joi, 3 februarie 2022

MINUNEA DE LA MANASTIREA IVIRON SFANTUL MUNTE

 Într-o zi, a trecut pe la mănăstirea Iviron din Sfantul Munte Athos, un sărac, care era foarte flămând. S-a apropiat de portar și l-a rugat să-i dea o bucată de pâine, însă portarul l-a alungat fără milă, zicându-i: „Dacă vrei pâine, să aduci bani și îți voi da”. Neîndrăznind să mai zică vreun cuvânt, săracul a pornit pe cărarea ce ducea spre Kareia. Mergând puțin mai sus de mănăstire, fiind flămând și obosit, s-a așezat pe o piatră la umbra unui copac. Izbucnind în lacrimi, a zis:

– Maica Domnului, tu vezi că îmi este foame și nu mai pot. Dă-mi, te rog, o bucată de pâine!
Stând el așa și plângând, vede o femeie apropiindu-se de el și zicându-i:
– De ce plângi, omule?
Nu mai pot de foame și am fost la portarul mănăstirii să-i cer pâine, dar el m-a alungat, spunând să-i aduc bani, a zis săracul, continuând să plângă.
Atunci femeia, dându-i un ban de aur, i-a zis:
– Nu mai fi necăjit, omule! Tine banul acesta și-l dă portarului, ca să-ți dea pâine. Și să-i mai spui că, dacă vor mai continua așa, le voi lua belșugul din mănăstire.
Săracul a mulțumit femeii și, plin de bucurie, s-a dus la portar, zicându-i:
– Dă-mi o bucată de pâine și îți voi da banul acesta.
Luând portarul banul, a văzut că este din aur și, minunându-se, l-a întrebat unde l-a găsit. Atunci săracul i-a povestit cum i l-a dat o femeie. Ascultând cu atenție cele spuse de sărac, a înțeles că s-a întâmplat un lucru minunat, deoarece în Sfântul Munte nu intră femei. L-a luat pe sărac și au mers la stareț, spunându-i de cele întâmplate. Atunci au înțeles că a fost Maica Domnului, ocrotitoarea celor necăjiți. Mergând la icoana Maicii Domnului “Portarita” din manastire, au văzut că lipsea un galben din salba ei, fiind chiar banul adus de sărac. Privind la icoana Maicii Domnului “Portarita” și închinându-se cu evlavie, săracul a recunoscut în icoană pe femeia care i s-a arătat.
Mustrând pe portar pentru nemilostivirea lui și dându-i canon, starețul a hotărât ca, de atunci, să se pună la poarta mănăstirii un cufăr, în care să fie pusă zilnic pâine pentru cei săraci. Acest obicei se păstrează până în ziua de astăzi, la Manastirea Iviron din Sfantul Munte Athos.
Maicuta Sfanta “Portarita” miluieste-ne si ne mantuieste pe noi pacatosii!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu