Locurile de fericire a drepților din Rai văzute de Sfinții Părinți

Locurile de fericire a drepților din Rai văzute de Sfinții Părinți

MINUNEA CU BĂTAIA CLOPOTELOR DE LA PATRIARHIE CARE AU BĂTUT SINGURE

 

La trecea la Domnul a Părintelui Ilie Cleopa, unul dintre cei mai mari duhovnici ai acestui neam.

Puțini știu, însă, că moartea sa a fost marcată de o minune, căreia nici o explicație fizică nu i-a fost găsită.

Într-o după amiază, spre seară, spove­deam în biserică la Catedrala Patriarhală, povestește părintele Arsenie Muscalu. Cred că era în jurul orei 19, când, dintr-o dată, clo­po­tul cel mare a început să bată, clopotul are peste 8 tone şi se trage numai la Sfânta Liturghie, la început şi la Axion.

Am rămas ne­dumerit. De ce s-ar trage clopo­tul acum? Nu era nici un eveni­ment. Dacă ar fi fost ceva, eu trebu­ia să ştiu.

În câteva clipe am fost în Sfân­tul Altar. Odată cu mine a ajuns şi fratele Ni­colae pe atunci paraclisier. Iar în Sfântul Altar nu era nimeni.

Şi eu şi fratele Ni­colae am încercat să oprim clopotul de la ta­blou, însă acesta nu reacţiona în nici un fel. Clopotele de la Patriarhie sunt acţionate elec­tric, iar tabloul de comandă se află în Sfântul Altar.

Văzând că nu îl poate opri, fratele Ni­colae a fugit la clopotniţă. Clo­potniţa stă încu­ia­tă, iar cheia se află la electrician, care trece pe acolo numai dimineaţa”.

„M-am uitat după Ştefan, celălalt paraclisier, sau nea Sebastian, electricianul, care aveau cheia de la clopotniţă, dar nu erau pe-acolo, şi atunci am fugit la clopotniţă şi am spart lacătul de la uşa de acces.

Mi-era teamă că Părintele Patriarh mă va certa, crezând că eu am tras clopotul cel mare intenţionat.

Am urcat la clopote. Nu era nimeni. Clopotul cel mare bătea cu putere. Când am scos toate siguranţele, numai atunci l-am oprit. A doua zi a venit vestea că Părintele Cleopa a plecat la Domnul”.

„Clopotul a bătut ceva”, adaugă Pr. Arsenie. „Două-trei minute, poate mai mult. Toţi pă­rin­ţii cărora le-am povestit întâmplarea aceasta au avut acelaşi gând: e semn că cineva mare va pleca la Domnul!

După ce am primit vestea despre moartea Părintelui Cleopa, cu toţii am făcut imediat legătura.

Întâmplarea a fost povestită de Părintele Arsenie Muscalu, care era în acea vreme Marele Ecleziarh al Catedralei patriarhale, pentru revista Lumea Credinței.

Parintele Cleopa-PREDICA LA CALUGARIA PARINTELUI NIFON (1983)

 

Preacuvioase părinte staret, preacuviosi părinti si frati si iubiti credinciosi,

Iată că prin pronia si voia lui Dumnezeu ne-am aflat cu totii aici la făgăduinta si călugăria fratelui nostru, monahul Nifon. Nu de mult am avut altă călugărie. Dar de câte ori se face această mare taină înfricosată, de atâtea ori trebuie să ne reamintim făgăduintele noastre călugăresti.

V-am spus data trecută că cel dintâi călugăr din lume a fost Iisus Hristos, fiindcă S-a născut din Tatăl Cel pururea feciorelnic, a venit pe pământ si a trăit în fecioria cea preadesăvârsită după omenitate, si i-a plăcut să aibă o Maică Pururea Fecioară, în vecii vecilor.

Dar acum, pentru că voturile călugăresti sunt cele trei sfaturi evanghelice, ascultarea neconditio-nată, sărăcia de bună voie si fecioria până la moarte, o să vorbim câte putin din fiecare.

Ascultarea

Ce este ascultarea? Mai întâi Hristos a fost prototipul si icoana cea mai desăvârsită a ascultării, după cum am auzit în Evanghelie: N-am venit să fac voia Mea, ci voia Tatălui Celui ce M-a trimis pe Mine. Iar la Corinteni spune că: S-a făcut ascultător până la moarte si moarte pe cruce.

Dar oare noi, care am făgăduit ascultarea de atâtia ani si auzim mereu zicându-se de ascultare la masă si în Biserică si oriunde la chilii citim, ne întrebăm vreodată serios si concret în fata lui Dumnezeu ce este ascultarea?

Vreti să stiti ce este ascultarea? Ascultati pe dumnezeiescul părinte Ioan Scărarul, care ne spune foarte, foarte filosofic. Auzi ce este ascultarea: Ascultarea este mormânt al voii. Fiecare să-si îngroape voia sa. Niciodată să nu uitati. Si iarăsi: "Ascultarea este părăsirea socotelii tale întru toate".

