,,Mormânturi” sau ,,morminte”?

Suntem în perioada pascală. La orice slujbă intonăm înălţătorul tropar al Învierii. Dacă în prima parte a troparului mărturisim Învierea lui Hristos ca manifestare întru jertfă a puterii Sale dumnezeieşti, afirmând cu tărie: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând”, în cea de-a doua parte arătăm cum aceasta se răsfrânge asupra omenirii întregi, zicând: „şi celor din mormânturi/morminte viaţă dăruindu-le”.

În cântarea intonată de credincioşi în biserică, dar şi în cărţile de slujbă, se pot întâlni două forme de plural, atâtmormânturi, cât şi morminte. Dacă vom consulta Dicţionarul Limbii Române, vom vedea că ambele forme sunt corecte. Ne întrebăm, însă, dacă există vreo deosebire de nuanţă sau de implicaţii teologice pentru folosirea celor două forme de plural.

Cuvintele sunt semne lingvistice, deoarece desemnează diverse lucruri, pe cale lingvistică. În antichitate, Aristotel făcea o primă observaţie: cuvintele sunt echivalentele lucrurilor, imaginile lor evocatoare. Cu alte cuvinte, atunci când rostim un cuvânt în mintea noastră, apare imaginea asociată cuvântului respectiv. Dacă un om va rosti ,,casă” ori ,,maşină”, atunci în mintea lui apare imaginea casei ori a maşinii lui, iar dacă va rosti ,,Biblie”, în minte îi va apărea imaginea Bibliei pe care o are acasă, şi pe care o vede sau o deschide cel mai des. Psihologii şi lingviştii zilelor noastre sunt de acord cu observaţia lui Aristotel.

În ceea ce priveşte ponderea folosirii formelor mormânturi sau morminte, obişnuim în vorbirea de zi cu zi să folosim forma de plural morminte. Când ne deplasăm la cimitir spunem că mergem la morminte, iar de Paştele Blajinilor credincioşii spun că ies la morminte. Din această cauză, urmare unei experienţe îndelungate, mintea noastră s-a obişnuit ca atunci când pronunţăm forma de plural morminte să asocieze acest semn lingvistic cu imaginea cimitirului la care obişnuim să mergem. Aici, se află trupurile celor plecaţi dintre noi şi care aşteaptă Învierea cea de obşte, înviere care este posibilă datorită Învierii lui Hristos. Deci, pluralul ,,morminte” este corect, dar are o dimensiune ce se rezumă doar la spaţiul sacru al cimitirului.

Pluralul mormânturi este o formă mai veche decât morminte; dar încărcătura spirituală a formeimormânturi este mult mai mare. Când rostim mormânturi nu ne referim doar la multitudinea mormintelor ce alcătuiesc cimitirul. De multe ori Sfânta Scriptură vorbeşte despre starea de păcătoşenie ca fiind asociată cu moartea, pe care noi o numim moarte spirituală. Sfântul Pavel zice că „plata păcatului este moartea”,iar tatăl îşi primeşte fiul risipitor zicând că „mort a fost şi-a înviat.” Forma de plural, care desemnează atât starea de înrobire a păcatului, cât şi totalitatea mormintelor din cimitir, este mormânturi şi nu morminte, care se rezumă doar la cimitir. Hristos Domnul dăruieşte viaţă nu doar celor care au plecat dintre noi şi al căror trupuri aşteaptă Învierea cea de obşte, ci şi celor care zac în mormânturile păcatului.

Aşadar, din punct de vedere gramatical, ambele forme morminte şi mormânturi sunt corecte, dar forma de plural mormânturi are o dimensiune mai lărgită, conducând spre implicaţii spirituale şi teologice mult mai profunde.

Pr. Lucian Spătariu, Parohia Buceşti