Recent am stat aproape 3 săptămâni la
Mănăstirea Simonos Petras din Athos şi am avut ocazia să merg la
slujbele lor şi chiar am slujit de mai multe ori acolo, atât în sobor,
cât şi singur. Cu această ocazie aş dori să vă împărtăşesc din
observaţiile mele liturgico-tipiconale şi, în special, să descriu
elementele care sunt specifice fie pentru Athos, fie pentru această
mănăstire (ştiindu-se că chiar între mănăstirile athonite există anumite
diferenţe în slujbe).
Încep cu felul în care această mănăstire,
şi în general tradiţia athonită (cu unele excepţii) împart sărbătorile.
În funcţie de această împărţire a sărbătorilor sub aspect liturgic, se
fixează un anumit program de lucru (ascultare) şi un anumit meniu
alimentar. Deci am văzut următoarele tipuri de slujbă:
- Slujba din zilele de rând, aşa cum o ştim noi după Tipic. Ceasul 9 şi Vecernia încep la orele 15.00, după care urmează trapeza şi Pavecerniţa. Dimineaţa slujba începe la 3 cu Miezonoptica, Utrenia, Ceasul I şi Liturghia. Urmează apoi un pic de odihnă, iar la orele 9.00 se citesc Ceasurile 3-6 şi se dă prima masă, după care urmează ascultările. Detaliile liturgice le voi descrie mai târziu, aici spun doar că la Liturghie, la o astfel de slujbă, ei cântă Antifoanele Liturghiei bizantine: Ps. 91 cu refrenul „Pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, Doamne…”; Ps. 92 cu refrenul „Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu…” + „Unule Născut”, în schimb, la Antifonul al 3-lea, în loc să cânte Ps. 94 cu refrenul „Mântuieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu…” (aşa cum ar fi corect după vechea tradiţie), ei cântă totuşi Fericirile cu 6 sau 8 tropare intercalate.
- Slujbe cu Doxologie, în funcţie de cinstirea Sfântului, dar cu aceleaşi Antifoane la Liturghie, ca şi la slujbele simple. În acest caz, dacă e luni, miercuri sau vineri, nu se dă dezlegare la ulei şi vin. Acest tip de slujbă se face mai ales la unii sfinţi cuvioşi, pe care monahii în cinstesc, dar vor să le urmeze şi în asprimea postului.
- Slujbe cu Doxologie, dar şi cu Antifoanele Obedniţei (Ps. 102, 145 şi Fericirile) la Liturghie. În acest caz, dacă e luni, miercuri sau vineri, se dă dezlegare la ulei şi vin, dar la peşte nu dezleagă nici dacă este Polieleu (spre deosebire de Biserica Rusă). Mai departe, la toate tipurile de slujbe vor fi Antifoanele Obdedniţei (Typika) la Liturghie.
- Slujbe cu Evanghelie la Utrenie şi, bineînţeles şi Doxologie, dar fără Polieleu, adică nu pun Psalmii 134-135, care la ei tot timpul se cântă integral (aprox. 35-45 de minute). În acest caz, la Vecernie se va citi Catisma de rând (nu „Fericit bărbatul…”), iar la Utrenie, după al 2-lea rând de Sedelne se cântă imediat „Din tinereţile mele…” şi totul până la Canoane, cu excepţia rugăciunii „Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău…”. Restul slujbei este după rânduială.