Celui care i se pare că face ascultare si mai face de capul lui, este batjocorit de diavoli. Acela care are rânduiala de sine si i se pare lui că este mai bine asa cum face el, că trebuie să facă cum crede el, niciodată nu se mântuieste. Merge pe alături cu crucea, nu pe calea mântuirii. Că Hristos n-a venit pe alături, ci Si-a dus crucea până la moarte.

Cine are părerea aceasta si nu-si omoară voia si nu părăseste socoteala sa întru toate, n-are ascultare, este batjocorit de diavoli. Merge după mintea lui si la urmă ajunge la îndoială. Deci acela e ascultător care, cum spune Sfântul Teodor Studitul, este ca fierul în mâna fierarului si ca lutul în mâna olarului, adică în mâna celui ce-l conduce pe calea mântuirii. Este acela care si-a omorât voia sa, care si-a omorât părerea sa. Iar dacă va merge după voia sa, după părerea sa, este batjocorit în tot ce face.

Sărăcia

Despre sărăcie adeseori auzim pe Hristos, Care zice: Vulpile au vizuini si păsările cerului cuiburi, iar Fiul Omului n-are unde să-si plece capul. Cel ce a făcut cerul si pământul si-l îmbracă cu podoabă si tine si hrăneste toate popoarele lumii, umbla descult cu capul gol, n-avea casa Sa, n-avea unde-Si pleca capul Său. El ne-a arătat cale desăvârsită prin sărăcie, că n-a avut nimic. Dumnezeirea si omenirea care o purta întru El era mai presus decât toate bogătiile.

Fecioria

Două feciorii sunt: una din fire si una din călugărie. Unii sunt feciorelnici, căci n-au cunoscut femei până la călugărie si până la moarte. Altii au fost căsătoriti si de la călugărie iau votul fecioriei si sunt la fel cu ceilalti, dacă duc viată curată până la moarte. Sfântul Ioan Scărarul arată că fecioria cea după făgăduintă are aceeasi valoare cu cea din fire.

Să nu credeti că sunt feciorelnici, numai aceia care si-au păzit viata sfântă si nu s-au culcat cu femei în veac. Nu! Este mare lucru si acesta. Dar fecioria este de trei feluri: fecioria trupului, adică a nu cădea cu femei sau în alte păcate spurcate; fecioria mintii, adică a nu primi nici un gând păcătos si spurcat în minte; si fecioria inimii sau a sufletului este desăvârsita despătimire de gândurile răutătii si ale stricăciunii omenesti.

Asa o tâlcuieste dumnezeiescul părinte Isaac Sirul. Nu-i de ajuns să te păzesti cu trupul de păcat. Trebuie să nu primesti păcatul nici cu mintea, pentru că Evanghelia si Legea Darului n-a venit ca Legea Veche să cosească păcatul ca pe iarbă si să rămână rădăcina. Nu! Legea Darului când vine, o desăvârseste pe cea Veche, că zice: Ati auzit că s-a zis în Lege: Să nu curvesti. Dar Eu vă zic vouă: Cel ce priveste la femeie spre a o pofti pe dânsa, iată, a preacurvit cu dânsa întru inima sa. Ati auzit că s-a zis: Să nu ucizi… Iar eu zic vouă: Cela ce urăste pe fratele său, ucigas de om este (vezi Matei 5, 27, 21).

De aceea zice dumnezeiescul părinte Efrem Sirul: "Nu vă aruncati în negrijă, fratii mei, pentru păcatele cu gândul că ar fi usoare! Dacă ar fi usoare, n-ar fi socotit Însusi Hristos, Întelepciunea lui Dumnezeu, preacurvie întru poftă de muiere si ucidere întru ură de frate".

Ai auzit ucidere si preacurvie care o face omul întotdeauna? Numai dacă urăste pe cineva si numai dacă gândeste la păcatele trupesti. Vezi cât este de desăvârsită Legea Darului? Ea nu taie păcatul numai din obisnuintă si deprindere, ci scoate si rădăcina. Si care sunt rădăcinile păcatului? Gândurile. Gândurile sunt rădăcinile păcatelor. Cine nu smulge din inimă poftele cele necurate, pofta de avere, pofta de slavă, ura si răutatea, acela în zadar se pocăieste. Acela să nu creadă că are desăvârsire, că-i plin de ură si de răutate si de pofte si necurătii, si în zadar se laudă cu masca din afară, cu forma din afară, dacă nu si-a desăvârsit inima sa, dacă n-a scos patima si poftele din adâncul inimii si din gândire.

Deci, când auzi în Legea Darului că zice să nu poftesti femeia aproapelui sau casa sau boul sau asinul sau toate câte sunt ale lui, atunci te învată să smulgi păcatul din rădăcină. Nu numai să nu furi - si acela-i mare lucru -, nici să nu poftesti lucrul altuia. Dacă-l poftesti, esti ca si cel ce fură înaintea lui Dumnezeu, pentru că inima ta este pătimasă si plină de păcate.

În această privintă, pentru că a depus făgăduinta acest rob al lui Iisus Hristos, părintele nostru Nifon, care slujeste la chelărie de atâtia ani, toti cei ce au venit cu dragoste la călugăria lui se bucură că au ajuns la acest moment fericit, că pe toti i-a împăcat după putere. Să dea Dumnezeu si Maica Domnului să meargă pe drumul lui asa până la sfârsit, cum a mers până acum.

El săracul a venit hotărât din familie; a terminat armata, a lăsat toate la părinti si a venit cu dragoste să slujească până la ultima lui suflare în mănăstire, ca să-si mântuiască sufletul său si al neamului său.

Ascultare, mamă. Când tu îi spui una cuiva si el se duce si face ce vrea el, este batjocură, nu ascultare. Ati auzit de Sfântul Ioan Colov din Pateric? S-a dus ucenic la avva Siluan:

- Ia vină încoace, frate.

S-a dus, dar s-a dus să-si răstignească voia.

- Faci ascultare?

- Fac, părinte.

A luat bătrânul un lemn uscat din pustie si l-a înfipt în nisip.

- Să cari aici apă, frate, până dă roade lemnul acesta!

Si a început ucenicul să care apă; si încă se ducea de cu seară si venea dimineata cu apa, asa de departe era. Si turna apă la lemnul uscat si nu cârtea în sine: "ăsta-i staret? M-a pus să ud un lemn uscat? ăsta nu-i întreg la minte!" Nu s-a deznădăjduit niciodată. "A spus părintele staret ca să-l ud până o să rodească, asa fac".

Si el săracul a cărat acolo apă trei ani de zile. Îl întrebau unii:

- Ce faci, frate, aici?

- Ud pomul acesta ca să rodească!

Si altii râdeau de el, zicând: "ăsta nu-i prea sănătos! Udă un lemn uscat".

Ce-a făcut Dumnezeu după trei ani? Minunea minunilor! Lemnul cel uscat a prins rădăcină în nisip, a crescut, s-a făcut pom mare si a făcut mere frumoase. Si a luat staretul în poala hainei si a dus la trapeza mănăstirii.

- Luati, fratilor, si mâncati din roadele ascultării fratelui Ioan!

Ati auzit ce minuni face ascultarea? Dar nu ascultarea aceea: "Că mă duc, că nu m-as duce; că as face; nu, că altul trebuie să facă. Nu fac cum vrea staretul sau economul sau nu stiu care".

"Trebuie să mor pentru Hristos. A spus să fac asa, asa fac! Nu mă priveste pe mine! Eu sunt în ascultare. Dacă voi iesi bine, bine! Dacă voi iesi rău, eu sunt păcătos. Eu îmi fac datoria! Stie Dumnezeu pentru ce a iesit rău. Că nu răspunzi tu, răspunde cel ce-a dat ascultarea". Aceea este ascultare, fără cârtire, fără răstire si fără a avea socoteală în mintea ta, că faci tu mai bine decât ti-a spus cel mai mare.

Ati văzut alt ascultător care s-a făcut mucenic? Sfântul Acachie de la Muntele Sinai. O, Doamne, am să spun ceva despre viata lui din cartea Sfântului Ioan Scărarul, care a fost 75 de ani egumen la Muntele Sinai si avea mii de călugări. El avea în toată obstea aceea un bătrân foarte aspru. Nimeni nu stătea ucenic la el, decât o lună, două si pleca; că bătrânul îi bătea de-i rupea.

La acest bătrân a venit un frate, Acachie, monah blând, răbdător si foarte întelept. Dar a stat la acest bătrân aspru, nu o săptămână, nu o lună si să fugă. Nu! A stat asa nouă ani. Si se minunau toti, că-l bătea bătrânul în fiecare zi. El nu mai spunea la nimeni. Îl întrebau fratii:

- Ai luat vreo cunună astăzi?

Si arăta capul spart, mâna vânătă, piciorul vânăt, spinarea lovită, dar nu zicea nimic. Îl bătea ca pe un hot. Iar după nouă ani de ascultare, fericitul Acachie, mucenicul lui Iisus Hristos, a murit. Si se întâlneste Sfântul Ioan Scărarul cu bătrânul:

- Bătrânule, unde este Acachie?

- A murit!

- Dar l-ai îngropat?

- L-am îngropat acolo în marginea cimitirului.

- Părinte, eu nu cred că a murit.

- Ba a murit, că eu l-am îngropat.

- Părinte, hai si-mi arată unde l-ai îngropat.

Si au mers la mormânt si a întrebat staretul:

- Ai murit, Acachie?

Si s-a auzit o voce din mormânt:

- Nu, părinte, nu! Ascultătorul niciodată nu moare!

Atunci a zis Sfântul Ioan bătrânului:

- Ai auzit, părinte, că n-a murit? Ai zis că a murit Acachie.

Si a zis bătrânul:

- Vai mie! Vai mie! Ce-am făcut? Ucidere am făcut! Ucidere!

- Vezi pe cine ai avut ucenic? Pe martirul lui Iisus Hristos, care ti-a răspuns din groapă, că ascultătorul niciodată nu moare!

Si a zis bătrânul:

- Dă-mi voie să-mi fac o colibă lângă crucea lui si să plâng până la moarte!

Si a făcut bătrânul acela o colibă lângă mormântul Sfântului Acachie si plângea si se ruga: "Iartă-mă, frate Acachie, că moarte am făcut si ucidere am făcut, că te-am omorât cu atâtea bătăi!" Si a plâns bătrânul nouă ani acolo. Iar înainte de moarte i s-a arătat Sfântul Acachie în vis si i-a zis:

- Părinte sfinte, nu mai plânge! Azi, mâine, trebuie să vii. Fericite si sfinte sunt mâinile acelea care m-au bătut pe mine! Acestea mi-au făcut lăcas cu martirii în ceruri! Pentru că eu prin tine m-am mântuit si prin sfintele tale mâini eu m-am dus la cer si mi s-a iertat mie orice păcat. Sfinte să fie mâinile tale, mântuit să fii si tu cu ceata cuviosilor călugări sfinti, că te iert, si Dumnezeu să te ierte! Si l-a sărutat.

Si s-a mântuit bătrânul si s-a dus în ceata sfintilor. S-a mântuit Acachie prin bătrânul cel aspru, si bătrânul cel aspru, prin rugăciunile Sfântului Acachie. Dar Acachie a dat dovadă de atâta supunere.

Dar noi? Mi-a zis ceva, eu cârtesc; spun altceva. Vai de noi si de noi, ce făgăduinte facem! Ai văzut ce-a spus acum staretul: "Ia aminte, fiule, că are să vină Hristos la Judecată si ai să dai seamă nu de cele ce ai făgăduit, ci de cele ce ai împlinit după făgă-duintă". Deci să luăm aminte!

Dar ca să păzească monahul cele trei voturi ale călugăriei - ascultarea, sărăcia si fecioria -, cele trei sfaturi ale Evangheliei, ce trebuie să aibă? Ce lucrare de geniu? Negresit îi trebuie paza mintii.

Vai si amar de noi dacă nu vom avea această lucrare. Ati auzit ce a zis Dumnezeu sarpelui, când a amăgit-o pe Eva, la început: Vrajbă voi pune între sământa ta si între sământa ei; aceasta îti va zdrobi capul, iar tu îi vei păzi călcâiul.

Satana păzeste călcâiul omului, adică sfârsitul lui pe pământ. Iar aceea îti va zdrobi capul tău, a spus satanei. Si ati văzut prin cine? Prin Eva cea tainică, prin Maica Domnului.

Dar să revenim la paza mintii. Ce este paza mintii? Când auzim de paza mintii sau trezvia atentiei sau linistea mintii sau privegherea mintii, este exact acelasi lucru cum ai zice pâine, bucată de pâine sau felie de pâine. Dar să auzim pe Sfântul Isihie Sinaitul în Filocalie ce spune: Paza mintii este calea si poarta a toată virtutea si a toată fapta bună înaintea lui Dumnezeu. În ce constă paza mintii? În trei lucruri:

- în a ne trezi cu mintea la cele ce gândim;

- în a ne împotrivi păcatului cu mintea;

- si al treilea, în a chema pe "Doamne Iisuse....", prin rugăciunea mintii.

Că atâta legătură au paza mintii si cu rugăciunea inimii, cât are trupul si cu sufletul. "Si nimeni, spune Sfântul Isihie Sinaitul, nu va scăpa de căpeteniile tartarului, dacă nu are această lucrare, fie el călugăr sau mirean". A păzi mintea, înseamnă a zdrobi capul sarpelui.

Auzi ce spun Sfintii Părinti? Tot gândul păcătos care se apropie de mintea noastră este un sarpe gânditor. Dacă-i de curvie, dacă-i de mânie, dacă-i de mândrie, dacă-i slavă desartă, dacă-i betie, dacă-i furtisag, dacă-i mâhnire, dacă-i întristare, dacă-i zavistie, dacă-i pizmă, dacă-i răutate, când îl vezi că s-a apropiat de mintea ta, imediat cheamă pe "Doamne Iisuse": "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul sau păcătoasa". Si ai zdrobit capul sarpelui în felul acesta.

Ati auzit voi ce cântă Biserica aici? Fata Babi-lonului, ticăloasa. Fericit este care va apuca si va lovi pruncii tăi de piatră. Cine este fata Babilonului? Care sunt pruncii fetei Babilonului? Pe cine fericeste Duhul Sfânt, când zice să lovesti pruncii fetei de piatră? Iată pe cine: Fata Babilonului este mintea noastră, iar pruncii ei sunt gândurile spurcate care răsar în minte.

Cumpăna dreptei socoteli trebuie să meargă în toate. Ai auzit ce spune acelasi părinte Isaac? "Pe tot lucrul îl împodobeste măsura". Măsură la mâncare, măsură la dormit, măsură la înfrânare, măsură la priveghere, măsură la metanii, după măsura puterii fiecăruia. Dar cea mai mare grijă să avem de trezvia atentiei, paza mintii si privegherea mintii.

Aceasta este o lucrare de geniu si pentru monahi si pentru crestini, până la suflarea cea mai de pe urmă. Că războiul cu trupul nu tine mult. Omul a slăbit, s-a îmbolnăvit, a îmbătrânit, dar războiul cu mintea este până la ultima suflare.

Acela-i călcâiul! Că te pândeste până la ultima suflare, ca mintea ta să nu fie trează, si-i destul numai atât. Nu să faci păcatul, ci numai să te gândesti la el. Este destul să te găsească împătimit cu mintea, si tot în iad te duce. Că în ce te va găsi moartea, în aceea te va judeca!

Deci pentru călugării nostri spun aceasta: Ascultarea neconditionată, sărăcia, viata curată, fecioria, iar mai presus de toate, ca să poată să le păzească pe aceste trei lucrări si voturi, sunt trezvia atentiei, paza mintii si privegherea mintii. O lucrare usoară, dar prezentă în toată clipa, fie că esti în ascultare, fie că esti în biserică, fie că esti la vaci, că esti la oi, că esti la bucătărie, că esti la chelărie, că esti la grădină; fie că esti la cizmărie, la cojocărie, unde-i fi, să ai pe Hristos înaintea ochilor.

Adu-ti aminte ceea ce spunea marele prooroc David: De-a pururea vedeam pe Domnul înaintea mea, că de-a dreapta mea este ca să nu mă clatin. Trezvia atentiei se naste din frica lui Dumnezeu, iar frica lui Dumnezeu se naste din credintă, după cum spune dumnezeiescul părinte Maxim: "Cel ce crede, se teme si cel ce se teme, se trezeste".

Dumnezeu si Preacurata lui Maică să ne ajute si mie, păcătosului, si vouă, la toti monahii si crestinii, să câstigăm ascultare desăvârsită, sărăcie de bună voie, feciorie si curătie, si mai presus de toate paza mintii, trezvia atentiei, privegherea mintii în toată vremea. Amin

Ce uneşte mai mult pe bărbat cu femeia?

 

„Recunoştinţa”, îi răs­pund. Unul îl iubeşte pe celălalt pentru ceea ce îi dăruieşte.

Femeia îi dă bărbatului ei încrederea, devotamentul şi ascultarea sa. Iar bărbatul îi dă femeii siguranţa că o poate proteja.

Femeia este doamna casei, dar şi o mare servitoare, iar bărbatul este stăpânul casei, dar şi hamalul ei.

Soţii trebuie să aibă dragoste curată între ei pentru ca, existând un climat paşnic în familie, să-şi poată îndeplini îndatoririle lor duhovniceşti.

Pentru a trăi în chip armonios, soţii trebuie dintru început să pună ca temelie a vieţii lor dragostea, dragostea cea scumpă, care se află în nobleţea duhovnicească, în jertfirea de sine, iar nu în dragostea cea mincinoasă, lumească şi trupească.

Atunci când există dragoste şi jertfire de sine, întotdeauna unul se pune în situaţia celuilalt, îl înţelege şi-l doare. Iar atunci când cineva îl primeşte pe aproapele său în inima sa îndurerată, Îl primeşte pe Însuşi Hristos, Care îl umple cu şi mai multă veselie duhovnicească.

Atunci când există dragoste, chiar şi departe de s-ar afla unul de celălalt, siliţi fiind de împrejurări, se află aproape, pentru că dragostea lui Hristos nu poate fi limitată prin distanţe. Însă atunci când, Doamne fereşte!, soţii nu au dragoste între ei, chiar de s-ar afla aproape, în realitate, însă, se află departe unul de celălalt.

De aceea trebuie să se străduiască să păstreze dragostea în toată viaţa lor şi să se jertfească unul pen­tru celălalt. Dragostea trupească îi uneşte la exterior pe oame­nii lumeşti, dar numai atâta vreme cât există factori lumeşti (bani, frumuseţe, poziţie socială etc. – n.tr.), şi îi desparte atunci când ei dispar, ducându-i astfel la pierzare. În timp ce atunci când există dragostea duhovnicească, cea scumpă, chiar dacă unul dintre soţi îşi pierde aceşti factori, aceasta nu numai că nu-i desparte, ci îi uneşte şi mai mult.

Când există numai dragoste trupească, şi, de pildă, femeia află că soţul ei a privit la alta, atunci îi aruncă vitriol în ochi şi îl orbeşte. În timp ce, atunci când există dragoste curată, o doare mai mult şi caută cu orice chip să-1 aducă iarăşi pe drumul cel bun. Astfel vine harul lui Dumnezeu.

Odată a venit la Colibă un oarecare medic grec din America.

