Nu se ştie cu exactitate anul în care a fost zugrăvită această sfântă icoană, însă este posibil ca aceasta să dateze din anul 1660, când a fost rezidit Paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul.
Se spune că în anul 1821, când a început revoluția greacă, turcii au venit cu multă armată în Sfântul Munte. Au ajuns atunci și la Chilia Prodromu, unde mai târziu s-a înființat schitul. Căutând ceva lucruri sau icoane pe care să le fure, soldații turci au intrat în paraclis. Repezindu-se spre icoana Sfântului Ioan Botezătorul, acesta s-a încruntat spre ei, astfel încât au fost cuprinși de frică și au scos pistoalele, începând să tragă asupra icoanei. Însă i-a cuprins și mai mult groaza când au văzut că gloanțele se întorceau și îi loveau tot pe ei. Atunci au părăsit în fugă chilia.
În anul 1853, icoana Sfântului Ioan a fost ferecată în argint, din dania domnitorului Grigore Alexandru Ghica al Moldovei.
Astăzi, icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ioan Botezătorul se păstrează în Paraclisul cel vechi al Schitului Prodromu. Este aşezată pe catapeteasmă, în partea dreapta, lângă icoana Mântuitorului Iisus Hristos
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu