiv o filmare prin care respectivul își recunoaște faptele sale și admite că nu vrea să renunțe la a frecventa femei ușoare. Ei bine, chiar dacă cele de mai sus chiar așa s-au întâmplat, nu despre fapte din zilele noastre este vorba, ci despre cele făcute în Alexandria de către un sfânt care a trăit acum aproape 14 secole, pe vremea unui alt mare sfânt, Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei. Acest călugăr este trecut în calendarul creștin ortodox, cu numele Cuviosul Vitalie Monahul.
De ce este sfânt? Pentru că, într-adevăr, el nu se atingea deloc de femeile desfrânate, ci le plătea ca în acea noapte să nu păcătuiască. Multe dintre ele, văzându-l cum se roagă și cum primește atâtea ocări și umilințe pentru ele, au renunțat la a se mai prostitua, ba chiar unele s-au călugărit, pocăindu-se de faptele lor. Despre ce se întâmpla când intra Cuviosul la ele, aceste femei aveau interdicție să vorbească, cea care a spus lumii că Vitalie nu se atinge deloc de ele s-a îndrăcit și a rămas în această stare până la moartea acestui smerit călugăr. Sfântul Vitalie e modelul omului care își asumă toată ocara lumii, ba chiar și a unora din Biserică, doar pentru a salva suflete ce par a fi pierdute. Doar după moartea sa s-a aflat și adevărul – până atunci, oamenii care l-au cunoscut l-au tratat prin prisma „știrilor” despre el. Singurul care nu a căzut în capcana de a judeca a fost chiar Patriarhul Alexandriei, Ioan cel Milostiv, cel ce a răspuns pârâșilor lui Vitalie cu aceste cuvinte: „Încetați de la osândire și mai ales pe monahi să nu-i osândiți. Oare nu știți de un lucru ce s-a făcut altădată, la întâiul Sinod din Niceea, cu fericitul împărat Constantin, când oarecare din episcopi și clerici au scris unul asupra altuia lucrurile cele rele? Iar el, poruncind să aducă o lumânare aprinsă și, necitind scrisorile acelea, le-a ars, zicând: «Chiar de aș fi văzut cu ochii mei pe vreun episcop, preot sau monah în vreun lucru de păcat, l-aș fi acoperit cu haina mea, ca nimeni altul să nu-l vadă pe el greșind»”.
Morala? Cel mai sănătos lucru este să nu judeci pe nimeni, pentru absolut nimic, chiar și dacă vei vedea ceva strigător la cer, cu proprii ochi. Vom avea mari surprize la Judecata de Apoi, când multe dintre lucrurile pe care noi le „știm” vor fi spulberate „precum se împrăștie fumul și precum se topește ceara de la fața focului”. De voim, în spatele oricărei „știri” putem afla nu un adevăr, ci Însuși Adevărul. Depinde ce alegem: să fim niște oameni „informați” sau să ne adâncim, cu dragostea lui Dumnezeu, în nesmintitoarea cunoaștere cu inima a celuilalt.

