luni, 31 octombrie 2016

Despre divorţ şi recăsătorire.

1.    Căsătoria este legătura sfântă dintre un bărbat şi o femeie, care îşi asumă liber şi responsabil calea mântuirii prin dragoste, ajutor reciproc şi naştere de prunci. Pentru realizarea acestui scop Biserica binecuvântează căsătoria, iar fiecare soţ (credincios şi conştient) îl primeşte pe celălalt soţ ca pe un dar de la Dumnezeu şi ca pe „o jumătate a lui” fără de care nu se simte împlinit. Biserica cheamă şi ajută soţii să biruie patimile şi să-şi înduhovnicească dragostea reciprocă, iar căsătoriile încheiate din porniri pătimaşe, interese sau obligaţii nu sunt binecuvântate de Dumnezeu, pentru că dragoste adevărată poate exista doar acolo unde este libertate (atât fizică şi juridică, cât mai ales duhovnicească, faţă de patimi/vicii).
2.   Căsătoria este considerată un act unic şi irepetabil, care este rupt doar de moartea unuia dintre soţi (cf. Romani 7:2-3). Atunci când Sfântul Pavel spune că o femeie „e mai bine să se căsătorească decât să ardă” (I Corinteni 7:9), el se referă la văduve şi la cele care nu au mai fost căsătorite (I Corinteni 7:8) sau care, fiind căsătorite şi-au lăsaţi bărbaţii adulteri, dar fără ca ele însele să fi săvârşit adulter, pentru că altfel ar contrazice un alt text biblic (Matei 5:32). Acelaşi principiu e valabil şi în cazul bărbaţilor, iar speculaţiile precum că bărbaţilor li s-ar îngăduit ceva mai mult decât femeilor este total greşit! Prin urmare, recăsătorirea este îngăduită de Biserică doar pentru persoanele văduve (de obicei, după un an de la moartea soţului/soţiei) şi pentru cei care au rămas singuri după ce soţul/soţia şi-a abandonat familia împreunându-se cu altcineva.
3. Recăsătorirea (şi implicit a doua şi a treia Cununie) sunt privite de Biserică ca o excepţie ce se poate încuviinţa de maxim 2 ori (în plus faţă de prima căsătorie), iar aprobarea lor de către Biserică este însoţită de oprirea de la împărtăşirea cu Sfintele Taine de la unu la trei ani (cf. Canonul 4 al Sf. Vasile cel Mare). Mai mult decât atât, unele norme canonice admit a treia căsătorie numai dacă persoana în cauză nu a împlinit 40 de ani şi nu are copii. Chiar şi slujba celei de a doua nunţi nu pune un accent atât de mare pe fast şi bucurie, cât pe pocăinţă şi milă din partea lui Dumnezeu, care înţelege neputinţa omului. Acest caracter penitenţial şi oarecum excepțional  al celei de a doua/a treia căsătorii trebuie clar explicat celor care solicită binecuvântarea pentru a doua/a treia căsătorie.
4. În Biserica Rusă şi parţial cea Greacă, dezlegarea/dispensa pentru a doua şi a treia căsătorie se dă de ierarhul locului, iar în Biserica Română – de către duhovnic. Din păcate însă, în puţine cazuri solicitările de divorţ şi recăsătorire sunt examinate serios şi în conformitate cu învăţătura Bisericii (fundamentată obligatoriu pe Scriptură). După părerea mai multor teologi şi duhovnici, binecuvântarea căsătoriilor nelegitime nu înseamnă nici pe departe „o venire în întâmpinare” şi un imbold la pocăinţă, ci doar o încurajare a păcatului şi a divorţurilor. Biserica nu poate şi nu are dreptul să binecuvânteze o căsătorie întemeiată pe adulter (iniţial amant/ă, apoi soţ/ie). Deci dacă un bărbat şi o femeie mai întâi au divorţat (din anumite motive, dar altele decât săvârşirea de către ei a adulterului) şi abia după o anumită perioadă s-au cunoscut şi doresc să se căsătorească, Biserica poate binecuvânta o astfel de căsătorie; dar chiar şi aşa – ca excepţie, nu ca regulă. Dar dacă cineva fiind căsătorit şi-a găsit un amant / o amantă, şi abia apoi divorţează şi solicită Cununie cu „noul partener”, Cununia trebuie refuzată, căci ea ar însemna binecuvântarea adulterului.
5. Preotul trebuie să cerceteze bine situaţia pentru a nu batjocori Tainele Bisericii, iar dacă din neglijenţă sau dorinţa de câştig încuviinţează o astfel de căsătorie, trebuie să spunem clar că o astfel Cununie nu este valabilă (indiferent de fastul cu care a fost săvârşită şi banii care au fost plătiţi). Anume aici se încalcă foarte mult, iar cei care divorţează şi încearcă să legalizeze juridic un adulter, trebuie să înţeleagă că bisericeşte acesta nu poate fi legalizat în nici un fel. Nu trebuie să existe excepţii nici pentru politicieni şi nici pentru „ctitori”, pentru că poruncile dumnezeieşti au aceiaşi putere asupra tuturor şi nu înseamnă că în urma unei astfel de Cununii (formale) relaţia celor care trăiesc în adulter nu va mai fi păcat, ci o binecuvântare. Nicidecum! O astfel de Cununie nu devine valabilă nici dacă ar fi săvârşită sau încuviinţată de patriarh. Şi atunci când cineva solicită binecuvântarea unei relaţii păcătoase (pornite din adulter), noi nu trebuie  să le dăm impresii şi iluzii false, ci să-i chemăm la pocăinţă şi înfrânare. Să nu uităm nici de faptul că cei care au comis astfel de nelegiuiri, cer Cununia doar pentru a-şi adormi conştiinţa, şi nu pentru că ar simţi nevoia binecuvântării lui Dumnezeu, ştiind prea bine că Dumnezeu i-a binecuvântat în prima căsătorie şi nu-şi schimbă fără temei voinţa şi binecuvântarea după apucăturile lumeşti ale desfrânaţilor. Da, cei care trăiesc astfel nu trebuie nici cununaţi, nici împărtăşiţi, nici înmormântaţi până nu se lasă de păcat, indiferent dacă mai pot sau nu să refacă prima căsnicie. Ajungem şi la concluzia că acceptarea unui divorţ de către Biserică nu înseamnă (sau nu ar trebui să însemne) şi aprobarea automată a unei noi căsătorii.
6.   Unii se mai întreabă dacă relaţia dintre soţi continuă şi după moarte sau în lumea cealaltă. La această întrebare ne răspunde Însuşi Hristos care precizează că dincolo nu mai există soţi şi soţii, ci toţi sunt ca îngerii din cer (Matei 22:30). Altfel spus, acolo nu există diferenţiere pe sexe, după cum nu există nici la îngeri, ci toţi sunt la fel. Pe de altă parte, din textele biblice şi patristice înţelegem că în Împărăţia lui Dumnezeu toţi vor fi într-o comuniune deplină, indiferent că au fost sau nu rude de sânge, iar în iad toţi vor fi într-o înstrăinare deplină, chiar dacă pe pământ au fost foarte apropiaţi. Nu este exclus şi ca unul din soţi să meargă în rai, iar altul în iad, de aceea, despre o continuitate a relaţiilor de familie în lumea cealaltă nu putem vorbi sau, cel puţin, nu avem temei biblic sau patristic pentru a o face. Mai degrabă, în baza textului de la Romani 7:2-3, putem spune că legătura căsătoriei încetează definitiv prin moartea unuia dintre soţi.
7. În cazul divorţului şi al recăsătoriei trebuie acordată o atenţie deosebită copiilor, care nu trebuie să sufere ca urmare a neînţelegerii dintre părinţi. Şi aici Biserica trebuie să se implice la maximum. De multe ori, divorţul este evitat tocmai datorită copiilor, iar alteori copiii devin o „marfă de negoţ şi şantaj” între soţii care divorţează. Dar dacă divorţul totuşi s-a produs, copiilor trebuie să le se asigure nu doar un trai decent, ci şi posibilitatea de a comunica (în egală măsură) cum ambii părinţi, cu excepţia cazurilor când o astfel de comunicare ar pune în pericol sănătatea fizică sau psihică a copilului. Trebuie să ţinem minte că copiii nu au nevoie doar de banii părinţilor, ci mai ales de persoana, autoritatea şi dragostea părinţilor, care nu poate fi asigurată şi simţită deplin decât în cadrul unei familii unite.

marți, 25 octombrie 2016

Despre Schitul Lacu , Chiliile Schitului Lacu si despre o minunată și înspăimântătoare vedenie





Acest schit mai este cunoscut și sub numele de Schitul Sfântul Mucenic Dimitrie. Se află în partea centrală a Peninsulei, între Turnul Amalfino și Mănăstirea Sfântul Pavel. Schitul este locuit de călugări români și aparține de Mănăstirea Sfântul Pavel.

«Lako» (cu litere grecești) în traducere înseamnă «groapă», adică «Schitul din groapă». Într-adevăr, este înconjurat din trei părți de munți, cu o singură ieșire spre mare, pe valea pârâului.

Pe aceste locuri au locuit călugării sârbi încă din secolul al XIV-lea, viețuind în asceză și pustnicie, într-un Pateric Atonit se spune că Schitul Lacu era numit „Pustia cea mai dintru adânc" sau „Tebaida Sfântului Munte", fiind un loc pustnicesc foarte retras. În timpul ocupației turcești, schitul a cunoscut și perioade de pustiire, însă pe la anul 1760 a fost reînființat de monahul moldovean Daniil. După 1830, au venit mulți călugări români, iar schitul a cunoscut o mare înflorire. În 1855 erau 5 chilii cu paraclise și 16 colibe, iar numărul călugărilor ajunsese la 32, majoritatea fiind veniți din Mănăstirile Cernica și Căldărușani. În 1849 a fost ridicată bisericuța cimitirului, cu hramul Sfântul Lazăr cel a patra zi înviat.

Între anii 1898 și 1904 s-a construit biserica mare a schitului închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, iar pe parcurs s-au mai construit și alte chilii, ajungând la 24, numărul călugărilor trecând de 100.

După al doilea război mondial, a început să scadă și numărul monahilor români din Schitul Lacu, ca de altfel din întreg Sfântul Munte. În anul 1991 mai erau doar două chilii populate cu trei călugări. De atunci însă, prin grija Maicii Domnului și a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, schitul a început să reînvie, venind și alți călugări din România. În momentul de față schitul se află în mare înflorire având opt chilii locuite, care au fost reconstruite prin multă osteneală. Numărul călugărilor a ajuns la frumoasa cifră de 33.

Chiliile Schitului Lacu sunt: Chilia Buna Vestire, Chilia Sfântului Mare Mucenic Artemie, Chilia Sfântului Ierarh Nicolae, Chilia Acoperământul Maicii Domnului, Chilia înălțarea Domnului, Chilia întâmpinarea Domnului, Chilia Sfântului Prooroc Ilie, Chilia Cuviosului Antonie cel Mare.

Fiecare chilie are câte un stareț sub ascultarea căruia se nevoiesc cei care fac parte din obștea lui. În timpul săptămânii, fiecare chilie își are programul ei, iar duminica și în sărbători se întâlnesc cu toții la biserica mare a schitului, numită Kiriacou (adică biserica de duminică), unde săvârșesc slujbele împreună. La sărbătorile mari se fac privegheri de toată noaptea. După privegheri se retrag din nou la chilii, unde petrec în liniște și rugăciuni restul săptămânii.

Starețul schitului se schimbă anual, adică fiecare chilie are un an conducerea schitului. Starețul schitului poartă numele de Dicheu - adică cel care este drept și face dreptate.

O mare mângâiere a părinților din schit este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită «Lacuschitiotisa». Icoana este de o rară frumusețe, fiind pictată după modelul icoanei «Prodromița».

Spunea unul din părinții schitului că, mergând odată în Cipru, a trecut pe la o familie cunoscută. Aceștia aveau o fetiță în spital, grav bolnavă, urmând să fie operată. Călugărul a fost rugat să meargă la spital și să le binecuvânteze fetița. La spital, monahul a scos o iconiță cu Maica Domnului «Lacuschitiotisa», a binecuvântat pe bolnavă făcându-i semnul crucii pe cap și i-a dat să sărute iconița. Imediat fetița s-a ridicat din pat și a zis mamei sale:

- Mamă, nu mai sunt bolnavă! Nu mai am nevoie de operație! Să mergem acasă, că m-a vindecat Maica Domnului.

Altădată, un creștin cunoscut unui părinte din schit mergea cu mașina, având toată familia cu el. Conducând cu viteză mare, la o intersecție i-a ieșit o mașină în față. Neavând altă soluție a călcat brusc frâna și a răsucit volanul. Mașina a ieșit de pe șosea, fiind gata să se răstoarne. Atunci au văzut o mână de femeie care a apucat mașina și a îndreptat-o pe drumul ei. Mașina și-a continuat mersul ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Aceasta s-a petrecut în timpul nopții. După această minunată izbăvire de la moarte, omul a tras mașina pe dreapta și a zis soției: „Maica Domnului ne-a salvat!". Și căutând în buzunar a găsit că avea cu el o copie după icoana Maicii Domnului «Lacuschitiotisa». Chiar în noaptea aceea a sunat la părintele cunoscut din Schitul Lacu și i-a zis: „Părinte, Maica Domnului «Lacuschitiotisa» ne-a salvat de la moarte sigură". Apoi a făgăduit că va contribui cu o sumă de bani pentru a fi îmbrăcată icoana în argint.

Cu ajutorul Maicii Domnului, în primele două chilii, a Bunei Vestiri și a Sfântului Mucenic Artemie, se săvârșește Sfânta Liturghie zilnic.

La una din colibele schitului s-a nevoit părintele Gherasim, care cânta foarte frumos. Se spune că veneau călugării greci și-l chemau să cânte la hramuri.

La chilia Adormirea Maicii Domnului (care acum este dărâmată) s-au nevoit pe la sfârșitul secolului al XIX-lea duhovnicul Leontie cu cei trei ucenici ai săi: Atanasie, Dositei și Vlasie. Acest duhovnic era cu metania din Mănăstirea Neamț. Chilia este așezată pe partea dreaptă a pârâului Lacu și, fiind sub munte, în timpul iernii nu vede soarele decât cel mult două ore, la amiază. Săvârșeau Sfânta Liturghie zilnic, nevoindu-se cu privegherea noapte de noapte. Trăiau într-o mare sărăcie și erau ajutați cu cele materiale de ceilalți părinți, care se minunau de râvna lor.

La biserica mare a schitului se află o părticică din Lemnul Sfintei Cruci și câte o părticică din moaștele Sfântului Haralambie și a Sfinților Mucenici de la schitul Ivirului: Eftimie, Ignatie și Acachie.

De asemenea, la Chilia Sfântului Mare Mucenic Artemie se găsește o părticică din Lemnul Sfintei Cruci și părticele din moaștele mai multor sfinți: Sfântul Mare Mucenic Artemie, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Cuviosul Siluan Atonitul, Cuviosul Sofronie Caliga (care a fost stareț al Mănăstirii Sfântul Pavel) ș.a.

Multe mici părticele de sfinte moaște sunt și la celelalte chilii ale Schitului Lacu.
Alte locașuri românești

Chilia Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan de la Provata unde se nevoiesc patru părinți români din Basarabia;

Chilia Sfântului Ioan Botezătorul tot de la Provata unde se nevoiesc doi părinți români (aceste două chilii se găsesc pe teritoriul Lavrei);

Chilia Intrarea în biserică a Maicii Domnului, care aparține Mănăstirii Dionisiu și alte colibe unde se nevoiesc părinți români.

Chilia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Capsala unde se nevoiesc trei părinți români;

Chilia Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian din Capsala unde se nevoiește un român;

În zona Capsalei, ce se află pe teritoriul Mănăstirii Pantocrator, au fost multe chilii românești în care au viețuit părinți cu viață sfântă. Amintim pe părintele Trifon care a trăit într-o sărăcie totală. Casa îi era aproape dărâmată, iar când ploua, apa se găsea peste tot în chilia sa. Părintele Trifon nu se îngrijea de nimic pământesc. Un alt cuvios a fost părintele Irodion. Acesta a avut darul înainte vederii și se prefăcea nebun. Părintele Fanurie avea o viață sfântă și așa au fost mulți alții, doar de Dumnezeu știuți.

La Colciu se află chilia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe unde se nevoiesc opt părinți români, între ei se află părintele Dionisie ce a depășit vârsta de 90 de ani și este orb de aproape cinci ani. Părintele este duhovnic și mângâietor de suflete.

Altă chilie de la Colciu, cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul, adăpostește doi părinți români.

Nu departe de Colciu, puțin mai în vale, se află chilia Sfântului Ipatie unde se nevoiesc trei părinți români. Zona în care se găsește chilia are o climă foarte bună și livezi bogate. Aceste trei chilii sunt pe teritoriul Mănăstirii Vatopedu.

Chilia Adormirii Maicii Domnului se găsește pe teritoriul Mănăstirii Xeropotamu și aici se nevoiesc doi părinți români.

La Schitul Sfânta Ana, un părinte român se nevoiește la chilia Sfântul Pantelimon.

La trei kilometri distanță de Schitul Prodromul, pe drumul ce duce spre coliba Sfântului Nil, se nevoiește de mulți ani un părinte român, care trăiește singur într-o colibă. Acest părinte iese foarte rar și numai pentru cele necesare. Mai în adâncul pustiei se nevoiește de patru ani un alt părinte român.

Poate vor mai fi și alți părinți pustnici, ce se nevoiesc neștiuți de oameni, pe care îi vede și îi cunoaște doar Bunul Dumnezeu, pe Care ei îl slăvesc neîncetat.

În cartea „Livada de flori duhovnicești" se spune că era un duhovnic cu viață sfântă, care avea multe vedenii și descoperiri. La sfârșitul vieții sale s-a învrednicit de o minunată și înspăimântătoare vedenie:

A văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos șezând pe scaunul slavei și de-a dreapta Lui pe Preacurata Stăpână. Toată oastea cerească sta așteptând porunca Stăpânului. A poruncit Domnul unui înger să sune din trâmbița cea înfricoșată pe care o ținea în mâini și a ieșit un astfel de sunet, încât s-a cutremurat toată lumea ca o frunză de copac când o bate vântul. După puțină vreme a făcut iarăși semn Domnul către înger să trâmbițeze a doua oară și îndată a trâmbițat.

Maica lui Iisus, cunoscând că după al treilea sunet al trâmbiței are să se sfârșească lumea, s-a sculat de pe scaunul său și căzând la Preacuratele picioare ale Dreptului Judecător se ruga cu stăruință să dea vreme de pocăință păcătoșilor, ca să-și plângă păcatele lor. Domnul i-a răspuns, zicând: „știi, Maica Mea preaiubită, câte lucruri de rușine săvârșește lumea cea nemulțumitoare, în fiecare zi. Așadar, nu este cu bună cuviință, nici cu dreptate ca în vreun chip să-i miluiesc, căci nu numai bărbații mireni și femeile, dar chiar și clericii și monahii Mă rănesc în cele dinlăuntru și Mă răstignesc și cu totul au necinstit sfântul chip și îngereasca petrecere, prin desfrânările lor".

Atunci Stăpâna se ruga mai cu stăruință, zicând: „Fiul meu Cel Preadulce, ascultă-mă pe mine, Maica Ta, ca, pentru milostivirile îndurărilor Tale și pentru Preacuratele Patimi ce ai răbdat să Te înduri spre cei păcătoși".

Iar El a zis: „Cunosc, o, Maica Mea, că de multe ori prin rugăciunile și cererile tale M-ai îmblânzit și nu M-ai lăsat să fac judecata ce li se cuvenea. Dar oamenii nicidecum nu s-au făcut mai buni și nici nu s-au abătut de la răutatea și vicleșugul lor de mai înainte; ci mai vârtos s-au făcut mai răi, defăimând Crucea și Patima Mea. Ighemonii și boierii muncesc cu nerușinare poporul cel supus lor și necinstesc sfintele legi prin petrecerea lor cea desfrânată. Poporul cel de obște iarăși leapădă și defaimă poruncile Mele, săvârșind voile lor cele trupești: desfrânările, uciderile, nedreptățile și alte fărădelegi pline de rușine și aducătoare de moarte".

Atunci Stăpâna iarăși a zis: „Toate acestea sunt adevărate, Preadulcele meu Fiu, dar mă rog ție, ca pentru nemărginita Ta milostivire să le trimiți lumina darului Tău, ca să-și cunoască păcatele lor și, întorcându-se la Tine, să dobândească iertare. Așa, Mult-Milostive Doamne, auzi-mă pe mine și împlinește cererea aceasta, nu pentru că li se cuvine lor, că nevrednici sunt de milă și de iertare, ci pentru dragostea mea și a tuturor sfinților care și-au vărsat sângele pentru numele Tău și și-au dat la felurite morți trupurile și au defăimat toate plăcerile lumii, pentru a avea dragostea Ta. Deci, ascultă, Mult-Milostive, rugăciunea noastră".

Atunci toți sfinții s-au închinat cu Preasfânta Fecioară, rugând pe Domnul să facă milă.

Judecătorul Cel Preaîndurat, înduplecându-Se prin rugăciunile Maicii Sale și ale tuturor sfinților, a răspuns cu față lină: „M-ai biruit, Maica Mea, prin rugăciunea ta cea milostivitoare și ai îmblânzit dreapta Mea mânie. Să se facă dar voia ta. Iar voi, prietenii Mei, prin rugăciunile voastre ați schimbat mânia Mea întru milă. Așadar, trimit iarăși în lume învățători și propovăduitori să îndrepteze pe cei ce păcătuiesc".

Acestea zicând Stăpânul, a luat sfârșit vedenia pe care a povestit-o preotul cel zis mai sus tuturor fraților mănăstirii. Și pentru a-i încredința cum că a fost adevărată vedenia, le-a spus și oarecare greșeli ascunse ale fiecăruia, deosebi, pe care i le-a descoperit Domnul, ca să le spună fraților și să se îndrepteze. Acestea zicând, cuviosul și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Vedeți, frații mei, câtă putere are rugăciunea Preasfintei Fecioare către Preaînduratul său Fiu, Iisus Hristos? Deci, veniți să ne plângem aici păcatele și fărădelegile noastre, ca să nu le plângem mai târziu, veșnic și fără folos. Veniți să cădem cu toții la preacuratele picioare ale Maicii lui Dumnezeu și să strigăm cu credință: Ușa milostivirii deschide-o nouă binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc. Amin.

luni, 24 octombrie 2016

DESPRE HALLOWEEN

HALLOWEEN-Anton Lavey fondatorul bisericii sataniste: Ma bucur ca parintii isi lasa copii sa il serbeze pe diavol cel putin odata pe an

