Avva Petroniu avea obicei să rostească un cuvânt de folos la întreaga obşte în serile de duminică. Mai ales în vremea posturilor, zicea:
Să ne nevoim fraților, să ne nevoim. Să ne sfințim vieţile, ca nu cumva să se laude vrăjmașul cu sufletele noastre în ziua mâniei. Că vicleanul diavol va grăi cu neruşinare Domnului la Judecata de Apoi:
„Vezi? Le’ai creat lumea. Le’ai făcut Împărăție. Te’ai și răstignit pentru ei! Și tot mie mi’au slujit!”.
Auzi!? Înfricoșător, cuvioase! Aveți de grijă! Şi repeta: Să nu care cumva să dăm pricină de laudă potrivnicului diavol cu sufletele noastre în fața lui Dumnezeu în Ziua cea mare a Judecății.
(Lumea monahilor 125 / 20 Noiembrie 2017)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu