joi, 14 iunie 2018

Peștera unde a pustnicit Sfântul Nifon, Patriarhul Constantinopolei, Sfântul Munte Athos.

https://web.facebook.com/sfantulmunte/videos/664573083742309/
 Doamne ajuta. Este la 5-10 minute de manastirea Dionisiou, se urca pe o scara/poteca pornind din fata intrarii in manastire, mai exact din stanga pangarului

miercuri, 13 iunie 2018

PENTRU COPII-Nestor și Dimitrie

Tânărul Nestor intră în casă supărat.
-Nu o să mai joc niciodată cu Aristoklí și cu Theodósie. Sunt doi răsfățați, care vor mereu să câștige toate întrecerile. Desigur, pe Theodósie l-am văzut cum a vrut să-mi pună piedică ca să rămân în urmă! Nu i-a păsat deloc că o să mă lovesc pe drumul pietruit. N-o să mai mă joc cu el!
-O, dragă Nestor, vino să te speli și să te odihnești. Îți voi pregăti îndată cina. Și, apoi, o să te mai gândești la ce s-a întâmplat și dacă vrei, o să discutăm despre aceasta. Am și eu să-ți povestesc ceva foarte interesant, ceva ce am auzit astăzi la prietena mea, Melirríti.
-Bine, o să mă pregătesc îndată. Ce bunătate o să-mi pregătești?
-Ce ai spune de o linte delicioasă cu măsline? Am pregătit-o deja.
-Mamă, abia aștept să iau cina!
Nestor îi povesti mamei cum toată după-amiaza și-a petrecut-o cu prietenii, în certuri și nedreptăți. Mama, care știa întotdeauna cum să-l liniștească, îi mângâie blând părul ondulat și-i spuse:
-Nu te duce mâine să te joci cu copii. Du-te la Piață, lângă arcade. Melirríti mi-a spus că de câteva zile, în fiecare după-amiază vine acolo un tânăr cu numele Dimitrie. Este ofițer în armata romană. După ce termină aplicațiile și antrenamentele militare, coboară în Piață, unde le povestește lucruri minunate copiilor: le vorbește despre Iisus Hristos din Nazaret, Care a înviat a treia zi după ce a fost îngropat. Fiul prietenei mele, Iásonas, a mers la Dimitrie și s-a întors entuziasmat. A auzit lucruri nemaiauzite, de necrezut. Mergi, dacă vrei și tu, și vino apoi să-mi povestești ce-ai auzit.
-Bine, mamă, mă duc!
 Ei bine, Nestor, povestește-mi ce ai ascultat de la Dimitrie?
-Mamă, sunt impresionat! Nu știu ce să-ți povestesc mai întâi…. Primul lucru pe care l-am admirat a fost chipul lui Dimitrie. Nu am mai văzut un chip mai senin și mai luminos. Strălucea ca soarele și vorbea atât de dulce și încrezător… Ne-a povestit despre viața lui Hristos. Acesta este Fiul lui Dumnezeu, Care a venit pe pământ, S-a făcut Om și ne-a mântuit de păcat și de moarte. A propovăduit mulțimilor și a făcut multe minuni! I-a vindecat pe bolnavi, i-a hrănit pe cei flămânzi, le-a redat vederea celor orbi, i-a înviat pe cei morți! Atât de mult ne-a iubit, încât S-a răstignit, a pătimit și Și-a vărsat Cinstitul Său Sângele pentru noi. Apoi, ucenicii săi L-au îngropat, însă a treia zi, când au mers la mormânt pentru a-i unge Trupul cu mir, după obiceiul evreiesc, au găsit mormântul gol, iar piatra cea grea care acoperea intrarea fusese îndepărtată. După câteva zile Hristos S-a arătat ucenicilor de mai multe ori și, binecuvântându-i, le-a spus să-I atingă mâinile, care aveau semnele piroanelor, și coasta Sa străpunsă, urmând apoi Cina… Patruzeci de zile după Învierea Sa, S-a înălțat la ceruri sub privirile lor, după ce mai înainte le lăsase porunca de a propovădui tuturor popoarele despre Învierea Sa, botezându-i pe cei ce vor crede în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Aceasta face și Dimitrie, propovăduiește despre Învierea lui Hristos și îi pregătește pentru botez pe toți cei ce cred în Înviere. Vreau să merg în fiecare să-l ascult. Cred că nu există nimic mai frumos, nimic care să merite mai mult.
-Să mergi, copilul meu. Și eu am auzit despre Hristos. Creștinii, ucenicii Săi, sunt oameni plini de iubire și de bucurie. Mulți dintre aceștia au fost duși la moarte pentru credința lor. Erau chemați să se lepede de Hristos în schimbul vieții lor, însă aceștia refuzau. Nesocoteau moartea trupului în fața bucuriei și fericirii veșnice, care îi așteptau lângă Hristos. Nu voiau nimic altceva, nici bogăția lumii acesteia, nici să câștige bunăvoința împăratului. Cu siguranță, propovăduirea lui Dimitrie este unică și adevărată. Te-aș ruga, însă, să nu-i spui nimic tatălui tău. Este foarte atașat de cultul strămoșesc al zeilor. Nu poate încă să înțeleagă Adevărul. Cinstește-l, însă păstrează gândurile tale tainice despre Dimitrie.
-Cât de pricepută ești mamă! La toate te gândești și le preîntâmpini. Dar să știi, oriunde mă vei căuta, mă vei găsi alături de Dimitrie.
 Mamă, astăzi mi s-a întâmplat ceva îngrozitor! L-am căutat pe Dimitrie la arcade, lângă Piață, ca în fiecare după amiază, și nu l-am găsit. Am întrebat pe câțiva vânzători ambulanți care obișnuiesc să vină acolo și mi-au spus că ieri după amiază l-au prins ostașii lui Galerius Maximian și l-au închis într-o baie publică. Nu știau exact unde. Am cutreierat toată Piața. Am auzit multe discuții despre această întâmplare. În cele din urmă am aflat unde l-au închis și, mergând acolo, l-am găsit. Temnicerul m-a lăsat să intru să-l salut. Era legat în lanțuri ca un rău făcător. Văzându-l așa, m-am mâhnit, însă el era atât de liniștit! Nu se îngrijora, nu se temea! Doar se ruga și îi mulțumea lui Dumnezeu pentru iubirea Sa. Mi-a spus că Maximian i-a poruncit să se închine la idoli, dar el, desigur, a refuzat. Cum ar putea să-L trădeze pe iubitul său Iisus și să se închine la dumnezeii mincinoși ai romanilor? Nu-mi iese din minte imaginea prietenului meu, Dimitrie. Era legat, dar atât de bucuros! Cum este posibil acest lucru, mamă? Cu siguranță că există ceva înlăuntrul lui, incomparabil mai frumos și mai minunat decât ceea ce văd ochii noștri în exterior.
-Copilul meu, Nestor! Îți voi mărturisi ceva. Văd cât de mult te-a maturizat prietenia ta cu Dimitrie. Pot să-ți încredințez taina mea cea prețioasă: Sunt creștină, Nestor, de puțină vreme! Am primit botezul și pot să-ți spun ce anume îi dă atâta putere lui Dimitrie. Credința pe care o are în Hristos este o flacără lăuntrică care îl încălzește și îl luminează. Temnița, lanțurile, și mucenicia pe care probabil că o va primi, sunt neînsemnate, nu au nici o valoare în fața credinței și a iubirii sale pentru Hristos. Îmi doresc să-l învrednicească Dumnezeu „să ardă” de flacăra credinței.
   -Mama mea, scumpă! Cât de mult mă bucur să aud acestea. Acum îmi explic atitudinea ta față de Dimitrie, dar și purtarea ta discretă față de tata, de mine și de toți cei din jurul nostru. Cred că cel ce devine creștin trăiește o altă realitate. Nimic din jurul său nu-l tulbură. Trăiește lăuntric. În inima sa se află mângâierea și puterea dumnezeiască. Într-adevăr, nu se poate explica în alt chip bucuria lui Dimitrie. Oare mă va învrednici și pe mine Dumnezeu să-L cunosc mai bine și să-L păstrez în sufletul meu?
Nestor, nu numai că se învrednici să-L cunoască mai bine pe Hristos, dar primi și botezul de sânge, adică moartea cea mucenicească, în arenă, după ce, cu binecuvântarea lui Dimitrie, îl învinse pe groaznicul luptător Lie, ucigătorul de creștini. Dimitrie fu omorât cu sulița, predându-și cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu, pe Care atât de mult Îl iubise. Cei doi tineri sfinți mijlocesc la Domnul pentru îndrăgitul lor oraș, Tesalonic, și pentru locuitorii credincioși ai acestuia, dar și pentu toți creștinii.
Să-i rugăm, așadar, pe Sfinții Mucenici Dimitrie și Nestor, neîncetat să mijlocească pentru noi.
 AMIN.

vineri, 8 iunie 2018

Voi nu vedeți, dar eu am văzut câți diavoli erau în casă la voi! Când vă certați, vin îndată diavolii

Uneori, Părintele Sârbu mă lua cu el la parastase.
  Odată, ne-am dus la niște oameni foarte bogați, de la care ar fi primit bani mulți. Am intrat într-o sală lungă, luxoasă, gătită cu tot felul de farfurii, cu păhărele. Când a venit o doamnă, Părintele a arătat cu bastonul păhărelele și a întrebat:
  – Astea ce sunt?
– Păhărele pentru țuică.
– Hai, Cocuțo, să mergem, că aici se face nuntă, nu se face parastas!
Oamenii au insistat, au venit după noi, dar Părintele a explicat:
– Parastasele nu se fac cu țuică. Unde se fac cu țuică, nu este primit. Diavolii îți răstoarnă masa. Voi nu credeți, nu vedeți cu ochii voștri. Eu sunt mai bătrân și nu pot să mă împac cu slujbele pe care vreți voi să le faceți. Chemați alt preot!
Și am plecat.
În drum spre casă, aproape de biserică, am stat sub un geam și am auzit niște tineri care se certau.
– Cocuțo, hai să mergem la ăștia, că se ceartă! Hai să gonim pe diavol din casă!
– Cum, Părinte, dacă nu ne cheamă, cum să ne ducem acolo?
– Hai, hai să mergem!
M-am uitat eu pe unde-i ușa, am intrat:
– Bună ziua!
– Bună ziua!
Mă întrebam cum va deschide Părintele discuția. Dar el a început direct:
– De ce vă certați? Hai să dăm afară pe diavol! Care dintre voi este rău? Undeți-e bărbatul cu care te certai?
– Ah, Părinte…
– Adă-l încoace!
Când a venit bărbatul, Părintele s-a uitat pe rând și la unul și la altul – căci el cunoștea cu duhul – și a zis femeii:
– Dumneata ești de vină! Evo, tu ești de vină! Nu-l mai sâcâi la cap! De ce îl plictisești și-l cercetezi în toate? Hai să facem o slujbă! Apoi l-a întrebat pe bărbat:
– Știi să te închini? Făcea și el o cruce, cam strâmbă. I-a arătat Părintele cum s-o facă. După slujbă i-a binecuvântat, i-a miruit. Aveau și doi băieței.
– Să nu vă mai certați! Voi nu vedeți, dar eu am văzut câți diavoli erau în casă la voi! Când vă certați, vin îndată diavolii. Să fie pace! N-aveți icoană… După cum văd, bani aveți, că aveți lucruri bune, dar icoană de ce nu aveți în casă?
Părintele a rămas acolo și m-a trimis la biserică:
– Du-te, Cocuțo, și ia din pod o icoană, care vrei tu, s-o dăm la omenii ăștia. Eu te aștept aici! M-am dus în pod și am luat o icoană. Părintele le-a dat-o și le-a spus:
– Să vă închinați lui Dumnezeu! Dimineața când vă sculați, ieșiți afară în pragul ușii, uitați-vă la cer și ziceți:
Doamne, Tu ești acolo, eu sunt aici. În ziua de azi Tu ajută-mă! Eu nu știu să mă descurc, sunt om slab. Ai Tu grijă în ziua de azi pentru mântuirea mea!
Așa să ziceți și să vă rugați!
Eu m-am mirat puțin, dar apoi am înțeles. Părintele nu le-a dat atunci vreo carte de rugăciuni, pe care ei n-ar fi priceput-o. Le-a spus pentru început, după puterea lor.Și s-au făcut aceia niște credincioși! Au fugit după noi să le zicem la ce biserică să vină. A intrat Duhul lui Dumnezeu în ei. Și să știți că foarte mult ne-au ajutat apoi oamenii aceia…
Îmi amintesc o întâmplare de Paști.
Pe vremea aceea erau grupuri descandalagii care mergeau în noaptea Învierii din biserică în biserică, parcă anume ca sătulbure Sfânta Liturghie.
Pentru a nu se întâmpla așa ceva și la noi, Părintele a puscredincioși de strajă la poartă. În timpul slujbei, a auzit discuții afară. A ieșit imediat săvadă ce se întâmplă. Doi oameni beți voiau să intre în biserică și credincioșii de strajă nu-i lăsau.
Părintele i-a luat, le-a făcut loc și le-a zis:
– Stați aici, că este Învierea, și vă împărtășiți!
– Nu putem – au zis ei – am mâncat!
– Nu-i nimic, acum toate se iartă, până la al nouălea neam. Împărtășiți-vă, dar să stați cuminți, să nu umblați prin biserică! La noi, fiecare stă la locul lui, nimeni nu umblă de colo-colo. Și oamenii aceia au stat cuminți – așa beți cum erau – și se rugau și plângeau și își dădeau palme că ce păcătoși sunt.
Părintele i-a cunoscut cu duhul și a vrut să arate că de Paști, fie că ești mâncat sau nemâncat, poți fi iertat, ca tâlharul de pe cruce. Apoi, bețivii aceia au venit la lucru și au muncit mult pentru biserică. Și îi aduceau și Părintelui mâncare, fiindcă știau că n-are cine să-i facă. Și i-a câștigat pentru Biserică!
Preotul martir Constantin Sarbu
Extras din ”Lacrima si har”, Ed. Bonifaciu, 2011 , pag. 101-104