Am văzut că avea un chip luminos şi de aceea l-am întrebat cu discreţie despre viaţa lui. „Părinte”, mi-a spus el, „sunt ortodox, dar până în ultima vreme nici posturi nu am ţinut, nici la biserică nu am mers. Într-o noapte am îngenuncheat în camera mea ca să-L rog pe Dumnezeu pentru o problemă ce mă preocupa, când deodată camera s-a umplut de o lumină plăcută.

Pentru destulă vreme nu vedeam nimic decât numai lumină şi simţeam o pace negrăită înlăuntrul meu”. M-am minunat, deoarece mi-am dat seama că omul acesta se învrednicise să vadă Lumina nezidită, şi de aceea i-am cerut să-mi spună ce se întâmplase. „Părinte”, mi-a spus, „sunt căsătorit şi am trei copii. La început o duceam bine în familie. După o vreme, însă, femeia mea nu a mai avut răbdare să se ocupe de casă şi de copii, şi de aceea cerea mereu să ieşim la plimbări cu prietenele ei. I-am făcut hatârul. După puţin timp mi-a spus că vrea să meargă singură cu prietenele ei. Am primit şi aceasta, iar eu mă îngrijeam de copii. După aceea nu a vrut să mergem în concediu împreună, ci a cerut bani să meargă singură. Apoi mi-a cerut un apartament ca să trăiască singură. Am făcut-o şi pe aceasta. Dar ea îşi aduna acolo pri­etenii. În acest răstimp încercam s-o ajut în felurite chipuri, cu sfaturi, ca să o conving să-i fie milă de copiii noştri, dar ea nici nu voia să audă. În cele din urmă mi-a luat o mare sumă de bani şi a dispărut. Căutam şi întrebam de ea peste tot, însă nici un rezul­tat, îi pierdusem urma cu desăvârşire. Într-o zi am aflat că venise aici, în Grecia, şi locuia într-o casă de curvie. Mâhnirea mea pentru halul în care ajunsese nu se putea descrie. Cuprins de mâhnire, am îngenun­cheat să mă rog. «Dumnezeul meu», am spus, «ajută-mă s-o găsesc şi să fac tot ce îmi va sta în putinţă ca să nu-şi piardă sufletul! Nu pot suferi s-o las în halul în care a ajuns». Atunci m-a învăluit acea Lumină, iar inima mea a fost inundată de pace”. Când am auzit, i-am spus: „Frate, Dumnezeu a văzut răbdarea, nerăutatea şi dragostea ta şi te-a mângâiat în acest chip”. De aceea spun că ne vor judeca mirenii! Vedeţi, acesta, care era medic în America, care avea o astfel de soţie şi care trăia în condiţiile şi mediul de acolo, de ce lucruri minunate s-a învrednicit!

Părintele Paisie Aghioritul, din vol. Viaţa de familie, edit. Evanghelismos, 2003

TRIST DAR ADEVARAT !

 - Salut, Pizza Hut?

--Nu, Google Pizza

- Ahh, imi pare rau ... am sunat la un numar gresit ...

--Nu, ati sunat bine. Google a cumparat lantul de pizzerii Pizza Hut.

- Aa, ok ... atunci sa va spun ce vreau sa comand ...

--Comanda obisnuita?

- SI de unde stii tu ce vreau eu sa comand?

--Tiinand cont de adresa dumneavoastra, numarul de telefon si ultimele 12 comenzi, acestea au fost Pizza Suprema.

- Da, asa e. Vreau o Pizza Suprema!

--As putea sugera o pizza fara sare, cu rucola, brocoli si rosii uscate?

- Nuu! Urasc legumele.

--Dar nivelul dumneavoastra de colesterol este cam ridicat.

- De unde stii tu asta?

--Am verificat ultimele dumneavoastra rezultate de la testele de sange efectuate la Sinevo si conform rezultatelor aveti colesterolul ridicat...

- Gata! De ajuns! Vreau o pizza Suprema! Am medicamente pentru colesterolul ridicat!

--Ne pare rau dar conform bazei noastre de date, nu luati medicamentele regulat. Ultima cutie de SORTIS cu 30 de tablete pe care ai cumparat-o de la Farmaciile DONA a fost pe 2 Ianuarie la ora 3:26 p.m.

-Am cumparat de la alta farmacie!

--Din extrasul de cont de la ING nu rezulta ca ati cumparat alt medicament pentru colesterol de la alta farmacie.

- Am platit cash, am si alte surse de venit!

--Din ultimele declaratii de venit, nu rezulta acest lucru. Ne pare rau dar nu vrem sa aveti probleme cu cei de la ANAF.

-Bine, nu mai vreau nimic!

--Domnule, noi doar incercam sa va ajutam..

-Sa ma ajutati?? M am saturat de Google, Facebook, WhatsApp sau Instagram! O sa ma mut pe o insula pustie, fara access la internet, cablu sau telefoane!

--Am inteles domnule, dar se pare ca pasaportul dumneavoastra a expirat acum 5 luni...

Parintele Nicanor Lemne

 

Parintele Nicanor Lemne este un parinte uitat parca de vreme. L-am intalnit pentru prima oara pe prispa casei sale - prima casa de langa cimitirul din localitatea Silistea Snagovului. La cei 96 de ani, parintele Nicanor se aseamana cu un spic de grau, copt si plin de roade, ce asteapta sa fie cules.La biserica din cimitir si la batranul parinte Nicanor Lemne se ajunge pe Drumul National 1 (Bucuresti - Ploiesti), la iesirea din localitatea Ciolpani, cotindu-se la dreapta, cale de vreo cinci kilometri, pe Drumul Judetean 101, spre localitatea Silistea Snagovului.Biserica cimitirului, inchinata Nasterii Maicii Domnului, este, de fapt, fosta biserica a Schitului Turbati. Nu se poate stabili exact anul constructiei bisericii, cea mai veche insemnare fiind descoperita pe Sfanta Masa - "Io Constantin Voevod 1692" -, insa tipul constructiei corespunde anilor 1640-1660. La intrarea in naos este pictat domnitorul Matei Basarab, impreuna cu Domnita, tinand pe maini bisericuta.

Parintele Nicanor Lemne

Parintele Nicanor Lemne este un roman ales parca din alte vremuri, originar din Basarabia. Parintele se trage dintr-un neam de slujitori ai Sfantului Altar, bunicul si cei sapte frati ai lui fiind preoti, precum si tatal sau, tot preot. Astfel, inca de mic, Nicanor a simtit ca nu isi doreste sa fie altceva (invatator, profesor, inginer), ci preot, ca si inaintasii lui.

In anul 1934, dupa ce a urmat cursurile Seminarului din Dorohoi (clasele I-V), desfiintat in acelasi an, tanarul Nicanor a fost repartizat la Chisinau. In anul 1937, dupa ce va termina studiile la Seminarul din Chisinau, tanarul seminarist se va inscrie la Facultatea de Teologie din Cernauti, pe care o va absolvi in anul 1941.

In anul 1942, tanarul teolog Nicanor se va casatori si va fi hirotonit preot, pe seama parohiei Mihailesti, judetul Balti. Aici, parintele va sluji vreme de numai doi ani, pana in anul 1944, cand rusii vor ocupa Basarabia.

Impreuna cu familia, parintele va pleca in judetul Valcea, unde isi va petrece lunile de vara, in asteptarea unui post de preot, care nu va intarzia sa apara. Astfel, parintele a fost repartizat pe seama parohiei din Silistea Snagovului, unde bisericuta (pastrata astazi in cimitir) era aproape ruinata.

Parintele Nicanor Lemne, care a slujit in bisericuta din cimitir ani de zile, este un adevarat luptator. Muncind cu truda si pe furis, de teama comunistilor, platind materialele de constructii si lucratorii din sat cu putinii sai bani, parintele a salvat de la distrugere un loc sfant si sfintitor.

Primarul din vremea in care parintele Nicanor a reparat biserica era comunist. Este vrednica de amintit una dintre intalnirile celor doi. Astfel, la un moment dat, primarul i-a spus parintelui: "Parinte, te urasc si ai face bine sa pleci din comuna." Fara a se tulbura in inima lui, parintele Nicanor l-a imbratisat pe primar, zicandu-i: "Esti un om sincer. Pentru asta, sa stii ca eu te iubesc. Un om sincer are negresit un suflet bun." Fiind zdruncinat interior de blandetea si smerenia parintelui, dupa o clipa de ezitare, primarul i-a soptit la ureche: "Ridica biserica cum poftesti, dar sa nu se vada din sosea. Eu o sa ma fac ca nu observ."

Parintele Nicanor a ctitorit biserica din cimitir la fel de mult ca si cei dintru inceput. Astflel, parintele renunta uneori la a mai manca, spre a putea duce mancare muncitorilor care lucrau la bisericuta. Pentru aceasta, uneori preoteasa il intreba: "Parinte Nicanor, ce ai facut de ai terminat toata mancarea?" La care, parintele spunea: "Am fost obosit de atata alergatura si nu am mai tinut cont."

Lucrand la biserica vreme de aproape 30 de ani, batranul preot Nicanor a vrut sa o lase precum a gasit-o, adica mica si smerita, fara turle si adaugiri nepotrivite. Fiind intrebat de ce s-a apucat singur de repararea bisericutei din cimitir, fara nici un pic de ajutor, parintele a raspuns, cu o blanda smerenie: "Parca mi-era rusine ca, dupa 60 de ani de preotie, sa nu las nimic in urma mea. Sunt batran, sunt la apus de soare, la chindie, dar nu-mi pare rau. Las in urma aceasta casuta a lui Dumnezeu. E frumoasa si smerita, asa cum ar trebui sa fie si gandurile noastre."

Vai de omul care are
suflet mic in casa mare.

Fericit cel ce ridica
suflet mare-n casa mica.

