Ierom. Petru Pruteanu:
DESPRE „(DEZ)LEGAREA CUNUNIEI”
De fiecare dată când cineva îmi spune că a fost pe la vreo mănăstire, încep să am emoţii. Sunt şi eu călugăr şi iubesc viaţa şi slujbele mănăstirești, dar atunci când fiii duhovniceşti îmi cer binecuvântarea de a merge pe la mănăstiri, ori le spun concret unde să meargă, ori le interzic categoric să meargă la vreuna. Şi aceasta pentru că în prea multe „mănăstiri” (mai ales din Moldova), călugării nu-şi văd de viaţa lor monahală, ci sunt un fel de magicieni care se ocupă cu scoaterea dracilor, masluri continui, „dezlegări de cununii”, prorocii, diferite metode de a ghici sau de a prevesti viitorul etc.
Acest soi de păgânism (sub forma slujbelor ortodoxe, dar fără duh ortodox) vorbesc despre o credinţă şi o pregătire teologică foarte slabă a clericilor, la care se adaugă manipularea intenţionată care-i face pe oameni să dea până şi ultimul ban acestor şarlatani în haine călugăreşti. Şi, din păcate, oamenii caută anume astfel de „mănăstiri” şi de „călugări”, iar cei care nu fac astfel de „minuni” nici nu sunt consideraţi călugări adevăraţi. Αcestea vorbesc despre faptul că nu doar oamenii din lume, ci şi călugării înşişi, uneori nu înţeleg care-i sensul monahismului şi a vieţii liturgice în mănăstire. Va fi un mare progres duhovnicesc atunci când oamenii vor înţelege că trebuie să meargă doar la mănăstirile în care nu se citesc „molitfele Sfântului Vasile”, nu se „dezleagă cununii” şi nici măcar nu se cunună.
Unul din subiectele predilecte ale „călugărilor magicieni” (dar şi al unor preoţi din lume), este cel al „legării” şi „dezlegării cununiei”. În limbajul bisericesc există două sensuri ale acestei expresii, pe care încerc să le explic mai jos:
1. În trecut, la slujba Cununiei, coronițele/cununile mirilor erau împletite din flori. Acestea erau lăsate pe capetele mirilor după ieşirea din biserică şi, pe toată durata săptămânii „de miere” (transformată mai târziu de occidentali în „lună de miere”), cununile mirilor stăteau agăţate de uşa camerei nupţiale, iar în opta zi mirii le puneau iarăşi pe cap şi veneau cu ele la biserică. Uneori, pentru a fixa mai bine cununa/coroniţa miresei, aceasta era împletită în părul ei, iar preotul trebuia să-i „dezlege cununa/cununia”. Molitfelnicul are şi rugăciuni speciale la scoaterea cununilor, care în prezent se citesc spre sfârşitul slujbei Cununiei, iar pentru a opta zi au fost alcătuite alte rugăciuni, care nu mai au legătură cu scoaterea cununilor. Deci acesta ar fi primul sens al „dezlegării cununiei”.
2. Există şi o valenţă canonico-juridică a „dezlegării cununiei”, care-i vizează pe cei ce au divorţat şi, pentru a putea primi binecuvântarea la a doua căsătorie, cer binecuvântarea episcopului de a o „dezlega” pe prima. Această „dezlegare” canonică a Cununiei este percepută ca o anulare a căsătoriei anterioare, deşi Canoanele Bisericii nu prevăd astfel de posibilităţi şi vorbesc despre recăsătorire mai mult în cazul văduviei (care în trecut era un fenomen mult mai frecvent decât astăzi). Deci, „dezlegarea cununiei” în sens canonic înseamnă o dispensă scrisă obţinută de la episcopul locului. Nu există nici o slujbă specială care să „anuleze” cununia anterioară, ci totul se face printr-un document scris (tot aşa cum nu există slujbe de caterisire din treapta preoţiei).
3. Pe lângă cele două sensuri ale „dezlegării cununiei” descrise mai sus, „popii vrăjitori” au mai inventat şi un al treilea sens, care se referă la persoanele ce nu se pot căsători, iar dacă s-au căsătorit, au divorţat „fără motiv”. Ei spun că acestor persoane (cele mai multe de gen feminin) „le este legată cununia” şi ea trebuie „dezlegată”. Mai mult decât atât, deşi în cărţile noastre nu există nici un fel de slujbă sau rânduială de „dezlegare a cununiei”, aceştia pretind că ştiu secretul cum să facă o fată să se mărite sau să nu mai divorţeze. Bineînţeles, totul e minciună, iar o astfel de „legare” şi, respectiv „dezlegare a cununiei” pur şi simplu nu există! Cei care inventează acestea sunt nişte escroci mincinoși, care fac bani pe seama unor fete naive şi dezorientate, fără să le apropie în mod corect şi real de Hristos şi Biserică.
Experienţa arată că motivele necăsătoririi sau divorţului pot fi diferite, şi acestea pot fi atât obiective, cât şi subiective. De multe ori le spun fetelor/femeilor: „dacă vă rugaţi şi postiţi, sunteţi spovedite şi împărtăşite, babele pot să vă toarne toate vrăjile în capul vostru, că ele nu se ating de cei care-L au pe Hristos; iar dacă nu vă rugaţi, nu vă împărtăşiţi, nu mergeţi la Biserică şi vă permiteţi să faceţi diferite păcate, nu trebuie să vă facă nimeni vrăji, că voi singure vă legaţi şi vă blestemaţi! Şi de ce apelaţi la Biserică abia acum, când vi se pare că Dumnezeu a uitat de voi sau este nedrept faţă de voi? Sau nu cumva şi această „dezlegare a cununiei” o percepeţi tot ce pe un act magic, fără să vă intereseze prea mult viaţa duhovnicească?”
Bineînţeles, aceste cuvinte nu sunt decât o metodă de a trezi conştiinţa adormită, pentru a nu căuta problema în afară, ci înăuntru. Dar de multe ori problema nu este nici în afara, nici înăuntrul persoanei (încă) necăsătorite, ci doar în mintea magicienilor în rase, care au văzut că, speriind fetele cu „legarea cununiei”, poţi face bani foarte mari, pentru că unele sunt gata să facă orice (inclusiv „şedinţe intime cu părintele” – cum mi-a fost dat să aud), numai să nu rămână nemăritate. Pentru mine, de exemplu, este clar de ce o fată, care are o astfel de gândire şi cultură, stă încă nemăritată. Dar nu-mi este clar ce are asta cu Biserica şi de ce vrăjitorii în rase de la Saharna nu sunt alungaţi din Biserică sau, cel puţin, nu li se interzice de a pune reclame pe toţi stâlpii oraşelor din Moldova? Sau poate, aidoma altui renumit magician, să dăm şi şarlatanilor de pe malul Nistrului catedre episcopale pe malul Prutului, ca să facem ruşinea „desăvârşită”?
Oameni buni, atunci când aveţi careva probleme duhovniceşti, trebuie alergaţi cu încredere la Dumnezeu şi la Biserică, la fel cum alergaţi la spital când sunteţi bolnavi. Dar aşa cum vă interesaţi de competenţele medicilor şi nu vă încredinţaţi trupul pe mâna oricui, faceţi efortul şi cercetaţi dacă şi preotul îşi face slujirea conform Evangheliei şi canoanelor bisericeşti. Nu este o altă cale de mântuire decât prin Biserică, şi problemele noastre duhovniceşti se rezolvă doar cu ajutorul Bisericii, dar evitaţi preoţii care vă propun soluţii imediate, dezlegări, preziceri şi minuni. Nu sunt de la Dumnezeu toate astea!
Şi ţineţi minte: nu există „legări şi dezlegări ale cununiei” (în sensul descris la punctul 3). Astea sunt invenţii băbeşti, preluate şi de unii popi, care nu sunt preoţi ai lui Hristos, ci „traficanţi de Hristos” şi „vampiri ai sângelui poporului”, cum îi numea Sf. Grigore Teologul pe episcopii din timpul său. Există însă o pedagogie tainică a lui Dumnezeu, care uneori rânduieşte ceva mai bun decât aşteptăm noi la moment, iar alte ori îngăduie „un rău mai mic” pentru a evita altul mai mare.
Deci, dacă sunt persoane care nu se pot căsători şi îşi închipuie că „le este legată cununia”, să meargă să se spovedească la preotul din parohia lor, să se împărtăşească cât mai de des şi, bineîneţeles, să se uite puţin şi la ceea ce mai au de corectat în caracterul şi comportamentul lor, căci şi asta contează foarte mult. Nu strică să se gândească şi dacă nu cumva Dumnezeu le vrea mirese ale Lui sau, pur şi simplu, le aşteaptă să se mai maturizeze pentru a le rândui un mire mai potrivit aici pe pământ…