- Slujbă cu Polieleu, după rânduiala care este şi la noi, doar că ei cântă integral prima stare a Catismei 1 („Fericit bărbatul”), Polieleul tot integral, iar în loc de Mărimuri cântă aşa-zilele „Megalinarii”, care sunt o selecţie de stihuri tematice din Psalmi (pentru ierarhi, mucenici, cuvioşi etc.), aşa cum avem şi noi la Mărimuri, numai că mult mai multe şi fără refrenurile noastre, ci doar cu Aliluia. În acest caz slujba se face cu diacon şi acesta citeşte şi rugăciunea „Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău…”, care la ei este relativ scurtă (fără prea mulţi sfinţi), dar se rosteşte rar, în timp ce strana recită încet după fiecare sfânt („Cu ale lui/ei sfinte rugăciuni, Hristoase Dumnezeul nostru, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi”). Trebuie să mai menţionez că în bisericile lor, pe lângă horos (acel candelabru în formă de cerc care la slujbele mari se roteşte), există şi candelabrul numit Polieleu, care stă în mijlocul horosului şi care atârnă de turla centrală a bisericii. Există însă şi un candelabru-polieleu mai mic, între solee şi horos, şi la slujba descrisă acum anume aceste se aprinde şi se clatină, nu cel mare, care e folosit doar în duminici şi la slujbele cu priveghere.
- Slujba de duminică, în tot Athosul, nu se face cu Priveghere, decât atunci când duminica coincide cu o altă sărbătoare. Această are o rânduială de mijloc între slujba cu Polieleu şi cea cu Priveghere, dar la aceleaşi ore ca şi slujbele de rând: 3 noaptea (Miezonoptica, Utrenia, Ceasul I, Liturghia şi trapeza) şi 3 după-amiază (Ceasul 9, Vecernia, trapeza şi Pavecerniţa). Duminica, Ceasurile 3-6 nu se pun. Un element specific este citirea simplă a Catismei I (fără ectenii mici între stări), dacă nu este o sărbătoare cu Polieleu.
- Slujbele cu Priveghere, despre care vom scrie un material aparte. Acum doar spun că Ceasul 9 cu Vecernia Mică se fac la orele 14.00, după care trapeza, apoi puţină odihnă + se serveşte o cafea. Privegherea începe la orele 18.00 şi trec puţin de miezul nopţii. A doua zi, la orele 6.00 se încep Ceasurile 3-6 şi Dumnezeiasca Liturghie. Dacă slujba are „Fericit bărbatul” (la sfinţi), nu se cântă Anixandare, iar dacă nu este „Fericit bărbatul” (la Praznice Împărăteşti) atunci se cântă Anixandare (Ps. 103). Duminica şi în zilele cu Priveghere rânduiala la trapeză este deosebită: stareţul merge la masă îmbrăcat în mantie şi cu cârjă arhierească, după caz se face rânduiala Panaghiei (foarte frumos), apoi se merge iarăşi în biserică unde se zice o ectenie întreită şi se face Apolisul (deşi înaintea de asta s-au mai făcut vreo 5 Apolise).
Vreau să mai remarc două lucruri pe care
le-am discutat şi cu renumitul liturgist, părintele Macarie
Simonopetritul, care este şi tipicarul principal al Mănăstirii.
Dacă se doreşte punerea slujbei unei
sfânt canonizat recent, se procedează în felul următor: tipul de slujbă
este o hotărât de tipicar împreună cu stareţul, dar foarte rar la
sfinţii recent canonizaţi se fac Privegheri sau chiar Polieleu. Chiar
dacă slujba este scrisă complet, cu Priveghere (că ele aşa se scriu cam
toate), aceasta se face pentru bisericile unde este hram sau în regiunea
unde a trăit sau s-a nevoit sfântul respectiv. Ei pun de obicei slujbă
cu Doxologie sau cu Evanghelie la Utrenie (dar fără Polieleu). Dacă în
această zi sunt alţi doi sfinţi în Minei şi slujba unuia trebuie lăsată,
aceasta va fi pusă anul următor alături de slujba sfântului recent
canonizat, care nu are slujba în Minei, dar se doreşte a fi prăznuit.
Cel puţin la Simonos Petras, dar şi la alte mănăstiri, nu există
obiceiul de a pune canoane la Pavecerniţa şi tocmai de aceea s-a ales
această variantă de a pune slujbele alternativ de la un an la altul.
