joi, 14 iunie 2018

Peștera unde a pustnicit Sfântul Nifon, Patriarhul Constantinopolei, Sfântul Munte Athos.

https://web.facebook.com/sfantulmunte/videos/664573083742309/
 Doamne ajuta. Este la 5-10 minute de manastirea Dionisiou, se urca pe o scara/poteca pornind din fata intrarii in manastire, mai exact din stanga pangarului

miercuri, 13 iunie 2018

PENTRU COPII-Nestor și Dimitrie

Tânărul Nestor intră în casă supărat.
-Nu o să mai joc niciodată cu Aristoklí și cu Theodósie. Sunt doi răsfățați, care vor mereu să câștige toate întrecerile. Desigur, pe Theodósie l-am văzut cum a vrut să-mi pună piedică ca să rămân în urmă! Nu i-a păsat deloc că o să mă lovesc pe drumul pietruit. N-o să mai mă joc cu el!
-O, dragă Nestor, vino să te speli și să te odihnești. Îți voi pregăti îndată cina. Și, apoi, o să te mai gândești la ce s-a întâmplat și dacă vrei, o să discutăm despre aceasta. Am și eu să-ți povestesc ceva foarte interesant, ceva ce am auzit astăzi la prietena mea, Melirríti.
-Bine, o să mă pregătesc îndată. Ce bunătate o să-mi pregătești?
-Ce ai spune de o linte delicioasă cu măsline? Am pregătit-o deja.
-Mamă, abia aștept să iau cina!
Nestor îi povesti mamei cum toată după-amiaza și-a petrecut-o cu prietenii, în certuri și nedreptăți. Mama, care știa întotdeauna cum să-l liniștească, îi mângâie blând părul ondulat și-i spuse:
-Nu te duce mâine să te joci cu copii. Du-te la Piață, lângă arcade. Melirríti mi-a spus că de câteva zile, în fiecare după-amiază vine acolo un tânăr cu numele Dimitrie. Este ofițer în armata romană. După ce termină aplicațiile și antrenamentele militare, coboară în Piață, unde le povestește lucruri minunate copiilor: le vorbește despre Iisus Hristos din Nazaret, Care a înviat a treia zi după ce a fost îngropat. Fiul prietenei mele, Iásonas, a mers la Dimitrie și s-a întors entuziasmat. A auzit lucruri nemaiauzite, de necrezut. Mergi, dacă vrei și tu, și vino apoi să-mi povestești ce-ai auzit.
-Bine, mamă, mă duc!
 Ei bine, Nestor, povestește-mi ce ai ascultat de la Dimitrie?
-Mamă, sunt impresionat! Nu știu ce să-ți povestesc mai întâi…. Primul lucru pe care l-am admirat a fost chipul lui Dimitrie. Nu am mai văzut un chip mai senin și mai luminos. Strălucea ca soarele și vorbea atât de dulce și încrezător… Ne-a povestit despre viața lui Hristos. Acesta este Fiul lui Dumnezeu, Care a venit pe pământ, S-a făcut Om și ne-a mântuit de păcat și de moarte. A propovăduit mulțimilor și a făcut multe minuni! I-a vindecat pe bolnavi, i-a hrănit pe cei flămânzi, le-a redat vederea celor orbi, i-a înviat pe cei morți! Atât de mult ne-a iubit, încât S-a răstignit, a pătimit și Și-a vărsat Cinstitul Său Sângele pentru noi. Apoi, ucenicii săi L-au îngropat, însă a treia zi, când au mers la mormânt pentru a-i unge Trupul cu mir, după obiceiul evreiesc, au găsit mormântul gol, iar piatra cea grea care acoperea intrarea fusese îndepărtată. După câteva zile Hristos S-a arătat ucenicilor de mai multe ori și, binecuvântându-i, le-a spus să-I atingă mâinile, care aveau semnele piroanelor, și coasta Sa străpunsă, urmând apoi Cina… Patruzeci de zile după Învierea Sa, S-a înălțat la ceruri sub privirile lor, după ce mai înainte le lăsase porunca de a propovădui tuturor popoarele despre Învierea Sa, botezându-i pe cei ce vor crede în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Aceasta face și Dimitrie, propovăduiește despre Învierea lui Hristos și îi pregătește pentru botez pe toți cei ce cred în Înviere. Vreau să merg în fiecare să-l ascult. Cred că nu există nimic mai frumos, nimic care să merite mai mult.
-Să mergi, copilul meu. Și eu am auzit despre Hristos. Creștinii, ucenicii Săi, sunt oameni plini de iubire și de bucurie. Mulți dintre aceștia au fost duși la moarte pentru credința lor. Erau chemați să se lepede de Hristos în schimbul vieții lor, însă aceștia refuzau. Nesocoteau moartea trupului în fața bucuriei și fericirii veșnice, care îi așteptau lângă Hristos. Nu voiau nimic altceva, nici bogăția lumii acesteia, nici să câștige bunăvoința împăratului. Cu siguranță, propovăduirea lui Dimitrie este unică și adevărată. Te-aș ruga, însă, să nu-i spui nimic tatălui tău. Este foarte atașat de cultul strămoșesc al zeilor. Nu poate încă să înțeleagă Adevărul. Cinstește-l, însă păstrează gândurile tale tainice despre Dimitrie.
-Cât de pricepută ești mamă! La toate te gândești și le preîntâmpini. Dar să știi, oriunde mă vei căuta, mă vei găsi alături de Dimitrie.
 Mamă, astăzi mi s-a întâmplat ceva îngrozitor! L-am căutat pe Dimitrie la arcade, lângă Piață, ca în fiecare după amiază, și nu l-am găsit. Am întrebat pe câțiva vânzători ambulanți care obișnuiesc să vină acolo și mi-au spus că ieri după amiază l-au prins ostașii lui Galerius Maximian și l-au închis într-o baie publică. Nu știau exact unde. Am cutreierat toată Piața. Am auzit multe discuții despre această întâmplare. În cele din urmă am aflat unde l-au închis și, mergând acolo, l-am găsit. Temnicerul m-a lăsat să intru să-l salut. Era legat în lanțuri ca un rău făcător. Văzându-l așa, m-am mâhnit, însă el era atât de liniștit! Nu se îngrijora, nu se temea! Doar se ruga și îi mulțumea lui Dumnezeu pentru iubirea Sa. Mi-a spus că Maximian i-a poruncit să se închine la idoli, dar el, desigur, a refuzat. Cum ar putea să-L trădeze pe iubitul său Iisus și să se închine la dumnezeii mincinoși ai romanilor? Nu-mi iese din minte imaginea prietenului meu, Dimitrie. Era legat, dar atât de bucuros! Cum este posibil acest lucru, mamă? Cu siguranță că există ceva înlăuntrul lui, incomparabil mai frumos și mai minunat decât ceea ce văd ochii noștri în exterior.
-Copilul meu, Nestor! Îți voi mărturisi ceva. Văd cât de mult te-a maturizat prietenia ta cu Dimitrie. Pot să-ți încredințez taina mea cea prețioasă: Sunt creștină, Nestor, de puțină vreme! Am primit botezul și pot să-ți spun ce anume îi dă atâta putere lui Dimitrie. Credința pe care o are în Hristos este o flacără lăuntrică care îl încălzește și îl luminează. Temnița, lanțurile, și mucenicia pe care probabil că o va primi, sunt neînsemnate, nu au nici o valoare în fața credinței și a iubirii sale pentru Hristos. Îmi doresc să-l învrednicească Dumnezeu „să ardă” de flacăra credinței.
   -Mama mea, scumpă! Cât de mult mă bucur să aud acestea. Acum îmi explic atitudinea ta față de Dimitrie, dar și purtarea ta discretă față de tata, de mine și de toți cei din jurul nostru. Cred că cel ce devine creștin trăiește o altă realitate. Nimic din jurul său nu-l tulbură. Trăiește lăuntric. În inima sa se află mângâierea și puterea dumnezeiască. Într-adevăr, nu se poate explica în alt chip bucuria lui Dimitrie. Oare mă va învrednici și pe mine Dumnezeu să-L cunosc mai bine și să-L păstrez în sufletul meu?
Nestor, nu numai că se învrednici să-L cunoască mai bine pe Hristos, dar primi și botezul de sânge, adică moartea cea mucenicească, în arenă, după ce, cu binecuvântarea lui Dimitrie, îl învinse pe groaznicul luptător Lie, ucigătorul de creștini. Dimitrie fu omorât cu sulița, predându-și cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu, pe Care atât de mult Îl iubise. Cei doi tineri sfinți mijlocesc la Domnul pentru îndrăgitul lor oraș, Tesalonic, și pentru locuitorii credincioși ai acestuia, dar și pentu toți creștinii.
Să-i rugăm, așadar, pe Sfinții Mucenici Dimitrie și Nestor, neîncetat să mijlocească pentru noi.
 AMIN.

vineri, 8 iunie 2018

Voi nu vedeți, dar eu am văzut câți diavoli erau în casă la voi! Când vă certați, vin îndată diavolii

Uneori, Părintele Sârbu mă lua cu el la parastase.
  Odată, ne-am dus la niște oameni foarte bogați, de la care ar fi primit bani mulți. Am intrat într-o sală lungă, luxoasă, gătită cu tot felul de farfurii, cu păhărele. Când a venit o doamnă, Părintele a arătat cu bastonul păhărelele și a întrebat:
  – Astea ce sunt?
– Păhărele pentru țuică.
– Hai, Cocuțo, să mergem, că aici se face nuntă, nu se face parastas!
Oamenii au insistat, au venit după noi, dar Părintele a explicat:
– Parastasele nu se fac cu țuică. Unde se fac cu țuică, nu este primit. Diavolii îți răstoarnă masa. Voi nu credeți, nu vedeți cu ochii voștri. Eu sunt mai bătrân și nu pot să mă împac cu slujbele pe care vreți voi să le faceți. Chemați alt preot!
Și am plecat.
În drum spre casă, aproape de biserică, am stat sub un geam și am auzit niște tineri care se certau.
– Cocuțo, hai să mergem la ăștia, că se ceartă! Hai să gonim pe diavol din casă!
– Cum, Părinte, dacă nu ne cheamă, cum să ne ducem acolo?
– Hai, hai să mergem!
M-am uitat eu pe unde-i ușa, am intrat:
– Bună ziua!
– Bună ziua!
Mă întrebam cum va deschide Părintele discuția. Dar el a început direct:
– De ce vă certați? Hai să dăm afară pe diavol! Care dintre voi este rău? Undeți-e bărbatul cu care te certai?
– Ah, Părinte…
– Adă-l încoace!
Când a venit bărbatul, Părintele s-a uitat pe rând și la unul și la altul – căci el cunoștea cu duhul – și a zis femeii:
– Dumneata ești de vină! Evo, tu ești de vină! Nu-l mai sâcâi la cap! De ce îl plictisești și-l cercetezi în toate? Hai să facem o slujbă! Apoi l-a întrebat pe bărbat:
– Știi să te închini? Făcea și el o cruce, cam strâmbă. I-a arătat Părintele cum s-o facă. După slujbă i-a binecuvântat, i-a miruit. Aveau și doi băieței.
– Să nu vă mai certați! Voi nu vedeți, dar eu am văzut câți diavoli erau în casă la voi! Când vă certați, vin îndată diavolii. Să fie pace! N-aveți icoană… După cum văd, bani aveți, că aveți lucruri bune, dar icoană de ce nu aveți în casă?
Părintele a rămas acolo și m-a trimis la biserică:
– Du-te, Cocuțo, și ia din pod o icoană, care vrei tu, s-o dăm la omenii ăștia. Eu te aștept aici! M-am dus în pod și am luat o icoană. Părintele le-a dat-o și le-a spus:
– Să vă închinați lui Dumnezeu! Dimineața când vă sculați, ieșiți afară în pragul ușii, uitați-vă la cer și ziceți:
Doamne, Tu ești acolo, eu sunt aici. În ziua de azi Tu ajută-mă! Eu nu știu să mă descurc, sunt om slab. Ai Tu grijă în ziua de azi pentru mântuirea mea!
Așa să ziceți și să vă rugați!
Eu m-am mirat puțin, dar apoi am înțeles. Părintele nu le-a dat atunci vreo carte de rugăciuni, pe care ei n-ar fi priceput-o. Le-a spus pentru început, după puterea lor.Și s-au făcut aceia niște credincioși! Au fugit după noi să le zicem la ce biserică să vină. A intrat Duhul lui Dumnezeu în ei. Și să știți că foarte mult ne-au ajutat apoi oamenii aceia…
Îmi amintesc o întâmplare de Paști.
Pe vremea aceea erau grupuri descandalagii care mergeau în noaptea Învierii din biserică în biserică, parcă anume ca sătulbure Sfânta Liturghie.
Pentru a nu se întâmpla așa ceva și la noi, Părintele a puscredincioși de strajă la poartă. În timpul slujbei, a auzit discuții afară. A ieșit imediat săvadă ce se întâmplă. Doi oameni beți voiau să intre în biserică și credincioșii de strajă nu-i lăsau.
Părintele i-a luat, le-a făcut loc și le-a zis:
– Stați aici, că este Învierea, și vă împărtășiți!
– Nu putem – au zis ei – am mâncat!
– Nu-i nimic, acum toate se iartă, până la al nouălea neam. Împărtășiți-vă, dar să stați cuminți, să nu umblați prin biserică! La noi, fiecare stă la locul lui, nimeni nu umblă de colo-colo. Și oamenii aceia au stat cuminți – așa beți cum erau – și se rugau și plângeau și își dădeau palme că ce păcătoși sunt.
Părintele i-a cunoscut cu duhul și a vrut să arate că de Paști, fie că ești mâncat sau nemâncat, poți fi iertat, ca tâlharul de pe cruce. Apoi, bețivii aceia au venit la lucru și au muncit mult pentru biserică. Și îi aduceau și Părintelui mâncare, fiindcă știau că n-are cine să-i facă. Și i-a câștigat pentru Biserică!
Preotul martir Constantin Sarbu
Extras din ”Lacrima si har”, Ed. Bonifaciu, 2011 , pag. 101-104

joi, 31 mai 2018

Maica Domnului din icoana „Axion Estin”

Se plimbă Împărăteasa pe drumuri – de aceea o și scoatem în procesiune din Sfântul Munte – și vede, ascultă, se înțelege cu noi, ne inspiră. Dar în primul rând se înțelege cu Fiul ei și Dumnezeul ei. Pe măsură ce înaintează procesiunea, noi nu înțelegem câte spune cu tăcerea ei Fiului ei. Îi spune: „Ia aminte la acesta, pe aceea nu o uita, pe acesta vezi-l ce trage, Fiul meu și Dumnezeul meu, de aceea vreau să-i îndeplinești cererile lui”. Preasfânta din icoana „Axion Estin” poate să fie Preasfânta Sfântului Munte, dar este, în același timp, frate, și Preasfânta ta!
Traducere și adaptare: Laura Enache
Sursa: 
Din clipa în care Preasfânta L-a zămislit pe Dumnezeu-Omul, Hristos, L-a închis în pântecele ei și a cuprins în ființa ei întreaga dumnezeire și întreaga fire muritoare. Având totuși pe Dumnezeu întreg și întreaga fire omenească, ea poate, pe de o parte, să ne dăruiască pe noi lui Dumnezeu și să ne unească cu El, pe de altă parte, să ni-L dăruiască nouă pe Dumnezeu. Vedeți ce înseamnă icoana Maicii Domnului?
Cele spuse mai sus arată că acoperământul și ocrotirea Maicii Domnului sunt asupra Sfântului Munte, dar ele nu se limitează acolo. Dimpotrivă, se transmit asupra întregii omeniri, întregii lumi. Icoana ei ne face simțită prezența ei, dar în același timp ni-L face prezent și pe Fiul ei Dumnezeu și Om. În Sfântul Munte, icoana Axion estin stă pe tron, cu toate acestea, ochii Preasfintei veghează asupra întregii lumi și acolo prezența ei devine în mod special simțită, tangibilă personal. Și acolo unde este prezența ei, acolo este prezent și Fiul ei. Ocrotirea Preasfintei îmbrățișează pe orice om. Simțim marea însemnătate a tainei acestei icoane pentru viața noastră. Preacurata din Sfântul Munte lucrează cu fiecare om. Așa cum Dumnezeu în Sfânta Euharistie Se află spațial nedespărțit, fiindcă este Dumnezeu, dar se împarte la toți oamenii, la fel și Preasfânta noastră este una, dar prin icoana ei prezentă se oferă și se împarte în viața tuturor ortodocșilor. Toți devenim părtași ai harului, toți Îl dobândim pe Dumnezeu, toți ne bucurăm de darurile Fiului Preasfintei.
În istoria Sfântului Munte de multe ori Preasfânta s-a arătat înaintea monahilor, plină de viață, dragoste, plină de milă revărsată către oameni. Și ce nu face Preasfânta? Unora le arată drumul, cu alții călătorește împreună, alteori intervine când unii sunt în primejdii, altora le dă plată și pe alții îi amenință, când nu sunt buni slujitori. O văd rugându-se, plângând, ba încă slujind la masă, atunci când este nevoie. Preasfânta se face slujitoarea noastră și ne slujește și în nevoile noastre mai lumești și mai omenești. Dacă Preasfânta îi ajută pe monahi, care sunt fără grijă, nu au probleme, nu au neliniște, nu au greutăți în viața lor duhovnicească și comunitară, mult mai mult îi ajută pe mireni, care trăiesc părăsirea, durerea, boala, nevoile zilnice. Astfel, Preasfânta din icoana Axion estin poate să fie Preasfânta Sfântului Munte, dar este, în același timp, frate, și Preasfânta ta! Transmite sfințire și pace, schimbă lumea, timpul și spațiul, sfințește casele, binecuvântează roadele, aerul, pământul, tot ceea ce avem.
Dar pentru ce facem procesiuni cu icoana ei? Fiindcă aceasta este plimbarea Stăpânei în teritoriul ei, vizita Împărătesei în palatul ei, cu scopul de a-l sfinți. Se plimbă Împărăteasa pe drumuri – de aceea o și scoatem din Sfântul Munte – și vede, ascultă, se înțelege cu noi, ne inspiră. Dar în primul rând se înțelege cu Fiul ei și Dumnezeul ei. Pe măsură ce înaintează procesiunea, noi nu înțelegem câte spune cu tăcerea ei Fiului ei. Îi spune: Ia aminte la acesta, pe aceea nu o uita, pe acesta vezi-l ce trage, Fiul meu și Dumnezeul meu, de aceea vreau să-i îndeplinești cererile lui... Maica se înțelege cu Fiul ei și cu Părintele și Dumnezeul nostru. Cât este de tăcută și de liniștită și demnă! Pe cât de împodobită și slăvită este, pe atât de mare și stăpânească este ocrotirea pe care ne-o dă. Marea ei tăcere crește credința noastră și întărește rugăciunile noastre. Preasfânta este smerită în slava ei, fiindcă a biruit stricăciunea și moartea, este palatul luminii celei neapropiate.
Preasfânta face lucrătoare rugăciunea Sfântului Munte, care este zi și noapte și lucrează taina izbăvirii, descoperă întruparea Cuvântului înlăuntrul nostru și ne inițiază în tainele cerului și ale pământului. Cu Preasfânta, noi, păcătoșii, neputincioșii, pătimașii, ne bucurăm de dumnezeieștile daruri, fiindcă ea este stâlpul cel însuflețit al rugăciunii întregii Biserici. Preasfânta îi eliberează încă și pe cei osândiți, îndumnezeiește omul și ia cu sine toată făptura să se închine lui Dumnezeu. De aceea a ieșit și a vizitat lumea.
A trecut Preasfânta și ne-a adunat pe noi pe toți în jurul ei, bărbați și femei, mici și mari, săraci și bogați, înțelepți și neînțelepți. Unuia i-a dat putere, altuia sfințenie, altora le-a arătat cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii lui Dumnezeu. Ieșind în lume, a arătat cugetul profund religios al sufletului elen și credința poporului nostru în Dumnezeu, lucru de care suntem toți mândri. Acest popor și când se preface că nu crede, și când îi este rușine să-și exprime credința lui, în realitate nu Îl înlocuiește pe Dumnezeu cu nici un idol, ci preferă pe Fiul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Ea ne vede pe noi, pe toți, și înțelege toate. Și-a desfăcut acoperământul pe care îl purta și l-a întins peste tot poporul. A unit strigătele inimilor noastre cu rugăciunile părinților aghioriți, care constituie curtea Împărătesei a toate.
Să devenim și noi îngeri și deopotrivă cu îngerii, precum Gavriil care a fost învrednicit să cânte Axion estin (Cuvine-se cu adevărat...), și astfel icoana a primit numele Axion estin. Să o lăudăm și noi pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu cu slavoslovia ei!
(Arhimandritul Emilianos SimonopetritulCuvinte praznicale mistagogice, Editura Indiktos, Atena, 2014)

Înțelepciunea bătrânului indian.

Un bătrân indian vine la bancă, pentru a lua un credit în sumă de 500 de dolari. Angajatul băncii începe să pregătească documentele.
  -Ce aveți de gând să faceți dumneavoastră cu acești bani? – îl întreabă el pe bătrânul indian.
 -Voi pleca în oraș să vând amuletele, pe care eu le-am confecționat.
-Ce puteți lăsa în calitate de gaj pentru această sumă?
-Eu nu știu ce înseamnă asta ,,Gaj”, – spune bătrânul indian.
-Păi… gaj este un bun depus de către debitor la dispoziția băncii drept garanție pentru plata la termenul convenit al datoriei. Aveți un automobil?
-Am un Volkswagen din anul 1959…
-Nu, acesta nu se potrivește, – a afirmat angajatul băncii, – posibil aveți bovine multe?
-Da, am un cal…
-În ce stare este? Câți ani are?
-Nu știu, deja nu are dinți, ca să pot să aflu asta…
În sfârșit, banca îi oferă credit bătrânului indian în sumă de 700 de dolari. Peste câteva săptămâni indianul iarăși se întoarce la bancă, scoate un teanc de bani și plătește datoria.
-Ce aveți de gând să faceți cu banii câștigați? – îl întreabă din nou angajatul băncii.
-O să îi pun în wigwam, – răspunde bătrânul indian.
-Ar fi rezonabil, dacă a-ți face un depozit în banca noastră.
-Eu nu știu ce înseamnă ,,Depozit” – îi răspunde indianul.
-Oferiți banii dumneavoastră băncii, iar banca are grijă de ei, iar când aveți nevoie de bani, puteți veni și îi lua…
Bătrânul indian s-a pus pe gânduri și întreabă:
-Dar ce poate oferi banca în calitate de gaj?

De ce Dumnezeu unor oameni le dă multe încercări, în timp ce altora nu le dă deloc?

-Părinte, de ce astăzi lumea suferă atât de mult?
-Din pricină că Dumnezeu o iubeşte. Tu, ca monahie, te scoli dimineaţa, îţi faci canonul, rosteşti rugăciunea lui Iisus, faci metanii, etc. Insă pentru mireni greutăţile prin care trec sunt canonul lor; şi prin ele se curăţesc. Iar acestea le pricinuiesc un bine mai mare decât traiul bun lumesc, care nu îi ajută nici să se apropie de Dumnezeu, nici să dobândească răsplată cerească. De aceea trebuie să le primească ca pe nişte daruri ale lui Dumnezeu.
Bunul Dumnezeu, ca un Părinte bun, prin încercările pe care le îngăduie îşi educă copiii Săi din dragoste, din bunătatea Sa dumnezeiască, iar nu din răutate sau din dreptate lumească, juridică, pentru că vrea ca aceia să se întoarcă la el. Adică Dumnezeu, vrând să mântuiască făpturile Sale şi ca ele să moştenească împărăţia Lui cea cerească, îngăduie încercările pentru ca omul să se lupte, să se nevoiască şi să dea examene la răbdarea în dureri, astfel încât să nu poată diavolul să-I spună: „Cum îl răsplăteşti pe acesta, sau cum îl mântuieşti de vreme ce nu s-a ostenit?”. Pe Dumnezeu nu-L interesează viaţa aceasta, ci cealaltă. El se îngrijeşte de noi mai întâi pentru cealaltă viaţă şi apoi pentru aceasta.
-Părinte, dar de ce Dumnezeu unor oameni le dă multe încercări, în timp ce altora nu le dă deloc?
Ce spune Sfânta Scriptură? „Domnul ceartă pe cel pe care-l iubeşte”. Un tată, de pildă, are opt copii. Cinci dintre ei stau lângă tatăl lor, iar trei pleacă de acasă şinici nu se mai gândesc la el. Dacă cei care stau lângă el fac vreo neorânduială, tatăl lor îi trage puţin de urechi, sau le dă vreo pălmuţă, iar dacă sunt cuminţi,îi mângâie şi le dă o ciocolată. In timp ce aceia caresunt departe, nu primesc nici mângâiere, nici palmă.Tot astfel face şi Dumnezeu. Oamenilor care sunt lângă El şi celor care au intenţie bună, dacă greşesc puţin, le dă câte o pălmuţă şi astfel îşi achită datoria.
Sau dacă le dă mai multe, mai şi depun în casieria cerească. Iar celor care sunt departe de Dumnezeu le dă ani îndelungaţi pentru a se pocăi. De aceea vedem pe unii mireni că săvârşesc păcate grave şi cu toate acestea au bunuri materiale din belşug şi trăiesc mulţi ani, fără sătreacă prin încercări. Şi aceasta se face din iconomia lui Dumnezeu, pentru a se pocăi. Iar dacă nu se vor pocăi, în cealaltă viaţă vor fi fără de răspuns.
Sfântul Paisie Aghioritul
Extras din „Viaţa de familie“, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2003, pag. 211-213

sâmbătă, 26 mai 2018

Minunea Sfantului Nicolae cu un covor

Auzim pe Sfantul Duh graind prin Proorocul David: "Precum doreste cerbul izvoarele apelor, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule". Cu adevarat in acelasi chip doreste si sufletul credinciosului crestin auzirea cuvintelor lui Dumnezeu si cele ce se lucreaza prin Sfintii Sai. Deci, iata si alta minune a Sfantului Nicolae: Era un oarecare, cu numele Nicolae, in cetatea numita Constantinopol, hranindu-se din osteneala mainilor lui si era credincios lui Dumnezeu si avea randuiala lui sa nu treaca ziua Sfantului Nicolae fara de pomenire. Si aceasta, cu neobosire o facea el, ca auzea in Sfintele Scripturi graind: "Cinsteste pe Domnul prin toate ale tale drepte osteneli!" Si avea aceasta in mintea sa totdeauna.
Si a ajuns la adanci batranete, dar si la saracie, nemaiputand lucra. Deci, apropiindu-se ziua Sfantului Nicolae, gandea intru sine ce va face. Si a zis batranul catre sotia sa: "Femeie, iata, a sosit la noi ziua cea iubita a Arhiereului lui Hristos, Nicolae; deci ce vom face, ca fiind lipsiti, nu avem cele de trebuinta pentru aceasta zi sfanta?" Iar acea credincioasa femeie a raspuns barbatului ei: "Stii, domnul meu, ca, iata, ne-au ajuns batranetele si astazi sau maine va veni sfarsitul; deci, sa nu-ti abati mintea ta de la dragostea cea spre Domnul si catre Sfantul Nicolae". Si, aceasta zicand, i-a aratat lui un covor si a zis: "Ia-l pe acesta si mergand, vinde-l si te du de cumpara toate cele de trebuinta la pomenirea Sfantuiui Nicolae. Ca alta nimic nu avem si nu-l vom lasa mostenire copiilor pe care nu-i avem". Auzind aceasta, credinciosul batram a laudat foarte pe Dumnezeu si, luand covorul, a iesit.
Si, mergand el prin mijlocul ulitii, unde este stalpul Sfantului si marelui Constantin, si trecand de biserica Sfantului Platon, l-a intampinat pe el cineva, cu chipul ca un oarecare batarn cinstit, care i-a zis: "Prietene, unde te duci?" I-a raspuns cel ce ducea covorul: "Am trebuinta sa ma duc pana la targul de vanzari". Si i-a zis cinstitul batran: "Buna este socotinta ta, prietene, dar, spune-mi, cu cat voiesti sa dai covorul tau? Pentru ca eu voiesc sa cumpar un covor ca acesta". A zis batranul: "Cand l-am luat intai, am dat pe el opt galbeni, iar acum, cat imi vei da, atata voi primi". Si a grait cinstitul acela, catre batran: "Au, luavei sase galbeni?" Si a zis batranul: "Daca imi vei da, voi lua cu bucurie!" Deci, indata, punand mana in buzunarul sau si scotand galbenii, Sfantul Nicolae, ca el era, i-a dat sase galbeni mari in mainile batranului, zicandu-i: "Primeste, prietene, acesti galbeni si da-mi covorul". Si a luat batranul galbenii cu bucurie, pentru ca nu facea covorul atata.
Deci, luand Sfantul Nicolae covorul din mana batranului, s-a dus de la el. Si, cand s-au despartit unul de altul, ziceau cei de pe ulita care vedeau pe batran: "Oare, naluciri vezi, batranule, ca vorbesti de unul singur?" Pentru ca ei pe batran il vedeau si glasul lui il auzeau, dar pe Sfantul nicidecum; nici glasul nu-i auzeau, nici pe el nu-l vedeau, fara numai pe batran. Iar Sfantul Nicolae a mers indata la casa batranului, ducand covorul la femeia acestuia si zicandu-i: "Fiindca barbatul tau imi este prieten de demult, intalnindu-ma cu el, m-a rugat, zicand: "Fii bun si du acest covor la femeia mea, ca eu, zicea el, am alta treaba. Deci, iata covorul, pazeste-l pe el". Si, aceasta zicand, s-a facut nevazut. Si femeia, luand covorul, de frica, vazand in fata ei pe un asa barbat cinstit si cu lumina stralucind, nici n-a indraznit sa intrebe: "Tu cine esti?"
