DACĂ AR ȘTI OAMENII CINE E IGNAT..

  Voi ați auzit că la 20 decembrie se serbează Sfântul Mare Mucenic Ignatie Teoforul. Oamenii care au porci, se gândesc la alta: „Să nu tai porcul până la ignat, când se apropie Crăciunul. Îngrașă porcul, că vine ignatul”. Dacă ar ști ei cine-i Igant, nu l-ar mai cinsti cu porci tăiați, ci l-ar cinsti cu alt fel de cinste. Știți voi cine-i Ignatie Teoforul?

Ignatie Teoforul este copilul acela de care spune Evanghelia că a luat Mântuitorul un prunc în brațe și l-a arătat la Apostoli și a zis așa: Amin zic vouă, de nu vă veți întoarce de nu veți fi ca pruncul acesta, nu veți intra întru Împărăția cerului.

El a plecat în Antiohia Siriei cu părinții lui de unde erau, și l-au crescut acolo. Și a ajuns episcop al Antiohiei celei Mari. În timpurile acelea trăia împăratul Traian și era mare prigoană, iar împărăția Romei stăpânea tot Orientul până în Persia.

Când era el episcop în Antiohia, atâta de frumos predica și atâta de frumos se ruga, încât atunci când slujea, era lumină în biserică, puteai să nu mai aprinzi lumânări. De la veșmintele lui lumina toată biserica.Și oamenii au început să-i spună așa: „Ignatie purtătorul de Dumnezeu” sau „Teoforul” pe grecește.

A auzit împăratul Traian. Și mergând la război împotriva perșilor, s-a abătut cu armatele prin Antiohia Siriei, că pe acolo era drumul către Persia. Și a chemat la dânsul pe episcopul Antiohiei:

– Tu ești Ignatie Teoforul?

– Eu, măria ta.

– Dar de ce îți zic ție oamenii „Purtător de Dumnezeu?” El n-a tăgăduit:

– Pentru că port pe Dumnezeu în inima mea.

Împăratul Traian nu credea, mai ales că era închinător la idoli. Se închina la zei.

– Așa cred, că eu port pe Iisus în inima mea.

– Am auzit că tu predici pe Hristos Cel răstignit și tot Orientul l-ai luminat cu credința în Hristos. Ai întors atâta lume de la zeii noștri.

– Da. Până voi muri, voi întoarce popoarele păgâne și întunecate de la draci la Dumnezeu.

– Așa răspunzi? Bine.

A dat ordin la zece ostași aspri, l-au legat cu lanțuri și l-au adus de la Antiohia Siriei până la Roma, să-l judece împăratul Traian.

Când a ajuns la Roma, l-au băgat la închisoare până avea să vină Traian de la război. A venit împăratul Traian și i-a adus aminte un ostaș:

– Măria ta, pe episcopul acela care a predicat în Antiohia – că a predicat grozav împotriva împăratului și a păgânilor, în fața împăratului Traian – îl avem la temniță. Ce să facem?

Iar împăratul a spus:

– Pregătiți-i moartea la zi de sărbătoare, ca să adun Roma toată, sute de mii, să vadă cum am să-l omor. Mi s-a împotrivit mie foarte și a zis că nu se teme decât de Hristos. Să-l văd eu, va veni Hristos să-l scoată din mâinile mele?

Și în zi de sărbătoare l-au scos în lanțuri din temniță și l-au adus în arenă, unde era împăratul și toți senatorii Romei și sute de mii de oameni.

Și era un stâlp mare în arenă unde îi legau pe cei ce-i mâncau fiarele. L-au dezbrăcat de haine și l-au legat gol cu mâinile la spate, și 100.000 de spectatori se uitau din toate părțile, cum îl mănâncă fiarele pe episcopul din Antiohia. Și au dat drumul la doi lei mari, flămânzi.

Leii au venit și întâi l-au înconjurat de trei ori și au stat oleacă în genunchi înaintea lui. Dar el, dacă a văzut că leii nu vor să-l mănânce, a spus: „Doamne, cu această moarte vreau să zbor la Tine, nu cumva să mă cruți! Doamne, poruncește să mă mănânce leii, că totdeauna am dorit să fiu mâncat de fiare pentru Tine”.

Și atunci un leu a sărit pe un umăr de-al lui și unul pe celălalt umăr și l-au sfâșiat bucăți. Și au venit creștinii din nou la împăratul să le dea oasele, de la mâini, de la picioare, care au mai rămas. Și le-a dat împăratul.

Ce s-a întâmplat însă? Minune mare, minune mare! Oasele cele mai mici de la mâini le-au mâncat leii, au mâncat toată carnea, toate măruntaiele, însă inima n-au mâncat-o. Inima-i de carne. Stătea între oase. Și a spus împăratul:

– Ce-i cu inima de n-o mănâncă?

– Măria ta, uite leii inima au lăsat-o!

– Măi, el îmi spunea mie în Antiohia, înainte de a merge la război, că poartă pe Iisus în inima lui. Și poate de aceea n-au mâncat-o leii. Ia luați sabia și despicați inima ceea.

A luat un ostaș sabia, și când a despicat inima Sfântului Ignatie, ca o lămâie s-a desfăcut în două. Și cu slove de aur era scris pe o parte: Iisus, și pe cealaltă parte, Hristos.

Deci acesta-i Sfântul Ignatie Teoforul, care, atunci când era copil mic, a fost purtat de Mântuitorul în brațe, iar el l-a purtat pe Iisus, nu în brațe, ci în inima sa până la mâncarea leilor și în vecii vecilor îl va odihni pe el întru Împărăția cerului, unde a zburat sufletul lui.

Arhim. Cleopa Ilie; Ne vorbește părintele Cleopa, vol. 11

3030

2 comentarii

12 distribuiri

Îmi place

Comentează

Distribuie

25 ani de la adormirea Părintelui ieroschimonah Ioan Guțu de la Colciu

 Astăzi se împlinesc 25 ani de la adormirea Părintelui ieroschimonah Ioan Guțu de la Colciu. Să avem rugăciunile sale.

Părintele Dionisie Ignat spunea despre avva Ioan: “A venit la Muntele Athos în 1926. Părinte duhovnicesc i-a fost părintele Ilie, dar în scurt timp bătrânii au murit (Ilie Vulpe, Gherontie, Paisie şi Eftimie) şi el a rămas singur timp de aproape 20 de ani. Noi am trăit cu părintele Ioan ca fraţii: nu era nici o deosebire între cele două chilii ale noastre. Toate sărbătorile şi toate praznicele mari, veşnic le-am făcut la un loc. Părintele Ioan Guţu a fost un călugăr din cei buni, foarte osârduitor… şi foarte strict cu vieţuirea sa monahala. Au încercat şi alţii să locuiască cu el, dar n-au fost în stare. Era doar preot, nu şi duhovnic. De când a murit ultimul părinte duhovnicesc din chilie, din smerenie, el nu a mai slujit niciodată… A fost un om bun”.

Avva Ioan era de obârşie din Basarabia şi s-a născut la Popeşti, în regiunea Soroca, în 1906. Iubitor de Dumnezeu, a plecat la 19 ani în Athos şi a rămas acolo, în aceeaşi chilie de la Colciu, 70 de ani, până s-a mutat la Cer. N-a ieşit în acest răstimp decât o singură dată din Sfântul Munte, pentru oarecare treburi. A făcut ascultare şi duhovnicului său Ilie Vulpe, dar şi tatălui său, care i-a spus când l-a vizitat: „Îngrijeşte-te să mori aici”. Între 1906 şi 1996 (05 decembrie), timp de 90 de ani, avva Ioan a strâns atâta har şi smerenie încât a ajuns la cea mai adâncă nevinovăţie. Mare postitor – mânca din două în două zile – mare nevoitor – dormea cel mult trei ore din noapte, pe un scăunel – mare ascet şi rugător – bătea metanii şi când îi sângerau picioarele, la bătrâneţe, iar medicamente n-a folosit vreodată. Nu vorbea mult pentru că dacă nu te foloseai de tăcerea lui, nu aveai pentru ce să-i mai ceri sfat (şi adevărul este că putem lua învăţătură despre smerenie, doar privindu-i chipul!). A considerat întotdeauna că „trebuie să începem cu frica de Dumnezeu şi să terminăm cu dragostea pentru El. Între acestea două să punem multă smerenie şi rugăciune şi vom ajunge în Împărăţia Cerurilor”. Pentru ostenelile sale, Dumnezeu i-a dezvăluit dinainte ceasul mutării sale, aşa că şi-a rânduit toate treburile cu două luni înainte, şi-a luat iertare de la toţi fraţii – şi de la cei din chilia Sfântului Gheorghe Colciu a părintelui Dionisie Ignat, care l-a şi împărtăşit – şi, la pomenirea Sfântului Sava cel Sfinţit, a trecut la cele veşnice.

Spunea părintele Ilie de la Colciu că în oarecare an nu aveau de niciunele pentru hramul chiliei. Au întins ei mrejile, dar n-au pescuit nimic. Cum era deja ajunul Sfântului Ioan, s-au dus cu amărăciune la avva Ioan să-i ceară sfat. A zis gheronda: „Mergeţi la liman şi aduceţi peştele cel mare”. Ar fi voit părinţii să-i spună că de acolo vin, dar au tăcut şi au făcut ascultare. Şi dacă au ajuns la ţărm au rămas miraţi că au văzut venind spre ei un peşte destul de mare încât să le ajungă drept hrană pentru toţi timp de două zile. Cu mâinile goale l-au luat din apa mică şi au dat slavă lui Dumnezeu..

Într-un an, din cei din urmă ai trecerii prin astă lume (noiembrie 1996), avva Ioan Guţu s-a întâlnit cu viitorul ministru al Cultelor, Adrian Lemeni. Şi l-a întrebat tânărul atunci : „Ce crezi părinte că ai agonisit în cei 70 de ani de rugăciune în Athos?” A zis lui bătrânul : „Am căpătat îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu”…

Părintele Augustin, ucenicul lui în ultimii ani, lucrând ceva la grădină cu avva, i-a spus, uşor în glumă : „Roagă-te cuvioase lui Dumnezeu, că ai căpătat trecere înaintea Lui, să ne trimită izvor mai aproape de chilie, ca să nu mai cărăm apa din vale”. Atunci n-a zis nimic bătrânul, dar spre toamnă, pe când îşi uitase deja vorba, a ţâşnit apă limpede mai la deal de chilie, la câţiva metri de petecul lor de grădină… Tot de acolo îşi iau apa şi în ziua de azi.

Odată a venit după cuvânt un frate grec de la mănăstirea Vatopediou. Şi luând binecuvântare a voit să plece, iar atunci bătrânul i-a urat „kalos taxidis pater Athanasios”. Nu era încă nici măcar monah la vremea aceea, dar când a vrut să-i spună asta, a zis către el avva: „nu este după voia ta ci după cum îi place Domnului să ţi se întâmple!”. Astăzi îl puteţi găsi pe părintele Athanasie nevoindu-se în aceeaşi obşte a Vatopedului.

S-a făcut pe sine neînsemnat bătrânul Ioan, lepădându-şi voia înapoia lui, dar s-a făcut şi fără griji şi-n felul ăsta şi-a agonisit pace şi odihnea astfel şi pe fraţi…

George Crasnean

Foto de Hariton Lavriotul

http://sfantulmunteathos.wordpress.com/.../despre-avva.../

Mitropolitul grec Ieremia al Gortiniei a trecut la Domnul

 Mitropolitul grec Ieremia al Gortiniei a trecut la Domnul marți, 14 decembrie 2021, în urma unui atac de cord, survenit după ce se vaccinase cu 3 doze de ser experimental Covid pentru a-și demonstra „ascultarea față de sinodul ortodox grec”, care a ajuns să colaboreze cu statul elen în campania de vaccinare Covid.

