joi, 31 mai 2018

Maica Domnului din icoana „Axion Estin”

Se plimbă Împărăteasa pe drumuri – de aceea o și scoatem în procesiune din Sfântul Munte – și vede, ascultă, se înțelege cu noi, ne inspiră. Dar în primul rând se înțelege cu Fiul ei și Dumnezeul ei. Pe măsură ce înaintează procesiunea, noi nu înțelegem câte spune cu tăcerea ei Fiului ei. Îi spune: „Ia aminte la acesta, pe aceea nu o uita, pe acesta vezi-l ce trage, Fiul meu și Dumnezeul meu, de aceea vreau să-i îndeplinești cererile lui”. Preasfânta din icoana „Axion Estin” poate să fie Preasfânta Sfântului Munte, dar este, în același timp, frate, și Preasfânta ta!
Traducere și adaptare: Laura Enache
Sursa: 
Din clipa în care Preasfânta L-a zămislit pe Dumnezeu-Omul, Hristos, L-a închis în pântecele ei și a cuprins în ființa ei întreaga dumnezeire și întreaga fire muritoare. Având totuși pe Dumnezeu întreg și întreaga fire omenească, ea poate, pe de o parte, să ne dăruiască pe noi lui Dumnezeu și să ne unească cu El, pe de altă parte, să ni-L dăruiască nouă pe Dumnezeu. Vedeți ce înseamnă icoana Maicii Domnului?
Cele spuse mai sus arată că acoperământul și ocrotirea Maicii Domnului sunt asupra Sfântului Munte, dar ele nu se limitează acolo. Dimpotrivă, se transmit asupra întregii omeniri, întregii lumi. Icoana ei ne face simțită prezența ei, dar în același timp ni-L face prezent și pe Fiul ei Dumnezeu și Om. În Sfântul Munte, icoana Axion estin stă pe tron, cu toate acestea, ochii Preasfintei veghează asupra întregii lumi și acolo prezența ei devine în mod special simțită, tangibilă personal. Și acolo unde este prezența ei, acolo este prezent și Fiul ei. Ocrotirea Preasfintei îmbrățișează pe orice om. Simțim marea însemnătate a tainei acestei icoane pentru viața noastră. Preacurata din Sfântul Munte lucrează cu fiecare om. Așa cum Dumnezeu în Sfânta Euharistie Se află spațial nedespărțit, fiindcă este Dumnezeu, dar se împarte la toți oamenii, la fel și Preasfânta noastră este una, dar prin icoana ei prezentă se oferă și se împarte în viața tuturor ortodocșilor. Toți devenim părtași ai harului, toți Îl dobândim pe Dumnezeu, toți ne bucurăm de darurile Fiului Preasfintei.
În istoria Sfântului Munte de multe ori Preasfânta s-a arătat înaintea monahilor, plină de viață, dragoste, plină de milă revărsată către oameni. Și ce nu face Preasfânta? Unora le arată drumul, cu alții călătorește împreună, alteori intervine când unii sunt în primejdii, altora le dă plată și pe alții îi amenință, când nu sunt buni slujitori. O văd rugându-se, plângând, ba încă slujind la masă, atunci când este nevoie. Preasfânta se face slujitoarea noastră și ne slujește și în nevoile noastre mai lumești și mai omenești. Dacă Preasfânta îi ajută pe monahi, care sunt fără grijă, nu au probleme, nu au neliniște, nu au greutăți în viața lor duhovnicească și comunitară, mult mai mult îi ajută pe mireni, care trăiesc părăsirea, durerea, boala, nevoile zilnice. Astfel, Preasfânta din icoana Axion estin poate să fie Preasfânta Sfântului Munte, dar este, în același timp, frate, și Preasfânta ta! Transmite sfințire și pace, schimbă lumea, timpul și spațiul, sfințește casele, binecuvântează roadele, aerul, pământul, tot ceea ce avem.
Dar pentru ce facem procesiuni cu icoana ei? Fiindcă aceasta este plimbarea Stăpânei în teritoriul ei, vizita Împărătesei în palatul ei, cu scopul de a-l sfinți. Se plimbă Împărăteasa pe drumuri – de aceea o și scoatem din Sfântul Munte – și vede, ascultă, se înțelege cu noi, ne inspiră. Dar în primul rând se înțelege cu Fiul ei și Dumnezeul ei. Pe măsură ce înaintează procesiunea, noi nu înțelegem câte spune cu tăcerea ei Fiului ei. Îi spune: Ia aminte la acesta, pe aceea nu o uita, pe acesta vezi-l ce trage, Fiul meu și Dumnezeul meu, de aceea vreau să-i îndeplinești cererile lui... Maica se înțelege cu Fiul ei și cu Părintele și Dumnezeul nostru. Cât este de tăcută și de liniștită și demnă! Pe cât de împodobită și slăvită este, pe atât de mare și stăpânească este ocrotirea pe care ne-o dă. Marea ei tăcere crește credința noastră și întărește rugăciunile noastre. Preasfânta este smerită în slava ei, fiindcă a biruit stricăciunea și moartea, este palatul luminii celei neapropiate.
Preasfânta face lucrătoare rugăciunea Sfântului Munte, care este zi și noapte și lucrează taina izbăvirii, descoperă întruparea Cuvântului înlăuntrul nostru și ne inițiază în tainele cerului și ale pământului. Cu Preasfânta, noi, păcătoșii, neputincioșii, pătimașii, ne bucurăm de dumnezeieștile daruri, fiindcă ea este stâlpul cel însuflețit al rugăciunii întregii Biserici. Preasfânta îi eliberează încă și pe cei osândiți, îndumnezeiește omul și ia cu sine toată făptura să se închine lui Dumnezeu. De aceea a ieșit și a vizitat lumea.
A trecut Preasfânta și ne-a adunat pe noi pe toți în jurul ei, bărbați și femei, mici și mari, săraci și bogați, înțelepți și neînțelepți. Unuia i-a dat putere, altuia sfințenie, altora le-a arătat cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii lui Dumnezeu. Ieșind în lume, a arătat cugetul profund religios al sufletului elen și credința poporului nostru în Dumnezeu, lucru de care suntem toți mândri. Acest popor și când se preface că nu crede, și când îi este rușine să-și exprime credința lui, în realitate nu Îl înlocuiește pe Dumnezeu cu nici un idol, ci preferă pe Fiul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Ea ne vede pe noi, pe toți, și înțelege toate. Și-a desfăcut acoperământul pe care îl purta și l-a întins peste tot poporul. A unit strigătele inimilor noastre cu rugăciunile părinților aghioriți, care constituie curtea Împărătesei a toate.
Să devenim și noi îngeri și deopotrivă cu îngerii, precum Gavriil care a fost învrednicit să cânte Axion estin (Cuvine-se cu adevărat...), și astfel icoana a primit numele Axion estin. Să o lăudăm și noi pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu cu slavoslovia ei!
(Arhimandritul Emilianos SimonopetritulCuvinte praznicale mistagogice, Editura Indiktos, Atena, 2014)

Înțelepciunea bătrânului indian.

Un bătrân indian vine la bancă, pentru a lua un credit în sumă de 500 de dolari. Angajatul băncii începe să pregătească documentele.
  -Ce aveți de gând să faceți dumneavoastră cu acești bani? – îl întreabă el pe bătrânul indian.
 -Voi pleca în oraș să vând amuletele, pe care eu le-am confecționat.
-Ce puteți lăsa în calitate de gaj pentru această sumă?
-Eu nu știu ce înseamnă asta ,,Gaj”, – spune bătrânul indian.
-Păi… gaj este un bun depus de către debitor la dispoziția băncii drept garanție pentru plata la termenul convenit al datoriei. Aveți un automobil?
-Am un Volkswagen din anul 1959…
-Nu, acesta nu se potrivește, – a afirmat angajatul băncii, – posibil aveți bovine multe?
-Da, am un cal…
-În ce stare este? Câți ani are?
-Nu știu, deja nu are dinți, ca să pot să aflu asta…
În sfârșit, banca îi oferă credit bătrânului indian în sumă de 700 de dolari. Peste câteva săptămâni indianul iarăși se întoarce la bancă, scoate un teanc de bani și plătește datoria.
-Ce aveți de gând să faceți cu banii câștigați? – îl întreabă din nou angajatul băncii.
-O să îi pun în wigwam, – răspunde bătrânul indian.
-Ar fi rezonabil, dacă a-ți face un depozit în banca noastră.
-Eu nu știu ce înseamnă ,,Depozit” – îi răspunde indianul.
-Oferiți banii dumneavoastră băncii, iar banca are grijă de ei, iar când aveți nevoie de bani, puteți veni și îi lua…
Bătrânul indian s-a pus pe gânduri și întreabă:
-Dar ce poate oferi banca în calitate de gaj?

De ce Dumnezeu unor oameni le dă multe încercări, în timp ce altora nu le dă deloc?

-Părinte, de ce astăzi lumea suferă atât de mult?
-Din pricină că Dumnezeu o iubeşte. Tu, ca monahie, te scoli dimineaţa, îţi faci canonul, rosteşti rugăciunea lui Iisus, faci metanii, etc. Insă pentru mireni greutăţile prin care trec sunt canonul lor; şi prin ele se curăţesc. Iar acestea le pricinuiesc un bine mai mare decât traiul bun lumesc, care nu îi ajută nici să se apropie de Dumnezeu, nici să dobândească răsplată cerească. De aceea trebuie să le primească ca pe nişte daruri ale lui Dumnezeu.
Bunul Dumnezeu, ca un Părinte bun, prin încercările pe care le îngăduie îşi educă copiii Săi din dragoste, din bunătatea Sa dumnezeiască, iar nu din răutate sau din dreptate lumească, juridică, pentru că vrea ca aceia să se întoarcă la el. Adică Dumnezeu, vrând să mântuiască făpturile Sale şi ca ele să moştenească împărăţia Lui cea cerească, îngăduie încercările pentru ca omul să se lupte, să se nevoiască şi să dea examene la răbdarea în dureri, astfel încât să nu poată diavolul să-I spună: „Cum îl răsplăteşti pe acesta, sau cum îl mântuieşti de vreme ce nu s-a ostenit?”. Pe Dumnezeu nu-L interesează viaţa aceasta, ci cealaltă. El se îngrijeşte de noi mai întâi pentru cealaltă viaţă şi apoi pentru aceasta.
-Părinte, dar de ce Dumnezeu unor oameni le dă multe încercări, în timp ce altora nu le dă deloc?
Ce spune Sfânta Scriptură? „Domnul ceartă pe cel pe care-l iubeşte”. Un tată, de pildă, are opt copii. Cinci dintre ei stau lângă tatăl lor, iar trei pleacă de acasă şinici nu se mai gândesc la el. Dacă cei care stau lângă el fac vreo neorânduială, tatăl lor îi trage puţin de urechi, sau le dă vreo pălmuţă, iar dacă sunt cuminţi,îi mângâie şi le dă o ciocolată. In timp ce aceia caresunt departe, nu primesc nici mângâiere, nici palmă.Tot astfel face şi Dumnezeu. Oamenilor care sunt lângă El şi celor care au intenţie bună, dacă greşesc puţin, le dă câte o pălmuţă şi astfel îşi achită datoria.
Sau dacă le dă mai multe, mai şi depun în casieria cerească. Iar celor care sunt departe de Dumnezeu le dă ani îndelungaţi pentru a se pocăi. De aceea vedem pe unii mireni că săvârşesc păcate grave şi cu toate acestea au bunuri materiale din belşug şi trăiesc mulţi ani, fără sătreacă prin încercări. Şi aceasta se face din iconomia lui Dumnezeu, pentru a se pocăi. Iar dacă nu se vor pocăi, în cealaltă viaţă vor fi fără de răspuns.
Sfântul Paisie Aghioritul
Extras din „Viaţa de familie“, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2003, pag. 211-213

sâmbătă, 26 mai 2018

Minunea Sfantului Nicolae cu un covor

Auzim pe Sfantul Duh graind prin Proorocul David: "Precum doreste cerbul izvoarele apelor, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule". Cu adevarat in acelasi chip doreste si sufletul credinciosului crestin auzirea cuvintelor lui Dumnezeu si cele ce se lucreaza prin Sfintii Sai. Deci, iata si alta minune a Sfantului Nicolae: Era un oarecare, cu numele Nicolae, in cetatea numita Constantinopol, hranindu-se din osteneala mainilor lui si era credincios lui Dumnezeu si avea randuiala lui sa nu treaca ziua Sfantului Nicolae fara de pomenire. Si aceasta, cu neobosire o facea el, ca auzea in Sfintele Scripturi graind: "Cinsteste pe Domnul prin toate ale tale drepte osteneli!" Si avea aceasta in mintea sa totdeauna.
Si a ajuns la adanci batranete, dar si la saracie, nemaiputand lucra. Deci, apropiindu-se ziua Sfantului Nicolae, gandea intru sine ce va face. Si a zis batranul catre sotia sa: "Femeie, iata, a sosit la noi ziua cea iubita a Arhiereului lui Hristos, Nicolae; deci ce vom face, ca fiind lipsiti, nu avem cele de trebuinta pentru aceasta zi sfanta?" Iar acea credincioasa femeie a raspuns barbatului ei: "Stii, domnul meu, ca, iata, ne-au ajuns batranetele si astazi sau maine va veni sfarsitul; deci, sa nu-ti abati mintea ta de la dragostea cea spre Domnul si catre Sfantul Nicolae". Si, aceasta zicand, i-a aratat lui un covor si a zis: "Ia-l pe acesta si mergand, vinde-l si te du de cumpara toate cele de trebuinta la pomenirea Sfantuiui Nicolae. Ca alta nimic nu avem si nu-l vom lasa mostenire copiilor pe care nu-i avem". Auzind aceasta, credinciosul batram a laudat foarte pe Dumnezeu si, luand covorul, a iesit.
Si, mergand el prin mijlocul ulitii, unde este stalpul Sfantului si marelui Constantin, si trecand de biserica Sfantului Platon, l-a intampinat pe el cineva, cu chipul ca un oarecare batarn cinstit, care i-a zis: "Prietene, unde te duci?" I-a raspuns cel ce ducea covorul: "Am trebuinta sa ma duc pana la targul de vanzari". Si i-a zis cinstitul batran: "Buna este socotinta ta, prietene, dar, spune-mi, cu cat voiesti sa dai covorul tau? Pentru ca eu voiesc sa cumpar un covor ca acesta". A zis batranul: "Cand l-am luat intai, am dat pe el opt galbeni, iar acum, cat imi vei da, atata voi primi". Si a grait cinstitul acela, catre batran: "Au, luavei sase galbeni?" Si a zis batranul: "Daca imi vei da, voi lua cu bucurie!" Deci, indata, punand mana in buzunarul sau si scotand galbenii, Sfantul Nicolae, ca el era, i-a dat sase galbeni mari in mainile batranului, zicandu-i: "Primeste, prietene, acesti galbeni si da-mi covorul". Si a luat batranul galbenii cu bucurie, pentru ca nu facea covorul atata.
Deci, luand Sfantul Nicolae covorul din mana batranului, s-a dus de la el. Si, cand s-au despartit unul de altul, ziceau cei de pe ulita care vedeau pe batran: "Oare, naluciri vezi, batranule, ca vorbesti de unul singur?" Pentru ca ei pe batran il vedeau si glasul lui il auzeau, dar pe Sfantul nicidecum; nici glasul nu-i auzeau, nici pe el nu-l vedeau, fara numai pe batran. Iar Sfantul Nicolae a mers indata la casa batranului, ducand covorul la femeia acestuia si zicandu-i: "Fiindca barbatul tau imi este prieten de demult, intalnindu-ma cu el, m-a rugat, zicand: "Fii bun si du acest covor la femeia mea, ca eu, zicea el, am alta treaba. Deci, iata covorul, pazeste-l pe el". Si, aceasta zicand, s-a facut nevazut. Si femeia, luand covorul, de frica, vazand in fata ei pe un asa barbat cinstit si cu lumina stralucind, nici n-a indraznit sa intrebe: "Tu cine esti?"
S-a aprins insa de manie asupra barbatului sau si, socotind ca el a uitat sfatuirea ce o facuse cu dansa si dragostea pentru Sfantul, a zis: "Vai mie, patimasa ce sunt, ca m-am insotit cu acest barbat calcator de lege si plin de minciuni". Si multe asemenea acestora zicand, nici nu vrea sa se uite la covorul ei, aprinsa fiind de dragoste pentru Sfantul.
Deci, barbatul ei, nestiind cele petrecute, a cumparat cele de trebuinta de ziua Sfantului Nicolae si se intorcea la casa sa, bucurandu-se pentru intamplarea cu vinderea covorului si ca si-a implinit dorinta sa. Si, ajungand el la casa lui, femeia sa vazandu-l, s-a aprins de manie asupra lui, si-l ocara cu cuvinte grele si zicea: "Sa te duci de la mine, din ziua aceasta, tu care ai mintit Sfantului Nicolae. Ca nu-i mincinos Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a zis: Nimeni care pune mana pe plug si se uita indarat nu este potrivit pentru Imparatia lui Dumnezeu" (Luca 9, 62). Acestea si altele asemenea zicandu-le, a adus covorul inaintea barbatului sau si i-a zis: "Ia-ti covorul, dar pe mine nu ma vei mai avea, ca ai mintit Sfantului".
Acestea auzindu-le si vazand covorul sau, batranul, se minuna si nu se pricepea ce sa raspunda femeii sale; si stand el, indelung, a inteles a fi o minune facuta de Sfantul Nicolae. Deci, a suspinat dintru adancul inimii sale si, umplandu-se de bucurie, a ridicat mainile sale spre cer, zicand: "Slava Tie, Hristoase Dumnezeule, Cel ce faci minuni prin minunatul Tau Sfant Nicolae." Si a zis batranul catre sotia sa: "Femeie, asa te jur, in frica lui Dumnezeu, sa-mi spui mie, cine ti-a adus tie acest covor, barbat sau femeie, batran sau tanar?" Si a raspuns femeia: "Un om luminat. in chipul unui om cinstit batran, cu stralucitoare haine a venit, purtand covorul acesta al nostru si zicand catre mine: "Femeie, barbatul tau imi este prieten; pentru aceasta, intalnindu-ma, m-a rugat ca sa aduc la tine acest covor; deci pazeste-l. Iar eu, luandu-l, nu indrazneam a-l intreba pe el: Tu cine esti?"
Deci, auzind acestea de la femeia sa si aratand femeii sale aurul cel ramas si cele cumparate, bucate si vin, prescuri si lumanari spre trebuinta zilei Sfantului, a zis batranul: "Viu este Domnul, ca cel ce a cumparat covorul de la mine, acela este cu adevarat Sfantul Nicolae, ca el a adus covorul, iarasi, la casa noastra, pentru noi, saracii si smeritii robii sai. Ca si cei ce ma vedeau pe mine vorbind cu el imi ziceau: "Au vreo nalucire vezi?, vazandu-ma ei numai pe mine unul, iar pe dansul nicidecum". Si indata au strigat ca dintr-o gura ammdoi, multumind lui Dumnezeu si laudand pe marele Arhiereu Nicolae, ajutatorul cel grabnic al tuturor celor din nevoi, care-l cheama pe el cu credinta. Si, umplandu-se de bucurie au alergat la biserica Sfantului Nicolae si, tuturor celor ce s-au intamplat acolo, le-au istorisit minunea. Si toti care auzeau proslaveau pe Dumnezeu si Sfantul Nicolae, cel ce face asemenea minuni cu robii sai.
Ci tu, Parinte cinstite, Sfinte Nicolae, nu uita pe robii tai, care fac cu credinta pomenirea Sfintiei tale, ca, prin facerile tale de bine, sa proslavim pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh. Amin.

Când nu a venit Sfânta Lumină la Ierusalim

Lumina Sfanta n-a aparut in anul 1101, cand clerul grec si latin au participat impreuna la ritualul Luminii Sfinte. Abia dupa ce grecii (ortodocsii) s-au rugat in lipsa latinilor (catolicilor), care au parasit biserica, a aparut lumina.
   In 1580, in timpul Patriarhului Sofronie al Ierusalimului, Lumina Sfanta a iesit printr-un stalp de piatra (vizibil si acum langa usa sfantului lacas). Motivul pare sa fi fost faptul ca armenii au ocupat atunci biserica, in timp ce ceilalti ortodocsi au fost nevoiti sa ramana afara. In timpul rugaciunii ortodocsilor de afara coloana s-a despicat si Lumina Sfanta a iesit prin ea. Ca urmare a acestui miracol, unul dintre paznicii mahomedani a renuntat la religia sa si s-a convertit la ortodoxie.
Sursa: Tezaurul Ortodox



duminică, 6 mai 2018

CUM A SALVAT SFÂNTA CRUCE TREI FETE DE LA PRIMEJDIE

Suntem datori să purtăm Sfânta Cruce și să n-o scoatem niciodată, până la moarte. Creștinul fără cruce e ca ostașul fără armă și dușmanul cu ușurință îl biruie pe el. Trebuie să ne însemnăm cu Sfânta Cruce corect. Crucea este păzitoarea lumii, frumusețea Bisericii, salba îngerilor și dracilor rană.De aceea fiecare creștin trebuie să cinstească Crucea lui Hristos și să i se închine Ei.
Iată un exemplu care vorbește despre puterea Crucii și a semnului Crucii. Trei fete mergeau de-a lungul căii ferate și
s-au pomenit între două trenuri care treceau în direcții opuse. Toate trei au rămas în viață. Trenurile au trecut și fetele au văzut trei draci care se certau.
„De ce n-ai împins-o sub tren, îi ziceau doi celui de-al treilea, era un moment potrivit, sufletul ei avea să fie al nostru”. Iar acela răspunde: „N-am putut, ea are la gât cruciuliță și n-am putut să-i fac nimic. Iar tu de ce n-ai omorât-o pe-a ta? Ea doar nu are cruce?”. „Da, ea n-are cruce, dar când a ieșit din casă și-a făcut semnul crucii și de asta n-am putut să-i fac nimic”. L-au întrebat și pe al treilea necurat: „Iar tu de ce ai căscat gura? A ta cu totul e necredincioasă!”. „Așa este, dar maică-sa i-a făcut cruce înainte de drum și i-a spus: „Mergi cu Domnul”. În acest caz eu nu am nici-o putere:nu am dreptul să încalc binecuvântarea mamei, pentru că ea este de la Dumnezeu”.
Sursa: Serghei Lavrov, Cu noi este Dumnezeu, Editura Angelus, Chișinău 2012, p.88

joi, 3 mai 2018

Cu trupul neschimbat de 500 de ani! Sfântul Alexandru din Svir

In 1998, in depozitul Muzeului Academiei Militare de Medicina din Rusia au fost regasite, dupa un an de la cautari, la insistentele maicilor de la manastirea Pokrov-Tervencesk, moastele unuia dintre dintre cei mai cinstiti sfinti ai Ortodoxiei ruse, Cuviosul Alexandru din Sivir.
Expertiza medicala a confirmat convingerea credinciosilor pravoslavici: pretioasa comoara a fost aflata dupa ce i se pierduse urma la 20 decembrie 1918, cand comunistii profanasera manastirea unde vestitul facator de minuni se odihnea. Marturisire cutremuratoare a sfinteniei, caci trupul smeritului Alexandru a ramas intreg si neschimbat nici macar la culoare, parand ca doarme, dupa aproape o jumatate de mileniu de la adormirea sa intru Domnul. Un caz rar, numai in aparenta asemanator cu cel al frantuzoaicei Bernadette Soubirous, careia insa apusenii i-au confectionat masti din ceara pentru chip si pentru maini.
„Mangaierea bisericilor”
Nasterea minunata a pruncului Amos din binecredinciosii parinti Stefan si Vasilissa la 15 iunie 1448 (de ziua profetului omonim) in tinutul Olovet a fost rodul rugaciunilor si postirilor indelugate. In scurta vreme, fiul primit in urma unei instiintari in vis ca „mangaiere a bisericilor” se va deosebi de ceilalti copii de varsta lui prin intelepciune, ravna in citirea Scripturilor, blandete si cinste speciala acordata cinului monahal. Aprins de dorul de Dumnezeu, a pornit spre manastirea Valaam, petrecand multi ani in rugaciune si ascultare. Dupa framantari indelungi au intrat in viata calugareasca si nascatorii sai dupa trup, primind numele de Serghie si Varvara.
In 1484, in urma unei descoperiri primite in timpul rugaciunii din partea Maicii Vietii, Cuviosul a luat binecuvantare de a se retrage in pustia din apropiere, unde s-a nevoit multi ani in taina. Cu timpul, au vietuit in tacere, sihastreste si alti nevoitori, atrasi de exempul rugatorului Alexandru.

1507. In adancul pustiei sfintite de rugaciuni, Sfantul a vazut o lumina mai puternica decat a soarelui, cuprinzand trei barbati in vesminte preafrumoase, albe, fiecare cu cate un toiag in mana: Dumnezeu Unul, intreit in Persoana, l-a cercetat pe curatul cu inima sihastru, intocmai cum odinioara il cercetase in Legea Veche pe Patriarhul Avraam. Cu binecuvantarea Sfintei Treimi, a adunat obstea, a zidit biserica, intai din lemn, mai apoi din piatra si a intemeiat pe malul lacului Roscinsk, in apropierea raului Svir, manastirea cu hram treimic, cunoscuta acum drept „Lavra Sfantului Alexandru din Svir”. Anticipandu-si apropiatul sfarsit, la 30 august 1533 (care este si data de praznuire), octogenarul Cuvios din Svir a plecat la cele ceresti, lasandu-i pe frati intristati de dorul parintelui lor. Dar minunile Sfantului nu au contenit nici dupa moarte.
Prima aflare a moastelor
In seara de joi, 15 aprilie 1641, in saptamana Floriilor, dar si a doua zi, un fenomen uimitor s-a petrecut in lavra Sfantului: un fulger cazut pe pamant a continuat sa straluceasca fara intrerupere mult timp. Sanbata, 17 aprilie, s-a sapat temelia unei biserici din piatra pe mormantul Cuviosului, care sa inlocuiasca bisericuta din lemn, stricata de trecerea vremii. In chip minunat, pamantul ramasese boltit deasupra sicriului, fara nicio sustinere! Cercetand cosciugul cu totul crapat, parintii au aflat cu bucurie intreg si neatins de trecerea timpului trupul Sfantului Alexandru, izvor de buna mireasma.
…Dupa 80 de ani de la profanarea manastirii si impuscarea monahilor (Staretul Evghenie si alti doi calugari) de catre bolsevici, la 14 iulie 1997, Obstea Sfantului Alexandru Svirski a fost redeschisa oficial, partial retrocedata Bisericii si restaurata, pastrand din nou binecuvantatele adoare intregi ale Sfantului ctitor, regasite a doua oara in mod minunat, dupa decenii de instrainare. Iata cum Dumnezeu a proslavit trupul unui mare nevoitor si dupa trecerea din lumea suspinelor, spre indreptarea si folosul celor care, in acest veac tumultos, isi amintesc atat de rar de minunatele dovezi ale descoperirilor divine.
Pr. Cornel Dragos