Sfaturi pentru o soacră ce nu-și iubește nora

Sant ,, RELE ,, soacrele astea ....(eu am spus Pr Nifon )

Stareţul Tadei de la Vitovniţa:

Iată, azi dimineaţă a venit o mamă cu fiul ei. A venit de mai multe ori şi s-a plâns că îi este greu, că nu-şi iubeşte nora. Iar eu i-am pus:

– Nora e tânără şi nu poate să înţeleagă că trebuie să îşi iubească soacra ca pe mama ei, dar tu eşti deja în vârstă – tu, atunci, trebuie să te gândeşti la toate. Este după cele ale firii ca aici, pe Pământ, în lumea aceasta, mama, după ce îşi căsătoreşte fiul, să înceapă să nu-şi suporte nora, chiar de ar fi aceasta şi înger. Pe dinafară totul este frumos, nimic nu se vede, dar nemulţumirea ei este lăuntrică. Nora nu ştie această taină a vieţii: că trebuie să se roage Domnului ca să-i dea înger bun soacrei sale, iar ei să-i dea putere să o iubească pe soacră ca pe mama ei – abia atunci bagă de seamă acest război lăuntric (al soacrei).

Vedeți, fiecare război fizic începe mai întâi în cuget. Mai întâi, oamenii nu se rabdă în cuget, mai apoi încep să se nimicească unul pe celălalt. Tot ceea ce se întâmplă, se întâmplă pe baza cugetului… În mare măsură, această mamă nu putea deloc să înţeleagă ce-i spuneam. Vedeam că este foarte rănită, foarte întristată, şi a trebuit să vorbesc a doua zi mai mult cu ea. Şi i-am spus:

– Înțelege, pricepe, nu încerca nimic mai mult! Dacă nora nu este bună, roagă-te Domnului să-i dea înger bun norei tale, şi pe tine Domnul să nu te uite, şi roagă-L să-ţi ia această povară a cugetului pe inimă – tot ce ai împotriva norei tale, şi nu numai împotriva norei, ci şi împotriva oricui te-a vătămat – ca Domnul să-ţi dea putere să-i iubeşti pe toţi! Dacă vei avea faţă de toţi gânduri de pace, de linişte, pline de dragoste şi bunătate, în scurt timp vei vedea cum se vor schimba cei din jurul tău. Şi nora se va schimba. Ştii că tu o baţi în chip cumplit şi neîncetat? Nu o baţi fizic, dar tu nu poţi s-o rabzi cu gândul, şi atunci nu este pace şi linişte în casă. Şi nici bărbatul ei, fiul tău, nu are pace din pricina asta. Osteneşte-te să o iubeşti. Anevoie este, da… Dar ştii de ce n-o iubeşti pe nora ta?

– Nu ştiu, spune ea.

– Pentru că ţi-a luat fiul. Fiul nu mai este la tatăl şi la mama lui, ca atunci când era mic. Stă în cele ale firii ca omul să se unească cu soţia sa. Mama doreşte să-şi căsătorească fiul şi se bucură că s-a căsătorit. Dar apoi suferă cel mai mult. De acum fiul se întoarce mai mult spre soţie, nu o mai întreabă pe mamă dacă-i este sete, dacă-i este foame, şi astfel începe războiul gândurilor la mamă. Poţi să faci asta la nesfârşit, şi la sfârşitul sfârşiturilor vei vedea că nu ai realizat nimic. Încearcă ceea ce ţi-am zis să faci şi vei vedea că, în scurt timp, totul se va schimba.

Sursa: Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa, Pace şi bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, pp. 104-106

Anexa 5 Recomandări privind activitatea în lăcașurile de cult

Anexa 5

Recomandări privind activitatea în lăcașurile de cult

Precauțiuni universal valabile

1. Accesul persoanelor în lăcașurile de cult va fi permis numai cu respectarea

precauțiunilor universal valabile pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul

SARS-COV-2:

2. Accesul persoanelor în lăcașul de cult se va face limitat, cu respectarea unei

suprafeţe de 8 mp per persoană;

3. Atât personalul care deservește lăcașul de cult, cât și persoanele care intră în

lăcașul de cult vor purta mască. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie

să acopere gura și nasul.

4. Persoanele își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectat pe bază de alcool care va fi pus

la dispoziție la intrarea în lăcașul de cult;

5. La intrarea în lăcașul de cult se va efectua un triaj observațional și nu se va permite

accesul persoanelor prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut,

rinoree);

6. Se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele

de acces în lacaș.

Precauțiuni speciale:

1. Se va evita atingerea sau sărutarea obiectelor sacre de cult, în locul acestor gesturi

rituale se va indica îngenuncherea sau înclinarea;

2. Binecuvântarea se va oferi/primi de la o distanță de cel putin 1 m;

3. Se va evita oferirea/primirea împărtășaniei în condițile în care nu se pot asigura

lingurițe și pahare de unică folosință;

4. Se vor dezinfecta periodic, o dată la 4 ore, obiectele frecvent atinse: mînerele

ușilor, obiectele de cult, icoanele, suprafețele;

5. Slujbele se vor oficia de către slujitorii bisericești/religioși, numai în aer liber cu

menţinerea distanţei între persoane.

6. Nu se recomandă organizarea de pelerinaje sau călătorii religioase.

sursa 

STIRI.TVR.RO

Actualitate

CORONAVIRUS

Starețul Mănăstirii Sf.Pavel, de la Muntele Athos: Nu ne salvează conducătorii acestui veac, ci numai Dumnezeul Atotputernic.

Arhimandritul Partenie, starețul Mănăstirii Sf. Pavel din Muntele Athos, a trimis un mesaj către credincioșii ortodocși greci, dar nu numai, în condițiile coronavirusului.

În mesajul său, Arh. Partenie și-a exprimat regretul pentru că oamenii Bisericii au prăznuit Învierea Domnului, singuri, fără credincioși, pentru prima oară.

El le cere conducătorilor să lase oamenii în biserici „să lase lumea să iasă afară, să scoată icoanele, să facă litanii, să-L roage pe atotputernicul Dumnezeu, ca să ridice această ispită”.

Părintele Partenie spune că se pregătește pecetluirea oamenilor, dar creștinii nu vor accepta.

Iată mesajul pr. Partenie, tradus în limba română:

Sunt Părintele Partenie, care cu ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului, în 1954 am venit la Sfântul Pavel și m-am făcut monah.

Anul acesta, pentru prima oară, am prăznuit Paștele singuri. Totdeauna aveam alături 150-200 de pelerini, care erau o mângâiere pentru noi, iar în total în Sfântul Munte 5000. Cu toată dragostea, vă spun că mă doare acest lucru. Și aceasta se întâmplă din pricina păcatelor noastre, pentru că oamenii s-au îndepărtat de la calea lui Dumnezeu.

Anul acesta, bisericile noastre, în Atena și în Tesalonic, au fost un cimitir. Toți oamenii închiși în casele lor, bisericile închise.

Politicienii, bine fac că iau aceste măsuri, care sunt însă măsuri omenești. Nu-i judecăm. Dar le trimit un mesaj, că aceste măsuri nu sunt suficiente. Îi rog pe politicieni și pe conducătorii noștri bisericești să cheme lumea, să deschidă bisericile, să lase lumea să iasă afară, să scoată icoanele, să facă litanii, să-L roage pe atotputernicul Dumnezeu, ca să ridice această ispită.

Nu ne salvează conducătorii acestui veac, ci numai Dumnezeul Atotputernic. El ne va salva. Deschideți bisericile, lăsați lumea să iasă afară, scoateți icoanele, îngenunchiați, așa cum au făcut ninivitenii. Să-L rugăm pe Dumnezeu, atotputernicia Lui, să ridice această ispită, altfel, nu știu ce se va întâmpla cu noi.

Nu vă înșelați, numai Dumnezeu ne va salva, numai Doamna noastră, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, numai Sfinții Apostoli, numai Sfinții noștri, și rugăciunea noastră și credința noastră în Dumnezeu. Și să lepădăm toate lucrurile necredinței.

Le spun politicienilor: se pregătește pecetluirea oamenilor. Dar noi, creștinii, credem în atotputernicia lui Dumnezeu, suntem botezați, mirunși cu pecetea lui Dumnezeu. „Pecetea Darului Duhului Sfânt”. Cei care nu sunt botezați și vor să se pecetluiască, să facă ce vor, dar nu ne forțați pe noi, creștinii, pentru că orice ați face Hristos va birui. Spune: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” Matei 10:32-33.

Nu credeți în sioniști, în masoni etc., pentru că aceștia nu cred în nimic. Noi credem în atotputernicia lui Dumnezeu, și oricât ne-ar costa asta, noi Îl mărturisim pe Iisus Hristos, și Acesta răstignit I Corinteni 2:2, și în El ne punem nădejdea, în atotputernicia lui Dumnezeu. Nicăieri în altă parte.

La mulți ani!

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Domnul nostru a biruit lumea. „Nu vă temeți, Mi s-a dat toată puterea în cer și pe pământ, Eu am biruit lumea”. Aceasta este mărturisirea noastră și aceasta este credința noastră. 

