Veniți cu toții dimpreună - Chilia Buna Vestire

GRECIA: Cântare bizantină ORTODOXĂ. Absolut superb! Ελλάδα ορθόδοξος

SCAUNUL

 Fiica unui bărbat l-a rugat pe preotul locului să vină la ea acasă pentru a spune o rugăciune pentru tatăl ei, care era foarte bolnav. Când preotul a ajuns în cameră, l-a găsit pe bietul om în pat, cu capul sprijinit de câteva perne. Era un scaun lângă patul lui, așa că preotul a crezut că omul știa că vine să-l vadă.

- Presupun că mă așteptați? a spus preotul.

- Nu!, cine ești tu? - a spus bolnavul.

- Eu sunt preotul pe care fiica dumneavoastră l-a chemat să se roage pentru dumneavoastră; când am intrat și am observat scaunul gol de lângă patul dumneavoastră, am presupus că știați că vin să vă vizitez.

-Oh, da, scaunul...

-Vreți să închideți ușa? - a spus bolnavul. Preotul surprins a închis ușa. Bolnavul i-a spus:

- Nu am spus niciodată nimănui acest lucru, dar toată viața mea mi-am petrecut-o fără să știu să mă rog. Când am fost în biserică am auzit mereu despre rugăciune, despre cum să ne rugăm și despre beneficiile pe care le aduce..., dar mereu chestia asta cu rugăciunea; nu știu... îmi intră pe o ureche și-mi iese pe cealaltă. Oricum, nu am nici o idee despre cum să o fac. Așa că, cu mult timp în urmă, am renunțat de tot la rugăciune. Acest lucru a fost valabil pentru mine până acum patru ani, când vorbeam cu cel mai bun prieten al meu și el mi-a spus:

- Dragă prietene, această rugăciune este pur și simplu un dialog, o conversație cu IISUS, iată cum îți sugerez să o faci: Te așezi pe un scaun și pui un alt scaun gol în fața ta, apoi, cu credință, te uiți la IISUS care stă pe scaunul din fața ta. Nu este un lucru nebunesc, pentru că El ne-a spus: "VOI FI CU TINE MEREU"! Și "De câte ori Mă veți chema, voi veni la voi!" Așa că vorbește cu El și ascultă-L, exact așa cum faci acum cu mine.

Așa am făcut o dată și tare mi-a plăcut; de atunci o fac mereu, cam două ore pe zi. Însă întotdeauna am mare grijă să nu mă vadă fiica mea... m-ar băga la nebuni.

Preotul a fost foarte mișcat să audă acest lucru și i-a spus lui Iosif că era un lucru foarte bun ceea ce făcuse și că nu ar trebui să se oprească niciodată.

Apoi a spus o rugăciune împreună cu el. I-a dat o binecuvântare și a plecat la parohia sa.

Două zile mai târziu, fiica lui Iosif l-a sunat pe preot pentru a-i spune că tatăl ei murise. A întrebat-o preotul:

- A murit liniștit?

- Da, când am plecat de acasă, pe la ora două după-amiaza, m-a chemat și m-am dus să-l văd la patul lui. Mi-a spus că mă iubește foarte mult și mi-a dat o îmbrățișare și un sărut. Când m-am întors de la cumpărături, o oră mai târziu, l-am găsit mort.

Dar este ceva ciudat în legătură cu moartea lui, pentru că, se pare că, exact înainte de a muri, s-a dus la scaunul de lângă pat și și-a pus capul pe el, căci așa l-am găsit. Ce credeți că ar putea însemna acest lucru?

Preotul, profund zguduit, și-a șters lacrimile de emoție și a răspuns:

- Nimic de rău nu e.. Aș vrea să putem muri cu toții așa...

SURSA -FACEBOOK S. ANDRONACHE

Cuviosul Siluan Athonitul , despre pierderea și recâștigarea harului. Unii nu pot înţelege de ce nu le merge bine, de ce n-au pace şi sufletul lor e mâhnit şi abătut.

  Sfântul Siluan Athonitul

 La început, când cineva începe să lucreze pentru Domnul, Domnul îi da harul Sau şi un zel aprins spre bine, şi totul îi apare atunci uşor şi plăcut. Iar când vede aceasta în el, în lipsa lui de experienţa îşi spune: ”Voi avea această râvnă toată viaţa mea.” Şi atunci începe să se înalţe mai presus de cei ce trăiesc în nepăsare şi începe să-i judece; şi astfel pierde harul care l-a ajutat să împlinească poruncile lui Dumnezeu. Sufletul nu înţelege cum s-a întâmplat aceasta: totul mergea atât de bine, dar acum este totul atât de greu şi nu mai are nici o plăcere să se roage. Dar nu trebuie să se înfricoşeze, e Domnul Care povăţuieşte cu bunătate sufletul. De îndată ce sufletul se înalţă mai presus de fratele său, chiar în acea clipa îi vine un gând rău care nu-i place lui Dumnezeu. Dacă sufletul se smereşte, harul nu-l părăseşte. Dar dacă el nu se smereşte, se iveşte o uşoara ispita ca el să se smerească. Dacă iar nu se smereşte, atunci începe atacul necurăţiei. Dacă tot nu se smereşte, atunci cade într-un păcat oarecare. Şi daca nici atunci nu se smereşte, se iveşte o mare ispită şi el va săvârşi un păcat mare. Şi aşa ispita va deveni tot mai puternică până ce sufletul se va smeri; atunci ispita va pieri şi, dacă se smereşte adânc, va cunoaşte şi simţământul smerit al inimii şi pacea şi tot răul va pieri.

Astfel, tot acest război nu are decât un singur scop: smerenia. Mândria a pricinuit căderea vrăjmaşilor, iar ei ne-au târât în adânc pe aceeaşi cale. Vrăjmaşii ne linguşesc şi dacă sufletul primeşte lauda lor, harul se retrage de la el pana ce se pocăieşte. Astfel, toata viata învaţă sufletul smerenia lui Hristos şi, până nu va ajunge cu adevărat smerit, va fi mereu chinuit de gânduri rele. Dar sufletul smerit găseşte odihna şi pacea de care vorbeşte Domnul (Ioan 14, 27).

Postul, înfrânarea, privegherea şi celelalte osteneli ascetice ne ajută, dar puterea cea mare se afla în smerenie. Sfânta Maria Egipteanca şi-a uscat trupul prin post într-un singur an, dar cu gândurile a trebuit să lupte timp de 17 ani.

Nu vei învăţa smerenia dintr-o dată. De aceea a zis Domnul: ”Învăţaţi de la Mine smerenia şi blândeţea” (Matei 11, 29). Ca să înveţi iţi trebuie timp. Unii au îmbătrânit în nevoinţe şi totuşi n-au învăţat smerenia; nu pot înţelege de ce nu le merge bine, de ce n-au pace şi sufletul lor e mâhnit şi abătut. Sursa SFANTUL MUNTE ATHOS 

Mamă, tată, mă întorc acasă

 După ce s-a întors din războiul din Irak, un soldat le-a telefonat părinților săi din San Francisco: "Mamă, tată, mă întorc acasă, dar vreau să vă cer o favoare. Aduc un prieten care aș vrea să stea cu noi.

Bineînțeles că da", au răspuns ei, bucuroși de întoarcerea lui, "Ne-ar plăcea să îl cunoaștem.

-Dar ar trebui să știi ceva", continuă fiul, "prietenul meu a fost grav rănit în război. A călcat pe o mină de teren și și-a pierdut o mână, un picior și un ochi și a fost grav desfigurat la față. Părinții lui sunt morți. Nu are unde să se ducă și vreau să vină să locuiască cu noi acasă."

-Îmi pare rău să aud asta, fiule. Poate găsim un loc unde să stea." 

-Nu, mamă și tată, vreau să locuiască cu noi și să fim familia lui.

-Fiule, a spus tatăl, nu știi ce ceri. O astfel de persoană limitată fizic ar fi o mare povară pentru noi. Avem propriile noastre vieți de trăit și nu am putea avea grijă de el așa cum trebuie. Cred că ești prea afectat de acest caz. Ar trebui să te întorci acasă și să uiți de el. Prietenul tău va găsi o modalitate de a trăi pe cont propriu. În plus, el este responsabilitatea guvernului și poate merge la un loc pentru veteranii de război. Pentru asta plătim taxe și impozite."

La aceste cuvinte, fiul a închis telefonul. Părinții nu au mai auzit nimic de el până câteva zile mai târziu, când au primit un telefon de la poliția din San Francisco. Fiul lor a căzut de la fereastra unei clădiri și a murit. Poliția a crezut că a fost vorba de sinucidere. Părinții, devastați de veste, au zburat la San Francisco și au fost duși la morga orașului pentru a le fi identificat fiul. Spre groaza lor, au descoperit că fiul lor avea o singură mână și un singur picior. Reprezentantul armatei le-a spus un lucru pe care tânărul a vrut să-l țină secret: suferise efectele exploziei unei mine. El însuși a fost "prietenul" și a vrut să știe în prealabil dacă părinții lui îl vor accepta cu adevărat. Din nefericire, când a văzut că nu o vor face, s-a sinucis în disperare.

Disperarea și sinuciderea nu sunt niciodată calea. Isus ne iubește și ne primește așa cum suntem, iar dacă îi predăm viețile noastre mizerabile, El ne duce în casa Tatălui. Dar mulți oameni au nevoie de primirea noastră pentru a înțelege această iubire divină.

Tații din această poveste sunt ca mulți dintre noi. Ne este foarte ușor să îi iubim pe cei care ne atrag, dar îi respingem pe cei care ne sfidează egoismul și ne provoacă neplăceri.

Să ne facem un examen de conștiință în fața acestei povești. Să-l rugăm pe Iisus să ne facă mai milostivi. 

_____________

       sursa: net

CE ÎNSEAMNĂ RIDICAREA MÂINILOR PREOTULUI SPRE CER în timpul Sf. Liturghii?

 ...Este cel mai important moment al Sf. Liturghii, care se cheamă "EPICLEZA"...

...In acel moment vine din nepatrunse inaltimi ceresti, Dumnezeu Parintele, Tatal „tuturor celor vazute si al celor nevazute” inconjurat de 12 Serafimi, fiecare avand cate sase aripi.

...Si dupa ce Tatal ceresc sărută pe prea iubitul Fiul Sau, se înalță iarasi la ceruri...

...Dumnezeu, Parintele nostru si al Domnului nostru Iisus Hristos, se pogorara din cer, dimpreuna cu 12 heruvimi: sase de-a dreapta si sase de-a stanga, sărută sfanta paine de pe Sfanta Masa, zicand:

...- „Acesta este Fiul meu, cel iubit, care curateste pacatele lumii”...

Si indata s-a suit înapoi la ceruri.

...Dar să urmărim în continuare ce vede Amfilog un imparatul păgân căruia în urmă cu 900 de ani Dumnezeu i-a arătat tainele nevăzute de om din timpul Sf.Liturghii...

...„O, Doamne!

Ce glasuri dulci! Si-s asa de multe!

Ce vorbe minunate spun!

„Biserica e plina de cete ingeresti, care toate, ingenuncheate, spun odata cu preotul:

....„Cred intr-unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului…Si intr-unul Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu…”

...Asculta imparatul cu adanca luare-aminte

... Aude de nasterea din Fecioara, de rastignire, de ingropare, dar si de invierea Domnului Iisus; aude de Duhul Sfant, de o Biserica, de „un botez…Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie. Amin”.

...S-a sfarsit „Crezul”, au tacut ingerii.

Dar iata se aude glasul preotului cuprins de o adanca miscare sufleteasca:

...„Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte, sfanta jertfa cu pace a o aduce”.

...Si toate cetele acelea inaripate ale cerului, care rostisera „Crezul”, indata au cazut in genunchi, cuprinse de mare frica. Dar o frica dulce.

...Din inaltimea cerului s-a coborat Sf. Duh si salasluia deasupra preotului, peste care odihnind, l-a umplut de lumina Sa cea Dumnezeiasca; iar cand acesta a spus ultimele cuvinte:

...„Sa luam aminte, sfanta jertfa cu pace a o aduce”,

..a vazut Amfilog pe Pruncul cel injunghiat inaltandu-se spre cer, de unde s-a intors cu

40 de Serafimi care au inconjurat Sfanta Masa.

„Darul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu si Tatal, si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti”, graieste preotul binecuvantand pe toti cu

Sf. Cruce, din usile altarului.

..DAR NU BINECUVINTEAZA EL, CI ÎNSUȘI DUMNEZEU TATĂL,

...care atunci, da tuturor darul Domnului Iisus; iubirea cea nesfarsita, si Sf. Impartasire cea de la Duhul Sfant.

... Ce inaltat, ce sus isi simte inima si cugetul cand a auzit

... „Sus sa avem inimile!

.. Si nu multumeste numai preotul cand zice: „Sa multumim Domnului”.

... Si toate cetele ceresti si sfintii toti multumeau lui Dumnezeu pentru vrednicia de a vedea sfanta jertfa si pentru binefacerile ce le dobandim printr-insa.

...Asa se roaga si preotul in taina,

inchinandu-se inaintea Sfintei Mese:

...„Cu vrednicie si cu dreptate este a-Ti canta Tie, pe Tine bine a te cuvanta, pe Tine a Te lauda, Tie a-Ti multumi, Tie a ne inchina in tot locul stapanirii Tale…

...Multumim Tie unuia-nascut Fiului Tau si Duhului Tau celui Sfant, pentru care le stim si care nu le stim, pentru facerile Tale de bine cele aratate si cele nearatate, ce s-au facut spre noi.

... Multumim Tie si pentru slujba aceasta pe care ai voit a o primi din mainile noastre, macar ca stau inaintea Ta mii de Arhangheli, cei cu ochi multi si Serafimii cei cu cate sase aripi, care se inalta zburand”.

...Si iata, îndată!...

....Cine vine din nepatrunse inaltimi ceresti?...

... De unde aceasta lumina orbitoare care a umplut altarul, cand preotul graieste:

...„Cantarea de biruinta, cantand, strigand, glas inaltand si graind?”...

...ESTE DUMNEZEU PĂRINTELE, TATĂL „TUTUROR CELOR VĂZUTE ȘI AL CELOR NEVAZUTE ”

...inconjurat de 12 Serafimi, fiecare avand cate sase aripi: cu doua isi acopereau fetele de lumina cea Dumnezeiasca, pe care nu o pot suferi, cu doua isi invaluiesc picioarele, iar cu doua zburau si cantau, dimpreuna cu nesfarsite cete ingeresti:

...„Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Savaot, plin este cerul si pamantul de marirea Lui”...

Iar preotul adauga rugandu-se incet:

... „Cu aceste fericite puteri si noi, iubitorule de oameni, Stapane, strigam si graim:

... Sfant esti si Preasfant Tu si unul nascut Fiul Tau si Duhul Tau cel Sfant…”

...ȘI DUPĂ CE TATĂL CERESC A SĂRUTAT PE PREA IUBITUL FIUL SĂU, S-a inaltat iarasi la ceruri.

...Iata se apropie ceasul jertfei celei mai presus de fire. De aceea s-a umplut Biserica de ingeri si toti raspund

„Amin”, cand preotul a zis:

...„Luati, mancati: acesta este Trupul Meu, care se frange pentru voi spre iertarea pacatelor”....

... Iar cand a grait, indemnand:

... „Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, al legii celei noua, care pentru voi si pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor”,

...a vazut Amfilog ceva foarte de mirare:

...doi ingeri luau pacatele oamenilor si le aruncau in foc de le ardeau.

...Caci Sangele Domnului curata pe tot omul credincios, care se impartaseste dintr-insul, de tot pacatul, cum curata focul fierul de toata zgura...

...Toti ingerii au ingenuncheat odata cu preotul; fara sa vrea si Amfilog a cazut in genunchi.

... Caci in vreme ce se canta

...„Pe Tine Te laudam…”

... se sfinteste jertfa cea fara de sange.

Preotul se roaga din toata fiinta lui:

... „Inca aducem Tie aceasta slujba cuvantatoare si fara de Sange si cerem, si ne rugam, si ne cucerim: trimite Duhul Tau cel Sfant peste noi si peste aceste daruri ce sunt puse inainte”...

...Apoi dupa ce se roaga de trei ori:

... „Doamne, Cela ce ai trimis pe Preasfantul Tau Duh, in ceasul al III-lea, apostolilor Tai, pe acela Bunule, nu-l lua de la noi, ci ne innoieste pe noi care ne rugam Tie”,

...binecuvanteaza Sf. Disc cu mana curatita si cu suflet luminat, ca un inger, zicand:

...„Si fa painea aceasta, cinstit Trupul Hristosului Tau”.

...Dupa aceea si spre potir graind:

... „Iar ce este in potirul acesta, cinstit Sangele HristosuluiTau”;

„prefacandu-l cu Duhul Tau cel Sfant”,

... adauga la urma binecuvantand peste amandoua.

...Nu mai este paine, ci trupul lui Hristos cel viu, nici nu mai vede Amfilog vin, ci insusi Sangele lui Hristos, prefacute fiind, prin nemarginita putere a lui Dumnezeu, pe care imparatul o simte acum cand se roaga odata cu preotul.

...De aceea e mai mare smerenia si mai adanca umilinta acum, de aceea ingerii cu aripile intinse, le misca deasupra sfintelor vase ca sa le apere acoperindu-si fata, pentru ca nu pot privi intr-una chipul Sf. Jertfe.

...Sfanta clipa este aceasta, sfanta si inaltatoare.

..Acum vede imparatul tot rostul slujbei, toata aceasta minunata pregatire pentru sfintirea Sf. Impartasanii.

... A fost patruns si el de fiorul harului Preasfantului Duh care face din prescura slujita, Trupul lui Hristos, din vinul blagoslovit, Sangele Lui, iar prin particelele, care insotesc pomenirea de catre preot, a celor vii si a celor morti, da sanatate, iertare de pacate si indeplinirea

„tuturor cererilor cele catre mantuire”.

...Pentru ca jertfa aceasta fara de sange, se aduce „pentru ca sa fie celor ce se impartasesc dintr-insa, spre trezirea sufletului, spre iertarea pacatelor, spre implinirea imparatiei cerurilor, spre indraznirea cea catre Dumnezeu si nu spre judecata si nici spre osanda.

...Inca se aduce aceasta slujba cuvantatoare pentru cei raposati intru credinta…si pentru tot sufletul care s-a savarsit in buna credinta”.

... Asa se roaga preotul in Sf. Altar si asa auzea si Amfilog.

...Dar deodata, in aceasta adanca tacere, se aude un clopotel.

...Este cadelnita, pe care miscand-o preotul in chip de cruce, a zis cu glas mare:

„Mai ales pentru Preasfanta Preacurata, Preabinecuvantata, marita Stapana noastra de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria”.

AMIN!

Să vă fie cu folos, am simtit nevoia sa scriu așa de mult, chiar daca se lungeste mai mult postarea , ca cine ajunge pana la sfarsit sa se bucure de marea taina a frumuseții dumnezeiești .

SURSA =FACEBOOK Parohia Fundenii Doamnei

Obștea Manastirea Caldarusani

 in 2005

2006

2018

FUNIA DE NISIP - ŢARA FĂRĂ BĂTRÂNI

 Se spune că într-o ţară îndepărtată, tineretul s-a hotărât să-i ucidă pe toţi bătrânii. „De ce numai bătrânii să fie mari slujitori ai ţării? Cât au să-şi mai scoată căciula din cap înaintea bătrânilor?” ziceau cei tineri.

Şi, într-o noapte, s-au apucat voinicii de tineri de au ucis pe toţi bătrânii. Numai un fiu mai cu suflet n-a cutezat să-l ucidă pe tatăl său, ci l-a luat şi l-a ascuns într-o peşteră, unde nimeni nu-l putea găsi.

Nemaifiind bătrâni, a chemat atunci Vodă, în divan şi în toate slujbele, numai oameni tineri. Din toate bărbile marilor sfetnici ai lui Vodă, n-ai fi putut lega o bidinea, iar din toate mustăţile judecătorilor, nu puteai alege măcar un fuioraş.

Dar iată, că ţara aceea era vecină cu un neam duşman, care ca uliul pândea de mult să pună gheara pe bogăţiile ei.

- "A sosit ceasul", ziseră cârmuitorii neamului vecin. "Şi-au ucis bătrânii, e vremea să le ocupăm ţara".

Dar cum să înceapă cearta? Că, de, chiar când începi o gâlceavă din senin, tot vrei să creadă lumea că dreptatea e de partea ta. Şi ce s-au gândit viclenii:

- "Să cerem înapoi de la tinerii vecini, funia pe care strămoşii noştri le-au împrumutat-o cândva strămoşilor tineretului. Iar de nu ne-or da-o în trei zile, le luăm ţara amanet şi amanetul rămâne pe urmă al nostru pe vecie".

Dar ce fel de funie voiau viclenii de vecini?

- "Funia împrumutată de la strămoşii noştri - ziceau ei - era împletită din fire de nisip".

- "Ei, ce mare lucru", - zise sfetnicii lui Vodă din ţara tineretului, care nu ştiau nimic despre această funie. - "O să le dăm funia şi o să fim în pace cu vecinii noştri". Însă nimeni nu ştia unde se putea găsi această funie.

Ei, şi pentru că n-au găsit-o, ce şi-au zis:

- „Vom face iute alta”.

Şi, deîndată, pe toate drumurile răsunau tobele şi glasul crainicilor, care strigau la răscrucile drumurilor, să poftească la stăpânire toţi meşterii de frânghii, c-o să le iasă câştig mare.

Se adunară mulţi meşteri, cărora tinerii de la stăpânire le porunciră să facă în trei zile un stânjen de funie din fire de nisip, că de nu, va fi vai ş-amar de ei.

Şi au început lucrul. Au frământat nisipul, l-au întins, dar funia nu se putea împleti. Trecu termenul pus de neamul duşman, dar funie... nimic.

Atunci vecinul viclean porneşte război împotriva tineretului.

- "Vai, ce ne facem?" - se întrebau cu toţii, "Suntem pierduţi".

Atunci Vodă cheamă la sfat pe tinerii săi sfetnici şi ţinu sfatul din zorii zilei până în noaptea adâncă.

Iată, că între sfetnici era şi fiul cel cu suflet bun, care nu şi-a ucis tatăl. Frământat şi el de cele ce s-au discutat în divan, a doua zi merge la peşteră să-i ducă tatălui său schimburile albe cu miros de levănţică şi de sulfină. Şi-l vede bătrânul tată dus pe gânduri şi amărât.

- "Ce ai fiule?"

- "Ce să am? Iaca, stăm rău, că uite aşa... uite pe dincolo"...

Şi povesti cu de-amănuntul, povestea cu vecinul cel viclean.

- "Păi de atâta vă supăraţi, voi, copii? Răspundeţi-i duşmanului aşa: "Moşii şi strămoşii noştri, când au împrumutat funia, ce ne cereţi acum înapoi, au zis strămoşilor voştri: tăiaţi din funie un capăt să vă rămână de probă, de model. Aşa că, daţi-ne capătul de funie, ca după el să facem funia întreagă".

Cârmuirea tânără făcu după sfatul bătrânului, iar vecinul cel viclean de la hotar, ruşinat, strigă: Tot mai au un bătrân, care să-i sfătuiască. Că de n-ar avea nici un bătrân, ar fi amar de ei".

Şi vecinul, ruşinat, n-a mai zis nimic.

Şi iată de unde s-a născut vorba că, dacă un sat nu are un bătrân, să şi-l cumpere, dacă vrea să nu piară.

Rugaciune pentru tara, pentru pace, pentru izbavirea de razboi si navalirea altor neamuri

      Fericitul Filotei Zervakos = Dumnezeul parintilor nostri, Doamne ai mila, Tu Cel Care ai facut cerul si pamantul si toate cele ce sunt pe el, Tu, Cel Care pentru noi, oamenii, si pen­tru a noastra mantuire Te-ai coborat din ceruri si Te-ai facut Om asemenea noua intru toate in afara de pa­cat, Tu, Cel Care sus pe lemnul crucii Ti-ai intins preacuratele Tale maini si Ti-ai varsat preacinstitul Tau sange, ca sa ne rascumperi din blestemul legii si sa ne daruiesti Imparatia Ta cea vesnica, Tu, Cel Care ne-ai invrednicit sa Te numim Tata si sa cerem Imparatia si dreptatea Ta, sa se faca voia Ta cea sfanta, precum in cer asa si pe pamant, Tu cel Care ne-ai dat sfanta porunca a dragostei zicand: „Aceasta va poruncesc voua: sa va iubiti unii pe altii, si intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea iubire unii pentru ceilalti”, Tu, Cel Care ne-ai dat pacea Ta zicand: „Pacea Mea va dau voua“, fii-ne milostiv si miluieste-ne pe noi cu pute­rea Ta cea mare.

Marturisim inaintea maretiei Tale ca am nesocotit dumnezeiestile Tale porunci. Am pacatuit, suntem pacatosi, suntem calcatori de lege, nimic bun n-am facut si nici nu am facut precum ni s-a poruncit noua, si nimic bun nu avem in noi. Pen­tru aceasta, dupa dreptate suntem pedepsiti si biciuiti si amenintati si nu exista nici o nadejde de mantuire daca nu iti vei intoarce spre noi milostivirile Tale.

Cunoscand netarmurita Ta mila si milostivirea Ta cea multa catre noi, ne apropiem ingenuncheati si cu inima smerita si infranta Te rugam.

Doamne, nu cu mania Ta sa ne mustri, nici cu urgia ta sa ne pedepsesti pe noi. Deschide, Doamne, milostivirile iubirii tale de oameni si primeste aceas­ta rugaciune adusa Tie din buzele noastre cele necu­rate si daca rugaciunea noastra, a nevrednicilor si a pacatosilor, nu este auzita, atunci sa fie auzite rugaciunile alesilor si sfintilor Tai, cei care de la o mar­gine la alta a pamantului Te roaga, Iti striga si te roaga, cei care pentru Tine s-au nevoit si si-au varsat sangele lor.

Pe Tine Te roaga …. [aici Fericitul Filotei a pomenit mai multi sfinti ocrotitori ai Greciei, in locul carora noi vom pomeni nume ale sfintilor români, ale drept-credinciosilor voievozi si ale sfintilor cu moaste intregi care ocrotesc regiunile si marile orase ale tarii noastre, dar si, de ce nu, dat fiind contextul tulburarilor si amenintarilor de acum, si ale unor sfinti rusi si ucraineni apropiati zilelor noastre, n.n.]. Cu acestia toti, impreuna cu toti sfintii din vechime si din vremurile noastre si impre­una cu preacurata, preacinstita Ta Maica, Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, Te rugam fii milostiv fata de poporul Tau.

Aceste rugaciuni si cereri primindu-le, Doamne, mantuieste si pazeste intregul nostru popor [si manastirea aceasta – pentru calugari, n.n.] si Biserica […] si toate orasele si satele de amenintarea altor neamuri si din orice alta manie, primejdie, nevoie si necaz. Scoala, Doamne, intr-ajutorul nostru si ne izbaveste pe noi pentru slava numelui Tau.

Sa invie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui si sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dansul, de la fata iubitoarei de Hristos [tarii] noastre toti uratorii dreptatii, iubitorii siluirii si ai nedreptatii.Cum piere fumul, cum se topeste ceara la fata focului asa sa piara si acestia. Intareste, Doamne, iubitoarea de Hristos oas­te, cu dreapta Ta cea puternica, ca avandu-Te pe Tine impreuna-luptator si impreuna-ajutator sa biruiasca pe acesti vicleni si stricati vrajmasi ai nostri, care in zadar au cautat spre turma Ta. Grabeste-Te, Doam­ne, inainte de a cadea noi in robia acestor vrajmasi hulitori. Hristoase, Dumnezeul nostru, arata crucea Ta biruitoare in razboaie si fa cunoscuta puterea cre­dintei noastre ortodoxe.

Impaca lumea Ta intreaga, imprastie intre neamuri pe cei ce doresc razboiul, intoarce-i pe toti la dumnezeiasca cunoastere, ca, devenind cu totii o singura turma, sa Te aiba pe Tine Pastor, pe Domnul nostru Iisus Hristos, Mantuitor si Izbavitor al nostru. Amin.

Sfântul Nifon de Constanțiana: exemplu de pocăință – părintele Pimen Vlad

 

 Și acum vreau să vorbim un pic despre altceva. Un pic să ne mai bucurăm și de anumiți sfinți, sfinți minunați, prietenii noștri după cum le spun eu. Și acum vreau să vă vorbesc despre un sfânt, poate mulți ați auzit despre el, dar mulți nu. Este și cunoscut, și mai puțin cunoscut: Sfântul Nifon, episcopul Constanțianei, de undeva din Egipt, a trăit în primele veacuri, undeva pe la anii 300. 

Introducere

Uitați, aici este o carte cu Sfântul Nifon, episcopul Constanțianei. Deci un sfânt mare, despre care am putea spune că la început, copilăria lui a fost într-o cetate undeva, la o distanță de Constantinopol, tot în zona aia a Bizanțului. Și un boier, să zicem așa, mai mare cu dregatoria mare acolo, a vorbit cu tatăl Sfântului Nifon și i-a spus: „De ce nu mi-l dai în grija mea, uite aici, ca să învețe carte, ceva mai deosebit?” Că la Constantinopol erau cei mai buni învățați. Și zice: „Avem noi grijă, noi și așa nu avem copii în familia noastră și îl luăm în grija noastră ca să poată învața aici.”

Copilăria lui Nifon

Și tatăl său, fiind și el într-un rang destul de mare, s-a bucurat că voievodul ăsta, să spunem, poate să aibă grijă de el, să se ocupe, fiind și creștin, deci cu viață sfântă, așa familia lui, și l-a dat în grija lor. Și l-a avut, ca să spunem așa, la început, ca profesor pe un preot care l-a învățat Sfintele Scripturi, că așa se învăța înainte: prima dată, copilul învăța din Sfintele Scripturi. De acolo învăța și carte, mai departe învăța, asta era învățătura de bază. 

Că vedem că s-a ajuns până încoace, și la timpul lui Creangă, când din Ceaslov tot preotul era învățătorul. Deci dintotdeauna erau copiii dați cu cea mai mare încredere în mâna preoților, că învățau Sfintele Scripturi și de acolo creșteau oameni cum trebuie, adică cu rădăcini sănătoase. 

La fel și Sfântul Nifon. Trec mai repede, că sunt multe de spus. Și la fel, l-a luat familia asta și a început să învețe toate tainele credinței. După cum creștea, devenea și un copil, ca să spunem așa, luminos, adică cu un suflet curat și cu un suflet care se apropia din ce în ce mai mult de Dumnezeu. Se ruga, ducea o viață frumoasă. Și după ce a mai învățat el, au mai trecut anii, a învățat apoi de toate, acum l-a luat și pe el dorul de părinți. Și își dorea să plece în cetate la părinții lui. 

Coruperea viitorului Sfânt Nifon

Familia de aici, a celui mare, a boierului, a voievodului, s-a întristat că nu aveau copii și îl iubeau foarte mult. Și nu știau cum să facă să îl oprească, să îl înfieze ei. Și atunci, mai marele curții lor care era acolo, nu era un om atât de credincios, dar era, cum se zice, credincios curții, se îngrijea de toate. Și a spus: „Lasă-l pe seama mea, Stăpâne, ca să vezi cum îl fac eu să își uite părinții.”

Și ce a făcut? Ceea ce se întâmplă de multe ori și acum. L-a luat și a început să îl ducă în anturaje cu tineri din ăștia cărora le plăcea viața. Că tocmai și Sfântul Nifon crescuse un pic, era în perioada aia când începeau tentațiile, cum se spune. Și a început să îl ia după el. 

„Hai să mergem încolo, hai încolo.” Ăsta avea încredere în el și s-a dus în anturaje din astea cum ar fi: la o discotecă, la ceva așa. Și a început ușor, ușor, acolo, băutură, distracții, vorbe tot felul, din astea mai necuviincioase, și așa mai departe. Și ușor, ușor, au început să îl atragă astea. A început să renunțe la rugăciune, la alta, pentru că fiind tânăr, mintea se schimbă repede dacă nu ești foarte puternic și nu ai anturajul care trebuie. Și ușor l-au băgat în toate astea ale tineretului și a început  să ducă o viață de distracții, nu-l mai interesau rugăciunilor, nimic, a uitat și de părinții lui și de tot. 

Îngrijorarea celor cel iubeau

Acum, la un moment dat, chiar părinții care l-au adoptat, să zicem, se îngrijorau pentru el. „Măi, ce faci? Ce viață duceai tu?” Au încercat, l-au amenințat, i-au mai dat și câte o bătăiță, nimic nu mai prindea. Lui au început să îi placă distracțiile pentru că îl prinsese anturajul ăsta și ajuta și diavolul cu toate astea. Și avea Sfântul Nifon un prieten care de multe ori îi spunea: „Nifone, ce faci? Nu e bine ce faci.” „Ce știi tu? Vreau să îmi trăiesc viața! Că și așa să mai mă mântuiesc nu mai e nicio șansă.” Îl prinsese și latura asta, a deznădejdii. „Așa că măcar să îmi trăiesc viața aici.”

Și era alt prieten, tot de acolo, care, foarte credincios, se lupta. Și o dată, când se întâlnește cu Sfântul Nifon, se uita țintă la el așa, cu ochii mari.  „Și ce te uiți? Nu mă mai recunoști?” Zice: „Mă îngrozesc.” „De ce te îngrozești?” „Văd fața ta neagră ca la un arab.” Zice: „Nu te mai recunosc. Ce-i cu tine?” Și atunci Sfântul Nifon și-a prins fața așa, în palme, și a început să plângă. Zice: ” Și ce am ajuns? Chiar cunoscuții mei să nu mă mai cunoască? În halul asta am ajuns de decădere?”

Pocăința Sf. Nifon

Și s-a dus acasă și a început să plângă. Și lacrimi, și: „Doamne, iartă-mă. Ce-i cu mine? Ajuta-mă să-mi revin.” Și s-a rugat, și a plâns mult acolo. Și tot s-a căit el acolo. Și după aia s-a dus în fața icoanei Maicii Domnului și atât a plâns: „Maica Domnului, iartă-mă. Ce am făcut? Te-am mâhnit pe Tine, pe Fiul Tău.” Și cum se ruga el, se căia acolo, la un moment dat (că la început Maica Domnul părea aspră) începuse să se îmblânzească chipul Ei și să îi zâmbească. Și atât s-a bucurat Nifon când a văzut el că Maica Domnului i-a zâmbit, zice: „Uite, cât am păcătuit eu și cum Maica Domnului se milostivește spre mine. Și de acum trebuie să mă îndrept.”

Și a început: luptă, luptă să se îndrepte, să își schimbe viața (că ajunsese și el un tânăr acum) și a început luptă multă. A început să se nevoiască: post, rugăciune, veneau diavolii, îl chinuiau, îl amenințau sub toate felurile. După aia, ajunsese de se lupta, zicea: „Gata, de azi înainte nu mai privesc chip de femeie. Nu se poate, trebuie să mă lupt pe calea asta.” După aia, daca îndrăznea să judece pe cineva, se ducea acasă și începea să își dea palme, și peste gură, vreo 40. Spunea: „La fiecare judecată, vei primi 40 de palme, ca să te îndrepți.”

Ajutorul Domnului

A început ușor, ușor să se pedepsească. Dacă vedea că i se ducea mintea, gândurile la femei, la asta, o săptămână nu mai mânca, până trupul îl epuiza. Zice: „Mai vrei așa ceva?” Deci ducea o luptă continuă cu el însuși. Și încet, încet a început să meargă pe calea asta din ce în ce mai bine, să se apropie de Dumnezeu. Chiar la un moment dat l-a văzut pe Mântuitorul, așa de mărimi uriașe, strălucitoare, a venit spre el cu mâinile întinse, exact ca în pilda când tatăl l-a primit pe fiul risipitor. Și l-a îmbrățișat pe Sfântul Nifon și i-a zis: „Bine ai venit, fiul Meu. Te așteptam cu mult drag. Daca ai ști cât de întristată a fost inima Mea și a suspinat după tine că m-ai părăsit. Și mă bucur foarte mult că te-ai întors la Mine.”

Da, dragii mei. Și așa Sfântul Nifon a început să se nevoiască din ce în ce mai mult. Mai târziu, după aceea, având posibilități financiare a construit o biserică acolo, în Constantinopol, unde mergea mereu și se ruga. Și-a închinat viața lui Dumnezeu, deci într-u totul. Rugăciune, nevoință. Deci, erau niște lucruri care depășeau, cum se zice, orice.

Și la un moment dat, zice: „Doamne, m-am luptat și eu (după ani de nevoință), cum am putut și eu, Doamne, dar nu mi-ai dat niciun dar.” Se gândea el în mintea lui. Și în momentul acela a avut ca o vedenie, L-a văzut pe Mântuitorul cumva și i-a spus: „Nifone, nu mă rogi tu mereu să nu te măresc în fața oamenilor, să fii smerit acolo, să nu te știe nimeni, cutare?” Și zice altceva. Și stați, că undeva aici, am însemnat eu să vă spun, să vedeți cât de frumos zice.

Citate din carte

Întâi să vă spun, numai un pic, cu cuvintele din carte, cât s-a bucurat el când a văzut chipul Maicii Domnului că l-a privit cu față veselă și blândă.

<Și văzând Nifon această minune, s-a mirat și a început a se bucura și a se veseli cu inima, apoi a zis: „O, adâncul iubirii de oameni al lui Dumnezeu, cât de mare este mulțimea milei Tale, Doamne, pe care o arăți asupra celor de greșesc înaintea Ta! Pentru aceea ai făcut și pe Preacurata Maica Ta ca să fie rugătoare către mărirea Ta.” Apoi, rugându-se mult și sărutând cu dragoste icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a ieșit zicând în sine: „Vezi, ticăloase suflete, cât ne iubește Dumnezeu, chiar când noi singuri fugim de el? Iată, ne-a dat nouă spre apărare pe Preacurata Maica Sa. iar noi, chiar și pe Aceasta, Ajutătoare o trecem cu vederea.” Și astfel mangâindu-se a preamărit pe Dumnezeu.>

Ați văzut, dragii mei, cât de frumos vorbea? Ia să vedem undeva, că sunt lucruri minunate pe aici.

Puterea rugăciunii

Da, dragii mei. Și așa, Sfântul Nifon, după cum vă spuneam, voiam să ajung la ceea ce am spus. Uitați, iar un lucru aici. Zice: <O dată se ruga (chiar la Învierea lui Hristos). O dată a văzut un călugăr, șoptind rugăciunea cu gura lui și zice că vedea văpaie de foc care ajungea până la cer. Atunci mergem și îngerul său cu dânsul având în mâini o suliță de foc cu care izgonea diavolii de la monahi.>

Vedeți, dragii mei, câtă putere are rugăciunea? Zice, o dată la Învierea Domnului, a văzut-o pe Maica Domnului și cu Sfinții Apostoli, în biserică, stând deasupra poporului. Și zice: „Se ruga pentru tot poporul.” Atât se bucura Maica Domnului când vedea pe unii că erau cu mintea acolo adunată, se luptau, ca să-și păzească mintea, să se roage, se bucura Maica Domnului. Și se întristă pentru cei pe care îi vedea că stau cu mintea împrăștiată și nu îi interesa de mântuirea lor. Și atât se bucura Nifon pentru asta: când o vedea pe Maica Domnului cum se ruga pentru toți și chiar pentru cei care nu erau cum trebuie. 

Și iată că am găsit ceea ce voiam să vă spun. Când se gândea Sfântul Nifon, așa în sinea lui, că nu i-a dat Dumnezeu niciun dar.

<Și i-a zis Mântuitorul așa: Nifone, Nifone în seara aceasta m-ai întristat cu ceea ce ai zis în gândul tău. Că adică mă rogi de atâta vreme și niciun dar nu ți-am dat. Nu ești tu care mă rogi în toate zilele să nu te slăvesc pe pământ? Deci apoi ce dar să iți dau că să nu te slăvești de oameni? Darul limbilor, ori darul proorociei, ori darul tămăduirii și celelalte? Dar tu nu le voiești, nici nu le ceri, ca să nu te slăvească oamenii pentru dânsele.

Dar acela pe care îl ai, spune-mi, oare nu este dar? Aerul pe care îl răsufli nu este dar? Cerul, pământul, marea și toate cele din-trânsele nu vi le-am dat în dar? Ce mi-ați dat voi, oamenii, pentru ele? Nimic. Și lucrul cel mai rău este că în loc de răsplătire, voi M-ați scuipat, M-ați pălmuit, M-ați bătut cu bice și pe Cruce M-ați pironit. Cu oțet și cu fiere M-ați adăpat și câte rele nu mi-ați făcut, pe care voi înșivă le știți.

Darurile Sfântului Nifon

Dar Trupul și Sângele Meu pe care vi le-am dat vouă nu sunt un dar? Toate bunătățile pământului ce sunt? Păsările cerului, peștii mării și celelalte nu sunt daruri? Și că am murit și M-am îngropat pentru dragostea voastră, că v-am slobozit din Iad și v-am așezat întru Împărăția Mea, aceasta nu este dar? Și cine altul v-a făcut unele ca acestea și atâtea bunătăți? Deci cum zici că nu ți-am dat niciun dar? Ai băgat de seamă că am ridicat capul la rugăciunea ta?

Așa fac la fiecare care se roagă, chiar daca el nu mă vede. Vrei, deci, un dar și mai mare? Iată, de acum și până la sfârșitul veacului, vei fi mângâiere și ajutor celor ce sunt pe moarte și mulți își vor ușura mântuirea cu chemarea numelui tău. Iată, că și diavolul nepăsării de care m-ai rugat să te izbăvesc, acum este legat.>

Ați văzut ce dar i-a dat Dumnezeu? Că o să fie mângâiere celor ce vor fi pe moarte, care sunt foarte bolnavi, cărora să li se apropie ceasul morții. Ca să le fie ajutător în clipa aceea. Zice: „S-a dat un dar foarte mare.”

Un mic sfat

Toți care aveți boli foarte grave, care sunteți la o vârstă înaintată, să vă rugați la Sfântul Nifon că e mare mângâiere înaintea plecării din viață asta, ați auzit? Și zice că Sfântul Nifon, după aia, când i-a spus că: „Ți-am împlinit și darul pe care mi l-ai cerut.” Să îl izbăvească (că el avea ca o frică, noaptea mai ales). Îl lua o frică. Și atunci a văzut pe diavolul ăsta, al fricii, ca un taur mare, că era legat de peste tot, cu zeci de frânghii, că nu se putea mișca deloc, doar ochii își mai mișca. Zice: „Vezi, ți-am împlinit și dorință asta. Și l-am legat și pe diavolul ăsta.”

Sfântul Nifon, făcătorul de minuni

Și atunci Mântuitorul S-a Înălțat la Cer. Și atât s-a bucurat Sfântul Nifon și de atunci se zice că a primit darul vindecărilor. A vindecat o grămadă de oameni, dar fără voia lui, se rugau mulți să vindece sau a venit o bătrână la el, zice: „Omule al lui Dumnezeu, nu mai pot de durere de măsea” (era umflată). „Eu nu pot să îți fac nimic, numai Maica Domnului.” Și s-a rugat, a luat untdelemn din candela Maicii Domnului și a însemnat cu semnul crucii acolo. Și s-a vindecat bătrâna. Și multe vindecări a început să facă Sfântul Nifon. 

Și spune că o dată Sfântul Nifon s-a dus la o biserică, undeva, care era părăsită. Și s-a dus Sfântul Nifon acolo și s-a rugat și el la locul ăla și a văzut un înger că îi dăduse darul Dumnezeu să vadă și îngeri. Și a văzut un înger acolo, și când a văzut îngerul pe Sfântul Nifon, zice: „Ce mă bucur, Nifone, că ai venit! Că mult m-am rugat la Dumnezeu să te aducă o dată aici să te văd și eu. Că mult se vorbește în Ceruri, între îngeri, despre smerenia ta.”