Cu alte detalii voi reveni într-un alt articol. (v. mai jos)
***
După ce am descris felul în care
simonopetriţii (şi aproape toţi athoniţii) clasifică zilele liturgice,
voi încerca să fac o prezentare sumară a unei slujbe din zilele de rând.
Toaca şi clopotul mic sunt bătute de 3
ori înainte de slujbă: cu 30 de minute înainte, cu 15 şi cu 2-3 minute
înainte de binecuvântare. Acest lucru e valabil atât pentru slujba de
seară, cât şi pentru cea de dimineaţă. Slujbele se încep exact la timp,
dar nimeni nu se grăbeşte să le termine la o anumită oră (chiar dacă
acest lucru se întâmplă de la sine).
ceasul XI se începe în pronaos (numit şi
lition, pentru că tot acolo se iese la litie). Perdeaua dintre pronaos
şi naos este trasă (închisă), iar accesul în naos se face prin uşile
laterale. Preotul de rând (efimerios), fiind îmbrăcat şi în mantie, ia
epitrahilul din cuierul care este lângă iconostasul pronaosului şi dă
binecuvântarea. Stareţul sau locţiitorul acestuia spune „Împărate
ceresc”, iar dacă nu sunt de faţă, atunci o spune chiar preotul
slujitor. Citeţul „Sfinte, Dumnezeule…” şi… „Tatăl nostru”. Preotul zice
ecfonisul, apoi lasă epitrahilul şi se aşează în stasidia rezervată
preotului slujitor, prima din strana stângă. Când zice „Că a Ta este
împărăţia” înainte de Condacul Ceasului, nu-şi (mai) pune epitrahilul,
iar la ecfonisul „Dumnezeule, milostiveşte-te spre noi” (spus la toate
Ceasurile, fără deosebire), îşi pune epitrahilul şi apoi tot el zice şi
rugăciunea finală a Ceasului XI (şi la fel va face la Ceasurile III şi
VI, citite tot în pronaos). Ceasul XI se încheie cu Otpustul mic, apoi
se deschide perdeaua şi se intră în naos.
Ajungând preotul în faţa Sfintelor Uşi,
ia deja epitrahilul care atârnă de iconostasul din faţa Altarului şi dă
binecuvântarea, continuând să citească rugăciunile din timpul Ps. 103,
care este citit de cel mai mare sau de un oaspete mai important.
Perdeaua (dar şi Sfintele Uşi), în tot Athosul se deschid din afară de
către paraclisier, nu din altar de preot sau diacon. Urmează ectenia
mare, la care ieromonahul continuă să aibă pe cap doar potcapul, nu şi
cuculia (acea pânză, numită la români camilafcă, iar la ruşi prinsă de
potcap şi numite împreună clobuk). După ectenie preotul lasă epitrahilul
şi merge în altar, iar la strană se citeşte Catisma de rând de către
cel rânduit de tipicar. Formulele „…Şi acum, Aliluia (de 3 ori), Doamne
miluieşte (de 3 ori), Slavă…” sunt spuse tot timpul de canonarh, care
are o stasidie specială între strana stângă şi altar. Paralel cu el,
între strana dreaptă şi altar stă tipicarul care supraveghează întreaga
slujbă.
Urmează ectenia mică, apoi canonarhul
anunţă glasul, iar cântăreţii cântă „Doamne strigat-am” cu stihurile şi
stihirile, pe rând, în cele 2 strane. Preotul face cădirea mare, după o
rânduială deosebită de cea a românilor şi mai ales cea a ruşilor. În
toate aceste acţiuni, afară de cădirea de la Heruvic şi alte câteva
momente, preotul poartă potcapul, dar nu şi cuculia.
„Lumină lină” se citeşte (de cel mai mare
sau de un oaspete), chiar şi sâmbătă seara când este Vohod, şi se cântă
doar la slujbele cu Priveghere. Urmează direct Prochimenul zilei rostit
de canonarh şi cântat consecutiv de cele 2 strane. „Pace tuturor”
înainte de Prochimen ei nu spun niciodată, nici la Liturghie, ci numai
înainte de Evanghelie, iar prochimenul este totdeauna început direct de
canonarh sau citeţ. Istoric acest lucru nu se justifică, dar asta e deja
o altă problemă.