S-a aprins insa de manie asupra barbatului sau si, socotind ca el a uitat sfatuirea ce o facuse cu dansa si dragostea pentru Sfantul, a zis: "Vai mie, patimasa ce sunt, ca m-am insotit cu acest barbat calcator de lege si plin de minciuni". Si multe asemenea acestora zicand, nici nu vrea sa se uite la covorul ei, aprinsa fiind de dragoste pentru Sfantul.
Deci, barbatul ei, nestiind cele petrecute, a cumparat cele de trebuinta de ziua Sfantului Nicolae si se intorcea la casa sa, bucurandu-se pentru intamplarea cu vinderea covorului si ca si-a implinit dorinta sa. Si, ajungand el la casa lui, femeia sa vazandu-l, s-a aprins de manie asupra lui, si-l ocara cu cuvinte grele si zicea: "Sa te duci de la mine, din ziua aceasta, tu care ai mintit Sfantului Nicolae. Ca nu-i mincinos Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a zis: Nimeni care pune mana pe plug si se uita indarat nu este potrivit pentru Imparatia lui Dumnezeu" (Luca 9, 62). Acestea si altele asemenea zicandu-le, a adus covorul inaintea barbatului sau si i-a zis: "Ia-ti covorul, dar pe mine nu ma vei mai avea, ca ai mintit Sfantului".
Acestea auzindu-le si vazand covorul sau, batranul, se minuna si nu se pricepea ce sa raspunda femeii sale; si stand el, indelung, a inteles a fi o minune facuta de Sfantul Nicolae. Deci, a suspinat dintru adancul inimii sale si, umplandu-se de bucurie, a ridicat mainile sale spre cer, zicand: "Slava Tie, Hristoase Dumnezeule, Cel ce faci minuni prin minunatul Tau Sfant Nicolae." Si a zis batranul catre sotia sa: "Femeie, asa te jur, in frica lui Dumnezeu, sa-mi spui mie, cine ti-a adus tie acest covor, barbat sau femeie, batran sau tanar?" Si a raspuns femeia: "Un om luminat. in chipul unui om cinstit batran, cu stralucitoare haine a venit, purtand covorul acesta al nostru si zicand catre mine: "Femeie, barbatul tau imi este prieten; pentru aceasta, intalnindu-ma, m-a rugat ca sa aduc la tine acest covor; deci pazeste-l. Iar eu, luandu-l, nu indrazneam a-l intreba pe el: Tu cine esti?"
Deci, auzind acestea de la femeia sa si aratand femeii sale aurul cel ramas si cele cumparate, bucate si vin, prescuri si lumanari spre trebuinta zilei Sfantului, a zis batranul: "Viu este Domnul, ca cel ce a cumparat covorul de la mine, acela este cu adevarat Sfantul Nicolae, ca el a adus covorul, iarasi, la casa noastra, pentru noi, saracii si smeritii robii sai. Ca si cei ce ma vedeau pe mine vorbind cu el imi ziceau: "Au vreo nalucire vezi?, vazandu-ma ei numai pe mine unul, iar pe dansul nicidecum". Si indata au strigat ca dintr-o gura ammdoi, multumind lui Dumnezeu si laudand pe marele Arhiereu Nicolae, ajutatorul cel grabnic al tuturor celor din nevoi, care-l cheama pe el cu credinta. Si, umplandu-se de bucurie au alergat la biserica Sfantului Nicolae si, tuturor celor ce s-au intamplat acolo, le-au istorisit minunea. Si toti care auzeau proslaveau pe Dumnezeu si Sfantul Nicolae, cel ce face asemenea minuni cu robii sai.
Ci tu, Parinte cinstite, Sfinte Nicolae, nu uita pe robii tai, care fac cu credinta pomenirea Sfintiei tale, ca, prin facerile tale de bine, sa proslavim pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh. Amin.