Cuviosul Siluan Athonitul , despre pierderea și recâștigarea harului. Unii nu pot înţelege de ce nu le merge bine, de ce n-au pace şi sufletul lor e mâhnit şi abătut.

  Sfântul Siluan Athonitul

 La început, când cineva începe să lucreze pentru Domnul, Domnul îi da harul Sau şi un zel aprins spre bine, şi totul îi apare atunci uşor şi plăcut. Iar când vede aceasta în el, în lipsa lui de experienţa îşi spune: ”Voi avea această râvnă toată viaţa mea.” Şi atunci începe să se înalţe mai presus de cei ce trăiesc în nepăsare şi începe să-i judece; şi astfel pierde harul care l-a ajutat să împlinească poruncile lui Dumnezeu. Sufletul nu înţelege cum s-a întâmplat aceasta: totul mergea atât de bine, dar acum este totul atât de greu şi nu mai are nici o plăcere să se roage. Dar nu trebuie să se înfricoşeze, e Domnul Care povăţuieşte cu bunătate sufletul. De îndată ce sufletul se înalţă mai presus de fratele său, chiar în acea clipa îi vine un gând rău care nu-i place lui Dumnezeu. Dacă sufletul se smereşte, harul nu-l părăseşte. Dar dacă el nu se smereşte, se iveşte o uşoara ispita ca el să se smerească. Dacă iar nu se smereşte, atunci începe atacul necurăţiei. Dacă tot nu se smereşte, atunci cade într-un păcat oarecare. Şi daca nici atunci nu se smereşte, se iveşte o mare ispită şi el va săvârşi un păcat mare. Şi aşa ispita va deveni tot mai puternică până ce sufletul se va smeri; atunci ispita va pieri şi, dacă se smereşte adânc, va cunoaşte şi simţământul smerit al inimii şi pacea şi tot răul va pieri.

Astfel, tot acest război nu are decât un singur scop: smerenia. Mândria a pricinuit căderea vrăjmaşilor, iar ei ne-au târât în adânc pe aceeaşi cale. Vrăjmaşii ne linguşesc şi dacă sufletul primeşte lauda lor, harul se retrage de la el pana ce se pocăieşte. Astfel, toata viata învaţă sufletul smerenia lui Hristos şi, până nu va ajunge cu adevărat smerit, va fi mereu chinuit de gânduri rele. Dar sufletul smerit găseşte odihna şi pacea de care vorbeşte Domnul (Ioan 14, 27).

Postul, înfrânarea, privegherea şi celelalte osteneli ascetice ne ajută, dar puterea cea mare se afla în smerenie. Sfânta Maria Egipteanca şi-a uscat trupul prin post într-un singur an, dar cu gândurile a trebuit să lupte timp de 17 ani.

Nu vei învăţa smerenia dintr-o dată. De aceea a zis Domnul: ”Învăţaţi de la Mine smerenia şi blândeţea” (Matei 11, 29). Ca să înveţi iţi trebuie timp. Unii au îmbătrânit în nevoinţe şi totuşi n-au învăţat smerenia; nu pot înţelege de ce nu le merge bine, de ce n-au pace şi sufletul lor e mâhnit şi abătut. Sursa SFANTUL MUNTE ATHOS 

Mamă, tată, mă întorc acasă

 După ce s-a întors din războiul din Irak, un soldat le-a telefonat părinților săi din San Francisco: "Mamă, tată, mă întorc acasă, dar vreau să vă cer o favoare. Aduc un prieten care aș vrea să stea cu noi.

Bineînțeles că da", au răspuns ei, bucuroși de întoarcerea lui, "Ne-ar plăcea să îl cunoaștem.

-Dar ar trebui să știi ceva", continuă fiul, "prietenul meu a fost grav rănit în război. A călcat pe o mină de teren și și-a pierdut o mână, un picior și un ochi și a fost grav desfigurat la față. Părinții lui sunt morți. Nu are unde să se ducă și vreau să vină să locuiască cu noi acasă."

-Îmi pare rău să aud asta, fiule. Poate găsim un loc unde să stea." 

-Nu, mamă și tată, vreau să locuiască cu noi și să fim familia lui.

-Fiule, a spus tatăl, nu știi ce ceri. O astfel de persoană limitată fizic ar fi o mare povară pentru noi. Avem propriile noastre vieți de trăit și nu am putea avea grijă de el așa cum trebuie. Cred că ești prea afectat de acest caz. Ar trebui să te întorci acasă și să uiți de el. Prietenul tău va găsi o modalitate de a trăi pe cont propriu. În plus, el este responsabilitatea guvernului și poate merge la un loc pentru veteranii de război. Pentru asta plătim taxe și impozite."

La aceste cuvinte, fiul a închis telefonul. Părinții nu au mai auzit nimic de el până câteva zile mai târziu, când au primit un telefon de la poliția din San Francisco. Fiul lor a căzut de la fereastra unei clădiri și a murit. Poliția a crezut că a fost vorba de sinucidere. Părinții, devastați de veste, au zburat la San Francisco și au fost duși la morga orașului pentru a le fi identificat fiul. Spre groaza lor, au descoperit că fiul lor avea o singură mână și un singur picior. Reprezentantul armatei le-a spus un lucru pe care tânărul a vrut să-l țină secret: suferise efectele exploziei unei mine. El însuși a fost "prietenul" și a vrut să știe în prealabil dacă părinții lui îl vor accepta cu adevărat. Din nefericire, când a văzut că nu o vor face, s-a sinucis în disperare.

Disperarea și sinuciderea nu sunt niciodată calea. Isus ne iubește și ne primește așa cum suntem, iar dacă îi predăm viețile noastre mizerabile, El ne duce în casa Tatălui. Dar mulți oameni au nevoie de primirea noastră pentru a înțelege această iubire divină.

Tații din această poveste sunt ca mulți dintre noi. Ne este foarte ușor să îi iubim pe cei care ne atrag, dar îi respingem pe cei care ne sfidează egoismul și ne provoacă neplăceri.

Să ne facem un examen de conștiință în fața acestei povești. Să-l rugăm pe Iisus să ne facă mai milostivi. 

_____________

       sursa: net