Cel mai mare spune „Învredniceşte-ne,
Doamne”, apoi ectenia cererilor din faţa Sfintelor Uşi şi Stihoavna. În
timpul cântării acesteia, de fiecare dată (inclusiv la Utrenie) are loc
închinarea la icoane şi cererea binecuvântării de la stareţ (gheronda).
Se închină mai întâi stareţul la icoane, apoi vine în mijloc şi se
închină la cele 2 strane şi merge la stasidia sa (mai specială). Urmează
locţiitorul stareţului, preotul de rând, oaspeţii clerici, apoi toţi
fraţii în ordinea tunderii în călugărie şi la sfârşit mirenii.
Închinarea se face, de obicei, cu o singură însemnare cu semnul sfintei
cruci, iar icoanele se sărută cu cuculia pe cap şi numai la icoana
Maicii Domnului se scoate cuculia şi rămâne totuşi potcapul (dar la
Simonos Petras nu este vreo icoană mare a Maicii Domnului pentru
închinare, deci cuculia la închinare nu se scoate).
Cel mai mare spune „Acum slobozeşte”, iar
canonarhul „Sfinte, Dumnezeule”. Urmează troparele (apolitikia),
ectenia întreită (după o rânduială puţin diferită) şi Otpustul. La toate
Otpusturi toţi iese din stasidii.
Imediat se merge la cină, după care toţi
se întorc la Pavecerniţă şi abia apoi la chilie. După aceasta mai este
timp de aproape 1h.30 de ascultare (mai ales cei de la trapeză, dar nu
numai), iar la orele 18.00 se sună clopotul de retragere şi se închide
poarta mănăstirii. După acest clopot fiecare îşi urmează propriul
program de odihnă şi canon, fără să aibă dreptul de a vorbi unul cu
altul, iar la orele 3.00 se începe slujba de dimineaţă cu Miezonoptica.
Rânduiala Miezonopticii se face
asemănător cu Ceasul IX, după care se intră în naos pentru Utrenie.
Rânduiala acesteia este în mare parte ca la noi, având totuşi câteva
deosebiri (afară de cele deja menţionate). Ectenia întreită de după cei 2
psalmi „împărăteşti” (19-20) este foarte scurtă, din 2 cereri: prima şi
cea „pentru conducerea ţării şi toţi dreptslăvitorii creştini”, apoi
Hexapsalmul. Mai departe nu întâlnim nimic deosebit decât faptul că
athoniţii cântă Canoanele împreună cu cântările biblice („ale lui
Moise”), aşa cum şi este corect, pentru că odele Canoanelor nu au fost
scrise pentru citire, ci pentru cântare, aşa cum o spune şi numele lor.
La Simonos Petras se cântă doar cântările 1-3, apoi 4-8 se citesc, iar
după „Ceea ce eşti mai cinstită” a 9-a iarăşi se cântă. Urmează iarăşi
rânduiala obişnuită, cu închinare la Stihoavnă. După „Întăreşte,
Dumnezeule…” (rostit de cel mai mare), se sună clopoţelul de
proscomidiar şi în acest timp fiecare îşi pomeneşte viii şi morţii, iar
preotul scoate în acest timp miride. După vreo 15-20 secunde de
pomeniri, citeţul începe „Veniţi să ne închinăm” şi Ceasul I, iar fraţii
revin în stasidii. În timpul Ceasului I preotul acoperă Cinstitele
Daruri şi face o cădire mică (cu Sf. Uşi deschise). La sfârşitul Ceasul I
se face Otpust apoi se începe Liturghia, despre care voi relata mai
târziu.
Ieromonah Petru Pruteanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu