joi, 12 mai 2016

Cum a legat Sfantul Antonie cel Mare pe diavol si l-a silit sa-i descopere cum lupta pe crestini (Protos. Nicodim Mandita)

Odinioara, pe cand Marele Antonie se sihastrea in pustie, a venit diavolul la miezul noptii, lovind in usa chiliei, ca sa-i deschida. Marele Antonie, sculandu-se si nestiind cine este cel ce bate, a deschis usa. Atunci, iata, pe negandite, vede un om ciudat ce statea afara. Sfantul, vazandu-l, ii zise: “Cine esti tu, care bati la miezul noptii in usa mea, si ce voiesti?” Necuratul drac i-a raspuns: “Eu sunt diavolul.” Sfantul l-a intrebat: “Cum ai indraznit de ai venit aici, preainrautatitule?” “Am venit, i-a raspuns diavolul, ca sa-ti spun cum se lupta monahii si ceilalti crestini, ocarandu-ne in tot ceasul si cum pe mireni ii intorc lesne la voia mea.” Sfantul: “Preaimpielitatule, pentru ce faci aceasta?” Dracul: “Aceasta o fac, pentru ca eu urasc pe monahi, fiindca si Lucifer, stapanul meu (Satana), preamult ii uraste, fiindca Dumnezeu vrea ca din acestia sa alcatuiasca, adica sa completeze locurile din care am cazut noi, facand ingeri in locul nostru din Preotii cei buni si din Monahii cei smeriti. Pentru aceasta, dar, avem noi atata uraciune asupra lor.” Cuviosul Antonie leaga pe diavolul Evlaviosul Antonie, auzind acestea de la diavol, l-a legat cu puterea lui Dumnezeu, zicand: “Fiindca ai venit aici, diavole, te jur pe Numele Dumnezeului tuturor, Cel ce a facut toate, sa stai aici pana cand imi vei marturisi toate cate ai facut si cate le faci in fiecare zi crestinilor.” Dracul, ingrozindu-se, a zis: “Pentru ce m-ai legat, Antonie? Eu am venit numai ca sa-ti spun lauda mea, cum luptam noi pe monahi si pe ceilalti crestini, si tu m-ai legat?” Sfantul: “Spune-mi lucrarile dracilor, ce fac ei monahilor si celorlalti crestini. Dracul: “Asculta, Antonie, noi, mai inainte, eram ingeri insa Lucifer, incepatorul nostru, cazand pentru mandria lui, fiindca a voit a-si pune scaunul sau mai presus decat al lui Dumnezeu, cugetand in sine a se face asemenea lui Dumnezeu: “In cer ma voi sui, deasupra stelelor cerului voi pune scaunul meu, sedea-voi pe muntele cel inalt, peste muntii cei inalti, care sunt spre miazanoapte. Sui-ma-voi deasupra norilor, fi-voi asemenea Celui Preainalt.” (Is. 14; 12-14) Indata ce a gandit aceasta, a si cazut din cer jos, in cele mai dedesubt ale pamantului, urmand si noi dupa dansul. Din aceasta pricina, noi, din ingeri luminati, ne-am facut diavoli intunecati, pentru care lucru avem multa uraciune asupra preotilor, a monahilor si a drept-credinciosilor crestini, pe care ii suparam neincetat. Sa stii insa ca nimic altceva nu ne omoara mai mult decat rugaciunea, postul si smerenia, pe care le au monahii si unii dintre ceilalti crestini. Pentru aceasta, noi ne silim foarte mult sa-i facem ca nici sa se roage, nici sa posteasca si nici sa se smereasca, ci sa se leneveasca, sa nu posteasca si sa se mandreasca. Asa, de pilda: sa zica unii ca sunt frumosi, fiind urati; altii, ca sunt invatati, nestiind buchiile… Apoi bagam multa vrajba intre unii si altii din ei, ca sa se sfadeasca. Pentru aceste pricini, mergem din loc in loc si pe unii ii facem de se leapada de Hristos, pe altii, sa lase viata monahiceasca si sa se faca mireni si cu acest chip ii luam impreuna cu noi in munca cea vesnica. Mai asculta inca: Sa stii iarasi ca nu ne supara atat de mult nici postul si nici rugaciunea, precum ne supara smerenia, pe care o vedem la multi monahi si la oarecare din mireni, pe care ne silim foarte mult a-i trage la noi, in slujbele noastre. Precum viermele care, hranindu-se din lemn, se sileste a-l usca pe acesta si a-l face netrebnic de a mai aduce rod, in acest chip ne silim si noi ca sa uscam inimile lor, de a nu mai rodi fapte bune lui Dumnezeu. Dupa aceea, ii aruncam in munca cea vesnica. “Diavolul sileste pe crestini la betii si ucideri Cuviosul Antonie, auzind acestea, iarasi l-a intrebat pe diavol: “Dar pe mireni pentru ce ii suparati?” Diavolul: “Fiindca Hristos, prin Adam, a aruncat din cer pe incepatorul nostru si pentru aceasta avem mare uraciune asupra lor. Antonie, vezi tu aceste cutite mari pe care le tin la braul meu? Toate acestea pentru dansii le am. Cand ei se imbata de vin si, mai ales, de alte bauturi betive, eu ii indemn la bataie. Atunci ei, din cuvant in cuvant, se aprind de manie si, mai indemnandu-i si eu, incep a se injunghia. Dar nu numai eu singur fac aceasta, ci si toti ceilalti frati ai mei.” Sfantul: “Si unde sunt fratii tai?” Diavolul: “Sunt dusi la oarecare loc unde se face targ mare (iarmaroc). S-au dus acolo, ca sa faca tulburari.” Sfantul: “Si cum se numesc ei?” Dracul: “Unul se numeste desert, adica dracul slavei desarte, iar celalalt, manios, adica dracul maniei, fiindca invrajbeste pe oameni, de se bat, facand si alte multe rautati, adica sa mearga oamenii la judecati, cheltuindu-si averile lor, de unde avem si noi multa dobanda, adica: parte. Numai pe aceia ii avem vrajmasi care nu vor sa mearga la judecati. Pentru aceea si noi, pe acei crestini care nu voiesc sa faca voile noastre, ii suparam foarte mult, luptandu-ne cu ei insa adeseori nu facem nimic. Si, cand mergem la incepatorul nostru, ne cearta foarte mult si ne ocaraste, pentru aceste nereusite ale noastre. Cand sunt pedepsiti sau cinstiti diavolii Extenuat de ciuda, necaz si chinuri in nevazutele legaturi, diavolul s-a rugat Sfantului Antonie, zicand: “Rogu-te, Antonie, lasa-ma sa ma duc, fiindca am sezut multa vreme aici si am intarziat, deci nu ma mai intreba, ca am sa fiu pedepsit mult de stapanul meu.” Sfantul: “Cati ani aveti, preainrautatitilor vrajmasi, de cand suparati lumea si inca tot nu v-ati saturat? Pentru aceasta, iarasi te jur pe Atotputernicul Dumnezeu, ca sa-mi spui adevarul, rasounzand la tot ce te voi intreba.” Dracul: “Antonie, pentru ce m-ai legat iarasi? Nu vezi ca eu ma grabesc sa ma duc, fiindca am intarziat prea mult aici? In acest timp, pierdut aici, as fi intors la voia mea pe multi oameni. Daca tu nu ma lasi, cand ma voi duce, groaznic ma va certa stapanul meu. Intreaba-ma degrab’, fiindca toti fratii mei se duc cu ceva daruri la incepatorul si stapanul nostru si numai eu n-am cu ce ma arata, ca m-ai facut lipsit de darul meu si ma vor ocari fratii mei, care s-au dus la targ.” Sfantul: “Care este sminteala cea mai mare pe care o aduceti voi oamenilor? ” Dracul: “Slava desarta, ca intr-aceasta cuprinzandu-i, ei innebunesc, pana se apuca la sfada unul cu altul. Apoi, ajungand si fratele meu, maniosul, le da indoita manie si slava desarta. Atunci, intunecandu-se cu totul, fac toate, orice voim noi, adica: batai, varsari de sange, ba, pana si omoruri. Dupa aceea, mergem la stapanul nostru care, bucurandu-se mult de noi, ne invredniceste de mai mare cinste. ” Sfantul: “Dar cum de nu va temeti voi de Dumnezeu si indrazniti sa aduceti atata sminteala crestinilor?” Dracul: “Antonie, noi avem de la Dumnezeu slobozenie sa facem oricate vom vrea, precum si Ingerii ne lasa sa facem orice voim. Aceasta slobozenie ni s-a dat de la Dumnezeu, pentru ca sa se cunoasca cei credinciosi din cei necredinciosi, pentru ca cei ce au credinta statornica nu fac voile noastre. Mergem inca si la mesele (nunti, cumetrii, priveghiuri, inmormantari, sezatori, serbari, unde se nasc jocuri, deoarece nimeni nu ne opreste, fiindca acolo sunt teritoriile imparatiei noastre – a beznei si a intunericului – si ne bucuram si noi impreuna cu dansii. Ba inca, facandu-i robi ai nostri, lasa pe Dumnezeu si ni se inchina noua. Desi crestinii de multe ori ne ocarasc pe noi, cand incep a bea vin si joaca, iarasi fac voile noastre. Diavolii intuneca pe crestini in zile de sarbatoare Uimit de cele ce auzea descoperindu-i-se, omul lui Dumnezeu i-a zis apasat: “Diavole, te jur iarasi pe Numele lui Dumnezeu sa-mi spui mai spui si aceasta: Duminica, ce faceti voi crestinilor?” Dracul: “Noi niciodata nu ne odihnim, nici nu incetam in toata vremea tulburarile si smintelile; ci totdeauna ne aflam inr-insele, dar, mai ales Duminica si in alte sarbatori, multe sminteli aducem si facem crestinilor: pe unii, ii facem sa coase, pe altii, sa croiasca, pe unii, sa vanda si sa cumpere, pe altii, sa cante cantece lumesti, sa joace, pe unii, sa rada si sa barfeasca. Pe unele femei, le silim sa lucreze, pe altele, sa targuiasca; dar, mai ales, si pe barbati, si pe femei, ii facem sa doarma mult Duminica si sa nu mearga la Biserica. Le dam dureri la cap si la trup, ca sa aiba pricina sa spuna ca nu pot sa mearga la Biserica. Iarna, le dam caldura in vremea somnului, iar vara le dam somn dulce. Astfel, le ingreuiem capul mult, ca sa nu poata a se destepta si a merge la Biserica – si asa ei implinesc voile noastre. Pe acei crestini binecredinciosi, care se intorc la cunostinta lui Dumnezeu, ii parasim si, fugind de la dansii, ne ducem la cei ce fac voile noastre si iubesc mai de aproape viata aceasta si banii pentru care lucreaza Duminica si sarbatorile. Sa mai stii, Antonie, si aceasta, ca cei care cinstesc pe Sfinti – si Sfintii se roaga lui Dumnezeu pentru dansii si li se iarta pacatele lor. Acestia, fugind de noi, si noi plangem cu amar pentru pierderea lor, fiindca mult se mahneste incepatorul nostru pentru dansii. Atunci, face sobor mare stapanul nostru si, chemand pe toti dracii, foarte mult ne ocaraste si ne cearta, pentru ca n-am fost in stare a aduce in partea noastra pe toti acei crestini si monahi pe care ii aveam mai inainte. Atunci, noi, aprinzandu-ne mai mult de manie si de zavistie asupra lor, iarasi ne ducem la ei si atat ii incurcam si-i tulburam, incat ei iarasi se intorc catre stapanul nostru, facand toata voia noastra. Drept aceea, mai marele nostru se bucura foarte mult si, invrednicindu-ne de mai mare cinste, iarasi trimite pe fiecare dintre noi la felurite slujbe, adica: pe unii, pe mare, ca sa indemne pe corabieri sa jefuiasca pe negutatorii (pasagerii) lor si sa-i arunce in mare, pe altii, in rauri. Apoi, trimite pe unul mai mare cu 150 de draci, ca, tulburand marea, sa primejduiasca corabiile si, intaratand pe corabieri, sa se deznadajduiasca si sa-si blesteme credinta, zicand si alte multe hule, sudalme si injuraturi de Cele Sfinte. Pe altii, ca sa-i omoare pe oameni, altii sa mearga la jocuri de carti sau la alte sminteli ca acestea, vatamatoare de suflet, ca sa se certe si sa se ocarasca unii pe altii. Pe aceia, putin cate putin intaratandu-i noi, se iau la bataie si asa fac voia noastra. Noi le dam lor inca multa manie, ca sa-si piarda plata de la Sfantul acela pe care ei il praznuiesc. Alti draci, frati de-ai mei, se baga intre barbati si femeile casatorite, aducand in casa multa tulburare si sfada, pana ce, de multe ori, se bat. Alti draci se duc la acei care au multa avere, carora le impietresc inimile, ca sa nu le fie mila nicidecum de cei saraci, ba inca, mai vartos ii silesc pe bogati a rapi viile si tarinile sarmanilor. La acestea, noi ne ostenim luptand foarte mult, pentru a nu se milostivi bogatii spre cei saraci.” Sfantul: “Juru-te pe tine iarasi pe Dumnezeul cerului si al pamantului, ca sa-mi spui si aceasta: ce aveti voi, dracii, cu cei saraci?” Dracul: “Noi, de la cei saraci care fura, avem mare folos si bucurie, fiindca devin si raman robi ai nostri.; iar de la cei ce-si pazesc credinta lor n-avem niciun castig. ” Sfantul: “Dar pe cei care dau argintul lor cu camata cum ii aveti?” Dracul: “Aceia sunt prietenii nostri.” Propovaduitorii diavolului Toate acestea auzindu-le avva Antonie, a zis: “Diavole inrautatit si necurat, cum ii aveti voi pe aceia care fac farmece, descanta, ghicesc?” Dracul: “Acestia sunt ca niste propovaduitori ai nostri, care inseala lumea, de vine catre noi. De la acestia, avem mult castig, caci, lepadandu-se de Dumnezeu, ei intorc spatele Bisericii Lui si fac voile noastre (adica vraji), facandu-ne pe noi dumnezei si asa, cu aceste slujbe ale noastre, ne cheama pe noi pentru a da la vreun bolnav sanatate. Atunci, dracul farmecelor trimite 18 slujitori, ca sa faca naluciri cum ca prin farmece s-a sculat bolnavul. Indata dupa aceasta, dracul farmecelor scrie in condica sa pe toti acei care sunt partasi acestui pacat, pentru care lucru, stapanul nostru se bucura foarte mult de dansii si ii invredniceste de mai mare cinste. ” Sfantul: “Pe acei care nu cinstesc Sfanta Duminica, cum ii aveti?” Dracul: “Ca parintii pe copiii lor, pentru ca in ziua Duminicii ne-a rapit Hristos pe toti pe care ii aveam in iad.” Sfantul: “Pentru ce ati indemnat voi pe evrei de au rastignit pe Domnul nostru Iisus Hristos?” Dracul: “N-am stiut ca este Dumnezeu, ci L-am socotit de prooroc, dar ne-am inselat, caci nimenea nu poate sti Tainele lui Dumnezeu.” Uraciunea intre crestini Astfel, dracul, tremurand de frica raspunderii si a pedepsei, s-a rugat Sfantului Antonie, zicand: “Antonie, te rog, lasa-ma sa ma duc, pentru ca prea mult am zabovit si nu voi mai avea de-acum pace cu fratii mei.” Sfantul: “Viu este Domnul Dumnezeul meu, nu te voi lasa pana ce nu-mi vei spune toate viclesugurile diavolilor. ” Dracul: “Prea mult rau mi-ai facut, Antonie, ca ma intarzii si, tinandu-ma aici fara niciun castig, foarte mult ma pagubesc, pierzand si cinstea mea de la stapanul meu.” Sfantul: “Spune-mi si aceasta: pe cei care nu se iubesc unii pe altii, cum ii aveti?” Dracul: “Acestia sunt cumetrii nostri, fiindca nici noi nu avem dragoste intre noi si acolo unde este dragoste nu putem intra ca sa facem cele ce voim noi. Uraciunea dintre crestini e foarte mult placuta stapanului nostru, fiindca Dumnezeu nu cere nimic altceva de la oameni fara numai dragoste. Pentru aceasta, noi stam departe de cei care au dragoste catre vecinii lor.” Sfantul: “Dar pe cei care dau milostenie la saraci, cum ii aveti?” Dracul: “Acestia infig multe cutite in inimile noastre, caci toti aceia care se milostivesc spre saraci aduc spre milostivire pe Insusi Dumnezeu si indata cand dau milostenie la saraci, se sterg din condica noastra pacatele lor si pierdem atunci toate ostenelile si castigul nostru. Sfantul: “Dar, pe cei ce opresc dreptul saracilor, cum ii aveti?” Dracul: “Acestia sunt zarafii nostri, fiindca, pe de o parte, ei opresc dreptul saracilor, iar pe de alta, noi il rapim de la ei. Pentru aceasta, ei niciodata nu se mai satura, de care lucru, noi foarte ne bucuram. O, Antonie! Cum de n-am stiut eu ca ai avut de gand sa ma tii aici atata vreme, ca as fi fugit departe de tine.” Sfantul: “Si eu ma mir cum faceti voi, dracii, atata rau lumii!” Dracul: “Fiindca Dumnezeu ne-a blestemat ca sa nu mai avem niciun bine, ci de la bine totdeauna sa fim departati. Pentru aceasta, orice rau de tot felul lucram in lume, pana si la imparati, patriarhi, mitropoliti, preoti, monahi si cuviosi, la bogati, la saraci si, in scurt, la toti le dam iubirea de argint, ravna amara, zavistie, uraciune si toate celelalte rele pentru care ei se fac prieteni ai nostri. Si ce inca sa-ti mai spun, Antonie? Mestesugurile noastre sunt nenumarate.” Diavolul impiedica pe copii a invata carte Toate acestea auzindu-le Marela Antonie, l-a intrebat: “Dar copiilor ce le faceti cand se joaca?” Dracul: “Acolo, avem noi darul nostru si facem multe mestesuguri, ca sa se taie, sa-si scoata ochii, sa-si franga mainile si picioarele si multe alte rele facem, ca sa se manie unul asupra altuia, sa se duca parintii lor pe la judecati si pe la stapanitori, cheltuindu-si averile lor in zadar, din care avem si noi castig, caci ne folosim dintr-amandoua partile.” Sfantul: “La scoala, unde invata dascalul pe copii, va duceti si acolo, ca sa faceti sminteli?” Dracul: “Mergem si acolo insa stam departe, pentru ca tin in mainile lor carti bune, prin care ne osandesc foarte mult si ne clevetesc. Pentru aceasta, nu ne ducem aproape de ei, ci numai, cand inceteaza de a mai citi, atunci ne apropiem de dansii si le punem in minte multe ganduri, ca sa urasca invatatura si sa nu mai citeasca, adica sa urasca cuvintele lui Dumnezeu si sa faca voia noastra, fiindca, din citire, multi copii vin la cunostinta de Dumnezeu, de la care, pe urma, prea mult ne nedreptatim. Aceasta suferind-o noi adeseori, ne silim a-i rasplati pe copiii de scoala, punandu-le in minte mustrarile, pedepsele si multele batai ce le sufar ei cand nu-si invata lectiile ori cand fac nebunii. Deci, dupa ce astfel departam de la ei Darul lui Dumnezeu, ii trecem in condica noastra. Fiindca cei care invata carte prea mult ne ocarasc si ne prabusesc groaznic prin luminare si bunele purtari crestinesti, pentru aceea si noi, dracii, facem pe copii sa urasca invatatura si sa nu vioasca nici macar sa vada cartea. Pe parintii lor, de-asemeni ii facem a se lenevi si a nu-i pedepsi ca sa invete carte, fiindca prin sfintele carti Se slaveste Dumnezeu din Darul ce au intr-insele.” Acestea auzindu-le Sfantul de la diavolul, a zis catre dansul: “Sa te osandeasca Domnul Dumnezeu pe tine, duh inrautatit si necurat, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui.” Acestea zicand Marele Antonie, indata s-a facut nevazut dracul. Sfantul, ramanand uimit in acel ceas, s-a rugat in duh si in adevar cu lacrimi fierbinti, zicand aceasta rugaciune: “Doamne, Atottiitorule, Dumnezeul milei, Cel ce ai facut cerul si pamantul, marea si toate cele ce sunt intr-insele, Insuti Stapane, Iubitorule de oameni, Doamne, izbaveste-ma de cursele vicleanului diavol…” Astfel rugandu-se Sfantul, a adormit putin. Atunci, venind ingerul Domnului si apropiindu-se de dansul, i-a zis: “Antonie, vazut-ai pe vicleanul?” “Asa, l-am vazut, a raspuns Sfantul, dar cine esti tu care imi graiesti?” Ingerul a zis: “Eu sunt Arhanghelul Gavriil si am venit aici, ca sa-ti spun sa scrii toate viclesugurile dracilor pe care le-ai vazut si auzit si sa le dai la iveala in lume.” Avva Antonie, desteptandu-se, si-a adus aminte de cuvintele Ingerului si, laudand pe Dumnezeu, a zis: “Multumesc Tie, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul Puterilor, ca ai trimis pe Ingerul Tau poruncindu-mi sa scriu toate rautatile si viclesugurile dracilor, cum ei savarsesc ucideri, pizmuiri, zavistii si razboaie intre crestini, facandu-i a se uri unul pe altul si sa nu cinsteasca Sfanta Duminica intru care s-a facut Invierea Ta, a Domnului Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.” Iubitii mei fii si fiice in Hristos Dumnezeu Cuvantul, rogu-va, urmati aceasta sfatuire a mea si fugiti de orice jocuri si neoranduieli, fiindca acestea bucura foarte mult pe draci, care pricinuiesc oamenilor nenumarate pacate. Rugati-va zilnic lui Dumnezeu ca sa va izbaveasca de toate relele mestesugiri cu viclesuguri si lupte infernale ale necuratului vrajmas diavol, avand pe Dumnezeu intr-ajutor, a Caruia este Stapanirea, Puterea si Slava si Lui Se cuvine cinstea si inchinaciunea acum si pururea si in vecii vecilor. Amin Protos. Nicodim Mandita: “Dai vointa, iei putere

marți, 3 mai 2016

Sfânta Lumină iese din placa Sfântului Mormânt ca şi cum ar ieşi dintr-un lac

Din miezul pietrei pe care a stat Trupul lui Hristos o Lumină nedefinită iese înspre afară. De obi­cei, are o nuanţă albastru-deschis, dar culoarea se poate schimba şi să ia multe nuanțe diferite. Nu se poate descrie în cuvinte omeneşti. Lumina iese din piatră, ca şi cum ar ieşi dintr-un lac.
Patriarhul Diodor I a fost hirotonit diacon la Ierusalim, în anul 1944 şi a deţinut vredni­cia de patriarh între anii 1981-2000. La Paştile anului 1998, cu puţine zile înainte de Sâmbăta Mare, a dat un interviu profesorului danez, Niels Christian Hvidt, referitor la ceremonia Sfintei Lumini. Interviul a fost publicat în ziarul danez Berlingske Tidende, precum şi în cartea lui Hvidt cu titlul: Miracles  Encoun­ters Between Heaven And Earth (Minuni  În­tâlniri între Cer şi Pământ).
Patriarhul Diodor, până la adormirea sa din septembrie 2000, a deţinut rangul de patriarh vreme de 19 ani şi a fost prezent la ceremonia Sfintei Lumini 63 de ani neîntrerupţi. În inter­viul său acordat profesorului danez, patriarhul menţionează următoarele:
„După ce se sting toate luminile, mă plec şi intru în prima încăpere a Mormântului. De acolo merg încet prin întuneric spre cealaltă încăpere a Mormântului, unde a fost pus Trupul lui Iisus. Acolo îngenunchez cu frică sfântă şi rostesc rugăciunile consacrate, care ni s-au transmis de-a lungul veacurilor; iar după ce le citesc, aştept. Uneori, e posibil să aştept câteva minute, dar, de obicei, minunea se săvârşeşte îndată ce citesc rugăciunile.
Din miezul pietrei pe care a stat Trupul lui Hristos o Lumină nedefinită iese înspre afară. De obi­cei, are o nuanţă albastru-deschis, dar culoarea se poate schimba şi să ia multe nuanțe diferite. Nu se poate descrie în cuvinte omeneşti. Lumina iese din piatră ca şi cum ar ieşi dintr-un lac. Placa Mormântului arată ca şi cum ar fi acoperită cu un nor umed, dar este Lumină.
Această Lumină se comportă diferit în fiecare an. Uneori acoperă numai placa de pe Mormânt, în timp ce alte ori umple de lumină tot baldachinul, încât oamenii care stau în afara Mormântului şi privesc înăuntru văd cum este plin de Lumină. Această Lumină nu arde. Niciodată nu mi-a ars barba în cei 16 ani de când sunt patriarh în Ierusalim şi am primit Sfânta Lumină. Lumina are o compoziţie diferită de cea a unei lumini obişnuite care arde într-o candelă. Într-un anumit loc, Lumina se ridică în sus şi formează un stâlp, a cărui flacără are o natură diferită, astfel încât îmi este cu putinţă să aprind lumânările mele de la ea. În felul acesta, după ce iau flacăra în lumânările mele, ies şi dau Lumina mai întâi patriarhului armean şi apoi celui copt. După aceasta, împart Lumina tuturor celor care se află în Biserică...
Trăim multe minuni în bisericile noastre şi minunile nu sunt ceva străin pentru noi, însă nici una din aceste minuni nu are puterea şi simbolismul pe care le are minunea Sfintei Lumini. Minunea este ceva ca o taină dumnezeiască. Preschimbă Învierea lui Hristos în ceva atât de viu pen­tru noi, ca şi cum ea [Învierea] s-ar fi petrecut cu câţiva ani în urmă... Mă aflu în Ierusalim din 1939 şi am venit aici la vârsta de 15 ani. Am urmărit ceremonia Sfintei Lumini în toţi aceşti ani şi astfel am fost martor ocular al minunii de 61 de ori. Pentru mine nu se pune întrebarea dacă eu cred în minune sau nu. Ştiu că ea este adevărată.”
Aceasta este mărturia pe care a depus-o Patriarhul Diodor I la Paştile anului 1998. Descrierea ei este atât de analitică şi revelatoare, încât nu suportă niciun comentariu.
(Haralambie K. Skarlakidis, Sfânta Lumină. Minunea din Sâmbăta Mare de la Mormântul lui Hristos, traducere din limba greacă de Ierom. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Atena, 2011, pp. 259-261)

luni, 2 mai 2016

Medicina alternativa Celulele canceroase se descompun în doar cateva zile cu ajutorul acestei plante



Medicina alternativa

Celulele canceroase se descompun în doar cateva zile cu ajutorul acestei plante


Oamenii de ştiinţă au descoperit faptul că această plantă acţionează mai bine decât chimioterapia deoarece omoară complet celulele infectate cu cancer. Pe lângă acest lucru acţionează şi că diuretic, stimulează secreţia bilei, curată ficatul, ajută în cazul alergiilor şi reduce nivelul de colesterol.

Conţine foarte multe vitamine şi minerale precum vitamina B6, tiamină, riboflavin, vitamina C, fier, calciu, potasiu, acid folic şi magneziu.
Conţine peste 535% din doză zilnică recomandată de Vitamina C şi 110% din doză zilnică recomandată de vitamina A. Toate acestea sunt date ştiute cu mulţi ani înainte.
Universitatea Windsor din Canada a făcut un studiu iniţial în cadrul departamentului de Chimie şi Biochimie iar rezultatul avea să dea noi speranţe pacienţilor cu cancer. Conform „Natural News” s-a demonstrat faptul că păpădia omoară celulele infestate cu cancer fără a afecta celelalte celule ale corpului.John Di Carlo, un bărbat în vârstă de 72 de ani, s-a convins de proprietăţile păpădiei după ce a fost supus unei chimioterapii agresive. Procesul de vindecare a durat trei ani şi a început chiar atunci când medicii l-au trimis acasă pentru a-şi petrece ultimele zile din viaţă alături de familie.
Datorită faptului că tratamentul cu chimioterapie nu a avut niciun efect iar medicii nu au oferit nicio alternativă, John a început să bea ceai din rădăcina de păpădie, acesta fiind ultimul tratament pe care îl mai putea încerca pentru viaţă lui. În doar trei luni, acest bărbat a reuşit să bage cancerul în remisie, scrie pentrusuflet.com.

Rugăciunea pentru primirea Sfintei Lumini citită de patriarhul Ierusalimului

Stăpâne, Doamne, Iisuse Hristoase, Înţelepciune începătoare de lumină a Tatălui Celui fără-de-început, Carele locuieşti întru lumina cea neapropiată, Carele ai poruncit luminii să strălucească dintru întunerec, Carele ai spus să fie lumină şi a fost lumină, Doamne, Dătătorule- de-lumină, Carele ne-ai scos din întunericul înşelăciunii şi ne-ai călăuzit la lumina minunată a cunoştinţei Tale, Carele ai umplut de lumină şi bucurie tot pământul prin venirea Ta în trup aici şi cele de dedesubt prin pogorârea Ta la iad, după care Tu ai vestit lumina tuturor neamurilor prin sfinţii Tăi apostoli, Ţie Îţi mulţumim că prin credinţa cea dreaptă ne-ai scos din întuneric la lumină şi ne-am făcut fii ai luminii prin sfântul Botez şi am văzut slava Ta plină de har şi adevăr (Ioan 1, 14). Dar o, Dătătorule-de-lumină Doamne, Carele eşti lumina văzută de cei care au stat în întuneric; Stăpâne Doamne, Carele eşti Lumina cea adevărată, care luminezi pre tot omul care vine în lume (Ioan 1,9), singura Lumină a lumii şi lumina vieţii oamenilor, de a Cărui slavă este plin tot universul, căci Tu ai venit ca lumină în lume prin pogorârea Ta în trup, deşi lumea a iubit întunericul mai mult decât lumina. Dătătorule-de-lumină, Doamne, ascultă-ne pre noi, păcătoşii şi nevrednicii robii Tăi, care în acest ceas stăm lângă acest preasfânt şi de-lumină-purtător Mormânt şi ne primeşte pre noi care cinstim Patimile Tale curate, preasfântă răstignirea Ta, moartea Ta de bună voie şi punerea şi îngroparea trupului Tău cel fără de viaţă în acest preacinstit Mormânt al Tău, şi Învierea Ta cea de a treia zi pre care începem să o prăznuim cu bucurie, pomenind pogorârea Ta la iad prin care ca un Stăpân ai slobozit prin strălucirea Dumnezeirii Tale sufletele drepţilor ţinute acolo, umplând cele mai de jos de lumină. De aceea prăznuind cu inimă plină de bucurie şi cu duhovnicească bucurie în această preabinecuvântată Sâmbătă, preamântuitoarele taine împlinite într-un mod dumnezeiesc, potrivit Ţie, pre pământ şi sub pământ, pomenind adevărata lumină lină (înveselitoare) şi de dorit, care a strălucit dumnezeieşte peste aceştia în cele mai de jos, şi într-un chip dumnezeiesc a strălucit din Mormânt, facem vădită Lumina care arată Teofania Ta, Cel care ai venit în lume pentru noi. Căci aşa cum în această noapte mântuitoare şi strălucitoare toate se umplu de lumină, cerul şi pământul şi cele de dedesubt prin taina fericitoare a pogorârii Tale la iad şi învierea Ta cea de a treia zi din mormânt, cei ce primesc cu evlavie din această Lumină neîncetat aprinsă şi pururea strălucitoare o trec celor ce cred în Tine, Lumina cea adevărată, şi noi Te chemăm şi Te rugăm, Preasfinte Stăpâne, ca să arăţi acest dar de sfinţire plin de harul Tău dumnezeiesc prin harul preasfântului şi de-viaţă-purtătorului Tău Mormânt şi să binecuvântezi şi să sfinţeşti pre cei ce se ating de ea cu cucernicie, slobozindu-i de întunericul patimilor, şi să ne faci vrednici de preastrălucitoarele Tale sălaşuri unde străluceşte lumina cea neînserată a Dumnezeirii Tale. Dă-le, Doamne, sănătate şi viaţă bună, umple casele lor de tot binele. Dătătorule-de-lumină, Stăpâne, ascultă-mă pre mine, păcătosul, în acest ceas şi dă-ne nouă şi lor să umblăm în Lumina Ta şi să locuim în ea cât timp vom avea lumina vieţii de faţă. Fă, Doamne, ca lumina faptelor noastre bune să lumineze înaintea oamenilor, ca ei să Te slăvească pre Tine împreună cu Cel fără-de-început al Tău Părinte şi Duhul Tău cel Sfânt. Căci Tu ne-ai aşezat lumină neamurilor, ca să luminăm pre cei ce umblă întru întuneric, dar lucrând răul, am iubit întunericul mai mult decât lumina, căci oricine face răul urăşte lumina, după cuvântul Tău cel nemincinos. De aceea păcătuind, ne poticnim zilnic pentru că umblăm în întuneric. Dă-ne să vieţuim restul zilelor noastre cu ochii minţii luminaţi. Dă-ne să umblăm ca fii ai luminii în lumina poruncilor Tale, albeşte veşmântul strălucitor al sfântului Botez pre care l-am înnegrit cu faptele noastre, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină. Dă-ne să îmbrăcăm armele luminii ca să îndepărtăm pre stăpânul întunericului ce se preface în înger al luminii. Doamne, aşa cum în această zi ai strălucit celor ce şedeau în întuneric şi în umbra morţii, tot aşa străluceşte în inimile noastre lumina Ta neînserată, ca strălucind cu lumina aceasta şi arzând în credinţă, să Te slăvim pre Tine, singura Lumină lină a Luminii celei dătătoare-de-lumină în veci. Amin!