yrtyrtttttr
Multi dintre romani au preluat, de cativa ani, dintr-un mimetism modernist, care nu are nimic de a face cu discernamantul, Halloween-ul, macabra sarbatoare occidentala, care sub masca unor distractii (tembele) este o veritabila invocare a demonilor si fapturilor infernale. Putem vedea cu aceasta ocazie o defilare spectrala, de oameni deghizati in schelete, aratari hidoase, vrajitoare, fantome, mumii, vampiri, varcolaci, monstri, criminali sangerosi care impanzesc strazile si se sperie unii pe altii cu tot felul de farse si glume macabre si nesarate. In vitrinele magazinelor, in parcuri, in companii, in localuri, in scoli si universitati, pe usile caselor, peste tot apar vrajitoare calare pe matura, dovleci-felinar, coarne si alte simboluri mai mult sau mai putin demonice. Cam asa arata Halloween-ul, o „sarbatoare” pe care satanistii declarati o considera printre cele mai importante. Din pacate, milioane de oameni care se declara „crestini” si chiar impotriva satanismului, au ajuns sa creada cu naivitate ca nu este nimic rau in aceste „distractii nevinovate”. Realitatea este insa cu totul alta. Halloween este o invocare a maleficului.
Biserica, slabita enorm in ultimele decenii, a obosit sa se mai lupte cu Halloween-ul, acceptand in mod aberant evenimentul ca pe o sarbatoare distractiva, adresata chipurile, culmea prostiei, in special copiilor, tocmai cei mai lipsiti de aparare si de discernamant… Cea mai buna dovada ca este vorba de un eveniment ocult, abject si inspirat de fortele intunericului este acela ca insusi „parintele” modern al „bisericii lui Satan”, tenebrosul si terifiantul Anton Szandor LaVey, obisnuia sa spuna ca Halloween este una dintre cele mai mari sarbatori in calendarul satanic, alaturi de „Noaptea Walpurgica” sau Sabatul vrajitoarelor, de pe 1 mai.
In dreapta, Anton Szandor LaVey, maleficul fondator al bisericii sataniste.
Originile ritualului
„Sarbatoarea” de Halloween isi are originile in vremuri indepartate. Atunci, doua anotimpuri erau vazute ca importante, vara si iarna. Anul Nou incepea cu prima zi de iarna, la o data care, dupa calendarul modern, cade la 1 noiembrie. Mai important era insa ajunul noului an, cand avea loc festivalul sfasitului verii. In secolul 19, se pare, a fost fabricata o zeitate numita Samhain, care personifica sfarsitul verii, fiind vazuta ca „stapan al intunericului”. Puterea acesteia creste pe masura ce ziua se scurteaza si noaptea e mai lunga, fiindca ea nu poate umbla pe Pamant decat dupa lasarea intunericului. In popor se credea ca in ajunul anului nou, pe 31 octombrie, granita ce desparte lumea mortilor de cea a viilor devine extrem de permeabila. Din aceasta cauza, momentul era foarte prielnic pentru ca spiritele celor morti in cursul anului sa revina in lumea pamanteasca, bantuind in cautarea unor trupuri pe care sa puna stapanire pentru a scapa din taramul mortilor. Pragul dintre cele doua lumi, care nu se afla, practic, in nici una dintre ele, este pazit de creaturi fioroase ale tenebrelor, reprezentate ca demoni ori ca vrajitoare, ceea ce explica popularitatea unor costume si deghizatii morbide si macabre de asemenea natura. Daca nu reuseau sa captureze un om, spiritele intunericului se multumeau adesea si cu un animal, in special o pisica neagra, aceasta din urma fiind si astazi un simbol al Halloweenului.
Veghea de Halloween. Amenintarea spiritelor rele
Exista in vechime, in preajma zilei de Halloween, obiceiul de a strange lemne pentru aprinderea unor ruguri sacre, de obicei pe varfurile dealurilor, pentru comemorarea sufletelor celor morti.
In acea seara, oamenii se adunau cu mic, cu mare in jurul rugurilor sfinte pentru a veghea si pentru a invoca zeii luminii sa calauzeasca sufletele mortilor din familie in taramul de dincolo.
Dupa terminarea ceremoniei, oamenii luau carbuni din focul sacru pentru a-si lumina drumul spre casa, dar si pentru a aprinde un nou foc in vatra. Acest taciune era, de regula, carat intr-un nap scobit pe dinauntru, inlocuit mult mai tarziu de dovleac. Pentru a se proteja de influentele spiritelor ratacitoare, cei vechi se imbracau in costume infricosatoare si ciopleau mutre cu ranjete hidoase pe napul-felinarul in care purtau taciunele. Ei se deplasau in procesiuni foarte galagioase, rupand si trantind de pamant tot ce intalneau in cale, tot ca metoda de a pune pe fuga spiritele.
Traditia rugului sfant s-a pastrat in Irlanda, Scotia si Tara Galilor. Lemnul pentru focul din noaptea de Halloween se aduna din timp si in unele regiuni exista obiceiul de a arde si un anume tip de muschi de padure. Spre deosebire de ce se petrece in America, in Europa spiritele mortilor continua sa reprezinte o parte insemnata a traditiei de Halloween. Daca pe vremuri, oamenii vegheau toata noaptea cu o torta aprinsa pe prispa casei, acum ei se multumesc sa aprinda lumanari pentru sufletele celor decedati. In aceasta noapte, oamenii poarta felurite talismane pentru a se proteja de duhurile rele. Tot pentru alungarea duhurilor intunericului se trag clopotele si se bate in lemn (deloc intamplator, in traditia noastra populara s-a pastrat aceasta vorba). In acelasi scop, inainte de apusul soarelui, se obisnuieste sa se inconjoare casa de trei ori, mergand cu spatele. In aceste zone se spune ca o persoana nascuta de Halloween poate vorbi cu duhurile.
Crestinism versus „paganism”
In urma cu mai bine de 1200 de ani, in incercarea de a eradica sarbatorile „pagane” si a-i crestina pe bretoni, irlandezi si englezi, papa Grigore al IV-lea a decretat in anul 835 ziua de 1 noiembrie ca sarbatoare religioasa, inchinata martirilor credintei – Ziua tuturor sfintilor. In 1006, Papa Ioan al XVIII-lea a decretat Ziua de 2 noiembrie Ziua mortilor. Traditia pagana, insa, era atat de inradacinata in constiinta oamenilor, incat a fost nevoie de un compromis: o sarbatoare crestina, grefata pe vechiul cult al stramosilor. In Marea Britanie, sarbatoarea s-a numit All Saints Day sau All Hallows Day, iar seara dinaintea ei, ajunul, All Hallows’ Evening. In timp, prin prescurtare, a devenit Hallows’E’en si de aici Halloween.
Obiceiul de a oferi bucate celor care bat la usa este o reminiscenta a ritualurilor ancestrale, legat de pomana pentru sufletele mortilor, adoptata si de crestinism. Astfel, este atestat din secolul al IX-lea obiceiul ca, in aceasta perioada a anului, sarmanii si cersetorii sa bata la usile crestinilor pentru a cere pomana, care consta in special dintr-un fel de „prajiturele pentru suflet”, bucati de paine cu afine. Cu cat mai multe prajiturele primea cersetorul, cu atat mai multe rugaciuni se angaja sa rosteasca pentru sufletele rudelor decedate ale stapanului casei. Chiar rostite de un intermediar, rugaciunile aveau menirea de a ajuta sufletele sa gaseasca mai repede drumul spre rai. A refuza sa dai de pomana pentru morti era considerat un adevarat sacrilegiu, iar cel care il comitea se expunea „razbunarii” cersetorului nemultumit. Expresia „trick or treat” deriva din aceasta traditie, caci cel care indraznea sa incalce traditia, cel care cu alte cuvinte nu oferea pomana (treat) trebuia pedepsit, jucandu-i-se un renghi (trick). Una dintre cele mai vechi pedepse utilizate de colindatori era aceea de a bate la usa si de a se ascunde apoi, astfel incat gazda sa se sperie cand vede ca nu este nimeni la usa. Astazi, reactia fireasca in fata unui asemenea gest este una de enervare, stiut fiind ca aceasta e o biata gluma proasta, insa in Evul Mediu semnificatia era sinistra, anume ca insasi moartea a batut la usa, caci ea este singura invizibila…
Ziua mortilor in spatiul carpatic
In fiecare an, pe 1 noiembrie sau in cea mai apropiata duminica de aceasta data, crestinii din Romania isi celebreaza mortii, dand copiilor dulciuri si aducand ofrande si pomana celor „dusi pe ceea lume”.
Emblema sarbatorii, bostanul cioplit, luminat cu ajutorul unei luminari, este un obicei caracteristic mai degraba Ardealului, unde toamna tarziu se pun astfel de „felinare” pe stalpii portii. „Distractia” tampa, specifica sarbatorii Halloween, atat de populara la americani, le era pana de curand necunoscuta romanilor, preocuparea fiind exclusiv pentru omagiul si pomenirea celor trecuti in lumea umbrelor.
Batranii satului si copiii lor de la oras se aduna la cimitir, pun pe morminte stergare tesute sau prosoape, colaci copti pe vatra cuptorului propriu sau la vreo patiserie cu firma luminoasa, lumanari si mere. Copiii primesc bomboane, mere si biscuiti, fara sa fie costumati in fapturi inspaimantatoare si grotesti si fara sa strige „Trick or Treat!”, insa unii dintre ei – ministrantii – chiar isi merita din plin dulciurile castigate, caci merg din casa in casa timp de cateva ore, apoi canta si se roaga, alaturi de preot, la fiecare mormant in parte.
Cand se inchina paharul, se spune „Dumnezeu sa-i ierte!”, nu „Sanatate!”, nici „Noroc!”. Batranii de la tara spun „Sa traiti cu totii, sa-i pomeniti pe cei plecati dintre noi, si poate o sa ma pomeniti si pe mine, daca na-ti uita!”…
Halloween in America
De fapt, sarbatoarea de Halloween a ajuns in America abia in jurul anului 1840, adusa de valul masiv de imigranti irlandezi goniti de acasa de marea foamete din epoca. Acestia au adus cu ei si „legenda” cam cretinuta a felinarului-dovleac. Povestea spune ca un anume Jack, individ cunoscut drept betiv si pus pe traznai, a avut intr-o zi proasta inspiratie de a-i juca un renghi Satanei. Jack l-a convins pe diavol sa se urce intr-un copac, apoi a scrijelit pe trunchiul acestuia o cruce, simbol ce-l impiedica pe drac sa coboare. Satana a fost lasat sa se dea jos numai dupa ce i-a promis omului ca il va lasa in pace toata viata lui. Dupa ce a murit, Jack nu a fost primit in Rai din pricina numeroaselor sale pacate, vazandu-se obligat sa mearga in Iad, dar nici aici nu a fost admis, diavolul fiind inca suparat de renghiul cu copacul. Pentru a nu-l lasa totusi sa orbecaiasca vesnic prin bezna, dracul i-a dat lui Jack un taciune aprins care sa-i lumineze calea, iar omul a pus taciunele intr-un nap scobit. Ajunsi in America, imigrantii au descoperit ca dovleacul este un suport mult mai incapator, folosindu-l de atunci in locul napului. Chiar si in zilele noastre, dovleacul scobit ca sa arate ca o fata care ranjeste amenintator este numit „Jack-o-lantern”, „felinarul lui Jack”.
Ce a devenit Halloween astazi se vede cel mai bine in SUA, unde se castiga foarte multi bani de pe urma prostiei oamenilor. Dintr-un prilej de comemorare a mortilor familiei, sarbatoarea a degenerat complet, ajungand o sinistra mascarada, penibila si cretina, prilej de batjocura, oamenii intrecandu-se in razbunari oribile si „glume” macabre. Industria cinematografica, televiziunile, barurile, restaurantele, discotecile, parcurile de distractii, industria dulciurilor, productia de costume si de decoratiuni, toate aduc castiguri enorme, iar oamenii trebuie sa plateasca daca vor sa se „distreze”. In SUA se obtin profturi comparabile cu cele de Craciun, alta sarbatoare batjocorita si transformata intr-o stresanta goana dupa brad, globuri si cadouri.
Dracul si dovleacul marca USA poposesc si in Romania
Integrarea in UE si occidentalizarea societatii face ca in Romania autoritatile sa se simta obligate (la presiuni deloc dezinteresate) la o adevarata maimutareala a sinistrei sarbatori americane, care este promovata pe toate canalele si cu toate puterile.
Astfel, Teatrul National pentru Copii isi deschidea la un moment dat stagiunea cu spectacolul „Lampa lui Jack” – o punere in scena pentru copii a povestii dovleacului de Halloween, poveste in care Diavolul joaca rolul principal, in realitate o scolarizare mascata a satanismului pentru copiii romani…
„Protipendada” Bucurestiului s-a adunat la Palatul Parlamentului pentru a participa la Balul de Halloween. Internetul romanesc este plin de felicitari virtuale cu specific de Haloween, precum si de bizare oferte „festive”: manichiura in ton cu momentul, gheare stilizate negru-portocalii, tichii cu coarne care se aprind alternativ, sfaturi pentru construirea unui cosciug, ca sa poti aparea un „mort” cat mai autentic la petrecerea de Halloween!!!
La gradinitele de bon-ton din capitala se face „serbare de Halloween”, in scoli elevii sunt invatati chiar de catre profesori cum sa isi confectioneze costumele si decorurile adecvate. Discotecile din campusurile studentesti si localurile se intrec in a organiza „seri de Halloween” care sunt luate cu asalt de tinerii dornici de distractie. In 2002, in parcul Moghioros din cartierul Drumul Taberei, primaria sectorului 6 a organizat „Carnavalul groazei” si a oferit premii copiilor care aveau cel mai infricosator costum.
Iar acestea, in vreme ce in Rusia, Ministerul Educatiei a decis sa interzica orice eveniment legat de sarbatoarea Halloween-ului in scoli. Un reprezentant al ministerului, Alexander Gavrilov, a declarat ca aceasta hotarare se mentine din 2003, iar motivatia este legata de faptul ca aceasta sarbatoare promoveaza cultul mortii, personificarea mortii si a fortelor raului, fiind in contradictie cu natura institutiilor de invatamant. Gavrilov a precizat ca Haloweenul „tulbura mintea si afecteaza sanatatea spirituala si morala a elevilor”, concluziile sale fiind impartasite de o serie de psihiatri consultati pe aceasta tema.
Halloween-ul, devenit un prilej de adorare a demonilor, are efecte dezastruoase
Psihologii si psihiatrii establishmentului se intrec in a scorni, la comanda si cu plata, teorii care mai de care mai sofisticate, sucite, aberante si cumplit de periculoase, cum ca Halloween-ul este, de fapt, „o celebrare emfatica a mortii, care are chiar o importanta sociala imensa pentru ca aduce in constiinta occidentala sentimentele refulate despre subiectul mortii, generand experiente benefice care-i vor face pe copii si adulti sa-si invinga teama de moarte”(??!!).
Cu toate aceste josnice elucubratii teoretice, cu spoiala de stiinta, adevarul este altul. Toate statisticile indica, mai ales in SUA, tara unde aceasta sarbatoare pervertita a atins apogeul maleficului, cresterea violentelor in timpul Halloween-ului. Acest moment al anului se remarca prin numarul cel mai mare de actiuni violente, fapte penale, „glume” proaste care duc la accidente grave, distrugeri, numarul cel mai mare de betivi, consum crescut de droguri la persoane din ce in ce mai tinere, inclusiv la copii. Studiile Gallup certifica, de asemenea, efectele cumulative dezastruoase ale acestei sarbatori, ce marcheaza profund psihicul copiilor, care nu au mecanisme psihice pentru a se apara de aceasta deversare a demonicului, a uratului, a odiosului, a magiei negre in viata lor emotionala si ajung ulterior sa le accepte ca firesti, in mod neconditionat.
Se stie ca raul este mult mai usor acceptat atunci cand pare un simplu joc. Aceasta „sarbatoare”, in realitate o adevarata oroare, ii familiarizeaza de fapt pe cei mici, prin jocul macabru, cu raul, agresivitatea, scabrosul, monstrii, grotescul, infernalul, sinistrul, satanicul, vrajitoria si magia neagra. Sa nu ne miram, prin urmare, ca in timp, copiii se obisnuiesc cu prezenta maleficului, perceputa ca o „joaca” sau o „distractie”…
Pentru o documentare aprofundata despre Halloween, recomandam lectura articolului foarte interesant de la adresa http://www.featherlessbiped.com/halloween/hallows.htms
Sursa:  cocoon.ro
Zilele astea se pare că elevii iar nu vor face prea multă şcoală, ci cu sprijinul profesorilor şi binecuvântarea părinților, ei se vor ocupa de magia morţii… Copiii trebuie să vină echipaţi în vampiri, fantome și lilieci, să ţopăie în jurul unor dovleci sub formă de cap de mort și cu lumânări aprinse, pentru a invoca cu mare fast și veselie spiritele rele ale întunericului.
Halloween-ul este o veche sărbătoare celtică de sorginte păgână şi satanistă, dedicată morţii şi proslăvirii diavolului. În realitate această sărbătoare este o adevărată oroare, îi familiarizează de fapt pe cei mici prin jocul macabru, cu răul, cu agresivitatea și scabrosul, cu monştrii, grotescul, infernalul și sinistrul, cu satanismul, vrăjitoria şi magia neagră. Deci, să nu ne mirăm, prin urmare, că în timp copiii se obişnuiesc cu prezenţa maleficului, percepută ca o joacă sau ca o distracţie. Dintr-un prilej de comemorare a morţilor familiei, sărbătoarea a degenerat complet, ajungând o sinistră mascaradă, penibilă şi meschină, un prilej de batjocură, oamenii întrecându-se în răzbunări oribile şi glume macabre. Televiziunile, barurile, restaurantele, discotecile, parcurile de distracţii, industria cinematografica si a dulciurilor, producţia de costume şi de decoraţiuni, toate deduc câştiguri enorme, iar oamenii trebuie să plătească dacă vor să se „distreze“. Se obţin astfel profturi comparabile cu cele de Crăciun, altă sărbătoare batjocorită cu tente păgâne, transformată într-o stresantă goană după brad, globuri şi cadouri, în care la fel ca și de Halloween „unii deștepti” câştigă foarte mulţi bani de pe urma ignoranței și prostiei oamenilor.
Sărbătoarea de Halloween este evident anticreștină, este o sărbătoare religioasă dar nu creştină, ci păgână și demonică fiind bazată pe un curent subteran periculos al ocultismului; biserica creștină avertizând părinții să nu-și mai lase copiii să se îmbrace în fantome și vampiri deoarece este o sărbătoare păgână a terorii, a fricii și a morții, o celebrare a groazei și a întunericului. De altfel, „părintele” modern al bisericii lui Satan, tenebrosul și terifiantul Anton Szandor LaVey obișnuia să spună că Halloween este una dintre cele mai mari sărbători în calendarul satanic, alături de „Noaptea Walpurgică“ sau „Sabatul Vrăjitoarelor” din data de 1 Mai. Multe din obiceiurile de Halloween se trag de la vechile sărbători ale zeului Baal, zeu cunoscut şi pe vremea profetului Ilie, în cinstea căruia se aduceau, pe lângă sacrificiile de animale, şi cele omenesti. Preoţilor lui Nimrod sau Baal li se cerea în mod necesar să mănânce din sacrificiile umane; în felul acesta apare „CahnaBal”, (Cahna este forma energică a lui Cahn ce înseamnă „preot”) însemnând preotul lui Baal, este cuvântul înrădăcinat în limba noastră pentru un devorator de carne umană – canibal. Druizii credeau că în noaptea zilei de 31 octombrie, în ajunul festivalului Samhain, graniţele dintre lumea aceasta şi cea de dincolo erau îndepărtate, iar duhurilor tuturor celor care au murit în anul precedent li se îngăduia să le traverseze şi să bântuie casele celor vii. Din această cauză, preoţii druizi organizau ceremonii de închinare în care sacrificau pisici, cai, oi, boi și oameni, aceste jertfe erau aduse ca ofrande lui Samhain (întruchipare a lui Satan) şi spiritelor lui rele pentru a-i determina să nu le facă rău.
Un fost vrăjitor al zilelor noastre, Tom Sanguinet, fost mare preot în tradiţia celtică a Wicca (vrăjitorie) convertit la creştinism, spunea: „Sărbătoarea modernă pe care o numim Halloween îşi are originile în luna plină cea mai apropiată la 1 noiembrie Anul Nou al vrăjitoarelor. Este un moment în care se presupune că demonii ating apogeul puterii malefice şi se întorc pe pământ să-l viziteze. Halloween-ul este, pur şi simplu, absolut malefic şi nu există nimic în lumea aceasta care să-l facă acceptabil pentru Domnul Iisus”. Nu este de mirare că Halloween este cea mai importantă zi a anului pentru diverse organizaţii sataniste din SUA şi de pretutindeni din lume, în care vrăjitoarele se adună în „sabaturi”, au loc eviscerări de animale, şi, oribil, este deja cunoscut faptul că unii copii răpiţi au fost folosiţi pentru sacrificii umane de către acești veneratori ai diavolului.
Suntem creştini nu păgâni şi este bine știut că orice creştin se străduieşte să imite, pe cât posibil, pe întemeietorul Creştinismului – Iisus Hristos al cărui ucenic este, lucru care se face și folosind un limbaj adecvat, o ţinută corespunzătoare, prin participarea la sfintele slujbe, prin purtarea unor însemne creştinesti: cruciuliţe, brăţări, metanii etc… prin toate aceste actiuni atragem asupra noastră harul lui Dumnezeu, toate acestea constituind totodată și o mărturisire a credinţei. Dar dacă ne costumăm în diavoli, vampiri și vrăjitoare, purtând şi făcând semne diavoleşti, folosind limbajul iadului, al cui duh îl atragem şi pe cine mărturisim, pe cine slăvim ?
Halloweenul este o repăgânizare a unei societăţi care s-a pierdut de dimensiunea sa creştină, şi-a pierdut relaţia vie cu Hristos prin Duhul Sfânt şi cu Tatăl prin Hristos. În epoca în care trăim se aplică foarte mult superficialul, se cultivă în mod sistematic superficialul, pentru că un om superficial este un om care nu are o dimensiune transcendentă, nu are o perspectivă mai amplă asupra vieţii, trăieşte doar de azi pe azi – cu pâine şi circ, cum spuneau romanii. Dacă au pâinea cât de cât asigurată şi-un circ mai elaborat aşa, atunci nu mai fac probleme, nu mai vor să trăiască într-o altă dimensiune, nu mai caută să aibă o personalitate, care, să fie şi cu o deschidere un pic mai amplă, trăiesc doar pentru clipa aceasta, carpe diem. Iar asta la nişte copii ce poate să însemne, decât o spălare de creier, o deformare de mic copil, în care se promovează imaginea de sărbatoare Halloween, pe dimensiunea demoniacă a maștilor și a vrăjitoarelor.
Copiii au un acut simţ al binelui şi al răului, problema este că răul li se propune sub o formă plăcută exact ca în păcatul primodial, în ispita ce diavolul le-o face lui Adam şi Eva în Rai, le arată rodul acelui pom al cunoaşterii, le arată ca fiind plăcut la gust şi plăcut la vedere şi vrednic de dorit, fără să le arate că gustând din acel rod, mâncând din acea ispită ei practic ies din ascultarea și dragostea lui Dumnezeu. Exact asta se întâmplă și cu astfel de sărbatori pagâne, li se prezintă sub forma unei distracţii, se prezintă o sărbătoare care fundamental este putredă, purtând tot felul de maști, îmbrăcaţi în draci şi vrăjitoare, devin într-un fel un receptacol al demonului pe care-l invoca, deci sub o formă sau alta este o invocare evidentă a diavolului. Spre Dumnezeu se ajunge mai greu la începutul drumului spiritual, cu un anumit efort și luptă lăuntrică, nu este prea ușor, însă, spre diavol nu trebuie efort, se alunecă mult mai uşor, e suficientă o joacă, şi apoi încetul cu încetul pe o pantă lină, ajungi de fapt şi de drept sub această stăpânire a întunericului. Problema este că finalul vieţii acesteia nu este doar finalul – Finalul este doar începutul vieţii ! Ori, cel care de aici se obişnuieşte să convieţuiască cu satana, sub o formă sau alta el se leapădă de Hristos, iar cel care se apropie de Hristos – de aici luptându-se cu satana, în viaţa veşnică va fi in continuare cu Hristos !
Halloween- o sărbătoare păgână de iniţiere a copiilor în practici oculte
640x392_57641_247391
După ce a cucerit Apusul, Halloween-ul îşi continuă marşul triumfal şi către ţările ortodoxe ale Răsăritului creştin, având ca principal aliat… statul. Da, statul laic, preocupat tot mai mult de modul în care ar putea interzice cu totul manifestările creştine în spaţiul public – lucru reuşit deja în unele state unde nu este permisă afirmarea credinţei în Hristos în perimetrul şcolilor –, este cel ce promovează astăzi prin mass-media şi prin mai toate sistemele de învăţământ sărbătoarea păgână Halloween. Să înţelegem de aici că denumirea de stat laic este doar o formulă cosmetizată a noţiunii de stăpânire păgână?
images
Anul acesta (2014), mai mult decât în toţi anii anteriori, Halloween-ul a devenit un fel de sărbătoare oficială a multora dintre grădiniţele, şcolile şi liceele din România. Ne-a sosit la redacţie ştirea că şi în sate uitate de lume, în care oamenii abia au cu ce se îmbrăca, copiilor li s-a cerut de către dascălii lor să se prezinte la şcoală în seara de 31 octombrie spre 1 noiembrie cu echipamentul adecvat sărbătorii Halloween, adică cu costume de spiriduşi, fantome sau chiar diavoli. Unii părinţi s-au scandalizat şi au refuzat să dea curs „invitaţiei”, dar alţii, poate mai familiarizaţi cu duhurile ce bântuie prin televizor, s-au supus cu docilitate. Dacă aşa e la modă acum… Şi o mai cere şi şcoala! Dar oare câţi dintre guvernanţii, profesorii sau părinţii care au urmat directiva venită probabil foarte de sus ştiu sau conştientizează ce este Halloween-ul?
Unii susţin că este vorba doar de o mare afacere, căci în seara de Halloween în S.U.A. se cheltuiesc anual în jur de 7 miliarde de dolari, fiind cea mai bine „vândută” sărbătoare după Crăciun. Nu negăm importanţa factorului de câştig material, pentru că, dacă stăm să ne gândim puţin, în tot ceea ce înseamnă industrie a pornografiei, prostituţiei şi drogurilor câştigurile sunt imense. Mai important ni se pare însă aspectul duhovnicesc al chestiunii.
Halloween-ul este noaptea în care aparent totul este îngăduit: invocarea morţilor şi a duhurilor rele, vrăjitoria, necromanţia, divinaţia – vechea şi mai noua practică a prezicerii viitorului plecând de la anumite semne –, magia, sacrificiul ritualic şi multe alte practici, denumite într-un cuvânt păgâne, pe care creştinii nu şi-au îngăduit să le imite nici măcar în joacă, fiind extrem de conştienţi de simbolismul lor – în fond, de potenţialul demonic al acestora –, practici de invocare în diferite „locuri” şi „prilejuri” a unor prezenţe demonice şi de intrare în comuniune cu ele.
Să vedem însă care sunt implicaţiile acestei sărbători, denumite, pe bună dreptate, a fricii, a întunericului şi a morţii! Halloween-ul este o sărbătoare păgână în care celţii celebrau trecerea în noul an. Ei credeau că la originea vieţii se află moartea, motiv pentru care la mare cinste se afla zeul Samhain, zeul şi stăpânul morţii. Şi cum pentru celţi nu existau decât două anotimpuri, vara şi iarna, începutul întunericului, al morţii şi decadenţei coincidea cu începutul sezonului friguros, mai exact cu data de 1 noiembrie. Astfel, în seara de 31 octombrie spre 1 noiembrie, celţii sărbătoreau Noul An, o sărbătoare închinată de fapt Zeului Morţii, Samhain. Cu acest prilej, druizii – preoţii cultului celtic – îi instruiau pe oameni să-şi stingă focurile care le alimentau vetrele, focuri care pentru antici în general aveau o funcţie nu numai practică, dar şi profund simbolică. În acelaşi timp însă, era aprins pe un deal un mare foc care trebuia să primească ofrandele aduse zeului morţii – nu numai roade ale pământului, dar şi sacrificii de animale şi chiar oameni. Celţii credeau că, mulţumit de ofrande, zeul permitea morţilor să se întoarcă la căminele lor – credinţă care stă de fapt la baza escapadelor nocturne în costume care imită fantomele, vrăjitoarele, spiriduşii sau demonii, pentru că prin acest act de imitare a spiritelor cei vii încercau să intre în contact şi în comuniune cu cei morţi.
Halloween-ul are aşadar la bază practici oculte prin care se încerca intrarea în comuniune cu sufletele morţilor şi cu demonii, în urma unui ritual în care erau sacrificaţi oameni în cinstea zeului morţii. Şi, în ciuda unei aparenţe de farsă, joacă şi distracţie cu care se îmbracă Halloween-ul în modernitate, există mărturii care atestă faptul că practica sacrificiului uman este încă folosită în vremurile noastre, chiar dacă bine ascunsă de indiscreţiile publicităţii.
Chiar şi aparent inocentul joc de-a „ne daţi ori nu ne daţi”, atât de familiar în cultura americană, în care copii întreabă gazda „Farsă sau dulciuri?”, îşi are originea în ritualul celţilor care credeau că sufletele morţilor astfel eliberate de Samhain sufereau de o mare foame şi umblau cerşind pe la casele lor. Iar gazdele care ar fi refuzat să potolească foamea celor ce-i imitau pe morţi cerşind mâncare ar fi trezit furia zeului morţii, care i-ar fi supus unor farse sau blesteme. În acest fel, părinţii, dar mai ales copiii zilelor noastre sunt angrenaţi într-un scenariu simbolic tulburător, întrucât în credinţa celţilor cei ce se costumau deveneau slujitori ai zeului morţii, aşa încât o insultă adusă lor reprezenta o insultă adusă zeului.
Oare cum ar putea un creştin conştient de credinţa lui şi, deci, de ceea ce se întâmplă în lume, să rămână indiferent faţă de o sărbătoare precum Halloween-ul, care nu numai că-i învaţă pe copii că vrăjitoria, magia şi alte practici oculte sunt cel puţin neutre, sugerându-se astfel că practicarea lor ar fi lipsită de consecinţe, dar, mai mult decât atât, îi integrează într-un scenariu simbolic în care cei mici devin slujitori ai diavolului? Oare nu tocmai în momentul în care astfel de lucruri ne sunt prezentate de o întreagă industrie mass-media – care în ultimele zeci de ani a împânzit imaginarul oamenilor cu simboluri oculte şi macabre îmbrăcate în haina divertismentului – ar trebui să ne sporim atenţia, întrebându-ne dacă nu cumva
tocmai acest spirit de glumă reprezintă o farsă sub a cărei mască se ascund lucruri foarte serioase?
De altfel, o trăsătură fundamentală a epocii noastre este tocmai încercarea de a seduce şi a pune stăpânire pe sufletele copiilor, de a le jupui inocenţa şi de a le batjocori, în cele din urmă, trupurile. Pentru a-i transforma pe copii în agenţi ai consumului, s-au dezvoltat cele mai sofisticate strategii de marketing şi publicitate:
– pentru a le întina mintea, în şcoli sunt introduse cursuri obligatorii de educaţie sexuală care invită la desfrâu şi legitimează homosexualitatea;
– pentru a le poseda sufletele, copiii sunt transformaţi, iată!, în principalii actori ai unei scenete macabre, repetată la nesfârşit şi sub diferite forme de o întreagă industrie a publicităţii şi filmului.
Oare vom începe să sărbătorim şi Halloween-ul cu aceeaşi inconştienţă cu care am sărbătorit – şi încă o facem – ziua de 1 mai, declarată şi impusă de ideologia comunistă ca zi internaţională a muncitorilor? Deşi îmbrăcată cu haina ideologiei comuniste, 1 mai muncitoresc are în chip simbolic aceeaşi origine. Pentru că dacă Halloween-ul nu reprezintă altceva decât o sărbătoare păgână care urmăreşte în principal coruperea copiilor noştri şi iniţierea în misterele vrăjitoriei, Ziua Internaţională a Muncii era – şi oare câţi ştiu aceasta? – o prelungire a Nopţii Valpurgiei (noaptea de 30 aprilie spre 1 mai), marele sabat demonic anual în care participanţii, păgâni de odinioară, intrau în comuniune cu dracii. Care alta putea fi sărbătoarea comunismului antihristic decât celebrarea biruinţei diavolului?
Diferenţa dintre cele două sărbători sau regimuri este aceea că 1 mai s-a impus cu ameninţarea, cu teroarea şi cu arma, iar Halloween se impune astăzi ca mijloc de divertisment. Una defineşte strategiile poliţieneşti ale dictaturii, iar cealaltă mijloacele de corupere ale statului magic. Amândouă însă îl celebrează şi îl ridică în slăvi pe stăpânitorul lumii acesteia, la care se închină ideologiile atee ale modernităţii.
Noi, românii, vrând să o ducem mai bine, am tot făcut compromisul de a ne alinia directivelor europene şi duhului lumii, care ne propune bunăstarea şi fericirea. Am liberalizat avortul, pornografia, desfrânarea, homosexualitatea şi multe altele. Rezultatul îl vedem… Acum ni se cere să ne educăm copii într-un duh păgân. Vom face şi acest pas? Credem cumva că de la stăpânitorul întunericului ne va veni lumina? De la cel ce dezbină vom primi dragostea? De la cel cunoscut dintru început ca ucigător de oameni vom primi fericirea şi viaţa? Frica, depresiile şi bolile psihice pun tot mai mult stăpânire pe omul apusean şi se răspândesc cu o viteză tot mai mare şi în spaţiul societăţii noastre. Aceasta este urmarea firească a supunerii oamenilor către duhul desfrânării şi al vrăjitoriilor, al puterii şi al banilor.
Pe de altă parte, cei ce călătoresc pe calea cea strâmtă către împărăţia lui Dumnezeu, deşi nu le lipsesc durerea şi necazurile, se luminează şi se veselesc de împărtăşirea din harul Duhului Dumnezeului celui adevărat. Aceştia au înţeles că cea mai mare comoară pe care nu ne-o poate lua nimeni e însăşi dreapta credinţă prin care putem să ne împărtăşim cu Hristos, piatra cea din capul unghiului. Deşi nu sunt mulţi, pe rugăciunile unora ca aceştia se sprijină lumea în care trăim. Ce bine ar fi dacă am înţelege tot mai mulţi acest lucru! Căci, precum în poveste, după ce rătăcim în lumea întreagă pentru a găsi adevărul şi fericirea, întorcându-ne osteniţi, Îl aflăm în satul nostru cel parcă uitat de lume, în ograda noastră, în inima noastră, pe Hristos cel răstignit.
Sursa:
http://www.familiaortodoxa.ro/2012/10/31/halloween-o-sarbatoare-pagana-de-initiere-a-copiilor-in-practici-oculte/

sâmbătă, 22 octombrie 2016

Despre astrologie, zodiac, horoscop


Astrologia
Aceasta se poate împărţi în două categorii:
Zodiacul – acesta are de-a face cu luna în care ne-am născut.
Horoscoapele – acestea sunt zilele din calendar care depind de poziţia stelelor.
Zodiacul
Descriere
Există douăsprezece semne (unul pentru fiecare lună). Ele se numesc: Balanţă, Berbec, Scorpion şi aşa mai departe. Oamenii care se interesează de acestea cred că, depinzând de luna în care s-au născut, ei vor depinde de un semn zodiacal. Iar depinzând de semnul corespunzător ei vor avea caracterul aferent. Cu alte cuvinte, ceea ce eşti nu depinde de tine, ci de semnul tău zodiacal.
Influenţa fiecărui semn începe în jurul datei de 21 a fiecărei luni, continuând în luna următoare; de pildă, Scorpionul aparţine lunii noiembrie. Acesta „îşi exercită influenţa” începând cu ziua de 23 octombrie şi se sfârşeşte pe 22 noiembrie. Astfel, dacă ar fi să te naşti în acest răstimp (chiar la ora 24 fără un minut în ziua de 22 noiembrie), atunci vei avea caracterul asociat cu Scorpionul, a cărui trăsătură este perfidia!
Fireşte, nu se poate spune că este vina ta că eşti aşa. Eşti o victimă! Semnul este de vină, momentul naşterii. Ar fi fost altfel dacă mama şi-ar fi început travaliul ceva mai devreme, ai fi fost născut cu un minut înainte de ora 24, pe 20 octombrie, ai fi fost în Balanţă. În acest caz ai fi fost diferit ca persoană, ai fi avut o fire diferită. Ai fi fost cinstit şi bun, toate din pricina bunului tău semn zodiacal.
Dacă un prieten de-al tău are acelaşi semn, atunci el sau ea va avea acelaşi caracter ca şi tine. Dacă există vreo diferenţă, aceasta s-ar datora faptului că aţi fost născuţi în zile diferite (horoscop vine din greceşte şi înseamnă „a te uita la ceas”).
Întrebări
Dar, despre gemeni – care au acelaşi semn zodiacal şi acelaşi horoscop, dar, cu toate acestea, sunt diferiţi – ce putem spune? Unul poate fi temperat, altul mai mânios; unul poate fi nesincer, altul cinstit şi aşa mai departe. În acest caz, ce pretenţii am putea avea de la zodiac şi horoscop?
Pe de altă parte, unii oameni au semne zodiacale diferite, dar, cu toate acestea, manifestă însuşiri de caracter asemănătoare. Cum putem explica acest fapt prin prisma zodiacului?
Să zicem că există gemeni identici, cu acelaşi semn zodiacal, acelaşi horoscop şi aceleaşi însuşiri. Unul este la fel de avar şi vulgar ca şi celălalt. Dar unul dintre ei „vede lumina” şi devine milostiv, credincios creştin, chiar monah sau monahie. Cu toate acestea, celălalt rămâne la fel ca mai înainte. Cum poate fi explicat acest lucru?
Dacă, de exemplu, eşti Scorpion şi vrei să scapi de presupusa perfidie asociată acestui semn, pot oare oamenii să creadă că semnul zodiacal în sine te-ar putea împiedica de la a face aceasta?
Pe scurt
• Personalitatea noastră nu se formează şi nu este formată de factori externi care acţionează independent de voinţa noastră, ci de factori interni, precum modul de gândire şi voinţa liberă.
• Vai de „soarta” noastră, dacă am fi nişte roboţi controlaţi, dependenţi de obiecte neînsufleţite (semne zodiacale şi horoscoape)!
Horoscoapele
Cei ce se ocupă cu astrologia consideră că horoscopul pentru fiecare în parte determină evenimentele de zi cu zi pe care le trăim (viaţa) şi chiar viitorul! Cu alte cuvinte, orice ţi s-ar întâmpla de-a lungul vieţii este scris în horoscop. Aşa că n-are nici un rost să ne facem probleme sau să tânjim după un viitor mai bun. Astrologii care vă cercetează horoscopul vă pot spune ce soartă veţi avea. În Grecia era cineva care-şi făcea reclamă astfel: „Prin horoscopul tău, îţi pot prezice cursul vieţii”. Prostii!
Luaţi aminte aici. Oare tu, persoană cu cap, raţională, te vei încredinţa de viitorul tău cu ajutorul unui obiect neînsufleţit, şi NU prin credinţa în Pronia lui Dumnezeu? În primul caz, dacă horoscopul îţi aduce ceva rău, nu-ţi vei permite să reacţionezi cumva sau să-l respingi. Dar, dacă Dumnezeu îţi aduce ceva „rău”, murmuri şi te plângi. Ai fi în stare să-L respingi şi pe Dumnezeu! Dar pe horoscopul tău nu…
Nu-i aşa că n-ar strica un strălucit exemplu de credinţă? Nu-i aşa că n-ar strica un admirabil exemplu de dreaptă socoteală?
Cei care cred în horoscop, n-au nici credinţă şi nici nu sunt raţionali. Oamenii care cred în horoscop sunt aceia care n-au credinţă şi nici dreaptă socoteală.
Este oare cu putinţă?
Stelele sunt neînsufleţite. Şi asta nu e tot. Ele se află la milioane de ani lumină. Dacă ar avea ochi, ar vedea uriaşul pământ ca pe o mică aşchie sau nu l-ar vedea deloc. Închipuiţi-vă cum v-ar vedea pe voi, cei care trăiţi pe această aşchie. V-ar vedea ca pe ceva minuscul: chiar ni se cere să credem că stelele care sunt NEÎNSUFLEŢITE, moarte, pot fi „deranjate” pentru chestiuni legate de viitorul a ceva aşa de minuscul?
În plus, iată o dovadă practică: la sfârşitul anului 1987, astrologii au prezis „soarta” unor personalităţi proeminente pentru anul 1988.
• Puternicului Mihail Gorbaciov i-au spus: „În 1988, el va divorţa de soţia lui – Raisa. Ei bine, nu s-a întâmplat. Ei încă rămăseseră un cuplu fidel, când, în 1999, doamna Gorbaciov a murit.
• Cristinei Onassis i-au prezis: „În 1988, ea se va căsători”. În 1988, Cristina Onassis a murit!
• Girolamo Cardano (1501-1575) a fost un eminent matematician, medic şi, notaţi, astrolog. El a stabilit horoscoapele pentru mai mulţi oamenii celebri, apoi pentru sine însuşi. Anticipând că va trăi 75 de ani, şi având o sănătate foarte bună în momentul plinirii vremii, el şi-a salvat reputaţia printr-un tertip foarte simplu: sinuciderea!
Deşi în vremea lui Cardano era un lucru obişnuit ca oamenii de ştiinţă să creadă în astrologie, astăzi nu mai este aşa. O sută nouăzeci şi doi de oameni de ştiinţă din toată lumea, dintre care nouăsprezece au luat premiul Nobel, s-au opus astrologiei, descriind-o ca fiind „mitologie”. Cu toate acestea, unele sărmane suflete încă mai cred că este „înţelepciune”.
Sursa: Arhim. Vassilios Bacoiannis ÎNFRUNTÂND DIAVOLUL ŞI VRĂJITORIA.

marți, 18 octombrie 2016

Rugăciune pentru împlinirea sufletească (o veche rugăciune descoperită și îngrijită de Arhiepiscopul Ioan Șahovski)

Doamne, Dumnezeul meu, învrednicește-mă să fiu unealta păcii Tale, Pentru ca să aduc dragoste acolo unde este ură, Pentru ca să iert acolo unde se face supărare, Pentru ca să fac unire acolo unde se iscă ceartă, Pentru ca să spun adevărul unde domnește înșelarea, Pentru ca să înalț credința acolo unde apasă îndoiala, Pentru ca să trezesc nădejdea întru cei munciți de deznădăjduire, Pentru ca să aduc lumină întru întuneric, Pentru ca să pricinuiesc bucurie acolo unde sălășluiște amărăciunea. Doamne, Dumnezeul meu, învrednicește-mă nu să fiu mângâiat, ci să aduc mângâiere, Nu să fiu înțeles, ci să-i înțeleg eu pe alții, Nu să fiu iubit, ci să-i iubesc eu pe alții, Căci cel ce dă, acela primește, Cel ce se uită pe sine, acela se găsește, Cel care iartă acela va fi iertat, Cel care moare, acela se trezește la viața veșnică. Amin.