La curte, fapturile necuvantatoare sunt cu mult mai prezente in viata omului, decat sunt la oras. Astfel, din dragoste fata de toata faptura lui Dumnezeu, parintele Nicanor nu prinde soarecii in cursa, omorandu-i, precum fac ceilalti, ci ii prinde cu un castron de lut, nevatamandu-i. Mai apoi, ii ia si ii duce in camp, la cateva sute de metri de sat, spre a nu mai supara pe oameni.

La un moment dat, preoteasa Olga, care i-a fost alaturi parintelui, la bine si la greu, s-a imbolnavit de cancer uterin. Rugaciunile parintelui Nicanor, impreunate cu cele ale sotiei bolnave, s-au aratat insa tamaduitoare, ba inca si roditoare. Astfel, dupa 17 ani, preoteasa a nascut pe cel de-al doilea fiu al familiei. Potrivit medicilor, aceasta a doua nastere a fost o minune, ea nemaiputand fi posibila. Domna preoteasa Olga se odihneste intru Hristos, in cimitirul linisitit din jurul bisericutei. La mormantul acesteia, parintele vine de cate trei ori pe zi, ingrijind atent candela de aici, care arde neincetat.

In anul 2010, in urma unui atac de cord, parintele a suportat o interventie chirurgicala pe inima. Cand doctorul l-a intrabat pe parintele Nicanor cati ani are, acesta, in curatia si bucuria lui caracteristica, a raspuns: "Am 70 de ani, plus TVA." La cei 95 de ani ai sai, parintele a supravietuit in chip minunat operatiei, uimindu-i pe toti doctorii, spre slava lui Dumnezeu.

Parintele Nicanor nu se uita niciodata la cat este ora, ca si cum timpul n-ar mai exista in jurul sau. Nestiind sa refuze pe nimeni, indiferent de zi si de ora, el primeste pe tot omul, pe fiecare cu bucuria sau cu necazul sau. Unui suflet rusinat de faptul ca a venit la parintele neanuntat, in smerenia si dragostea lui, parintele i-a spus: "Ma odihneam putin, dar nu e nici o problema, ca eu sunt aici ca sa ma deranjati."

Zilnic, parintele pomeneste nenumarate pomelnice. Acestea sunt scrise intotdeauna de catre parintele Nicanor, pe loc: mai intai numele parintilor, apoi ale copiilor si ale nepotilor, iar in cele din urma cate un detaliu general al fiecaruia (serviciu, scoala, boala). Pana nu demult, parintele nota si adresa, spre uimirea celor in cauza. Abia mult mai tarziu, fiecare avea sa inteleaga de ce facea acest lucru. Parintele obisnuia sa trimita felicitari la Nasterea Domnului si la Pasti; pentru sarbatorile de iarna, parintele se apuca sa scrie felicitarile inca de prin octombrie, iar pentru Pasti, se apuca sa le scrie inca de prin martie.

Celor care vin la dansul, bucurosi de linistea locului, parintele obisnuieste sa le spuna: "La mine nici vecinii nu sunt galagiosi, ca la oras. Ma inteleg bine cu ei, nu ma deranjeaza cu nimic. Si ii duc sa-i vada care sunt. Sunt multi, dar sunt cuminti." Dupa aceasta, parintele ii conduce la biserica din cimitir, printre crucile tacute (printre vecini).

Intalnirea cu parintele se aseamana parca unei slujbe, ea fiind de fiecare data bine randuita si fireasca. Dupa o binecuvantare, un pomelnic si un cuvant de folos, parintele merge intotdeauna in bisericuta fara turla, spre a inalta rugaciuni smerite lui Dumnezeu si Maicii Domnului.

Dupa rugaciunea din bisericuta, parintele citeste si o scurta pericopa din Evanghelie. In ziua in care Domnul m-a invrednicit sa ingenunchez inaintea parintelui Nicanor, am auzit citindu-se urmatoarele cuvinte: "Aveti credinta in Dumnezeu. Adevarat zic voua, ca oricine va zice acestui munte: Ridica-te si te arunca in mare, si nu se va indoi in inima lui, ci va crede ca ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. De aceea va zic voua: Toate cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati primit si le veti avea" (Marcu 11, 22-24).

Am aflat mai apoi ca in podul bisericutei, in tainita, unde se afla adunate mai multe obiecte liturgice vechi, se afla si o veche Evanghelie, deschisa tot la acest pasaj din Sfanta Scriptura. La plecare, parintele binecuvinteaza usor si spune, ca de fiecare data: "Veniti, ca eu va astept mereu. Eu aici raman, nu plec nicaieri."Părintele Nicanor Lemne a trecut la cele veșnice vineri, 15 septembrie 2017, la vârsta de 101 ani. Trupul părintelui Nicanor Lemne a fost înmormântat în cimitirul parohiei Siliștea Snagovului, la mică distanță de locuința sa și de Biserica Naşterea Maicii Domnului-Turbaţi, care a beneficiat din partea sfinției sale de numeroase lucrări de restaurare.

Părintele Nicanor a primit, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, distincţia Crucea Patriarhală.