El declarase pe 27 noiembrie următoarele: „Canalele de televiziune grecești au anunțat în mod fals că eu, Mitropolitul Ieremia al Gortinei, sunt împotriva măsurilor Sinodului.

Întotdeauna în Eparhia mea și în discursurile mele personale spun și subliniez că urmăm linia Sfântului Sinod și a întregii Ierarhii.

Dovada în acest sens este că eu personal am făcut toate cele trei injecții”, a afirmat mitropolitul Ieremia al Gortiniei, citat de Vimaorthodoxias.gr. Deși este adevărat că ierarhia și sinodul Bisericii grecești s-au pus în slujba campaniei de vaccinare Covid guvernamentale (în sensul în care au impus vaccinarea obligatorie a angajaților, au implementat în biserici toate restricțiile politicii „sanitare” și chiar au transformat temporar unele lăcașuri în centre de vaccinare), urmarea acestei linii de acțiune nu dovedește nici pe departe ascultarea față de Biserică, ci pur și simplu capitularea personală sau instituțională în fața guvernului secular, el însuși îngenunchiat în fața comenzilor venite de la OMS, UE și industria Big Pharma.

 

Pagina web OrthoChristian.com ne oferă o scurtă contextualizare a subiectului și biografia mitropolitului grec. Potrivit acesteia, ÎPS Ieremia al Gortiniei și Megalopolei din cadrul Bisericii Ortodoxe a Greciei a trecut la Domnul marți noaptea, la vârsta de 80 de ani, după ce a suferit un atac de cord. A slujit Biserica timp de 52 de ani, dintre care 15 ani ca ierarh.Mitropolitul Ieremia era cunoscut drept un apărător al dreptei-credințe împotriva ecumenismului și un critic al Sinodului pan-ortodox ținut în Creta în 2016, aspecte care l-ar recomanda ca pe un ortodox ultraconservator. Cu toate acestea, el a adoptat o poziție considerată necanonică în chestiunea imixtiunii Patriarhiei Constantinopolului în problemele Bisericii Ortodoxe din Ucraina când, în urma unor presiuni politice, a fost recunoscută autocefalia unei facțiuni schismatice din Ucraina în contextul aspirațiilor Bisericii naționale de a ieși din subordinea Patriarhiei Moscovei.

 

În primăvara anului 2020, mitropolitul Ieremia a trimis credincioșilor o scrisoare pastorală intitulată „Zăvorâți!”, prin care cauționa măsurile guvernamentale de încălcare a libertății religioase care au culminat cu închiderea bisericilor de Înviere, cea mai mare sărbătoare a creștinătății. Ierarhul punea Covidul pe seama păcatelor poporului și îi îndemna pe oameni să stea închiși în case și să urmărească slujba prin radio, televiziune sau internet. 

Romfea.gr pune la dispoziție o scurtă biografie a ierarhului de curând răposat. Mitropolitul Ieremia s-a născut în Nafpaktos, Grecia, în 1941. În 1964, a absolvit Școala Teologică a Universității din Atena. Ulterior, în anul 2000, și-a dat doctoratul la aceeași facultate.A fost hirotonit diacon în 1969 și preot în 1972 și a fost numit predicator eparhial în Arhiepiscopia Atenei și în alte câteva eparhii.

În 2003, a fost desemnat asistent universitar, iar în 2006, profesor titular al Școlii Teologice a Universității din Atena.

A fost ales Mitropolit de Gortinia și Megalopolis la 14 octombrie 2006, de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci.

Este considerat unul dintre cei mai importanți cercetători ai Vechiului Testament din Grecia și a interpretat și tradus multe cărți din Vechiul Testament.  sursa ACTIVENEWS.RO 

Iubirea , Bogatia si Norocul

 "O femeie a fost surprinsă să vadă în curtea casei sale trei bătrâni cu bărbi lungi și albe. Nu-i cunoștea, dar le-a zis:

-Aș putea să vă ajut cu ceva, probabil sunteți flămânzi? Vă rog, intrați în casă!

-Soțul dvs. e acasă? – au întrebat ei.

-Nu, nu este, – a răspuns femeia.

-Atunci nu putem intra, – au zis bătrânii.

Seara, când soțul a venit acasă, femeia i-a povestit ce s-a întâmplat.

-Mergi și invită-i în casă, acum că am venit. – a zis soțul.

Femeia a ieșit afară și i-a invitat din nou.

-Nu putem să intrăm împreună, – au răspuns ei.

-De ce? – s-a mirat femeia.

-Pe el îl cheamă Bogăție, el este Noroc, iar eu sunt Iubire. Mergi acasă, vorbește cu soțul și decideți cine dintre noi este binevenit în casa voastră.

Femeia s-a întors, i-a spus soțului ce a auzit. Acesta s-a bucurat enorm.

-Ce bine! Dacă trebuie să alegem, atunci hai să invităm în casă Bogăția. – a zis soțul.

-Dragule, dar de ce să nu invităm Norocul? – a întrebat soția.

Fetița lor adoptată a auzit discuția celor doi, a venit la ei și a spus:

-Poate să invităm Iubirea? Astfel casa noastră va fi plină de iubire.

-Cred că o să facem cum spune fiica noastră, a zis soțul soției. Mergi și roagă Iubirea să ne fie oaspete.

Femeia a ieșit și i-a întrebat pe cei trei:

-Cine dintre voi este Iubire? Intră și fii oaspetele nostru.

Bătrânul cu numele Iubire a zâmbit și s-a îndreptat spre intrare. Ceilalți doi l-au urmat. Femeia uimită, i-a întrebat:

-Am invitat Iubirea, de ce veniți și voi?

-Dacă ai fi invitat Bogăția sau Norocul, ceilalți ar fi rămas în drum, iar dacă a fost invitată Iubirea, noi întotdeauna o urmăm. Acolo unde este Iubire este și Bogăție și Noroc.!

SORICELUL SI CAPCANA

 ,, Prin orificiul mic din perete, șoricelul se uită la fermierul și soția lui care deschideau un pachet.

- Ce mâncare o fi? s-a întrebat șoricelul.

A rămas șocat când a văzut că era o capcană pentru șoareci.

Șoricelul a fugit ca să-i avertizeze pe toți cei care locuiau la fermă.

-Există o capcană pentru șoareci în casă! Există o capcană pentru șoareci în casă!

Găina a ridicat capul și a spus:

-Domnule șoarece, înțeleg că acest lucru este grav pentru dumneavoastră, dar pe mine nu mă ingrijorează. Nu mă deranjează deloc.

Șoricelul s-a dus la porc și i-a spus:

-Există o capcană de șoareci în casă! Există o capcană de șoareci în casă!

Porcul, mai empatic, a spus:

-Îmi pare foarte rău, domnule șoarece, dar nu pot face altceva decât să mă rog. Vă asigur că veți fi in rugăciunile mele. Șoarecele atunci s-a dus la vacă:

-Există o capcană de șoareci în casă! Există o capcană de șoareci în casă!

Vaca a spus:

-Ohh... Domnule șoarece, îmi pare rău pentru tine, dar nu mă deranjează.

Șoricelul, trist, speriat și descurajat s-a întors în casă pentru a înfrunta singur capcana fatidică.

În timpul nopții a auzit un zgomot ciudat care a răsunat în toată casa; un zgomot ca cel al unei capcane care își prinde prada. Soția fermierului s-a ridicat imediat să vadă ce va găsi. În întuneric, nu a văzut că era un șarpe veninos cu coada prinsă în capcană. Șarpele a mușcat-o pe soția fermierului, care a facut febră mare. După cum mulți știu, în cultura țărănească, febra este vindecată cu supă proaspătă de găină, așa că fermierul a ieșit cu cuțitul în ogradă pentru a-și procura ingredientul principal al supei: găina.

Cu toate acestea, boala soției sale nu a dispărut. Mulți prieteni au venit să o viziteze pentru a o incuraja. Casa era mereu plină și pentru a hrăni pe toată lumea, fermierul a trebuit să taie porcul. După câteva zile soția lui a murit și atât de mulți oameni au venit la înmormântarea sa, încât fermierul a trebuit să măcelărească și vaca pentru a oferi prânzul tuturor. Șoricelul, prin gaura mică din perete, privea totul cu mare tristețe.

Morala:

Data viitoare, când simți că cineva se confruntă cu o problemă și crezi că nu te preocupă, amintește-ți că atunci când unul dintre noi este lovit, suntem cu toții în pericol. Suntem cu toții implicați în această călătorie numită viață.

A avea grijă unul de celălalt este o modalitate de a ne încuraja și de a ne susține reciproc. Când auzi clopotul, nu întreba pentru cine sună. Sună și pentru tine..."

Ernest Hemingway

Părintele Efrem trăia şi vedea raiul din această viaţă

Părintele Efrem trăia şi vedea raiul din această viaţă

GENEALOGIA PARINTELUI NIFON ( DUNA NEAGU )

 Maria strabunica✝ ( Mita) casatorita cu Moise Radu十= copii Moise  Elena , M  Nicu , M Petrica si M Anton 

M Elena bunica  casatorita cu Ion Stanescu = copii Ion Sofia十 si I Lucia

Ion Lucia mama  casatorita cu Duna Tanase十 = copii Duna Neagu ( crescut de Tanase de  la un an si trecut pe numele  de Duna la 14 ani  , tatal patern fiind Gheorghe Enache  ) 

Duna Neagu casatorit cu B Mirela = copii Duna Cristian Valentin 

Duna Cristian Valentin casatorit cu S Cristina =copii Duna Andrei David 

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Maria sora cu Sandu Paraschiva , Avram Chirita si Sandu Ion (Bucuresti)

Sandu Paraschiva= nu a avut copii 

Avram Chirita =copii A Marin , A Marioara , A Geta .

Ion nu a avut copii

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

A Marin = copii? 

A Marioara = copii Cristi , Brandusa 

A Geta = copii Corina ,Simona 

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Ion Sofia✝ =copii Cornelia 

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

                                                                            Moise Nicu = copii Viorel , Eugen , Dan 

   Moise Maria casatorita cu Moise Radu          Moise Elena = copii Ion Sofia si Ion Lucia           

                                                                             Moise Anton =copii Cornelia 

                                                                             Moise Petrica = copii Viorel 

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Duna Tanase nascut din parinti Duna Ion si Alexandra ✝(adormiti toti ) frati D Aurel , Maria, Neagu 

“Minune a lui Dumnezeu! Așa ceva n-am văzut în treizeci de ani de meserie!!!“

 

Din Maica Domnului Apărătoarea Noastră, ed. Ortodoxia, București 2015, p.39-41

Articol relatat de portalul ortodox.md   Un preot din Sibiu mi-a povestit că s-a rănit cu o sapă la piept, rana atingând și mamelonul. Doctorii i-au spus că nu e nici o problemă, dar apoi rana s-a cronicizat, iar o jumătate de an mai târziu a fost diagnosticat cu cancer.

Uluit și înfricoșat, preotul nu a acceptat diagnosticul, ci a mers la Tg. Mureș și la București, peste tot primind aceeași sentință, ba mai mult spunându-i-se că boala s-a întins, având metastaze în organism. Se apropia de moarte. Înnebunit de durere, având doi copii mici, preotul nu a disperat. Auzise de la o credicioasă de icoana făcătoare de minuni de la Hadâmbu, care plânge cu mir și vindecă toată durerea și întristarea.

A plecat cu mașina la Hadâmbu, a mers toată noaptea, unde a căzut la picioarele Maicii Domnului, rugând-o să îi idea viață pentru a-și crește copiii. După o jumătate de ceas de plâns și de rugăciune, a simțit o adiere de vânt răcoritor pe fața lui, ca o mireasmă de mir ceresc, și a înțeles că Maica Domnului îl ascultase.

S-a ridicat în picioare, a mulțumit Fecioarei îndurărilor și a plecat acasă. Aici a postit post negru, numai cu apă, timp de șapte zile, rugându-se mereu Maicii lui Hristos. După cele șapte zile, a mers, cu inima strânsă, la Spital pentru o nouă expertiză.

Doctorul – care îl cunoștea – i-a zis:

“Hai Dom Părinte, te văd om serios, ce te mai controlezi atâta? Ți-am spus. Ai cancer și metastaze. Pregătește-te de moarte. Ce mai, ești om în toată firea!“.

După radiografie, doctorul plictisit, s-a uitat așa într-o doară la filme. A încremenit. Gura i s-a încleștat. Arăta speriat filmul, iar preotul nu pricepea nimic. Într-un târziu a exclamat: “Minune a lui Dumnezeu! În loc de formațiunile canceroase, nu mai sunt decât niște cicatrici. Așa ceva n-am văzut în treizeci de ani de meserie!!!“.

Preotul a izbucnit în plâns. Era atât de zdrobit de durere și de cutremur încât a căzut jos, acolo în spital și a rămas așa multă vreme. Apoi a simțit din nou adierea de lumină pe care o simțise la Hadâmbu. Așa i s-a confirmat lucrarea minunată a Maicii Domnului. S-a ridicat și a plecat acasă.

O putere nevăzută, o bucurie îi susura în suflet, un izvor de îndurări se deschisese în el. Simțea nevoia să strige pe străzi minunea întâmplată cu el, să salte de bucurie, să spună tuturor cum s-a născut din nou. Simțea nevoia să ajute și el pe alții, să dăruiască lumină și bucurie, ajutor celor în suferință. Dar știind că este neputincios, a jurat în fața icoanei Maicii Domnului că va purta cu el toată viața filmele care arătau clar că era năpădit de cancer și diagnosticul multiplu declarat indubitabil la Sibiu, la Tg. Mureș și la București, și filmele de după minune, cu cicatricile de pe trupul lui, ca niște urme de răni ale păcatului, tămăduite, miruite de mâinile Maicii lui Dumnezeu. Și oriunde se va afla a jurat că va povesti, ca un misionar, minunea cea mare pe care Maica Domnului a săvârșit-o cu el. Așa mi-a istorisit și mie. Și îmi spunea: “E atât de simplu să ceri cu toată inima! E atăt de simplu să te vindeci! E atăt de ușor să ceri de la mama ta laptele cel sfânt al vindecării“.

Oameni paralizați, bolnavi de cancer, sfâșiați de greutățile vieții sau care și-au pierdut sensul pe acest pămant, oameni cu păcate grele, cu neputință de purtat pe pământ, au cautat o ultimă alinare la icoanele făcătoare de minuni. Ajutați de cei dragi, au venit de la sute de kilometri să se roage la icoana Maicii Domnului de la Hadâmbu. Dumnezeu, pentru credincioși, este mai viu ca niciodată, iar minunile se petrec într-o taină greu de înțeles pentru o minte care nu cunoaște tainele dumnezeiești.

Din Maica Domnului Apărătoarea Noastră, ed. Ortodoxia, București 2015, p.39-41

Articol relatat de portalul ortodox.md