MANASTIREA CALDARUSANI

,,.......MULTUMIM FOTOGRAFULUI....

INCEPUTUL SFARSITULUI. Mare atentie!

Altarul se umple de îngeri în timpul Sfintei Liturghii

„Dacă aţi vedea ce se petrece în timpul heruvicului, când preotul citeşte rugăciunea, aţi fugi cu toţii... Îngerii urcă şi coboară nevăzut şi de multe ori simt aripile lor cum mă lovesc peste umeri”.
In  vremea heruvicului, fericitul liturghisitor de multe ori nu se afla singur în altar, ci era înconjurat de îngeri care slavosloveau pe Dumnezeu, înveseleau atmosfera şi participau şi ei la Sfânta Liturghie.Stăteau atât de aproape de el, încât îl atingeau cu aripile, iar el privea la chipurile lor tinereşti.

Odată, atunci când a făcut Vohodul Mare, o călugăriţă ce era de faţă l-a văzut că merge prin aer, că intră în altar fără să păşească pe duşumea. S-a pierdut cu firea şi şi-a făcut cruce, deoarece era pentru prima dată când a văzut o minune. Atunci când s-a terminat Liturghia şi călugăriţa s-a dus să ia binecuvântare ca să plece, Părintele Iacov îi spuse cu naivitate:

‒ Astăzi Liturghia a fost altfel.

Auzind acestea, monahia a prins curaj şi a început să-i descrie cum l-a văzut la Vohodul cel Mare. Dar Stareţul a apucat mai înainte şi i-a spus să tacă, să nu spună nimănui nimic.

Mai târziu i-a explicat unui diacon îndatoririle sale. Şi ca să-l facă mai atent, i-a vorbit cu o adâncă evlavie despre experienţele şi vedeniile lui:

‒ Ah, părintele meu, dacă aţi vedea ce se petrece în timpul heruvicului, când preotul citeşte rugăciunea, aţi fugi cu toţii... Îngerii urcă şi coboară nevăzut şi de multe ori simt aripile lor cum mă lovesc peste umeri.

(Stelian Papadopulos, Fericitul stareţ Iacov Ţalikis, stareţul Mănăstirii Cuviosului David, traducere de Ieromonah Ştefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004, pp. 120-121

O MINUNE A MAICII DOMNULUI

Acum 23 de ani în urmă, în 1997, era în postul Adormirii Maicii 
Domnului, când, după hramul Mitropoliei Slătioara, un autocar se îndrepta de la
Slătioara spre orașul Iași. În acel autocar erau mitropolitul Kiprian(bătrânul) de
Oropos și Fili, ps Fotie al Bulgariei, ps Ambrozie de Methoni, schimonahul Adrian
și mulți creștini din Grecia. Toți aceștia își povesteau unul altuia, pe drum,
impresiile și trăirile pe care le-au avut la hramul la care tocmai participaseră.
Ajunși în Iași, au fost și s-au închinat moaștelor Sf. Cuv. Parascheva în Catedrala
Mitropolitană dar și în biserica Sf. Trei Ierarhi, apoi s-au dus la Biserica de Stil
Vechi – Sf. Cuv. Parascheva, unde erau așteptați, cu bucuria vădită pe chipurile
lor, de preotul paroh Vasile Leonte înconjurat de un grup de credincioși ieșeni.
După ce arhiereii s-au închinat în biserică la icoane, mitropolitul Kiprian, din fața
Sf. Altar, a început să le vorbească în limba greacă celor adunați acolo. Tălmaciul
era ps Ambrozie. Le-a mulțumit credincioșilor pentru primirea lor călduroasă și
le-a mai adresat câteva îndemnuri duhovnicești. Apoi, făcând o pauză scurtă, și-
a întors privirea spre părintele Adrian, care era undeva lângă el, și le-a spus celor
adunați că acest părinte le va istorisi ceva ce-i va ajuta foarte mult duhovnicește
sau, poate, unora, le va schimba viața. Luat prin surprindere, căci nu se aștepta
la asta, schimonahul Adrian – dându-și seama la ce face referire mitropolitul –
făcu un pas în față, apoi tuși ușor ca să-și dreagă glasul. Privi scurt și timid
mulțimea, trase aer adânc în pieptu-i de bătrân(era tot nins de vreme) și începu:
„Ceea ce am a vă spune nu este o poveste, este realitate... Duceți-vă cu gândul
la anul 1970; atunci se petrecea. La periferia Atenei, într-o zonă unde colcăia de
lume, era o măcelărie renumită. Era renumită prin aceea că avea întotdeauna
carne proaspătă, spre deosebire de altele, și aveai de unde alege după plac.
Pentru asta stăteau oamenii la rând ore-n șir. Măcelarul era evreu. Într-una din
zile, în rândul cumpărătorilor, cu pași mărunți, înainta un creștin cu fața dogorită
de soarele mediteranean și, deasupra gurii, străjuia o mustață bogată, neagră –
semnul distincitv al creștinilor. Deoarece erau foarte mulți și rândul înainta
anevoie, îl apucă plictiseala. Scoase atunci, din buzunarul hainei de postav, niște
țigări strânse într-o hârtie mototolită, și-și aprinse una cu nerăbdare. Asta era
una din patimile care-l războiau – fumatul, deși era creștin ortodox. Peste ceva timp strivise țigara sub talpă căci îi venise, deja, rândul la tejgheaua evreului. Îi
spuse acestuia ce dorește și-apoi privi la evreu cum, pe o bucată de lemn(o
scândură mai groasă), cu un satâr greu, ciopârțea dintr-un picior de vită spre a-i
pregăti comanda. Tare se mai minuna creștinul de îndemânarea măcelarului
evreu. Însă, tot uitându-se el cum satârul tăia năpraznic aerul și se oprea cu un
trosnet puternic pe bucata de lemn, văzu că pe acel lemn era pictat ceva.
Ascuțindu-și, curios, privirea, reuși să distingă fața Maicii Domnului. Acea bucată
de lemn în care lovea, parcă cu ciudă, evreul, era icoana Maicii Domnului! Da,
evreul, înadins, ca să-și arate disprețul față de creștini, O batjocorea astfel pe
Împărăteasa Cerului... Creștinul înghețase de spaimă. Deodată, cu sprâncenele
împreunate de furie, sări vijelios peste tejghea, prinse icoana și o trase iute la el.
Apoi, fulgerând din priviri, îi strigă cu mânie evreului: «Nu ți-e frică, păgânule??
Nu te temi tu să-ți bați joc, astfel, de Maica Domnului nostru?? Îndată-l va trimite
pe arhanghelul Mihail, din înaltul Cerului, și te va spinteca cu sabia-i de foc!! »
Evreul, cu un soi de nepăsare sfidătoare, privea la el și a început a se scutura de
râs. Îndurerat, creștinul, ținea icoana pe brațul stâng iar cu degetele scurte și
butucănoase de la mâna dreaptă, mătura, ușor, cu duioșie, bucățile de carne de
pe fața Stăpânei noastre, apropiindu-și buzele să O sărute. Mai erau creștini în
carmangerie. Toți murmurau între ei cu groază. În acea clipă, din icoană, s-a
văzut o lumină orbitoare, vie, ca un petec de soare. Apoi, se auzi un glas de
femeie, potolit dar dojenitor, dureros, spunându-i creștinului: «De ce te miri
așa? Da, de ani de zile, acest evreu lovește cu satârul în Mine. Și Eu rabd!
Rabd...pentru că mai lesne Îmi este Mie să îndur asemenea batjocură de la un
evreu care nu Mă cunoaște, decât de la tine, creștinule, care, cu gura duhnind a
tutun, te apropii să-Mi săruți chipul! Eu, în fiecare zi îți îndrept pașii pe cale și te
apăr de tot răul, iar tu...tu, în schimb, în fiecare zi Îmi întinezi chipul cu gura ta
spurcată! TU ești păgânul, nu el!!» Glasul a încetat și lumina a dispărut. În
încăpere, deși erau atâția oameni, nu se mai auzea nimic. Nimic!...părea că și
timpul s-a oprit din «măsurarea destrămării». Nimeni nu îndrăznea nici măcar să
clipească. Toți au rămas uluiți de acea minune. Cu respirația tăiată, parcă
așteptau ceva... După o scurtă zăbavă, se dezmetici creștinul, așeză în grabă
icoana pe tejghea și, cu privirile plecate, rușinat, și-a făcut, iute, loc prin mulțime,
pierzându-se în vâltoarea străzii. Ușor, ușor, oamenii prinseră a murmura. Numai
măcelarul rămase, încă, încremenit și, așa cum era – proptit cu spatele-n perete,se holba, mut de uimire, la icoana de pe tejghea. În cele din urmă, se urni din loc
și, cu mersul legănat și cu o grimasă de morocănos, îndemnă clienții să
părăsească măcelăria spunându-le că a sosit ora închiderii. Nedumeriți dar și
nemulțumiți oamenii au ieșit iar el a tras obloanele în urma lor. Era de-a dreptul
răvășit... Trăia ceva ce nu simțise niciodată în viața lui, ceva ce nu-și putea explica
dar, care, îi mistuia ființa, altădată, atât de îndârjită și de cătrănită. Abia ajunse
înapoi lângă icoană și se uita la ea ca năucit. Încerca din răsputeri să-și
stăpânească firea dar, fără izbândă... Se prăbuși în genunchi înaintea
Împărătesei. Cu inima strânsă de durere, cu mișcări domoale, pline de gingășie,
apucă icoana cu amândouă mâinile și, pentru prima dată, O privea în ochi pe
Stăpâna Cerului și a Pământului. Pentru prima dată, după atâția ani, privirile lor
se întâlneau, se cercetau, se cunoșteau... Simțea cum un val uriaș de fierbințeală
îi potopea ființa, astâmpărându-se în piept. Ardea tot. Mintea nu mai era în stare
să mai întrebe ceva; se oprise pentru câteva clipe. Ochii începură a se umezi și a
revărsa șuvoaie de lavă... A plâns așa, nemișcat, o bucată. Apoi, cu gândul, începu
să Îi vorbească: «Tu... Tu chiar trăiești! Ești vie!... Tu chiar ești Maica creștinilor!...
Înseamnă că El, chiar este Hristosul, Mesia!» Plângea de parcă ar fi pierdut totul
din lumea asta. O durere sfâșietoare se plimba din piept în cap și înapoi. «Atâta
timp în întuneric...atâția ani Te-am batjocorit; și tocmai acum mi Te-ai arătat,
Maica Hristosului întrupat!... Nu știu dacă mă vei ierta vreodată pentru tot
trecutul meu, însă, știu ce trebuie să fac de acum înainte!» S-a ridicat oftând
adânc, a spălat icoana de resturile de carne într-o găleată cu apă curată și,
strângând-o tare la piept, a ieșit în stradă. Auzise, cu mult timp în urmă, că,
undeva, la vreo patru ore de mers, creștinii au un locaș mai mare de rugăciune.
Era mânăstirea Sf. Kiprian și Iustina din Attica, ce se afla sub păstorirea
mitropolitului Kiprian. Prin îmbulzeala orașului, cu icoana la piept, cu lacrimile
fierbinți pe față și cu pași mari și grăbiți porni într-acolo. Tot drumul nu văzu și
nu auzi nimic. Mintea lui a vorbit întruna cu Împărăteasa. Când a ajuns la porțile
mânăstirii, a întâlnit un călugăr bătrân și uscat căruia i-a povestit tot ce s-a
petrecut. Preț de jumătate de ceas călugărul a ascultat minunându-se de vorbele
evreului, apoi, la sfârșit, căutând adânc în ochii lui, l-a întrebat scurt: «Și acum?».
«Și acum știu ce voi face.», răspunse măcelarul. «Vreau să mă botez!» A stat
acolo, la mânăstire, vreo câteva zile, învățând despre ortodoxie și așteptând
botezul. Povestirea lui se răspândise printre părinții din acea obște, sporindu-le dragostea către Cea Preacurată. După ce s-a botezat, el nu s-a mai întors la
măcelărie, ci, a lepădat tot trecutul său și a ales o viață nouă – s-a făcut
călugăr!...”
Aici, după ce povesti oamenilor din biserică toate acestea,
schimonahul Adrian, se opri. Se opri pentru că glasul începu să-i tremure de
emoție; dădea să plângă. A suspinat o dată lung și, cuprinzând cu ochii mulțimea
credincioșilor, i-a întrebat: „Știți cine este acel evreu?”. Făcu o pauză scurtă, apoi
le-a strigat: „Eu sunt!!... Eu sunt acel evreu măcelar care mi-am bătut joc de
Născătoarea de Dumnezeu atâta timp! Dar, Ea, cu dragostea Ei de mamă, m-a
adus la Lumină!”. Oamenii adunați au început să se-nchine și să vorbească, ușor,
între ei exprimându-și mirarea și slăvindu-O pe Preasfânta Fecioară Maria.
Parintele Adrian n-a mai putut continua și s-a retras la locul lui, acoperindu-și
fața cu mâinile. Plângea... Ps Ambrozie, care a tradus tot, a preluat cuvântul și
le-a spus celor ce priveau uimiți: „Două lucruri trebuie să învățați din viața
acestui părinte: primul – cât de mult urăște Maica Domnului fumatul și, al doilea
– cât de mult ne rabdă nelegiuirile și ne așteptă ca, într-o bună zi, cu durere
adâncă și cu dragoste de fiu, să ne întoarcem la Ea – Mama noastră!”