duminică, 25 februarie 2018

Parintele Iulian, Schitul Prodromu, 01 mai 2014

Parintele Iulian Lazar de la Schitul Prodromu



Parintele Iulian de la Prodromu
Parintele Iulian Lazar de la Schitul Prodromu este unul dintre cei mai mari duhovnici romani, din mila Domnului, inca in viata. Parintele Iulian vietuieste in Schitul Prodromu, in Sfantul Munte Athos. Multi monahi romani, dar nu numai, cat si mireni ce ajung in Athos, isi gasesc in parintele Iulian de la Prodromu duhovnicul plin de dragoste, de care are nevoie orice suflet mergator spre Imparatie.
Parintele este o icoana a calugarului batran, incarcat de roade coapte, vrednice de a fi culese de cei mai tineri. Parintele Iulian Lazar vietuieste inca in obstea Schitului romanesc Prodromu, in Sfantul Munte Athos. Sa ii dea Domnul sanatate si lungime de zile, spre calauzirea si mangaierea tuturor celor ce calca pragul Schitului Prodromu, ori ii asculta cuvintele purtatoare de duh.Fotografia postată de Pelerinaje Muntele Athos.
 miră lumea că nu plouă. Sau, când plouă, că plouă prea mult...
Da... şi de asta ne bate Dumnezeu. Eu, bineînţeles, sunt aici, dar acolo, în ţară, ne bate Dumnezeu.
Unii spun că viaţa de familie este o viaţă lipsită de trăire duhovnicească. Adică, având familie, griji, copii, soţie, nu poţi să înaintezi duhovniceşte, te risipeşti. Iar cei care vor să-I slujească lui Dumnezeu, trebuie să se călugărească. Sunteţi de acord cu această idee?
Nu sunt de acord! Păi cum? Un creştin bun poate să-şi ţină familia. Începutul unui creştin bun este: când se duce la preot să se spovedească, se spovedeşte, în cele patru posturi de peste an să se împărtăşească. Măcar în cele patru posturi să se împărtăşească cu Sfintele Taine… Miercuri şi vineri să ţină post – afară de bolnavi, cei bolnavi greu, care au un regim – dar cei sănătoşi trebuie să ţină post, să se ducă la preot, şi atunci este un creştin bun. Asta una. Al doilea: rugându-se, îi ajută Dumnezeu. Îi ajută Dumnezeu să se descurce, chiar şi în familie. Că dacă n-ar fi ajutorul lui Dumnezeu, n-am face nimic, cum a spus Mântuitorul: „Fără Mine nu puteţi face nimic”. Aşa şi aici: trebuie să se roage, că mila lui Dumnezeu... Şi tocmai, m-am gândit că nu vrea Dumnezeu să aibă prea mult, că atunci nu se mai gândesc la Dumnezeu.
Un pelerin din Cipru spunea că, acolo, Comunitatea Europeană şi alţii bagă o grămadă de bani, şi lumea a început să se lipească cu inima de ei, şi se gândeşte numai la bogăţie, la case...
Da, da, da... şi nu se mai gândeşte la Dumnezeu. Totuşi, sărăcia îl apropie pe om de Dumnezeu.
Deci nu credeţi că viaţa de familie este o viaţă lipsită de trăire duhovnicească. Se poate trăi duhovniceşte şi în familie.
Se poate, se poate! Păi, pentru ce sunt preoţi acolo? Ce rost are preotul? Omul să-l întrebe pe preot despre ce are nevoie, să se ducă să se spovedească, să se sfătuiască, să întrebe ce să facă; se duce la biserică, dă un pomelnic şi preotul se roagă.
Şi preoţii ar putea să ajute, să se ocupe şi de asistenţă socială...
Bineînţeles că preotul are misiunile lui, preotul e un misionar acolo unde e.
Unii oameni, ca să câştige mai mulţi bani, au două şi chiar trei servicii. Lucrează foarte mult, 10-12 ore pe zi. Sau, ca să fie la o firmă care plăteşte bine, chiar vreo câteva sute de dolari, iarăşi trebuie să lucreze vreo zece ore pe zi. Şi când vin seara acasă, frânţi, zic că nu mai sunt în stare de rugăciune, mai mănâncă ceva şi se culcă, şi a doua zi o iau de la capăt.
Nu mai poate să mai facă nimic, da, aşa-i... Unii vor să aibă prea mult, şi dacă ar găsi ceva, ar lucra şi noaptea, n-ar mai dormi... Şi asta nu-i bun, asta e o lipire prea mare de bogăţie.
Mirenii, spre deosebire de călugări, nu depun votul ascultării. În ce măsură mirenii trebuie să facă ascultare de duhovnicii lor?
Mai întâi trebuie să aibă „votul ascultării” de poruncile Domnului. Şi spune acolo: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău”, şi a doua, „pe aproapele tău ca pe tine însuţi să-l iubeşti”. Asta e prima poruncă, şi de asta atârnă toată Legea şi Proorocii. Să ne gândim la poruncile Domnului, la ce ne-a poruncit Dumnezeu să facem. Pe urmă, oricare creştin, orice-ar fi, chiar dacă munceşte, cum am spus, munceşte din greu, şi n-are timp să se roage, totuşi, când vine acasă, să zică măcar „Tatăl nostru”, acolo, şi, ce să faci, măcar cu asta...
Mulţi, fiind  obosiţi, când vin acasă se uită la televizor fără să se gândească la faptul că ar putea face şi altceva.
Ei, asta-i mai rău...