DE LUAT AMINTE!!!Blestemul mamei este CUMPLIT! Părintele Cleopa spune cine îl poate dezlega

”Binecuvântarea părinţilor întăreşte casele fiilor, iar blestemul maicii zdruncină şi temeliile” – se cântă la nuntă, în biserică. 

Pentru că ea este cea care face cea mai mare jertfă crescând copiii şi ocrotindu-i chiar şi cu preţul vieţii ei, mama ”are cea mai mare trecere la Dumnezeu”, după cum spune părintele Ilie Cleopa. Iar blestemul ei este cel mai de temut.

”În casă, când eşti amărâtă, ca mamă, şi ai zis un blestem – că omul, când este supărat, mai scapă câte un blestem -, nu-i o crimă că ai zis. Dar când te duci la spovedanie să spui: <<Părinte, când eram necăjită, am blestemat copiii.>> Te-a dezlegat duhovnicul, dezlegată eşti. Da tu să spui la spovedanie. Dar dacă moare mama şi a blestemat copiii, nici copiii nu putrezesc, şi ea se duce în fundul iadului. Că blestemul de mamă este mai puternic decât al preotului, pentru că ea are cea mai mare autoritate de la Dumnezeu asupra copilului. Nimeni nu se jertfeşte mai mult pentru copil în lumea asta ca mama” – ne învaţă arhimandritul Ilie Cleopa.

Copilul care şi-a lovit părintele nu mai putrezeşte

Pe de altă parte, copiii sunt datori să îşi asculte şi respecte părinţii, iar când aceştia devin neputincioşi, să le poarte de grijă, întorcându-le toată dragostea şi jerta primite de la ei. Iar pentru orice supărarea le-ar aduce, să le ceară iertare şi să meargă la duhnovnic, să-i dezlege. Altfel pedeapsă cumplită îi aşteaptă în lumea de dincolo. Aşa cum dovedeşte povestea Măriuţei, tânăra care a bătut-o pe mama ei bolnavă şi neputincioasă. Iar în loc să îşi ceară iertare cu lacrimi şi durere, râdea.

”Măriuţă, draga mamei, să nu mai putrezească mâinile tale!” – a blestemat-o biata mamă. ”Şi a murit mama şi, după un an, a murit şi Măriuţa. Dar ea nu s-a dus la un duhnovnic s-o dezlege, nici de la mamă-sa n-a cerut iertare. Şi acum Măriuţa stă de treizeci de ani în groapă şi mâinile stau neputrede şi sufletul ei arde în focul cel veşnic, în cuptoarele iadului. Ea stă în iad până putrezesc mâinile ei. Cei care au lovit pe tatăl sau pe mama lor, cu care mădular au lovit, acela nu putrezeşte” – povesteşte părintele Cleopa. Singura  mântuire a Măriuţei ar putea veni de la un arhiereu care să-i facă dezlegare la crucea ei, pentru că un duhovnic nu o poate dezlega, păcatul ei fiind unul mult prea mare.

duminică, 16 octombrie 2016

PRESCURA

Cuvântul „prescură” vine de la grecescul „prosfora” și înseamnă jertfă, ofrandă, aducere sau punere înainte.

Ea este făcută din pâine dospită, amestecată cu sare și apă. Liturghierul prevede anumite cerințe de calitate în ceea ce privește prescurile: să fie făcute din făina de grâu curat, nu prea veche ori alterată, să fie preparate cu apă naturală, curată, potrivit de sărate, dospite, bine coapte și nearse, cu gust firesc.

Prescura are mai multe forme. Cea mai întâlnită este cea rotundă, pe care se aplică o pecete cu un instrument special, numit „pistornic”, și care imprimă inițialele IC.XC.NI.KA, dispuse sub formă de pătrat. Inițialele înseamnă „Iisus Hristos învinge”. Această formă simbolizează dumnezeirea fără început şi sfârşit şi rotunjimea pământului. Alte forme ale prescurii sunt: cu trei cornuri, simbolizând pe Sfânta Treime, cu patru cornuri, în formă de cruce, cu cinci cornuri amintind cele cinci pâini înmulţite de Mântuitorul în pustie.

Prescura cu patru cornuri în formă de cruce, obişnuită la noi în ţară, este recomandată de către Sfântul Simeon al Tesalonicului „pentru că şi Dumnezeu s-a făcut om cu totul desăvârşit alcătuit din suflet şi din cele patru stihii, pentru că şi lumea este din patru părţi, şi Cuvântul acesta al lui Dumnezeu este Trupul pe care L-a luat Hristos”.

Tara mamelor...

N-ati vazut cumva o mama
De veniti mai de departe ?
Stiu ca-i dusa pentru mine,
Undeva-n strainatate….

Eu nu stiu pe unde este,
Dar de ea mi-i tare dor !
Si-ntr-un vis, mi-a spus un inger
Ca-i in tara mamelor…
Apoi trist, se uita-n zare
Si din pieptu-i mic suspina…
Dar, mai zaboveste-afara,
Poate, poate o sa vina…
Rece, noaptea se asterne
Iar in mica, camaruta
Micul pui se cuibareste,
Langa blanda bunicuta…
Ea, plangand in ,,tara mamei”,
L-ocroteste doar prin vise,
Si cand visu-o fi aievea
Ranile i-or fi inchise….
Dar nu mai e mult si stie
Ca de Pasti acasa vine.
Pan-atunci, noapte de noapte,
Se-ntalnesc doua suspine…!!!

sâmbătă, 15 octombrie 2016

DESPRE CINSTIREA SFINTILOR !

Unul din cele mai puternice argumente pentru cinstirea trupurilor Sfintilor care au fost plini de Har il avem in cartea a 4-a Regilor 13, 20-21: *Apoi a murit Elisei şi l-au îngropat, iar în anul următor au intrat în ţară cete de Moabiţi. Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele sale.*
Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbaţi şi femei, se mărea tot mai mult; până acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe uliţe, şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei. (Fapte 5: 14, 15)
Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel; până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri, care fuseseră atinse de trupul lui, şi-i lăsau bolile, şi ieşeau afară din ei duhurile necurate. (Fapte 19: 11, 12)

marți, 11 octombrie 2016

De ce îi este frică diavolului cel mai mult

Odată, pe când fericitul Ioan Bostrinul se afla cu treburi în Antiohia Siriei, au fost duse la el 4 femei demonizate, care spuneau multe, fiind înrâurite de diavoli.
     
Ioan, ascultându-le, le-a întrebat despre diferite lucruri, cum ar fi căderea demonilor din rai, despre fructul pe care l-a mâncat Adam, despre şarpe şi altele, pe care nu le vom spune aici, din pricina slăbiciunii multora. Însă, pe două dintre acestea, care sunt spre zidirea sufletului, le vom povesti în continuare.
– Vă e frică de rugăciunea împărătească „Tatăl nostru”, de Psalmul 90 „Cel ce locuieşte întru ajutorul Celui-Preaînalt” şi de „Cu noi este Dumnezeu” al proorocului Isaia?
– Da, au răspuns femeile demonizate, pentru că rugăciunile acestea sunt de folos.
– Dar de „Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii…” (rugăciunea Sfintei Cruci)?
– Încetează, nu mai spune cuvintele astea, au strigat demonii. În toată Scriptura nu este vreun alt cuvânt care să ne zădărnicească puterile precum acesta!
– De care lucruri ale creştinilor vă temeţi?
– Aveţi, într-adevăr, trei lucruri mari: unul ce-l purtaţi la gât, cu unul vă scăldaţi în biserică, şi altul cel pe care îl mâncaţi la Liturghie.
Se refereau la Sfânta Cruce, la Sfântul Botez şi la Sfânta Împărtăşanie.
– Din acestea trei, de care vă temeţi mai mult?
– Dacă păziţi bine lucrul cu care vă împărtăşiţi, nimeni dintre noi nu va putea face rău vreunui creştin.
Cuviosul Ioan L-a slăvit pe Dumnezeu pentru cele auzite şi a întrebat iarăşi:
– Ce religie iubiţi mai mult dintre cele care există pe lume?
– Le iubim pe cele care n-au niciunul din cele trei lucruri pe care le-am spus şi care nu-L mărturisesc ca Dumnezeu sau Fiu al lui Dumnezeu, pe fiul Mariei.
– Dar voi cum de L-aţi mărturisit ca Fiu al lui Dumnezeu atunci când I-aţi spus: „Ce ai cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?”
Atunci demonii au tăcut pentru puţin şi după aceea au răspuns:
– Am spus că este Fiul lui Dumnezeu nu pentru că am vrut, ci pentru că ne-a silit puterea Lui. Şi asta pentru a-i ruşina pe iudeii, care-L huleau şi-L numeau nelegiuit.
Pe acestea şi multe altele le-au descoperit diavolul prin gura demonizaţilor în faţa multora, care au spus şi altora ce-au văzut şi au auzit.