Mitropolit grec chemat în judecată pentru critica adusă homosexualilor pe motiv de incalcare a legii anti-discriminare

Mitropolitul Alexandru al Mantineiei si al Kynouriei a anuntat ca a primit o citatie oficiala si ca va aparea in curand in instanta pentru afirmatiile facute la adresa reprezentantilor minoritatilor sexuale.

Vladica a declarat ca este obligat sa depuna marturie inainte de marti, 27 septembrie.

In luna aprilie anul curent, acesta a declarat in particular: “Acestia sunt o anomalie condamnata de societate si de insasi viata. Imi pare rau pentru ei. Ma rog lui Dumnezeu sa-i ierte si ca acestia sa se pocaiasca, preschimbandu-se in membri onesti ai societatii. Biserica se ghideaza dupa legile lui Dumnezeu si ale firii. Nimeni nu ar trebui sa-si prezinte public slabiciunile fara de rusine.“ Conform mitropolitului, persoanele cu orientari sexuale netraditionale sunt bolnave si au nevoie de vindecare. La intrebarea reporterului: “Exista reprezentanti activi ai minoritatilor sexuale printre membrii Bisericii?“, acesta a raspuns: “Nu stiu, insa daca sunt, ar trebui sa ne departam de ei.”

Mitropolitul Serafim al Pireului il sprijina pe ierarhul dat in judecata sub incidenta legii anti-discriminare

Mitropolitul Serafim de Pireu si-a declarat sprijinul pentru Alexandru al Mantineii si Kynouriei, care va aparea in curand in fata justitiei pentru criticile aduse legii care legalizeaza “casatoriile” homosexuale.

Conform IPS Serafim, activitatea mitropolitului Mantineiei a inspirat “poporul lui Dumnezeu” timp de multe decenii. “S-a ingrijit de eparhia sa cu intelepciune, prudenta si dragoste de sacrificiu.”

Mitropolitul de Pireu a tinut sa sublinieze ca investigatia initiata de comisia de investigatie din Tripoli impotriva IPS Alexandru pentru “afirmatiile sale cu privire la ticalosul viciu al homosexualitatii, ce reprezinta o deviatie psihopatologica de la starea fiziologica normala a unui individ” este “cu totul fara de temei”.

Acuzatiile impotriva IPS Alexandru de violare a legii anti-discriminare sunt total nefondate deoarece ierarhul nu a exprimat altceva decat pozitia Bisericii cu privire la homosexualitate:“Nu a chemat la violenta impotriva victimelor acestei patimi. Mai degraba, acesta a declarat ca ii pare rau pentru tragica pervertire a vietilor acestora… si a subliniat ca se roaga pentru pocainta si mantuirea lor… Dreptul sau la opinie este garantat de Constitutie si legislatia curenta.”

In viziunea IPS Serafim, prin predicarea impotriva pacatului sodomiei, Mitropolitul Alexandru “si-a facut datoria de ierarh”.

In luna aprilie 2016, Mitropolitul Mantineiei a vorbit cu putere impotriva promulgarii legii de coabitare de catre Parlamentul grec: “Cel mai grav este ca Parlamentul voteaza legi ce numesc perversiunea si uniunea dintre indivizii pervertiti drept ‘casatorii monosexuale'”.

Vorbind despre sodomiti, mitropolitul a declarat: “Acestia sunt o anomalie condamnata de societate si de insasi viata. Imi pare rau pentru ei. Ma rog lui Dumnezeu sa-i ierte si ca acestia sa se pocaiasca, sa-si schimbe obiceiurile si sa se transforme in membri onesti ai societatii. Biserica se ghideaza dupa legile lui Dumnezeu si ale firii. Daca cineva are o slabiciune, nu ar trebui sa se laude cu ea in public.”

sursa cuvantul-ortodox.ro

„Ne-ați vândut către streini” – poezia scrisă de un țăran din Ardeal.

„Acuma că ne-ați despuiat și ne-ați vândut către streini
iar Țara noastră-ați confiscat și ne tratați ca și pe câini
acuma vreau să spun ce simt când văd că nu vă săturați
și din stăpâni ai Țării-acestea la Occident suntem argați !

Ficioarele ne-au fost icoane ce le-nrămam de sărbători
iar voi ni le-ați făcut cadâne prin case pline de orori ;
feciorii dragi și nalți ca brazii acum sunt vite de povară
și robotesc prin lumea largă de parcă nu au loc în Țară ;

Femeile ne stau ciopor și-s duse în Apus drept sclave
iar peste câmp scaieții goi hrănesc doar vitele bolnave ;
iar noi, țărani din tată-n fiu, care hrăneam cândva popoare
privim la lună uneori, neputincioși, cum Ţara moare…

Iar voi ?…tot voi veniți la sate, din patru-n patru ani smeriți
și ne priviți cu milă mare, dar pentru voturi ne mințiți
și ne promiteți mângâiere și viață plină de huzur
dar după ce luați puterea, de-ai noști țărani, vă doare-n cur…

Decât al Țării grâu curat să-l plămădim în pâine caldă
mai bine adunați arginți, iar Țara poate să și ardă…
iar hrana ne-o aduc streinii în vase bine ambalate
şi din avutul nostru dacic, aceștia și-au făcut palate…

Iar noi răbdăm și ne hrănim, cu guma lor de mestecat
că se topeau de ciudă toți, când noi mâncam doar grâu curat…
și ne-nțolesc cu haine scumpe ce stau pe noi ca pe strigoi
mai bine am muri-n țărână, cum am venit pe lume…goi !…

Că umiliți suntem acuma de parcă noi suntem streini
iar Țara asta-I raiul vostru, aleși nemernici și haini…
Iar voi copii din mame reci și tați ce nu v-au alintat
voi nu vedeți cum arde Țara, că nu mai e nici de furat ?…

Că ne-ați furat tot ce-am avut și ce-am muncit de generații
și din țărani și oameni demni, suntem mai rău decât argații…
Acum că ne-a ajuns cuțitul, din rărunchi și pân la gât
Eu, țăran și fiu din țarini, vă voi spune doar atât :

Dați-ne ”napoi argintul, aurul și ce-ți furat
și ne-om face noi ”palatul” pe un vârf de deal curat
dați-ne ”napoi trecutul și țărani ce-ați îngropat
și ne-om face iarăși viața, chiar de n-om avea ”palat”
dați-ne iar demnitatea de-a fi cei ce-am fost cândva
și plecați în lumea largă … că noi nu v-om căuta…”

Distribuie prietenilor
Multumim!
Autor text : Sandu Cătinean

COVORUL ROSU

COVORUL ROȘU

O femeie foarte nevoiașă, trăia într-o mare sărăcie împreună cu nepoata sa foarte bolnavă.
Starea copilei se înrăutățea pe zi ce trecea nemaiavând medicamente dar nici bani să cumpere altele.
Cu multă durere în suflet, bunica, hotărî să o lase singură pe nepoțica ei și să meargă la oraș să caute ajutor. La singurul spital public din regiune i s-a spus că medicii nu se pot deplasa la domiciliu şi că ea trebuie să o aducă pe fată pentru a o examina. Era disperată pentru că ştia că nepoata ei, nici măcar nu se putea ridica din pat. A plecat şi trecând pe lângă o biserică, hotărî să intre.
Câteva doamne stăteau în genunchi spunându-şi rugăciunile. Îngenunche şi ea. A auzit rugăciunile acelor femei şi când a avut ocazia a spus şi ea cu voce tare :
-- Bună, Doamne, sunt eu, Maria! Uite Doamne, nepoata mea este foarte bolnavă. Eu aş vrea să mergi la ea şi să o vindeci. Te rog Doamne, notează adresa!
Doamnele erau foarte surprinse de asemenea rugăciune şi continuau să asculte.
--Este foarte ușor, zise ea, doar trebuie să urmezi un drum de piatră şi după ce treci un râu cu un pod, trebuie să mergi pe o cărare de pământ. Treci de magazinul de cadouri. Casa mea este ultima colibă din aia, mai dărăpănată.
Celelalte doamne erau foarte atente la această rugăciune și se abțineau să nu râdă.
Ea continuă :
-- Uite Doamne, uşa este încuiată, dar cheia se află sub covorul roșu de la intrare. Te rog, Doamne, tratează-mi nepoțica. Mulțumesc.
Şi când toate acele doamne credeau că a terminat, Maria mai adăugă :
-- Ah, Doamne, te rog, nu uita să pui cheia la loc sub covor că dacă nu, nu voi putea intra în casă. Mulțumesc, mulțumesc mult Doamne!
După ce doamna Maria plecă, celelalte doamne începu să murmure spunând :
-- Cât de deplorabil este să vezi persoane care nici măcar nu știu cum să se roage! ! !
Când doamna Maria a ajuns acasă nu mai putea de bucurie văzându-şi nepoțica stând pe podea și jucându-se cu păpușile.
-- Deja te-ai ridicat din pat ! strigă ea.
Şi copila privind-o cu seninătate, i-a spus :
Un medic a fost aici, bunico! Mi-a dat un sărut pe frunte și mi-a zis că o să mă fac bine. El era aşa de frumos bunico. Hainele Lui erau aşa de albe și părea că strălucesc.
-- A, mi-a mai spus să-ți zic că a fost uşor să găsească casa noastră şi că a lăsat cheile sub covor aşa cum tu i-ai cerut.

MORALA : DUMNEZEU NU VREA CUVINTE FRUMOASE, EL VREA CUVINTE SINCERE !!!

PILDA CERȘETORULUI ORB

Un orb cerşea într-un colţ de stradă. Mai mulţi trecători începură a-l compătimi că nu vedea lumea şi lumina.
– O, nu mă compătimiţi pe mine, răspunse orbul, voi sunteţi mai de compătimit decât mine!
– Cum aşa? întrebară trecătorii miraţi, strângându-se grămadă în jurul lui.
– Apoi, dragii mei, începu orbul, eu ascult ce vorbesc cei care trec pe lângă mine şi aud vorbe ca acestea: „Uite ce frumoasă-i aceea şi aceea!… Uite, tu, soro, ce urâtă-i aceea şi aceea, parcă-i mama pădurii!… Uite cât de rău îi stă pălăria!… Uite la nerodul acela şi acela!… Uite la neroada aceea şi aceea!…Uite pe acela şi acela cum mi-l scoate Iuda în drum!“. Şi aşa mai departe, ascult eu despre ce văd oamenii cu ochii lor. Auzind aceste vorbe mă înfior şi mă întreb: oare pentru asta le-a dat Bunul Dumnezeu vederea ochilor? Oare o astfel de vedere nu-i ea o orbie sufletească mai grozavă decât orbia mea cea trupească?
Voi sunteţi, dragii mei, mai de compătimit decât mine, pentru că voi vă mânjiţi şi vă murdăriţi neîncetat ochii cu fel de fel de privelişti păcătoase, pe când eu îmi păstrez vederea ochilor curată până în clipa în care Îl voi vedea pe Scumpul meu Mântuitor. Eu nu văd nimic până în clipa în care Îl voi vedea pe Domnul. Eu îmi cruţ vederea pentru El.
Trecătorii rămaseră ruşinaţi. Orbul le-a spus un adevăr usturător; un adevăr ce trebuie să usture şi pe mulţi, mulţi dintre creştinii de azi care îşi murdăresc ochii cu fel de fel de privelişti păcătoase.

Părintele Iosif Trifa,
din „Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an”

MONAH PIMEN VLAD , SF MUNTE. Minune cutremurătoare! Maica Domnului a aruncat mir pe faţa lui! Ce a pățit acest polițist nu se poate reda în cuvinte… Vezi aici și ia aminte!

Maica Domnului a aruncat mir pe faţa lui! Ce a pățit acest polițist nu se poate reda în cuvinte… Vezi aici și ia aminte!

Unul din poliţai povestea că pe când ştergea icoana, Maica Domnului a aruncat mir pe faţa lui

Undeva în zona Peloponezului, mai sus de Tripoli, se află Mănăstirea Malevi, de maici, foarte frumoasă, care are o icoană cu Adormirea Maicii Domnului, zugrăvită de Sfântul Apostol Luca. Această icoană este izvorâtoare de mir şi face foarte multe minuni.

În anul 1964, cu douăzeci de zile înainte de a începe să izvorască mir, a ieşit o mireasmă foarte puternică, încât s-a umplut toată zona mănăstirii. Maicile erau oarecum înspăimântate, neştiind la ce să se aştepte. Pe 17 aprilie, în Vinerea Acatistului, au apărut primele picături de mir. Au fost văzute de Maica Teoninfi şi de închinătorii care se aflau în biserică, iar Duminica, după Vecernie, a început să curgă mirul din belşug. Ieşea pe gura Maicii Domnului care se deschidea şi se închidea. Când o deschidea, curgea ca de la robinet, iar când o închidea, se oprea. Mirul trecea prin geamul icoanei ca şi cum nu ar fi existat. Suportul icoanei se umpluse de mir, care era de culoarea cerului, un albastru deschis, dar mireasma era mereu aceeaşi. În ziua următoare au apărut din nou picături, care se prelingeau în jos, pe geam, şi aveau culoarea diamantului. Apoi a început să curgă de mai multe ori pe zi şi culoarea era ca aurul, după cum este şi astăzi, fără să-şi mai schimbe culoarea. Curgea foarte mult mir, încât maicile au adunat o jumătate de borcan şi l-au închis bine, dar a doua zi nu se mai afla ni-mic în borcan. Uneori curgea aşa mult că ajungea jos şi se prelingea pe marmură. Maicile puneau vată şi-l adunau, apoi îl împărţeau la credincioşi. Lumea venea din ce în ce mai mult.

A venit şi poliţia, a scos lumea afară, au încuiat biserica şi au rămas numai ei înăuntru. Când au ieşit, unul din poliţai povestea că pe când ştergea icoana, Maica Domnului a aruncat mir pe faţa lui. Atunci el a zis: „Cred, Preasfânta mea!”.

Au venit şi de la Mitropolie, au scos icoana din ramă, au şters-o şi s-au încredinţat şi ei de minune.

Mirul curge până în ziua de azi, dar nu tot timpul, iar maicile îl adună cu vată şi-l împart la credincioşi.

S-au făcut şi se fac minuni în toată lumea. S-au vindecat oameni de toate bolile, la care medicii nu mai acordau nici o şansă.

Povestea o călugăriţă că, odată, a simţit prezenţa Maicii Domnului în mănăstire timp de cincisprezece zile. O simţea atât de aproape, de parcă ar fi putut să o atingă. Altădată, pe când s-a întins pe pat să se odihnească, fiind foarte obosită, a auzit o voce zicându-i: „ridică-te”, şi a simţit mireasma mirului atât de puternică, încât a pătruns în interiorul ei. Atunci ea a răspuns: „Sunt foarte obosită!”. Aşa s-a întâmplat şi a doua oară, iar a treia oară a simţit o mână nevăzută care a apucat-o şi a aruncat-o în mijlocul camerei, pe podea. Atunci s-a ridicat şi s-a dus la maica ce avea cheile bisericii şi i-a zis: „Mergem la Maica Domnului!”. „Nu-mi miroase a mir”, a răspuns aceea, dar a insistat şi i-a zis că „este porunca Maicii Domnului”. S-au dus la biserică şi ce să vadă: mirul curgea aşa de mult că ajunsese pe podea, apoi au întors suportul cu icoana şi mirul ţâşnea aşa de tare că ajungea până pe perete şi se prelingea în jos. Tot mirul a fost adunat cu vată.

Aceeaşi maică povestea că odată a simţit că o urmăreşte diavolul şi, intrând în chilie, s-a aşezat pe pat, iar diavolul s-a aşezat alături de ea. Atunci a auzit vocea Maicii Domnului venind dinspre biserică, zicându-i: „Fă-ţi rugăciune, că te urmăreşte duhul necurat!”. Atunci s-a sculat şi a început să se roage, făcându-şi semnul crucii, iar diavolul s-a ridicat şi el de pe pat, i-a apucat mâna şi a lovit-o peste obraz, făcându-se nevăzut. După ce a adormit a văzut un tânăr strălucitor care i-a zis: „Născătoarea de Dumnezeu locuieşte aici!”.

Altădată a apărut pe icoană mirul sub forme de litere şi scria: IC. XPOC, adică Iisus Hristos, după cum este scris pe schimă.

Mirul a apărut în mai multe chipuri: sub formă de tron, de biserică, de parcă ar fi fost pictat de o mână omenească. Un meseriaş văzând această minune s-a speriat şi a devenit un om credincios.

Odată, o maică ce era paraclisieră, s-a dus mai repede să deschidă biserica. Fiind încă noapte, a văzut uşa întredeschisă şi înăuntru lumină multă şi o maică umblând prin biserică. S-a întors la chilie, socotind că a deschis cealaltă paraclisieră, căci erau două. Când a ajuns la chilie, a găsit-o pe cealaltă maică dormind. A trezit-o şi apoi s-au dus împreună la biserică găsind uşa încuiată, iar în biserică întuneric. A venit şi un creştin care dormise în mănăstire şi le-a întrebat pe maici dacă acum deschid biserica, zicând că el s-a trezit puţin mai devreme şi a văzut lumină multă în biserică şi a auzit cântări foarte frumoase şi se gândise că poate au început maicile slujba fără să fi auzit el când s-a tras clopotul.

Monah Pimen Vlad