Smerenia Sfântului Nifon

Ați auzit ce a spus îngerul? Și Sfântul Nifon zice: „Nu cred asta, Sfinte Îngere. Sigur despre alt înger se vorbește că eu nu știu că sunt plin de păcate și nu am smerenie deloc. Sigur se vorbește de altul.” Deci vă dați seama ce smerenie avea? Chiar de i-a spus îngerul lucrul ăsta, el nu accepta niciodată gândul că ar fi el bun, că ar fi smerit, tot timpul se smerea. 

Clarvederea Sfântului Nifon

Și zice că o dată mergea cu ucenicul lui pe un drum. Și a ajuns în dreptul unei crâșme, unde serveau câte un pahar, se mai auzea și muzică și s-a aplecat și a făcut 3 închinăciuni, de fapt, 3 metanii până la pământ, s-a închinat și a binecuvântat crâșma. Deci vă dați seama, a făcut cruce asupra ei. Și atunci ucenicul lui (că avea un ucenic acum, trecuse anii, eu am intrat pe scurt așa, era la o oarecare vârstă, și avea un ucenic) și zice: „Părinte, dar ce faci?” Zice: „Fiule, acum, aici, în crâșmă, este primarul al unui sat de mai încolo care are biserica ruinată. Acolo unde am fost și am văzut îngerul. „

Ce s-a hotărât primarul (e la o masă cu încă 3 boieri bogați)? Și a scos o pungă cu galbeni și a pus-o pe masă. Și a spus: „Din banii ăștia, vreau că să încep refacerea bisericii.” Iar ceilalți 3 au scos și ei câte o pungă de galbeni și au pus-o pe masă, zicând: „Contribuim și noi să refacem biserica.” „Și atunci eu am făcut metanie și i-am binecuvântat ca să îi ajute Dumnezeu să refacă biserica aceea. Să-i ajute Dumnezeu!”

Chemarea la episcopie

Vedeți? Deci el vedea ceea ce nu vedeau alții care puteau să judece. Era darul lui Dumnezeu cu el. Și multe minuni, așa la nesfârșit, sunt în viața lui. Deci, o frumusețe. Și ca să nu mă lungesc mult, la un moment dat are o vedenie, unde era el acolo, în Constantinopol. Și vede pe Sfântul Apostol Pavel și o câmpie frumoasă și o turmă de oi albe. Și vine Sfântul Apostol Pavel la el și îi spune: „De ce stai? Ia în primire turma asta și păstorește-o.” Și îi dă un toiag în mână. 

Zice: „Dar cine sunt eu să păstoresc?” „Nu ție ți-a fost încredințată turma împăratului ca să ai grija de ea?” Și i-a dat toiagul în mână. Și s-a trezit, și-a revenit din vedenia asta Sfântul Nifon și atunci a înțeles că Dumnezeu vrea să îl facă episcop.

Fuga în Alexandria

Și fiind în Constantinopol, bănuia că acolo, în Constantinopol o să îl facă. Și atunci ce a făcut? Repede, și-a luat dimineața ucenicul, zice: „Hai, fiule, să plecăm.” Și s-au urcat în corabie și au plecat spre Alexandria. Și ajuns acolo a zis: „Nu mă cunoaște nimeni, pot să-mi duc viața liniștit. Și ce? Sunt mai bun eu decât proorocul Iona care a fugit când l-a pus Dumnezeu?” Și s-a dus acolo.

În Alexandria corabia a mers frumos, a fost liniște, nu s-a întâmplat nimic și cum a ajuns în Alexandria acolo, s-au pus ei undeva, să zicea, și-au luat o cameră să se odihnească și dimineața i-a spus ucenicului: „Hai, fiule, să mergem la biserică să ne rugăm.” Și pe drum avea o stare. Zice: „Fiule, am o stare și de bucurie, și de tristețe. Nu știu ce ne așteaptă.” Îi ascunsese Dumnezeu să nu înțeleagă ce îl așteaptă atunci. Și tocmai atunci venise din cetatea Constanțianei, acolo la Patriarh, cum să spunem, în zona aceea, și îi cereau episcop. Și atunci ei i-au spus patriarhului de atunci al Alexandriei: „Uite, să ne rugăm la Dumnezeu să ne dea omul potrivit.” 

Sfântul Apostol Pavel reglementează lucrurile

Și cum s-a rugat el în noaptea aceea, i s-a arătat Sfântul Apostol Pavel. Și a spus: „Pe cine te-ai hotărât să pui episcop? „Păi, nu știu. Pe cineva vrea Bunul Dumnezeu.” zice. „Să îmi descopere lucrul ăsta.” Că așa se alegeau înainte, prin descoperire de la Dumnezeu.

Și atunci zice: „Uite, pe cel pe care îl vei vedea dimineața că vine la slujbă îmbrăcat simplu, dar are chipul meu, să știi că pe acela l-am ales ca să păstorească turma din Constanțiana. Și atunci, episcopul cu arhidiaconul lui, erau atenți și au spus: „Fiule, să fim atenți la cel care seamănă cu Sfântul Apostol Pavel.” Și bineînțeles, a venit timpul și a intrat Sfântul Nifon cu ucenicul în biserică.

Și imediat l-au zărit ei. Că era deosebit, pleșuv, exact semăna cu Sfântul Apostol Pavel. Și atunci l-au și chemat și i-au spus: „Vino, fiule, încoace.” L-au chemat la altar. „Pe tine te-au ales Dumnezeu și Sfântul Apostol Pavel ca să păstorești turma din Constanțiana. Și a zâmbit atunci Sfântul Nifon, așa cu tristețe cumva. „Și ce mai pot să fac acum? Nu sunt eu vrednic de asta. Dar nu pot să mă împotrivesc lui Dumnezeu.”

Episcopia

Și a acceptat atunci și l-au hirotonit episcop în Constanțiana și a dus acolo o viață sfântă, a păstorit turma cum trebuie și a plecat la Dumnezeu cu pace. 

Deci în câteva cuvinte v-am spus viața Sfântului Nifon, episcopul Constanțianei. Este minunată viața lui. Eu v-am spus așa pe scurt, că să înțelegeți și ați văzut cât dar avea de la Dumnezeu și să nu uitați (cei în boală, cei care vă apropiați de plecarea din viața asta): să vă rugați lui că ajută foarte mult. E un sfânt minunat, un sfânt smerit și un sfânt plin de dragoste. 

Să ne ajute Sfântul Nifon, să mijlocească pentru noi, împreună cu Măicuța Domnului, care este nădejdea noastră. Că și el avea mare evlavie la Maica Domnului și Maica Domnului îl ajuta totdeauna. Doamne, ajută!