Lexicon athonit

AFIEROSIRE = închinare, dăruire.

ARHONDARIC = casă pentru găzduirea oaspeților (pelerinilor).

ARSANA = de la latinescul „arsenal” (chei, debarcader, cală). Toate mănăstirile athonite dispun de mici porturi cu chilii, magazii, chei și loc de ancorare pentru vapoarele de mic tonaj.

ASCULTARE = responsabilitate încredințată de Stareț unui ucenic; lucrul de care acesta trebuie să se ocupe.

ATHON = vârful cel mai înalt al Muntelui Athos.

AVATON = legea care oprește intrarea femeilor în Sfântul Munte.

BATIUȘCA = formulă rusească de adresare ce arată o dragoste și un respect deosebit.

BINECUVÂNTARE = încuviințarea pe care o dă Starețul unui monah pentru orice fel de lucru; darul pe care Starețul îl oferă unei persoane.

CANDELĂ NEADORMITĂ = candelă aflată de obicei în fața unei icoane făcătoare de minuni sau a icoanei hramului bisericii respective și care este astfel supravegheată încât să ardă continuu zi și noapte.

CANON = rânduiala de rugăciune personală pe care monahul o face la chilia sa; pedeapsă pe care o primește cel care a căzut în vreo greșeală.

CATISMĂ = chilie sau colibă al cărei viețuitor este întreținut de către mănăstirea de care ea aparține.

CHILIE = clădire de dimensiuni mai mari, cu bisericuță încorporată, deținând mai mult teren de jur-împrejur. Depinde de mănăstirea pe raza căreia se află și este mai mare decât coliba. Chilie se mai numește și camera personală a monahului.

CHINOVIE = mănăstirea în care toate sunt în comun (de obște).

COLIBĂ = (1) locuință monahală depinzând de un schit, cu bisericuță încorporată și foarte puțin teren în jur. (2) coliba comună, locuința monahală simplă.

DICHEU, DICHEOS = stareț al unei chilii care administrează întregul schit timp de un an de zile, având în grijă și biserica schitului și a pelerinilor.

ECLEZIARH = monahul care se îngrijește de biserica centrală a mănăstirii și, în general, de slujbele bisericești.

EPITROP = deținătorul celei mai mari responsabilități, după stareț. Într-o mănăstire, epitropii sunt doi sau trei și se aleg pentru un an de zile. Ei sunt administratorii mănăstirii.

IDIORITMIE, IDIORITMIC = mănăstirea idioritmică este cea cu viață de sine; monahii pot să aibă un mic venit și să-și rânduiască singuri masa și programul de rugăciune. Este administrată de epitropi, care se schimbă în fiecare an.

ÎNCHINOVIERE = stabilirea într-o mănăstire cu viață de obște și primirea ca membru al frățimii.

KATHOLIKON = biserica centrală a unei mănăstiri.

KIRIAKO = biserica centrală a unui schit, unde se adună monahii schitioți în Duminici și la praznice mai mari pentru slujbă. Lângă kiriako se află și arhondaricul schitului. Kiriako se mai numeau și catacombele primilor creștini.

METOC = clădire mănăstirească aflată la depărtare de mănăstirea de care aparține. Este condusă de un econom.

ORA BIZANTINĂ = este în vigoare în Sfântul Munte și este reglată după apusul soarelui, moment în care este ora 12. (ziua are întotdeauna 12 ore, iar noaptea 12 ore). Diferă de timpul obișnuit în funcție de sezon.

PARACLIS = bisericuță de mici dimensiuni.

PRIVEGHERE = slujbă care durează toată noaptea (aprox. 9 ore) în cinstea Domnului, a Maicii Domnului sau a Sfinților. În Sfântul Munte priveghere se mai numește și canonul personal de rugăciune al monahului.

PROIESTOS, PROISTAMEN = cei mai de seamă monahi dintr-o comunitate, deosebiți prin experiență și prin viețuire.

PROSMONAR = monahul care are în grijă o icoană făcătoare de minuni, păzindu-o și primind, în același timp, pe cei care vin să se închine.

RUCODELIE = (lucru de mână) denumește o lucrare pe care călugărul o împlinește cu binecuvântarea duhovnicului și din care se întreține. (ex.: pictură, sculptură, împletitul mătăniilor, etc.)

SCHIT = complex monahal alcătuit din mai multe chilii, care se supune mănăstirii pe teritoriul căreia să află.

SFÂNTA CHINOTITĂ = este formată din reprezentanții celor 20 de mănăstiri athonite, are sediul la Karyes și concentrează toată puterea administrativă a Sfântului Munte.

SINAXĂ = adunare.

STAREȚ = bătrân îmbunătțit; călăuzitorul duhovnicesc al obștei.

TREZVIE = starea de continuă atenție (priveghere) a monahului pentru a-și ține mintea curată de gânduri și ațintită către Dumnezeu.

TUNDERE (ÎN MONAHISM) = slujbă în timpul căreia fratelui i se taie patru șuvițe din păr în semnul Sfintei Cruci, i se schimbă numele și depune voturile monahale (ascultarea, sărăcia de bunăvoie și fecioria).

Sursa: Ieromonah Antonie, File de Pateric din Împărăția Monahilor. Sfântul Munte Athos, Ed. Christiana, Bucuresti, 2000

Părintele Grigorios ucenicul Sfântului Paisie Aghioritul și duhovnicul Mănăstirii Sfântului Ioan Botezătorul, Metamorfosi, Halkidiki, Grecia,a plecat la Domnul

A plecat la Domnul Părintele Grigorios, duhovnicul Mănăstirii Sfântului Ioan Botezătorul, Metamorfosi, Halkidiki, Grecia.

UN VERITABIL UCENIC AL SFÂNTULUI PAISIE AGHIORITUL!

Am avut marea binecuvântare să-l văd pentru ultima oară acum două zile, duminică 17 noiembrie 2019.
Autorul cărții ”Marii inițiați ai Indiei și Părintele Paisie” mi-a zis în repetate rânduri că îl consideră cel mai harismatic om pe care l-a cunoscut, după Sfântul Paisie.
Înmormântarea va fi probabil mâine, 20 noiembrie.

În imagine este Sfântul Paisie, Părintele Grigorie și Maica Stareță Eufimia de la Mănăstirea din Metamorfosi.

Sursă: pagina facebook a Părintelui Petru Sidoreac 
Părintele Grigorie este în dreapta, cel cu ochelari.

Urcușul către Athos - documentar Russia HD TV

https://www.youtube.com/watch?v=NKEmnQrkAFw VIZIONARE PLACUTA .

STARETUL CLEMENT - DESPRE POST .

1. Am ajuns odată la starețul Clement într-o zi de post. Hai să te pun la masă, zice el. Mulțumesc, zic, nu mi-e foame, am mâncat acasă. Da’ nu postești? s-a mirat el. Ba da, dar v-am spus, tocmai am mâncat acasă, nu mi-e foame. Păi cum postești, dacă zici că nu ți-e foame? a zâmbit avva.

2. Starețul spunea: a posti înseamnă a flămânzi. O zi de post la sfârșitul căreia nu suntem flămânzi e o zi de post ratată, chiar dacă am mâncat de sec. Postul înseamnă foame și înfometare de bună voie, ca să ne amintim că „nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4,4).

3. Starețul avea la masă un obicei: își turna ciorba într-o farfurie, nu în castron. Încercați să puneți un polonic de ciorbă într-o farfurie și să o mâncați cu lingura. Așa o mânca el. Nouă însă ne umplea castroanele până sus și chiar de mai multe ori. Și asta am învățat tot de la el, mai înainte de a o fi citit în cărți: ai dreptul să pui foamea doar asupra ta, nu și asupra aproapelui tău. Postul care Îmi place, zice Domnul, „este să dai pâinea ta celui flămând și să saturi sufletul amărât” (Isaia 58,10).

4. Mâncarea de post nu înseamnă nimic, spunea starețul. Când aducem la biserică ulei, prescuri, vin, tămâie etc., ele sunt doar simple materii până la rugăciunea de sfințire a lor. Abia atunci ele devin: untdelemnul bucuriei, trupul și sângele Domnului, mireasma sfinților etc. Așa și mâncarea de post, nu înseamnă nimic până nu o sfințim prin rugăciune.

5. Mai zicea: cine vrea să mănânce în post brânză vegetală și cârnați de soia e ca un bețiv care bea bere fără alcool. El nu caută să taie patima lui, ci doar să o amăgească.

6. Dar tot el a făcut odată următorul lucru. Eram la el în chilie, într-o zi de post. Tocmai primise de la Sfântul Munte o sticlă de ouzo. Eu o făceam pe sfântulețul, dar tot trăgeam cu coada ochiului: ce-aș mai bea un uzache! Apoi mă rușinam de gândul meu păcătos: e post, nu te gândești?, plus că-i dimineață și n-ar fi bine să bei pe stomacul gol. Și tot așa, pătimind de gânduri, până când starețul Clement a luat sticla, a desfăcut-o și mi-a turnat un păhărel fără să spună un cuvânt. Cea mai înaltă formă de asceză este dragostea care se coboară la neputințele aproapelui.

7. Cei care nu pot ține tot postul ar trebui să țină măcar câteva zile. Iar dacă nu pot nici atât, măcar o zi. Și dacă nu pot nici o zi întreagă, să postească măcar o seară. Așa se spune în Scriptură despre lucrătorii tocmiți la vie (Matei 20,1-16): unii au ieșit la lucru de dimineață, alții pe la prânz, alții după-amiază, iar alții abia spre seară. Dar și aceștia din urmă au fost primiți de Stăpânul viei, pentru că măcar au ieșit în drumul lui. Așa e și cu postul. Dacă cineva nu poate să lucreze de dimineață, să iasă în drum măcar spre seară.

8. Când eram preot la țară, aveam în parohie niște oameni amărâți care munceau la oraș, în construcții. Plecau vară-iarnă cu noaptea-n cap și se întorceau pe întuneric. Voi cum postiți? i-am întrebat odată, la spovedanie. Postim și noi cum putem, mi-au răspuns. La muncă ne luăm pâine cu slănină, dar seara, când ajungem acasă, mâncăm borș de post. Când i-am povestit asta starețului Clement, mi-a răspuns: „Postul lor e mai greu decât al tău, care mănânci toată ziua sărmăluțe de post și nici nu te rupi cu munca.” De aceea, zic încă o dată: dacă cineva nu poate să lucreze de dimineață, să iasă măcar spre seară, că s-ar putea să primească plata celor dintâi.

9. L-am întrebat pe starețul Clement: de ce postim? Mi-a răspuns: întrebarea nu este de ce postim, ci pentru cine postim. Orice facem în Biserică trebuie să facem pentru Hristos și ca să ajungem la Hristos.

Fântâna Sfinţilor Arhangheli de la Mănăstirea Dohiariu

La mănăstirea athonită Dohiariu, în partea de nord a katholikon-ului, se găseşte fântâna Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, săpată în urma unei minuni.

Foto: Silviu Cluci

Foto: Silviu Cluci

Foto: Silviu Cluci

prev

next

În secolul al XIV-lea, în vremea domniei împăratului Andronic Paleologul, Mănăstirea Dohiariu suferea mult din cauza lipsei de apă, iar monahii din mănăstire erau nevoiţi să aducă apă de la o distanţă de trei mile depărtare.

Acest lucru a condus la numeroase osteneli, şi chiar boli, în cazul fraţilor şi părinţilor din obşte. Monahul Teodul, ctitor al mănăstirii, a realizat proiectul de a se introduce sub pământ mari conducte pentru transportul apei. Atunci, chiar în ziua în care lucrarea avea să înceapă, cei doi Sfinţi Arhangheli Mihail şi Gavriil i s-au arătat cuviosului Teodul în vis, spunându-i:„Pentru ce pui mănăstirea la osteneală în zadar? Află că apa se găseşte înlăuntrul mănăstirii. Vino, că îţi vom arăta noi unde este apă”. După aceea, cei doi Arhangheli l-au luat de mână şi l-au dus în stânga bisericii. Sosind la locul cu pricina, Sfinţii Arhangheli au lovit cu bastoanele lor într-o stâncă de unde a început să se audă un zgomot, ca al unui pârâu în curgere. După aceasta s-au făcut nevăzuți din fața ochilor lui.

De îndată, acesta se trezi din somn şi-i strigă pe fraţi, spunându-le: „Astă noapte, în somn, am avut o vedenie în care mi s-au arătat cei doi Arhangheli, arătându-mi unde se află apă pe terenul mănăstirii. Aşadar, haideţi să săpăm pe locul ce mi-a fost arătat!”.

Fraţii se învoiră şi începură să sape și, după spusa nemincinoasă a Sfinților Arhangheli, au aflat apă bună și curată. Mai târziu, la fântână s-a construit un adăpost, iar pereţii au fost împodobiţi cu fresce reprezentând mai multe minuni ale Sfinţilor Arhangheli.

Fântâna există şi astăzi, apa fiind considerată sfinţită, iar cei ce o beau cu credinţă se tămăduiesc de orice fel de boală.

(Foto) Mănăstirea Dohiariu din Muntele Athos – marea ctitorie a domnitorului Alexandru Lăpuşneanu   PR. SILVIU CLUCI

Sfântul Ioan de la Shanghai(Maximovici)

,,Se pare că moaștele Sfântului Ioan de la Shanghai(Maximovici) au fost găsite nu numai intacte, dar complet albe, ca și corpul unei persoane vii. La dispozițianoastră au fost transferate fotografii unice ale descoperirii moaștelor din arhivele eparhiei vest-americane de la protoiereul Petr Perekrestov (martorul descoperirii).

De mai bine de 25 de ani, cheia pentru capacul sicriului a fost păstrată de un singur ieromonah. El, a introdus solemn cheia, dar capacul nu s-a deschis. Era ruginit și mecanismul nu a funcționat. Atunci protodiaconul nostru, un rus uriaș, care avea aproximativ 150 kg a preluat inițiativa și a încercat să deschidă capacul cu o rangă, dar Preasfințitul Antonie nu-i ia plăcut acest fel de abordare- era nefiresc să deschidă sicriul cu moaște, pentru că acesta este un fel de act sacru. El l-a oprit pe părintele protodiacon și și-a făcut semnul crucii și-a închis ochii și a început să citească psalmul 50.
După citirea rugăciunii sicriul s-a deschis ușor.”

www.miloserdie.ru

O PARTE DIN MOASTELE SF IOAN MAXIMOVICI SE AFLA SI LA SF MANASTIREA VOIEVODALA MAXINENI DIN BRAILA .!