Policandrul

Policandrul coboara din inaltul turlei fiecarei biserici pana in plin centrul naosului, unde poporul lui Dumnezeu sta adunat, intr-un duh, la sfintele slujbe. Din bolta turlei centrale, Iisus HristosPantocrator priveste spre poporul Sau iubit. De jos, chipul Mantuitorului este uneori intrerupt privirii noastre de catre bratele unui policandru, adesea foarte mare.

Imi vine in minte intrebarea: oare de ce nu se da la o parte acest policandru? Mai ales ca, in multe biserici, policandrul acopera o mare parte din catapeteasma, cat si drumul privirii spre bolta naosului. Cu toate ca mintea iscoditoare pune intrebari, se cade ca de fiecare data acestea sa fie luate ca un ucenic, iar nu ca un mare invatat. Sa punem la indoiala capacitatea noastra de patrundere duhovniceasca si sa cautam raspuns la marii parinti ai Bisericii.

Un lucru este sigur, in Biserica de Rasarit nimic nu este in plus, nimic de prisos, nimic de inlaturat, toate fiind in mod armonios si organic unite intre ele. Nici o biserica ortodoxa nu este zugravita la intamplare, ci numai dupa o anumita randuiala, bine gandita si simtita de catre cei ce au inmultit, in inimile lor, harul. Nici o catapeteasma nu este lucrata si imbracata la intamplare, nici o arhitectura orisculptura nu este facuta doar dupa mintea omului.

Policandrul - chipul celor nevazute

Policandrul este un obiect de cult. Acesta are mai multe brate, fiecare tinand mai multe lumanari sau becuri. El atarna suspendat in mijlocul naosului, fiind legat din centrul turlei, ori din cele patru colturi ale naosului, cu lanturi. In manastirile din Grecia si Sfantul Munte Athos, cat si la unele din tara noastra, policandrul este inconurat de un mare cerc, numit “oros", pe el fiind infatisate mai multe icoane cu sfinti.

La prima vedere, policandrul este doar o sursa de lumina. Iar lumina este dumnezeiasca, dupa cum marturisim si in cantarea de la slujba utreniei, numita "Doxologia mare": "Ca la Tine este izvorul vietii, intru lumina Ta vom vedea lumina." Mantuitorul Iisus Hristos marturiseste despre Sine astfel: "Eu sunt Lumina lumii; cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii."  (Ioan 8, 12) "Eu, Lumina am venit in lume, ca tot cel ce crede in Mine sa nu ramana in intuneric." (Ioan 12, 46)

Sa fie insa doar atat? Sa fie policandrul doar o sursa de iluminat biserica? Nu, din fericire, el nu este doar atat. Daca ar fi fost doar o sursa de iluminat, de mult timp el ar fi fost indepartat din plin centrul naosului, lasand catapeteasma libera privirii credinciosilor. Cu mult mai puternice sunt spot-urile si alte sisteme de iluminat actuale, insa acestea nu vor putea niciodata inlocui "batranul" policandru.

          

Deci, ce rost mai are policandrul? Ce simbolizeaza de fapt? Policandrul inchipuielumea ingerilor, lumea nevazuta, adica ingerii si puterile ceresti, impreuna slujitoare cu oamenii, aceluiasi Sfant si Bun Dumnezeu. Dupa cum bine stim, toate policandrele au pe ele ingeri, heruvimi, serafimi, unii acoperindu-si fetele lor cu aripele, iar altii tinand in mana lumanari.

Policandrul inchipuie cele noua cete ingeresti, impreuna si neincetat slujitoare in Altarul cel mai presus de ceruri. Cand acest lucru ajunge sa fie uitat, dreapta credinta insasi incepe sa fie ciuntita, in loc de policandre aparand lustre cu cristale si alte plastice de prost gust.

Sfantul Simeon al Tesalonicului, vorbind despre cele ce impodobesc biserica si ajungand la policandru, spune despre acesta ca inchipuie taria cerului si planetele. Urmand acestuia, spunem intr-un gand ca toata faptura, marea si muntii, luna si stelele, pamantul si planetele, slujesc Domnului.

Prin urmare, la orice sfanta slujba, oamenii impreuna slujesc Domnului cu peterile cele nevazute ale ingerilor, caci Biserica Luptatoare de pe pamant nu este niciodata, catusi de putin, despartita de Biserica Triumfatoare, din ceruri. Exista o singura Biserica a lui Hristos, niciodata despartita, niciodata separata, ci intotdeauna strans unita in aceeasi sfanta rugaciune.

Policandrul - pierderea unor vechi randuieli

1. Policandrul sa fie luminat de lumina calda a lumanarilor! Mai inainte vreme, toate bisericile si manastirile erau luminate de lumina calda a lumanarilor, insa odata aparut curentul electric, multi au considerat, dupa a lor minte, sa inlocuiasca, si inca total, smeritele lumanari. Lumanarea este ceva viu, miscator, pe cand becul este mort, static si rece. O slujba savarsita intr-o manastire luminata numai cu lumanari, cu greu va putea fi uitata.

Astazi, pentru a lua parte la asemenea sfinte slujbe, credinciosul trebuie sa ajunga fie in Sfantul Munte Athos, unde, cu toate ca exista curent electric, toate manastirile au policandre incarcate cu lumanari, fie la cele foarte putine bisericute din tara noastra care au mai pastrat aceasta randuiala. Dintre acestea din urma, amintim doar doua (atatea cunosc): Biserica Sfantul Grigorie Palama, din incinta Facultatii de Politehnica, Bucuresti, si Paraclisul Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu", din Bucuresti.

2. Vechile policandre erau impodobite cu oua de strut. Aceste oua mari erau agatate de bratele candelabrelor, fiind minunat ornate si ferecate in aur si argint. Nu cunosc inca foarte bine motivul pentru care acestea podoabe au intrat in sfanta biserica, insa mintea imi fuge la doua lucruri. Ca simbolism, oul in sine reprezinta viata. Iar ca motiv practic, cineva imi spunea ca prezenta acestuia intr-un loc ar alunga de acolo toti paianjenii.

Astazi, ouale de strut pot fi vazute in manastirile athonite, iar la noi, in Manastirea Bistrita, din judetul Valcea, unde se pastreaza un candelabru imens, ornat cu oua de strut, donat de Sfantul Imparat Constatin Brancoveanu. De asemenea, ouale de strut mai impodobesc si policandrele din urmatoarele manastiri: Schitul Darvari, din Bucuresti; Schitul Sihla si Manastirea Camarzani.

3. Policandrul era pus in miscare, in anumite momente din cadrul sfintelor slujbe. Dupa cum spuneam la inceput, rostul acestuia in Biserica este unul deosebit de important. Cetele ingeresti, inchipuite de ingerii cei slujitori de pe bratele policandrului, slujesc impreuna cu noi in vremea slujbelor. Pentru acest motiv, policandrul se misca, cu un lemn mai lung, de catre paraclisier, la urmatoarele momente: la utrenie, el este miscat la Polieleu, iar la Sfanta Liturghie, el este miscat la Heruvic si Axion.

Policandrul este miscat inca si astazi la toate manastirile din Sfantul Munte Athos. La noi in tare, el este miscat la slujbele tinute in Manastirea Mihai Voda si la Biserica Sfantul Grigorie Palama - Politehnica, din Bucuresti. In ultima vreme, pierdut fiind intelesul tainic al policandrului, acesta a ajuns sa fie miscat din ce in ce mai rar, acest “act de cult" fiind savarsit doar la marile praznice si hramuri.