Că sunt  obosiţi şi zic: „hai să mă-ntind, ia să deschid acum şi televizorul”. Şi văd un jurnal sau ceva care pare de folos. Dar după aia, ia să se mai uite şi la cine ştie ce...
Uite ce-i, că-i vorba de televizor... La televizor or fi şi bune...
Dar în general sunt filme sau emisiuni impregnate de patimi şi de idei păgâne...
Da, da... or fi şi bune într-însele, dar să ştii un lucru: că diavolul nu poate să câştige pe om decât, printre cele bune, băgând rele; sau, prin cele rele, trebuie să le bage şi pe cele bune. Cu asta poate să câştige. Şi fiind lumea atrasă mai mult spre rău, aşa e... El vine obosit, şi parcă  îi trec toate când vede acolo la televizor...
Îl deconectează...
Da... Dar dacă ar lua o carte de rugăciuni, să citească un paraclis, acolo, n-ar putea deloc. I-ar veni somnul. El, acuma, cât de obosit ar fi, curiozitatea asta îl aduce şi nu doarme, cât de obosit ar fi. Ei, ăsta e un lucru rău, pe care diavolul l-a amestecat cu bine. Prin asta poate să-l câştige pe om.
Şi cum se poate contracara influenţa televizorului?
Trebuie evitată, bineînţeles... Sunt obosit, sunt obosit, păi „televizorul” meu este să fac o rugăciune şi să mă culc. Dar când mă gândesc: duminica, sărbătoarea, cât timp liber are? Nu se roagă atunci! Dacă n-are o carte de rugăciuni în casă, trebuie să-şi procure, bineînţeles! Trebuie să aibă fiecare o carte de rugăciuni, să citească sărbătoarea. Decât să se ducă pe la altele, să-şi piardă ziua cine ştie pe unde, să citească, acolo, o rugăciune, să citească o carte, Vieţile sfinţilor, sau altele. Înainte, bătrânii, pensionari chiar, la oraş, îşi luau o carte, seara, până târziu, luau Vieţile sfinţilor, erau cele mai frumoaseVieţile sfinţilor, şi citeau toată noaptea. Acuma nu mai este asta. Oamenii, chiar bătrâni fiind, pensionari sau ce-s, pun televizorul şi asta e!
Dar unii zic că dacă nu eşti informat pierzi, pierzi totul. Dacă nu eşti informat la timp poţi să pierzi bani... este această nebunie, această obsesie a informaţiei în zilele noastre. Şi dacă nu te uiţi la televizorul care te informează cel mai mult…
Asta e o nebunie.
Cum recomandaţi să se informeze oamenii? Mai mult de la radio? Parcă radioul nu creează aşa o dependenţă. Sau din ziare.
Mda... de la radio, şi din ziare... Da, informaţii. Dar omul trebuie să-şi caute plăcerea mai mult în rugăciune. Plăcerea rugăciunii, mai mult decât lucrurile. Dar uite. Îl atrage mai mult. Că a pus diavolul, el a ştiut, a pus amestecat binele cu răul. Că el a ştiut că pe om îl atrage răul. Aşa că, ce să facem?
Şi atunci, e mai bine să nu se uite deloc?
Dacă are ceva bun... Mai pun ei câte o casetă cu o predică, sau ceva bun, sau văd ceva...
Mai poţi să vezi şi  lucruri bune.
Da, poţi să vezi, dar să eviţi ce e rău. Să eviţi ce e rău. Dar tocmai asta atrage.
Despre votul ascultării aţi spus că pentru mireni e înţeles mai ales ca ascultare de Dumnezeu. Duhovnicul are dreptul să impună, ca în mănăstire, când spune: „faci aşa!” şi tu trebuie să faci? În lume e la fel, poate să impună, sau e mai degrabă un sfătuitor?
Duhovnicul trebuie să ţină cont de toate, că el ştie ce familie are omul, numeroasă, câţi copii are, ce fel de om este, trebuie să ştie tot, să ştie ce rugăciune să-i dea fiecărui om, să ştie cu ce se ocupă, ca să poată chivernisi pe fiecare cum e mai bine, pe unul într-un fel, pe altul într-altfel, aşa-i duhovnicul.
În mănăstire e aşa: „Părinte, binecuvântează să fac asta, sau asta”, dar în lume nu poţi să fii tot timpul cu duhovnicul.
Nu, nu poţi fi tot timpul. Dar trebuie să te duci la preotul de acolo de unde eşti şi să-l întrebi de orice. Că el trebuie să te primească. Ai un necaz, trebuie să te primească, că asta e misiunea lui. Trebuie să-ţi spună, să te înveţe.
Unii încearcă în lume un soi de ascultare călugărească. Adică stau tot timpul în jurul duhovnicului şi fac ce le cere acesta, cât mai amănunţit. E un lucru bun sau nu? Sau exagerează?
Asta în lume?
Da, în lume. Un mirean, căsătorit sau nu, încearcă să aibă o astfel de legătură, aproape călugărească, cu duhovnicul său.
Crezi că preotul de acolo are timp să stea aşa? El îi spune: „vii la ora cutare şi te spovedeşti”, îţi spui necazurile şi ai plecat, nu? Acolo în familie trebuie lucrul ăsta. Va să zică, copiii trebuie să asculte de părinţi, bărbatul cu femeia să se înţeleagă amândoi să facă ceva, dacă fac ceva bun, să se înţeleagă în privinţa asta...
Ascultarea unuia faţă de altul.
Da, da. 
SURSA : Facebook -Pelerinaje Muntele Athos si (Ne vorbesc părinţi athoniţi, Avva Dionisie de la Colciu, Avva Iulian de la Prodromu, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003)

sâmbătă, 24 februarie 2018

Părintele Gherasim de la Colciu, cel mai bătrân monah român aghiorit, a trecut la Domnul

Marţi, 20 februarie 2018, a trecut la Domnul părintele Gherasim (95 de ani) – cel mai bătrân monah român din Sfântul Munte Athos. Slujba înmormântării a avut loc miercuri, 21 februarie 2018, de la ora 16, la chilia „Sfântul Gheorghe” de la Colciu.
De loc de prin părţile Iaşului, înainte de a se călugări, a fost şofer de autobuz. Vreme de aproape 30 de ani părintele Gherasim s-a nevoit în Sfântul Munte, în zona Colciu de pe moşia mănăstirii Vatoped. Mult timp a trăit în ruinele Chiliei „Sfinţii Arhangheli” de la Colciu, dar de câţiva ani s-a mutat într-o colibă nouă din apropiere, ridicată prin bunăvoinţa unor ctitori români. Către sfârşitul vieţii l-a avut alături ca ucenic pe părintele Benedict.
Am avut prilejul să-l cunosc mai de aproape pe Părintele Gherasim de la Colciu.
În cei aproximativ 4 ani cat am stat la Chilia Sf Gheorghe, Colciu mereu îl întâlneam pe Părintele Gherasim, nu de fiecare dată cu masina.
În general mergea pe jos si îmbina mersul cu rugăciunea.
Om simplu si smerit dar un foarte bun credincios. Stoleriu Ionuţ.
Dumnezeu să-l rânduiască în ceata drepţilor!
sursa: doxologia.ro

joi, 22 februarie 2018

Aseară, 20 februarie 2018, cel mai bătrân monah român din Sfântul Munte, Părintele Gherasim de la Chilia Sfinţii Arhangheli – Colciu (95 de ani), a plecat la Domnul după mai mult de 3 decenii de nevoință aghiorită.

Fotografia postată de Isaia Berzunti.Aseară, 20 februarie 2018, cel mai bătrân monah român din Sfântul Munte, Părintele Gherasim de la Chilia Sfinţii Arhangheli – Colciu (95 de ani), a plecat la Domnul după mai mult de 3 decenii de nevoință aghiorită.
Slujba de înmormântare are loc astăzi, 21 februarie 2018, la ora 16.00, la Colciu.
Bunul Dumnezeu să-l odihnească cu drepții și să-l numere în ceata cuvioșilor monahi!
*********************************
Reluam mai jos un text scris de George Crasnean în urmă cu 10 ani, în 2008, pe când Părintele Gherasim avea 85 de ani de ani şi peste 20 de ani de nevoinţă în Sfântul Munte (n. ed.)
„Ce mai faci, părinte?”.
„Am pierdut frica de Dumnezeu şi o caut pe aicea…” –
mi-a răspuns bătrânul monah…
Părintele Gherasim are 85 de ani şi de peste 20 de ani se nevoieşte în Sfântul Munte*, la chilia cu hramul Sfinţilor Arhangheli de la Colciu. „Şi apoi lumea este în stăpânirea celui viclean – iar eu totdeauna mi-am dorit să fiu în afara celui rău; deci a trebuit să mă despart de lume. Aşa am venit în grădină”. În grădină era şi acum, în petecul lui de grădină, pe care tocmai îl săpa cu o vigoare neaşteptată pentru anii bătrânului.
De loc e de prin părţile Iaşiului şi o vreme, înainte de a se călugări, a fost şofer, dar L-a căutat mereu pe Dumnezeu, fiindcă din pruncie a simţit purtarea Lui de grijă. Provine dintr-o familie destul de numeroasă, o familie ortodoxă care a fost repede încercată prin moartea părinţilor, moarte ce i-a făcut pe fraţi să se despartă şi să trăiască prin vecini. Şi spune părintele că erau înstăriţi, fiindcă aveau oi multe, dar într-o clipă a dispărut totul ca fumul, iar ei s-au trezit singuri cu Dumnezeu. A învăţat multe din asta şi i-a folosit în viaţă, după cum şi dragostea pe care i-au arătat‑o cei ce l‑au crescut, l‑a făcut să mulţumească bunătăţii şi iconomiei dumnezeieşti. L-am întrebat dacă nu vrea să fie ajutat să-şi repare chilia dărăpănată. Mi-a arătat o masă veche pe care era o Psaltire – şi mai veche, cred –, şi mi-a zis că masa aceea, aşa bătrână cum era, mai rezistă vreo zece ani, dar el s-ar putea să nu mai trăiască atât. Dacă se va gândi doar s-o repare, mintea lui va fi ocupată cu materialele pe care va trebui să le procure şi… s-a dus liniştea lui! „Lucrarea monahului e statul de vorbă cu Dumnezeu şi nu cele materialnice. M-am retras aici pentru că nu iubesc lumea, dar iubesc pe toată lumea”…
Zilele trecute l-am reîntâlnit mergând pe jos către Vatopedu şi prietenii mei din Arad, cu care eram, m-au convins că trebuie să povestesc creştinilor despre bătrânul Gherasim.
(Iar eu aş fi vrut să arăt lumii cum trebuie să te încalţi ca să fii sigur că ajungi la cer …)
Text: George Crasnean, Revista Lumea credinţei , anul VI, nr. 1 (54) Ianuarie 2008Fotografia postată de Isaia Berzunti.

sâmbătă, 10 februarie 2018

Dumnezeu să-i odihnească pe cei dragi care au plecat dintre noi ...

Un lung tren ne pare viața, ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama unde ne-am suit și când.
Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;
Până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut....
Iar durerile sunt stații lungi, de nu se mai sfârșesc,
Şi în ciuda noastră parcă tot mai multe se ivesc.
Arzători de nerabdare înainte tot privim,
să ajungem mai degrabă la vreo țintă ce-o dorim.
Ne trec zilele și anii, clipe scumpe și dureri,
Noi trăim hrăniți de visuri și-nsetați după plăceri.
Mulți copii voioși se urcă, câți în drum n-am întâlnit!...
Iar câte-un bătrân coboară trist, și frânt, și istovit.
Vine odată însă vremea să ne coborâm și noi;
Ce n-am da, atunci, o clipă să ne-ntoarcem înapoi?
Dar, pe când, privind în urmă, plângem timpul ce-a trecut,
Sună-n Gara Veșniciei; am trăit și n-am știut!...
  de pe FACEBOOK