CEL MAI NEFERICIT OM. - CĂLUGĂRUL CARE A PRIVATIZAT ROMÂNIA -

Intrăm în curtea Schitului Sf. Andrei din Athos. Oprirea nu era în program. Dar ”fratele” Daniel voia să cerceteze magazinul cu obiecte de cult. După vreo 20 de minute, așteptându-l să cumpere suvenirurile sfințite, se apropie de mine călugărul care avea în grijă magazinul.

Venea încet, se legăna de pe un picior pe altul, cu statura și aparența lui de Hodor din Game of Thrones. Aparența dispare în clipa în care îi întâlnesc ochii: blânzi, precum azurul Egeei. ”Cu ce vă ocupați voi?” mă întreabă bătrânul monah. ”Suntem DJ-i de radio în România!” De sub barba albă, încâlcită, răsare un zâmbet perfect senin, asemenea cerului de deasupra Muntelui Sfînt, în ziua întâmplării. ”Ce meserie minunată! Și ce faceți, puneți muzică?” ”Punem muzică și spunem vorbe…” am fost în stare să îi răspund.

Călugărul se sprijină pe piciorul drept, trage toată liniștea Athosului în piept și își începe povestea: ”M-am născut în Paradis, pe o insulă mică, Spetses. Insula Magicianului, dacă ați citit Fowles… Eram săraci, dar fericiți. Noi, grecii, zdrențuroși, ne jucam cu copiii turiștilor bogați. În joaca unor copii, n-ar trebui să existe diferențe. Azi, asta nu se mai întâmplă…”

Ne povestește cum a urmat școli superioare, s-a angajat la o companie multinațională de audit, una din Big Four și ”în 1992, după Ceaușsescu, șefii mei m-au trimis în România. Trebuia să fac auditul pentru privatizarea Sidex Galați...” Minute bune, părintele de la schit ne vorbește despre povestea lui de dragoste cu România.

Dar, pe măsură ce înaintează în poveste, seninul din ochi se tulbură, nori grei acoperă cerul Athosului: ”Aveam tot ce îmi doream. O carieră de succes la Ernst&Young, îmi permiteam vacanțe cu elicopterul…dar nu aveam timp pentru ele. Stresul era atât de mare încât, în 1999, am căzut într-o gravă depresie, slăbisem, ajunsesem piele și os. Eram cel mai nefericit om cu viața cea mai fericită. Părintele Rafael Noica, român de-al vostru, fiul lui Constantin Noica, mi-a arătat atunci calea. Am ajuns aici, în Athos, și de atunci am totul, neavând nimic. Sunt trist pentru ce se întâmplă în lume, dar sunt fericit că mă pot ruga pentru Binele ei…”

Nu știu cât timp trecuse. Câteva minute, câteva zeci sau câteva ore. În Athos, oricum, timpul are altă măsură, altă curgere, altă lege. Trăiam, între zidurile schitului vechi de peste 1000 de ani, Povestea pentru care, poate, ajunsesem prima oară pe Munte. L-am întrebat pe călugărul grec care e cel mai frumos cuvânt în limba greacă: ”Nu există, în nicio limbă a Pământului, un cuvânt mai pur și mai frumos decât AGAPI. Agapi is not love. Agapi is more than love. Agapi e iubirea fără niciun interes, e iubirea pe care o dai, fără să aștepți nimic la schimb. Agapi is unconditional true love. Make Agapi, not Love!” Întocmai acestea i-au fost vorbele și nu vreau să i le traduc, a rostit asta fără să respire.

La plecare, ascetul cu aparență de Hodor și esență de apostol ne-a oferit o îmbrațișare nesfârșită, puternică, simțeam ca-s un prunc nou-născut în brațele lui. Apoi, cu pumnul lui cât un buștean m-a lovit peste umăr: ”Pass the good messages! Fraților, sunteți o voce mai mare decât vă închipuiți. Asta aveți voi de făcut: vorbiți despre Bine. Fiți, în lume, vocea Binelui!” ”Piele de găină” ar fi prea puțin pentru a descrie emoția care mi-a inundat tot trupul la auzul și simțitul cuvintelor călugărului.

Eram deja în prag, primisem binecuvântarea, dar am ținut să îl mai întreb ceva: ”Părinte, cum sunteți cu sănătatea?” A izbucnit într-un râs zgomotos: ”Ei, mă cam supără picioarele, dar astea nu-s probleme. Eu sunt deasupra bolii. Mintea și sufletul îmi conduc trupul. Nu renunț. Pentru că eu am renunțat o singură dată în toată viața mea…” ”Când?” întreb eu. ”Când aveam cea mai fericită viață și eram cel mai nefericit om.”

DE Mihai Morar . FACEBOOK . 

10 reguli ale succesului în gătit, de la Părintele Epifanie din Muntele Athos

Părintele Epifanie din Sfântul Munte Athos de la Chilia Mylopotamos a Marii Lavre, autorul cărții Arta culinară a Sfântului Munte, a redactat un „decalog” al succesului pentru gătit. Cartea Părintelui Epifanie cuprinde rețete de mâncăruri de legume, mâncăruri de pește și mâncăruri de fructe de mare, fiind foarte folositoare celor deprinși cu gătitul.
Cele zece reguli sunt următoarele;

1. Roagă-te pentru reuşita a ceea ce faci. Înainte de a începe să gătească, monahii îşi fac cruce şi rostesc o mică rugăciune pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze lucrul lor. Alege, apoi, cu multă atenţie, ingredientele. De preferinţă, să fie naturale, curate si proaspete.
2. Dă o importanţă şi o atenţie deosebită focului, învaţă să-l întrebuinţezi, căci fără acesta nu putem să gătim.
3. Învaţă să deosebeşti şi să preţuieşti acele ingrediente care absolut necesare pentru gătit: ulei, ceapă, usturoi, sare, piper, lămâie etc.
4. Relaţia ta cu apa trebuie să fie dintre cele mai bune. Deşi unul dintre cele mai simple elemente, apa este, cu toate acestea esenţială, căci fără apă nu putem găti.
5. Nu te sfii: întreabă, ca să înveţi, citeşte cărţi de bucate, pune-ţi imaginaţia la contribuţie, dă-ţi silinţa să faci bine ceea ce faci.
6. Educă-ţi simţurile, limba, cerul gurii, nasul şi vederea. Astfel vei putea să deosebeşti dulcele de iute, nesăratul de sărat, amarul de acru şi aşa mai departe.
7. Fii atent la culori şi gusturi. O bună combinaţie de culori şi arome ne dă puncte în plus la prezentarea şi la servirea mesei.
8. Tacâmurile noastre, cuţite, curăţătoare, polonice, strecurătoare, oale, trebuie să fie curate şi aşezate fiecare la locul lui. Întreaga bucătărie trebuie păstrată curată şi pregătită de acţiune în orice moment.
9. Nu te teme de eventualele greşeli. Bazează-te pe îngăduinţa celor care te iubesc şi care vor mânca din mâncarea pe care ai pregătit-o pentru ei.
10. Cu cât iubești şi preţuieşti mai mult pe cei din jurul tău, cu atât mai bună va fi mâncarea pe care o găteşti pentru ei.Părintele Epifanie de la Mylopotamos este, probabil, cel mai bun bucătar din Sfântul Munte, fiind chemat la cele mai mari praznice aghiorite pentru a rândui bucătăria, a găti și a pregăti trapeza.Părintele Epifanie de la Mylopotamos este, probabil, cel mai bun bucătar din Sfântul Munte, fiind chemat la cele mai mari praznice aghiorite pentru a rândui bucătăria, a găti și a pregăti trapeza.    Sursa: basilica.ro

Lexicon athonit

AFIEROSIRE = închinare, dăruire.

ARHONDARIC = casă pentru găzduirea oaspeților (pelerinilor).

ARSANA = de la latinescul „arsenal” (chei, debarcader, cală). Toate mănăstirile athonite dispun de mici porturi cu chilii, magazii, chei și loc de ancorare pentru vapoarele de mic tonaj.

ASCULTARE = responsabilitate încredințată de Stareț unui ucenic; lucrul de care acesta trebuie să se ocupe.

ATHON = vârful cel mai înalt al Muntelui Athos.

AVATON = legea care oprește intrarea femeilor în Sfântul Munte.

BATIUȘCA = formulă rusească de adresare ce arată o dragoste și un respect deosebit.

BINECUVÂNTARE = încuviințarea pe care o dă Starețul unui monah pentru orice fel de lucru; darul pe care Starețul îl oferă unei persoane.

CANDELĂ NEADORMITĂ = candelă aflată de obicei în fața unei icoane făcătoare de minuni sau a icoanei hramului bisericii respective și care este astfel supravegheată încât să ardă continuu zi și noapte.

CANON = rânduiala de rugăciune personală pe care monahul o face la chilia sa; pedeapsă pe care o primește cel care a căzut în vreo greșeală.

CATISMĂ = chilie sau colibă al cărei viețuitor este întreținut de către mănăstirea de care ea aparține.

CHILIE = clădire de dimensiuni mai mari, cu bisericuță încorporată, deținând mai mult teren de jur-împrejur. Depinde de mănăstirea pe raza căreia se află și este mai mare decât coliba. Chilie se mai numește și camera personală a monahului.

CHINOVIE = mănăstirea în care toate sunt în comun (de obște).

COLIBĂ = (1) locuință monahală depinzând de un schit, cu bisericuță încorporată și foarte puțin teren în jur. (2) coliba comună, locuința monahală simplă.

DICHEU, DICHEOS = stareț al unei chilii care administrează întregul schit timp de un an de zile, având în grijă și biserica schitului și a pelerinilor.

ECLEZIARH = monahul care se îngrijește de biserica centrală a mănăstirii și, în general, de slujbele bisericești.

EPITROP = deținătorul celei mai mari responsabilități, după stareț. Într-o mănăstire, epitropii sunt doi sau trei și se aleg pentru un an de zile. Ei sunt administratorii mănăstirii.

IDIORITMIE, IDIORITMIC = mănăstirea idioritmică este cea cu viață de sine; monahii pot să aibă un mic venit și să-și rânduiască singuri masa și programul de rugăciune. Este administrată de epitropi, care se schimbă în fiecare an.

ÎNCHINOVIERE = stabilirea într-o mănăstire cu viață de obște și primirea ca membru al frățimii.

KATHOLIKON = biserica centrală a unei mănăstiri.

KIRIAKO = biserica centrală a unui schit, unde se adună monahii schitioți în Duminici și la praznice mai mari pentru slujbă. Lângă kiriako se află și arhondaricul schitului. Kiriako se mai numeau și catacombele primilor creștini.

METOC = clădire mănăstirească aflată la depărtare de mănăstirea de care aparține. Este condusă de un econom.

ORA BIZANTINĂ = este în vigoare în Sfântul Munte și este reglată după apusul soarelui, moment în care este ora 12. (ziua are întotdeauna 12 ore, iar noaptea 12 ore). Diferă de timpul obișnuit în funcție de sezon.

PARACLIS = bisericuță de mici dimensiuni.

PRIVEGHERE = slujbă care durează toată noaptea (aprox. 9 ore) în cinstea Domnului, a Maicii Domnului sau a Sfinților. În Sfântul Munte priveghere se mai numește și canonul personal de rugăciune al monahului.

PROIESTOS, PROISTAMEN = cei mai de seamă monahi dintr-o comunitate, deosebiți prin experiență și prin viețuire.

PROSMONAR = monahul care are în grijă o icoană făcătoare de minuni, păzindu-o și primind, în același timp, pe cei care vin să se închine.

RUCODELIE = (lucru de mână) denumește o lucrare pe care călugărul o împlinește cu binecuvântarea duhovnicului și din care se întreține. (ex.: pictură, sculptură, împletitul mătăniilor, etc.)

SCHIT = complex monahal alcătuit din mai multe chilii, care se supune mănăstirii pe teritoriul căreia să află.

SFÂNTA CHINOTITĂ = este formată din reprezentanții celor 20 de mănăstiri athonite, are sediul la Karyes și concentrează toată puterea administrativă a Sfântului Munte.

SINAXĂ = adunare.

STAREȚ = bătrân îmbunătțit; călăuzitorul duhovnicesc al obștei.

TREZVIE = starea de continuă atenție (priveghere) a monahului pentru a-și ține mintea curată de gânduri și ațintită către Dumnezeu.

TUNDERE (ÎN MONAHISM) = slujbă în timpul căreia fratelui i se taie patru șuvițe din păr în semnul Sfintei Cruci, i se schimbă numele și depune voturile monahale (ascultarea, sărăcia de bunăvoie și fecioria).

Sursa: Ieromonah Antonie, File de Pateric din Împărăția Monahilor. Sfântul Munte Athos, Ed. Christiana, Bucuresti, 2000

Părintele Grigorios ucenicul Sfântului Paisie Aghioritul și duhovnicul Mănăstirii Sfântului Ioan Botezătorul, Metamorfosi, Halkidiki, Grecia,a plecat la Domnul

A plecat la Domnul Părintele Grigorios, duhovnicul Mănăstirii Sfântului Ioan Botezătorul, Metamorfosi, Halkidiki, Grecia.

UN VERITABIL UCENIC AL SFÂNTULUI PAISIE AGHIORITUL!

Am avut marea binecuvântare să-l văd pentru ultima oară acum două zile, duminică 17 noiembrie 2019.
Autorul cărții ”Marii inițiați ai Indiei și Părintele Paisie” mi-a zis în repetate rânduri că îl consideră cel mai harismatic om pe care l-a cunoscut, după Sfântul Paisie.
Înmormântarea va fi probabil mâine, 20 noiembrie.

În imagine este Sfântul Paisie, Părintele Grigorie și Maica Stareță Eufimia de la Mănăstirea din Metamorfosi.

Sursă: pagina facebook a Părintelui Petru Sidoreac 
Părintele Grigorie este în dreapta, cel cu ochelari.

Urcușul către Athos - documentar Russia HD TV

https://www.youtube.com/watch?v=NKEmnQrkAFw VIZIONARE PLACUTA .

STARETUL CLEMENT - DESPRE POST .

1. Am ajuns odată la starețul Clement într-o zi de post. Hai să te pun la masă, zice el. Mulțumesc, zic, nu mi-e foame, am mâncat acasă. Da’ nu postești? s-a mirat el. Ba da, dar v-am spus, tocmai am mâncat acasă, nu mi-e foame. Păi cum postești, dacă zici că nu ți-e foame? a zâmbit avva.

2. Starețul spunea: a posti înseamnă a flămânzi. O zi de post la sfârșitul căreia nu suntem flămânzi e o zi de post ratată, chiar dacă am mâncat de sec. Postul înseamnă foame și înfometare de bună voie, ca să ne amintim că „nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4,4).

3. Starețul avea la masă un obicei: își turna ciorba într-o farfurie, nu în castron. Încercați să puneți un polonic de ciorbă într-o farfurie și să o mâncați cu lingura. Așa o mânca el. Nouă însă ne umplea castroanele până sus și chiar de mai multe ori. Și asta am învățat tot de la el, mai înainte de a o fi citit în cărți: ai dreptul să pui foamea doar asupra ta, nu și asupra aproapelui tău. Postul care Îmi place, zice Domnul, „este să dai pâinea ta celui flămând și să saturi sufletul amărât” (Isaia 58,10).

4. Mâncarea de post nu înseamnă nimic, spunea starețul. Când aducem la biserică ulei, prescuri, vin, tămâie etc., ele sunt doar simple materii până la rugăciunea de sfințire a lor. Abia atunci ele devin: untdelemnul bucuriei, trupul și sângele Domnului, mireasma sfinților etc. Așa și mâncarea de post, nu înseamnă nimic până nu o sfințim prin rugăciune.

5. Mai zicea: cine vrea să mănânce în post brânză vegetală și cârnați de soia e ca un bețiv care bea bere fără alcool. El nu caută să taie patima lui, ci doar să o amăgească.

6. Dar tot el a făcut odată următorul lucru. Eram la el în chilie, într-o zi de post. Tocmai primise de la Sfântul Munte o sticlă de ouzo. Eu o făceam pe sfântulețul, dar tot trăgeam cu coada ochiului: ce-aș mai bea un uzache! Apoi mă rușinam de gândul meu păcătos: e post, nu te gândești?, plus că-i dimineață și n-ar fi bine să bei pe stomacul gol. Și tot așa, pătimind de gânduri, până când starețul Clement a luat sticla, a desfăcut-o și mi-a turnat un păhărel fără să spună un cuvânt. Cea mai înaltă formă de asceză este dragostea care se coboară la neputințele aproapelui.

7. Cei care nu pot ține tot postul ar trebui să țină măcar câteva zile. Iar dacă nu pot nici atât, măcar o zi. Și dacă nu pot nici o zi întreagă, să postească măcar o seară. Așa se spune în Scriptură despre lucrătorii tocmiți la vie (Matei 20,1-16): unii au ieșit la lucru de dimineață, alții pe la prânz, alții după-amiază, iar alții abia spre seară. Dar și aceștia din urmă au fost primiți de Stăpânul viei, pentru că măcar au ieșit în drumul lui. Așa e și cu postul. Dacă cineva nu poate să lucreze de dimineață, să iasă în drum măcar spre seară.

8. Când eram preot la țară, aveam în parohie niște oameni amărâți care munceau la oraș, în construcții. Plecau vară-iarnă cu noaptea-n cap și se întorceau pe întuneric. Voi cum postiți? i-am întrebat odată, la spovedanie. Postim și noi cum putem, mi-au răspuns. La muncă ne luăm pâine cu slănină, dar seara, când ajungem acasă, mâncăm borș de post. Când i-am povestit asta starețului Clement, mi-a răspuns: „Postul lor e mai greu decât al tău, care mănânci toată ziua sărmăluțe de post și nici nu te rupi cu munca.” De aceea, zic încă o dată: dacă cineva nu poate să lucreze de dimineață, să iasă măcar spre seară, că s-ar putea să primească plata celor dintâi.

9. L-am întrebat pe starețul Clement: de ce postim? Mi-a răspuns: întrebarea nu este de ce postim, ci pentru cine postim. Orice facem în Biserică trebuie să facem pentru Hristos și ca să ajungem la Hristos.

Fântâna Sfinţilor Arhangheli de la Mănăstirea Dohiariu

La mănăstirea athonită Dohiariu, în partea de nord a katholikon-ului, se găseşte fântâna Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, săpată în urma unei minuni.

Foto: Silviu Cluci

Foto: Silviu Cluci

Foto: Silviu Cluci

prev

next

În secolul al XIV-lea, în vremea domniei împăratului Andronic Paleologul, Mănăstirea Dohiariu suferea mult din cauza lipsei de apă, iar monahii din mănăstire erau nevoiţi să aducă apă de la o distanţă de trei mile depărtare.

Acest lucru a condus la numeroase osteneli, şi chiar boli, în cazul fraţilor şi părinţilor din obşte. Monahul Teodul, ctitor al mănăstirii, a realizat proiectul de a se introduce sub pământ mari conducte pentru transportul apei. Atunci, chiar în ziua în care lucrarea avea să înceapă, cei doi Sfinţi Arhangheli Mihail şi Gavriil i s-au arătat cuviosului Teodul în vis, spunându-i:„Pentru ce pui mănăstirea la osteneală în zadar? Află că apa se găseşte înlăuntrul mănăstirii. Vino, că îţi vom arăta noi unde este apă”. După aceea, cei doi Arhangheli l-au luat de mână şi l-au dus în stânga bisericii. Sosind la locul cu pricina, Sfinţii Arhangheli au lovit cu bastoanele lor într-o stâncă de unde a început să se audă un zgomot, ca al unui pârâu în curgere. După aceasta s-au făcut nevăzuți din fața ochilor lui.

De îndată, acesta se trezi din somn şi-i strigă pe fraţi, spunându-le: „Astă noapte, în somn, am avut o vedenie în care mi s-au arătat cei doi Arhangheli, arătându-mi unde se află apă pe terenul mănăstirii. Aşadar, haideţi să săpăm pe locul ce mi-a fost arătat!”.

Fraţii se învoiră şi începură să sape și, după spusa nemincinoasă a Sfinților Arhangheli, au aflat apă bună și curată. Mai târziu, la fântână s-a construit un adăpost, iar pereţii au fost împodobiţi cu fresce reprezentând mai multe minuni ale Sfinţilor Arhangheli.

Fântâna există şi astăzi, apa fiind considerată sfinţită, iar cei ce o beau cu credinţă se tămăduiesc de orice fel de boală.

(Foto) Mănăstirea Dohiariu din Muntele Athos – marea ctitorie a domnitorului Alexandru Lăpuşneanu   PR. SILVIU CLUCI

Sfântul Ioan de la Shanghai(Maximovici)

,,Se pare că moaștele Sfântului Ioan de la Shanghai(Maximovici) au fost găsite nu numai intacte, dar complet albe, ca și corpul unei persoane vii. La dispozițianoastră au fost transferate fotografii unice ale descoperirii moaștelor din arhivele eparhiei vest-americane de la protoiereul Petr Perekrestov (martorul descoperirii).

De mai bine de 25 de ani, cheia pentru capacul sicriului a fost păstrată de un singur ieromonah. El, a introdus solemn cheia, dar capacul nu s-a deschis. Era ruginit și mecanismul nu a funcționat. Atunci protodiaconul nostru, un rus uriaș, care avea aproximativ 150 kg a preluat inițiativa și a încercat să deschidă capacul cu o rangă, dar Preasfințitul Antonie nu-i ia plăcut acest fel de abordare- era nefiresc să deschidă sicriul cu moaște, pentru că acesta este un fel de act sacru. El l-a oprit pe părintele protodiacon și și-a făcut semnul crucii și-a închis ochii și a început să citească psalmul 50.
După citirea rugăciunii sicriul s-a deschis ușor.”

www.miloserdie.ru

O PARTE DIN MOASTELE SF IOAN MAXIMOVICI SE AFLA SI LA SF MANASTIREA VOIEVODALA MAXINENI DIN BRAILA .!

Marea slavoslovie a Sfantului Ier. Nifon catre Dumnezeu

    Sfant , Sfant, Sfant Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatalui, Mielul lui Dumnezeu Care ridica pacatul lumii.  Binecuvantat esti, Cel preaslavit si preainaltat intru toti vecii, dumnezeiasca stralucire si pecete a lui Dumnezeu Tatal .  Unul esti Tatal , Cel fara de inceput si Fiul Care S-a nascut mai-inainte de veci negrait din Tine , Cel ce se imbraca cu lumina ca si cu o haina , prea vesela frumusete.
    Slava Tie, Dumnezeule cel mare si infricosat, pe Care Te cinstestetoata faptura , de care tremura toate , de care se bucura toate.  Tu esti iubirea cea vesnica a Tatalui , vlasltarul cel plin de seva purtatoare a tot binele . Tu cu un semn misti zavoarele pamantului . Tu veselesti fetele ingerilor , cu mila dragostei Tale . Tu esti odihna Duhului , Tu esti ochiul urias neadormit, Dumnezeul meu si Om, Unul , dar si indoit, infricosat Fiu, frumusetea frumusetilor , Sfantul sfintilor, nemarginit si negrait. Slava Tie!...
     Tu stapanesti de la rasarit pana la apus si peste toate cele ce se afla pe pamant si in cer; Tatal , Fiul si Duhul Sfant, Dumnezeu Care tii toata faptura vazuta si nevazuta , care conduci si chivernicesti , care hranesti si adapi toata nenumarata faptura cu atotputernica Ta.
     Deschide-voi gura mea si-Ti voi vorbi, Dumnezeule intelepte si vesnice , nefacut , negrait, neajuns,
nepipaita minte, cuvant, pace, dulceata mireasma , har, margaritar , stea, rasarit, stralucire, temelie, neinteles, lumina, adancul adancurilor, bogat care nu saracesti, datator de viata, creator neobosit, artist care reinnoisti si strici, care inteleptesti si faci nebuni, atottiitor si stapanitor, Mire.
    Bucura-Te , Tu Care mi-ai daruit cer si pamant nou ! Cum sa Te numesc? Facator si Creator al veacurilor ? Cum sa te chem? Nemasurata dragoste a Tatalui ?Cum sa-Ti zic Tie, Celui ce tii in palma Ta saraca mea pulbere? Sfinte, intreit Sfinte, Te slavesc ! Amin!
   Din cartea ,, UN EPISCOP ASCET, VIATA SI INVATATURILE SF IER. NIFON ,,, daruita mie de PR IORDAN G.

Patru Cuvioşi athoniţi vor fi curând proslăviți oficial de Patriarhia Ecumenică

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, aflat zilele acestea în cea de-a şaptea vizită oficială în Sfântul Munte în calitate de Patriarh, a anunţat astăzi, 20 octombrie 2019, în Karyes, că vor fi înscriși oficial în calendarul Bisericii Ortodoxe patru cuvioși monahi aghioriţi: Daniil Katunakiotul, Ieronim Simonopetritul, Iosif Isihastul şi Efrem Katunakiotul.

„Sfinția este chintesența acestui loc, iar Sfinții noștri sunt cei mai valoroși pentru Biserică”
– Patriarhul Bartolomeu

Site-ul Basilica ne prezintă cu acest prilej pe scurt viața acestor mari cuvioși athoniți:

Părintele Daniil Katunakiotul

Părintele Daniil Katunakiotul a fost originar din Smirna şi s-a născut în 1846. A fost tuns în monahism în 1866 la mănăstirea Sfântul Pantelimon (Russikon) la vârsta de 20 de ani. Ulterior a fost trimis de Patriarhul Ecumenic să înnoiască viaţa duhovnicească a mănăstirii Sf. Anastasia – Izbăvitoarea de Farmece din Tesalonic.După ce s-a întors în Sfântul Munte, s-a nevoit la Mănăstirea Vatopedi pentru cinci ani, iar după încă nouă luni în Smirna, s-a întors în Grădina Maicii Domnului, unde a pus bazele obştii Danieleilor din Katunakia. Părintele Daniil a fost iconograf. A trecut la cele veşnice în data de 8 septembrie 1929.

Părintele Ieronim Simonopetritul

Părintele Ieronim Simonopetritul s-a născut în 1871 în Asia Mică. La vârsta de 17 ani a intrat ca novice la mănăstirea Simonopetradin Sfântul Munte şi a fost tuns în monahism cinci am mai târziu.În 1920 a fost instalat stareţ al mănăstirii. În 1937 a fost numit stareţ al Mănăstirii Înălţării Domnului din Atena, pe care a condus-o timp de 20 de ani. A trecut la Domnul în data de 7 ianuarie 1957.

Părintele Efrem Katunakiotul

Părintele Efrem Katunakiotul s-a născut în data de 6 decembrie 1912, primind la botez numele de Evanghel. Considerat unul din cei mai mari părinţi aghioriţi ai secolului trecut, părintele Efrem Katunakiotul a fost ucenicul cuviosului Iosif Isihastul. A trecut la cele veşnice în 1998.

Părintele Iosif Isihastul

Cuviosul Iosif Isihastul s-a născut în anul 1898 în Insula Paros (Arhipelagul Ciclade) din Grecia, fiind botezat cu numele de Francisc.Orfan de tată încă de mic, tânărul Francisc a plecat la vârsta adolescenţei să lucreze în portul Pireu, iar apoi s-a înrolat în armată.După împlinirea stagiul militar, a întâlnit în Atena pe un monah aghiorit de la o chilie din Karyes, pe care l-a rugat să îl ia cu sine atunci când se va întoarce în Sfântul Munte Athos. A împărţit toată averea sa săracilor şi celor din casa lui şi a luat hotărârea definitivă de a pleca în Sfântul Munte. A trecut la cele veşnice în 1959.

De asemenea, tot astăzi, site-ul vatopedin Ascetic Experience, întreținut de neobositul monah român Theologos Vatopedinul, după anunțarea acestei vești mari ne prezintă și pașii următori ai procedurii de canonizare.

Acum când această procedură s-a pornit, care sunt pașii procedurii de canonizare?

Inițial, a fost venerarea spontană a turmei pe o perioadă prelungită de timp după moartea persoanei și care a implicat un număr semnificativ de persoane. Dacă Duhul Sfânt, care are grijă de Biserică, a spus oamenilor botezați că o anumită persoană a fost un sfânt, atunci aceste persoane au fost recunoscuți ca atare.

Pe această bază, a fost apoi cercetat dacă acea persoană era ortodoxă și dacă au avut o viață spirituală remarcabilă, cu o multitudine de mărturii din surse diferite, fără legătură, de primă mână.

Dacă toate aceste criterii erau îndeplinite, atunci persoana era considerată sfântă, cel puțin locală.

Cu toate acestea, pe măsură ce a trecut timpul, Biserica a impus mai multe demersuri procedurale pentru a recunoaște oficial un cult deja existent al unui sfânt.

Pașii sunt următorii:

1. Conducătorul Bisericii Autocefale sau al Sfântului Sinod organizează înființarea unui comitet de investigare care are sarcina de a afla dacă se obțin condițiile de mai sus.

2. Când acest comitet își termină cercetările, prezintă un raport Sfântului Sinod.

3. Raportul obține aprobarea.

4. Sfântul Sinod emite o declarație pentru a continua canonizarea.

5. Viața și slujba sfântului sunt scrise și aprobate de Sfântul Sinod. Dacă un serviciu nu poate fi pregătit într-un interval de timp rezonabil, atunci poate fi folosit temporar un serviciu mai general (al unui martir, al unui ierarh etc.).

6. Icoana sfântului este prezentată și aprobată de Sfântul Sinod. Acest pas, de asemenea, poate fi amânat.

7. Sfântul Sinod va stabili procedura canonizării, precum și ziua în care va avea loc acest eveniment.

8. Un document sinodic general este emis cu toate detaliile necesare canonizării: motive, data praznicului, bisericile care au această sărbătoare nouă etc.

9. Serviciul canonizării în sine:

—1. exhumarea sfintelor moaște – dacă există

—2. ultima slujbă de pomenire (dacă sfântul nu a fost deja acceptat de facto de credincioși, așa cum s-a arătat mai sus)

—3. priveghere toată noaptea

—4. Liturghie cu membrii Sfântului Sinod, la care se citește documentul Sinodic

—5. Procesiunea cu icoana și sfintele moaște către noul lor loc într-o capelă sau biserică

10. Publicarea oficială a documentelor menționate mai sus, viața sfântului, slujirea acestuia și, de asemenea, distribuirea icoanelor.

Aceasta este procedura oficială care variază puțin de la Biserică la Biserică și este foarte bine că o avem. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că miezul este venerația noastră și că cei mai mari sfinți nu au fost supuși acestei proceduri, care a fost instituită pur și simplu pentru a evita entuziasmul facil.