CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IERARH ATANASIE, ARHIEPISCOPUL ALEXANDRIEI (18 ianuarie)

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IERARH ATANASIE, ARHIEPISCOPUL ALEXANDRIEI

Troparul Sfântului Ierarh Atanasie, Arhiepiscopul Alexandriei, glasul al 3-lea:

Pe ierarhii Domnului, pe tâlcuitorii dogmelor; pe păstorii alexandrinilor propovăduitori ai adevărului, perechea cea iubită de Dumnezeu; pe străluciţii luminători, risipitori ai întunericului celor nelegiuiţi: pe Sfântul Atanasie cel Mare, secerătorul ereticilor, împreună cu Sfântul Ierarh Chiril, cel ce a cinstit precum se cuvine pe Născătoarea de Dumnezeu, veniţi toţi iubitorii de prăznuire şi adunându-ne cu veselie şi cu cântări să-i cinstim; că ei se roagă neîncetat lui Dumnezeu pentru noi toţi.

Cântarea 1, glasul al 8-lea

Irmos: Pe Faraon cel ce se purta…

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Laudă aducând Sfântului Atanasie, ca şi cum aş lăuda fapta cea bună, lauda mea o îndrept mai ales către Dumnezeu, de la Care se dă oamenilor harul faptelor bune, cel vrednic de laudă, al cărui chip şi pecete însufleţită a fost Sfântul Ierarh Atanasie.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De Dumnezeiasca înţelepciune fiind plin, fericite şi mai mult decât soarele cu viaţa de înger strălucind, cuvioase, ai covârşit Legile laudelor noastre. Ci, primeşte, părinte, să te lăudăm după cuviinţă.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cântare vrednică de strălucita ta pomenire îşi aducem ţie; dar nepricepându-ne a-ţi aduce şi mai multe cântări vrednice de tine, Sfinte Atanasie, cerem să ni se dea iertare, prin tine şi harul mântuirii.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Zburdările poftelor trupeşti cu putere potolindu-le, din tinereţile tale minte de bătrân şi cumpănită ai câştigat, Sfinte Atanasie Preafericite. Căci cu dragostea de înţelepciune, toate simţirile ţi-ai orânduit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Lucruri preamărite s-au grăit despre tine în neamuri şi neamuri, Ceea ce pe Dumnezeu Cuvântul în pântece ai încăput şi Curată ai rămas, de Dumnezeu Născătoare, Marie. Pentru acesta toţi te cinstim pe tine, Ocrotitoarea noastră cea după Dumnezeu.

Cântarea a 3-a

 Irmos: Cel Ce a întărit cerurile…

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Curăţindu-ţi sufletul şi trupul de toată întinăciunea, Sfinte Atanasie, biserică vrednică lui Dumnezeu te-ai arătat. Pentru aceasta plinirea Treimii întru tine s-a odihnit, cunoscătorule al Tainelor sfinte, preafericite.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Harul Mângâietorului aflând sufletul tău curat de patimi, precum ai dorit şi-a arătat întru el lucrările lămurite şi te-a pus pe tine, părinte, Luceafăr luminos în lume.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dreptar ierarhiei te-ai arătat ierarhilor şi viaţa ta a fost pildă lucrătoare; iar cuvântul tău, înţelepte, chip luminos al cugetării celei adânci; şi învăţătura ta munte de teologie s-a arătat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Decât Heruvimii şi decât Serafimii mai Înaltă te-ai arătat, Născătoare de Dumnezeu; că tu Singură, ai primit în pântecele tău pe Dumnezeu Cel Neîncăput, Ceea ce eşti fără prihană. Pentru aceasta toţi credincioşii pe tine, Curată, cu cântări te fericim.

Cântarea a 4-a

Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne…

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toată suflarea cea de viaţă purtătoare a Duhului lui Hristos, Care mai înainte de sus a venit cu Dumnezeiască cuviinţă în foişor şi pe ucenici i-a umplut, întru tine suflând, apostol al treisprezecelea te-a arătat, părinte, pe tine, care ai propovăduit credinţa creştină.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De Dumnezeiasca râvnă puternic fiind aprins şi mai înainte de a ajunge întâistătător al Sinodului, luând parte la luptă, ai propovăduit în Niceea că Fiul este deofiinţă cu Tatăl. Pentru aceasta, mai mare păstor şi învăţător al Bisericii pe tine te-a pus Hristos.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Încredinţată fiindu-ţi din Dumnezeiască rânduială cârma Bisericii, Sfinte Ierarhe Atanasie, toate bârfelile vătămătoare de suflet ale ereticilor ca şi cu o secure le-ai tăiat, dezrădăcinându-le ca pe nişte spini; şi cu înţelepciune udând, ai sădit sămânţa Cuvântului.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu limba ta cea de foc ai ars, Sfinte Atanasie, erezia cea ticăloasă a lui Arie şi rătăcirea cea nelegiuită a lui Sabelie, care erau cu desăvârşire potrivnice dreptei cinstiri de Dumnezeu şi deopotrivă de rele; şi împreună cu ele ai ars şi toată hula cea eretică.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu, pururea Fecioară, eşti Lauda credincioşilor; tu eşti Ocrotirea, tu eşti Scăparea creştinilor, Zid de apărare şi Liman; cu rugăciuni aduci către Fiul tău, Ceea ce eşti cu totul fără prihană; şi izbăveşti din primejdii pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste te mărturisesc pe tine Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 5-a

 Irmos: Pentru ce m-ai lepădat…

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Hristos avându-L, părinte, vorbind prin organul cel cu bun glas al graiului tău, ai ruşinat în scris toată închinarea la idoli, îndreptând pe cei rătăciţi şi întorcându-i la adevăratul Dumnezeu, Părinte Atanasie.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Eresurile cele atotpierzătoare le-ai biruit, părinte, cu cuvântări şi cu scrieri, alungând înşelăciunea cea de multe feluri din lume, cu înţelepte dovediri şi ai propo­văduit fără de împotrivire credinţa creştină, fericite.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine, învăţătorul cel cu adevărat mare al învăţătorilor, Înţelepte Părinte Atanasie, cu grai nemeşteşugit te-a fericit Biserica lui Hristos împreună cu Apostolii, ca pe cel ce ai arătat limpede cuvântul cel fără de prihană al credinţei.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce ai agonisit îndrăzneală de Maică spre Fiul tău, Preacurată, nu ne îndepărta pe noi, ceideofiinţă cu tine. Că noi creştinii pe tine, Una Rugătoare Stăruitoare către Stăpânul te punem înainte.

Cântarea a 6-a

Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule…

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Apolinarie arătându-se semănător de sămânţă străină de judecata şi mintea omenească, despre firea omenească a lui Hristos, cu putere a fost vădit de tine, preafericite, ca un nebun şi lipsit de minte.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din Izvorul cel pururea Curgător al harului, mai dulce decât mierea, scoatem noi credin­cioşii, ca din apele unui izvor, apele cuvântătoare, ce se revarsă prin buzele tale, cuvioase.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să se minuneze oricine, părinte, cu drept cuvânt, de scrierile tale, stăruind cu înţelepciune asupra lor, că va vedea răsturnându-sede mai înainte prin tine, după proorocie, eresurile ce aveau să răsară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Să ne izbăvim de cumplitele greşeli cu rugăciunile tale, Născătoare de Dumnezeu, Curată; şi să dobândim Dumnezeiasca Strălucire a Fiului lui Dumnezeu, Cel Ce S-a Întrupat din tine în chip de negrăit, Preacinstită.

CONDAC, glasul al 2-lea

Podobie: Cu curgerile sângiurilor…

Învăţăturile dreptei credinţe sădind şi spinii relei credinţe tăind, ai înmulţit sămânţa credinţei cu ploaia Duhului, cuvioase. Pentru aceasta pe tine te lăudăm Sfinte Ierarhe Atanasie.

CONDAC, glasul al 4-lea

 Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Ierarhilor prea mari ai Bisericii şi vitejilor apărători ai dreptei credinţe în Hristos, păziţi pe toţi cei ce cântă: mântuieşte, Îndurate, pe cei ce Te cinstesc pe Tine, cu credinţă.

Cântarea a 7-a

 Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu…

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Cuvântul Cel întocmai Cinstit cu Tatăl şi împreună pe Scaun Şezător, pe Fiul, Unul-Născut, cu dreaptă credinţă propovăduindu-L, părinte, cel ce eşti numit cu numele nemuririi, înveţi de asemenea că este de o Fire şi deofiinţă şi împreună veşnic cu Duhul.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine, învăţătorule propo­văduitor, slujitorul Tainelor Luminii Celei în Trei Sori, tatăl nelegiuirii văzându-te, a ridicat asupra ta prigoane.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nenumărate sunt primejdiile pe care le-ai îndurat, fericite, nevoindu-te pentru dreapta cinstire de Dumnezeu; dar şi cununile tale sunt nenumărate; că ai fost ca un diamant pentru cei ce loveau în tine şi cu sfinţenia vieţii tale ai atras la tine pe toţi.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dogmele cele nepotrivite şi străine de Biserica lui Hristos le-ai îndepărtat şi Unitatea Dumnezeirii, Treimea, ai teologhisit-O în Ipostasuri, Căreia ai cântat: bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Maria cea Preacurată şi Preasfântă să o lăudăm; că printr-însa ne izvorăşte nouă, ca din izvorul Dumnezeieştii bunătăţi, harul darurilor celor mai presus de minte; pe care, cu gând cucernic, acum să o fericim.

Cântarea a 8-a

 Irmos: De şapte ori cuptorul…

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfântul Atanasie, podoaba cea mărită a ierarhilor, stâlpul luminii şi întărirea Bisericii, apărătorul Treimii, trâmbiţa cea de aur a teologiei şi a vieţii călugăreşti celei adevărate, dătătorul de legi scrise, prăznuieşte acum împreună cu noi, aşezând preoţi şi aducând la Hristos popoare în veci.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu adevărat purtător al numelui nemuririi ai fost, că pe cei încercaţi i-ai întrecut cu cuvântul; şi pe cei iscusiţi în cuvânt prin viaţa cea aspră biruindu-i, ai depăşit pe cei mai de seamă dintre ei din amândouă părţile. Pentru aceasta, strălucind cu fapta bună cea mai înaltă, ai câştigat în veci nemuritoare pomenire.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu luptele tale cele vitejeşti ai arătat ierarhia mai strălucită, cugetătorule de Dumnezeu insuflat al Tainelor, căci cu ale tale dese prigoniri, înşelăciunea cea cu privire la Preasfânta Treime ai îndepărtat, propovăduind Treimea şi strigând: Tatălui vă închinaţi, pe Fiul Dumnezeu numiţi-L şi pe Duhul lăudaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Locaş te-ai făcut Luminii Celei Neapuse, Preacurată; că Lumină ai născut celor din întuneric şi din umbră, care luminează toate cu harul cunoaşterii de Dumnezeu. Aceluia neîncetat credincioşii cântăm: tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi-L pe Elîntru toţi vecii.

Cântarea a 9-a

 Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta…

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucitu-ţi-a viaţa, părinte, ca un fulger şi s-a revărsat cuvântul tău, ca un tunet tuturor, celor peste care soarele luminează. Că de sus, din cer, ai fost cu adevărat insuflat. Pentru aceasta, mormântul, pricinuitorul uitării, nu a stins pomenirea ta, Sfinte Părinte Atanasie.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Lumina Cea Întreit Strălucitoare şi Luminătoare mai strălucit fiind acum luminat, trimiţi de sus celor ce te laudă pe tine razele tale de lumină, limpede ca dintr-o oglindă; şi cu tine îi uneşti, fericite, chiar dacă cererea este mare şi covârşitoare.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cântând te rugăm pe tine cu dinadinsul: pentru Biserică roagă-te, să se dăruiască tuturor creştinilor prin Cruce biruinţă, credinţei creştine putere asupra eresurilor vrăjmaşilor, iar nouă mântuire şi lumii pace, întru pomenirea ta, Sfinte Atanasie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca Ceea ce ai născut pe Mântuitorul şi Izbăvitorul, învredniceşte-mă a dobândi mântuire, Fecioară Preacurată, cu rugăciunile tale, dezlegând legăturile greşelilor mele. Că toate câte le voieşti le şi săvârşeşti, ca Ceea ce ai purtat în braţe pe Îpăratul tuturor. Bunătatea cea fără asemănare.

SEDELNA, glasul a 3-lea

 Podobie: De credinţa cea Dumnezeiască…

Într-armat-ai Biserica cu Dumnezeieştile dogme, părinte; eresurile le-ai pustiit cu învăţăturile tale, calea dreptei cinstiri de Dumnezeu ai desăvârşit şi împreună cu Apostolul Pavel credinţa ai păzit. Şi aşa s-a împlinit dorinţa ta, preafericite, iar acum primeşti răsplata ostenelilor tale.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul a 3-lea

Podobie: De credinţa cea Dumnezeiască…

Arătatu-te-ai, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, Tron cu totul de aur al lui Dumnezeu şi Rai aşternut cu flori; că purtând în sânul tău pe Dumnezeu, ne umpli pe noi cu mireasma Dumnezeieştilor haruri. Pentru aceasta noi toţi te propovăduim pe tine pururea Maică a lui Dumnezeu şi te mărim.

Cum a aflat CIOARA secretul FERICIRII!

Nu degeaba se spune ca cioara este cea mai inteligenta pasare de pe planeta… Ea a aflat secretul fericirii.

O poveste interesanta si plina de morala care a cucerit intreg internetul si care ne invata cel mai simplu secret al fericirii: sa fim multumiti cu ceea ce avem.
In loc sa ravnim la viata si la fericirea altora, sa ne bucuram de propria viata si fericirea va veni de la sine.

O cioara traia in padure si era absolut multumita de viata sa. Insa intr-o zi a vazut o lebada…
“Aceasta lebada este atat de alba”, s-a gandit cioara. “Si eu sunt atat de neagra. Aceasta lebada trebuie sa fie cea mai fericita pasare din lume.
Cioara i-a spus lebedei ceea ce gandea.
“De fapt”, i-a raspuns lebada. “Simteam ca sunt cea mai fericita pasare din imprejurimi pana cand am vazut un papagal care avea doua culori. Acum cred ca papagalul este cea mai fericita pasare care a fost creata” Apoi cioara l-a abordat pe papagal. Papagalul i-a explicat: “Am trait o viata foarte fericita pana cand am vazut un paun. Eu am doar doua culori, insa paunul are o multitudine de culori.”

Mai tarziu, cioara a vazut un paun de la gradina zoologica si a vazut ca sute de oameni s-au adunat ca sa il vada. Dupa ce oamenii au plecat, cioara s-a apropiat de paun.
“Draga paun”, a spus cioara. “Esti atat de frumos, in fiecare zi mii de oameni vin sa te vada. Cand oamenii ma vad pe mine, imediat ma gonesc. Cred ca esti cea mai fericita pasare de pe planeta.”

Paunul a raspuns: “Am crezut dintotdeauna ca sunt cea mai frumoasa si fericita pasare de pe planeta. Insa din cauza frumusetii mele, sunt inchis in aceasta gradina zoologica. Am cercetat cu atentie gradina zoologica si am
realizat ca cioara este singura pasare care nu este inchisa intr-o cusca. Asa ca zilele trecute m-am gandit ca daca as fi o cioara, as putea sa hoinaresc fericit pretutindeni.”

Morala:
Aceasta este si problema noastra. Ne comparam in mod zadarnic cu altii si ne intristam. Nu pretuim ceea ce Dumnezeu ne-a dat ceea ce duce la ciclul vicios al nefericirii!.
Invata sa fii fericit cu ceea ce ai in loc sa te agati de ceea ce nu ai!!
Intotdeauna va exista cineva care va avea mai mult sau mai putin decat ai tu!
Persoana care este multumita cu ceea ce are este cea mai fericita persoana din lume!

Sursa: andreilaslau.ro

În cine să ai încredere și de cine să te ferești? Sfatul înțelept al unui călugăr bătrân

Odată un tânăr a întrebat pe un călugăr bătrân:

– Cum să învăț să mă pricep la oameni? În cine să am încredere și de cine să mă feresc?

– Îți voi spune pentru început de cine să te ferești, – a răspuns bătrânul. – Ferește-te de omul care pare cel mai smerit la exterior. Atunci când vezi că cineva se închină în fața ta, te îmbrățișează și are un comportament excelent, ferește-te de el.

– Cum așa, bătrâne? – a întrebat uimit tânărul. – Explică-mi!

– Să-ți spun un lucru important: el primul te va trăda! – a răspuns bătrânul.

– Atunci în cine să am încredere?

– Să ai încredere în cel care este simplu cu tine și spune adevărul, indiferent care ar fi acesta. Acești oameni primii vor veni să te ajute. Adevărat smerenie mereu nu este vizibilă, pentru că e greu să o găsești. Dar atunci când o vei găsi, ea niciodată nu te va trăda.

De ce în Sfântul Munte se petrec astăzi mai multe miracole decât oriunde?

Pe Sf. Munte Athos vom auzi adesea că s-au săvârşit minuni. S-ar putea zică că, acolo, miracolul este fapt cotidian.Sunt ajutoare cereşti sau minuni săvârşite prin evlavie şi prin icoana Maicii Domnului: însănătoşiri, salvarea unei obşti, daruri neaşteptate, schimbarea vieţii.Alte ajutoare minunate vin dinspre relicve sfinte, locuri consacrate, său dinspre asceţi sporiţi.

De ce pe Sfântul Munte se petrec miracole mai mult decât oriunde?

Iată de ce. Pentru că ei, cei de acolo, trăiesc în Duh, şi nu în trup. Asceţii mari de pe Munte, nevoitorii, fie la obşte, fie la pustie, trăiesc în Duh. Chiar şi pelerinii, călătorii care vin acolo cunosc şi ei trăirea în Duh. Ei vin pentru o perioadă limitată.Dar şi în acest interval limitat, ei cunosc influenţă puternică a mediului athonit şi, măcar pe timpul acela, ei trăiesc în duh, nu în trup. Unii dintre aceşti călători vor prelungi starea de trăire în duh şi după revenirea în lume.

Ce înseamnă a trăi în trup? Sunt trei feluri de trăire: în trup, în minte şi în Duh.

A trăi în trup înseamnă a rămâne conectat la sursa păcatului. Înseamnă a trăi înrobit patimilor, simţurilor. A te gândi doar la mâncare, la sex, la satisfacerea nevoilor primare; a te gândi la bani şi la funcţii; a fi dominat de ambiţii şi egoism. A trăi între griji și plăcere.

Un mare păcat este grija. Un subtil păcat este plăcerea perversă său satisfacerea imediată a simţurilor.

Grijile înseamnă a trăi în trup. A te identifica deci cu trupul, cu partea ta căzătoare şi vulnerabilă, în slavonă, grejnik înseamnă păcătos. Pe drept cuvânt: cel copleşit de griji e un păcătos…

O persoană obiectează:

– Acasă ne năpădesc grijile gospodăriei, grijile bucătăriei… înseamnă că noi, gospodinele, facem păcate că stăm în bucătărie?

Răspunsul: Treburile gospodăriei sunt slujiri, nu griji. Bucătăria este slujire, nu grijă. Transformă mintea: de la mintea grijii, la mintea slujirii. Slujirea înseamnă: munca dezinteresată de a obţine profit personal imediat; cu simţul dăruirii, cu drag și fără bombăneala.

Parabola „Marta // Maria” a fost rău înţeleasă de oameni. Hristos nu dezaprobă faptul că Marta munceşte. El dezaprobă ca Marta bombăneşte şi scânceşte! Hristos o găseşte exemplară pe Maria nu pentru că ar renunţa la muncă, ci pentru că mintea ei este pregătită pentru contemplaţia divinului.Că dacă înlături bombăneala şi obsesiile şi invidia — capeţi mintea slujirii, mintea limpede a bunătăţii şi a sănătăţii.Aşa se face trecerea de la trup la Duh, şi-n mediul familial, şi-n cel profesional.

Principiul plăcerii

Spuneam ca mare păcat este grija (pentru că blochează, întunecă, îmbolnăveşte) şi cel mai subtil păcat este plăcerea, pentru că duce la stagnare, la regresie infantilă, la indiferenţa religioasă, cădere.În psihologie, se vorbeşte de două principii care guvernează procesele mintale: principiul plăcerii (infantil) şi principiul realităţii (comportament de adaptare, de ajustare la dificultăţi). Principiul plăcerii revendică îndeplinirea imediată a unor trebuinţe; iar când acestea nu pot fi împlinite, omul scânceşte, înjură, bombăneşte, urlă; sau, în alte cazuri, el cade în reverie, vise compensatorii, ascundere în boală… La adult, frustrarea de plăceri se poate manifesta prin reverie şi vis, ca satisfacere iluzorie; dar şi prin revendicări vehemente, nemulţumiri şi mânie, în cazuri de dizarmonie nervoasă. Aceasta se remediază sau se corectează prin practica despătimirii (vezi şi rugăciunea lui Efrem Sirul).

Mintea mulţumirii şi a iertării

Facem distincţie între plăcere şi mulţumire.

Mulţumirea este o stare salvatoare: este stabilitatea emoţională: „Rugaţi-vă neîncetat. Întru toate mulţumiţi” (ITes. 5:17-l8).Prin mulțumire înţelegem un stadiu al minţii foarte stabil, ferit de fluctuaţii afective, ferit de exaltare, pe de o parte şi de scânceală, pe de altă parte. Mulţumirea dezvăluie un psihism calm, puternic, senin: nu se încântă când primeşte zăhărelul, nu înjură când îl frustrezi de zăhărel.

Este „mintea de viaţă lungă”. Căci a mulţumi provine din cuvintele a mulți-ani. Vezi termenul popular întrebuinţat şi de Sadoveanu: mulţumesc, adică îţi urez mulţi ani! Înţelegem, prin această referire la etimologie, de ce mintea mulţumirii este mintea vieţii lungi, este mintea iertării. Şi, mai ales, este mintea care face trecerea de la plăcere la realitate, de la trup la Duh.

Menţinerea treziei

Importantă este menţinerea acestei trăiri. Căci unii primesc darul treziei în duh, o clipă, fie prin contactul cu locul sacru, fie prin puterea unui duhovnic sau maestru; dar menţinerea treziei este grea.

Pentru menţinerea în Duh sunt necesare ajutoare, asceza exterioară, context salvator. Omul este slab şi are nevoie de sprijin.

Menţinem mintea în Duh şi în trezie, prin rugăciune, prin cele 7 taine, prin simboluri religioase.

Ne amintim că symbolon înseamnă unire. Iar contrariul lui symbolon (unire) este diabolos, care înseamnă dezbinare, rupere, scindare, învrăjbire. Symbolon este şi „Crezul” de la Niceea (simbolul credinţei); symbolon este şi o imagine care declanşează o amintire divină, un context salvator, o experienţă spirituală.

Un exemplu de simbol ajutător: Uşa. Obiect comun, cu care ne întâlnim zilnic… Pentru cel sporit în duh, uşa este nu numai un cadru dreptunghiular de ieşire şi intrare; ci el îşi aminteşte sensul duhovnicesc, cel rostit de Hristos: „Eu sunt uşă: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra// va ieşi, şi păşune va afla. ” (loan 10:9).

O uşă desparte două spaţii: spaţiul amorf, al lumii, şi spaţiul consacrat: al casei, al bisericii, al chiliei, al trapezei.Când deschizi o uşă, să-ţi aminteşti de aceasta, şi astfel intrările şi ieşirile vor fi sporitoare.Şi, cum omul deschide 12000 de uşi pe an, ar avea ocazia să-şi reactualizeze planul spirimal de 12000 de ori…Deschiderea unei uşi devine un exerciţiu spiritual. Faceţi-l zilnic.

sursa ”Psihoterapie isihastă”, Vasile Andru, Editura: PARALELA 45 , 2010

Icoana Sfântului Ioan Botezătorul de la Schitul Prodromu

Căutând ceva lucruri sau icoane pe care să le fure, soldații turci au intrat în paraclis. Repezindu-se spre icoana Sfântului Ioan Botezătorul, acesta s-a încruntat spre ei, astfel încât au fost cuprinși de frică și au scos pistoalele, începând să tragă asupra icoanei. Însă i-a cuprins și mai mult groaza când au văzut că gloanțele se întorceau și îi loveau tot pe ei.
   Nu  se ştie cu exactitate anul în care a fost zugrăvită această sfântă icoană, însă este posibil ca aceasta să dateze din anul 1660, când a fost rezidit Paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul.

Se spune că în anul 1821, când a început revoluția greacă, turcii au venit cu multă armată în Sfântul Munte. Au ajuns atunci și la Chilia Prodromu, unde mai târziu s-a înființat schitul. Căutând ceva lucruri sau icoane pe care să le fure, soldații turci au intrat în paraclis. Repezindu-se spre icoana Sfântului Ioan Botezătorul, acesta s-a încruntat spre ei, astfel încât au fost cuprinși de frică și au scos pistoalele, începând să tragă asupra icoanei. Însă i-a cuprins și mai mult groaza când au văzut că gloanțele se întorceau și îi loveau tot pe ei. Atunci au părăsit în fugă chilia.

În anul 1853, icoana Sfântului Ioan a fost ferecată în argint, din dania domnitorului Grigore Alexandru Ghica al Moldovei.

Astăzi, icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ioan Botezătorul se păstrează în Paraclisul cel vechi al Schitului Prodromu. Este aşezată pe catapeteasmă, în partea dreapta, lângă icoana Mântuitorului Iisus Hristos  

O vorba neortodoxa: “Asa mi-a fost scris!”

Laurenţiu Dumitru

(extras din cartea Tinerii, între cer şi pământ, Ed. Egumeniţa, 2008)

„Aşa mi-a fost scris!”. Vorba aceasta am auzit-o cu toţii. Unii dintre „clienţii” penitenciarelor au obiceiul de a folosi această expresie pentru a-şi justifica faptele reprobabile. Refuzând să-şi asume responsabilitatea pentru faptele săvârşite, socotesc că ceea ce li s-a întâmplat a fost de fapt scris …undeva, în Cartea vieţii sau poate a morţii, deci, lucru lămurit, aşa trebuia să se întâmple, nu aveau de ales, nu-s ei vinovaţi, El e vinovat!

„Dar n-a scris-o El, ci tu, omule! El n-a dorit-o, tu ai dorit-o, tu ai săvârşit-o…”. „Da, dar El ştia…”. „Ştia şi şansa ta de a privi spre cer. Ştia că poţi alege. A sperat că vei alege binele… Da, El în atotştiinţa Sa ştia ce vei alege, dar încă mai spera că vei alege ce-i bine… A riscat ruina ta pentru a nu te transforma într-o marionetă…”. Cât trăim alegem! Alegem ceea ce dorim! Îndemnul „lăuntric” de a săvârşi o faptă e de la Dumnezeu sau de la diavol sau din obişnuinţa firii…

Părintele Stăniloae, citând pe Vl. Lossky, spune: „Dumnezeu riscă ruina eternă a celei mai înalte creaţii ale sale, ca să poată fi cea mai înaltă. Paradoxul este ireductibil. Chiar în măreţia sa de a putea deveni dumnezeu, omul e capabil să poată cădea” (1).

A predestina pe unii la bine şi pe alţii la rău, câtă nedreptate! Cum poate fi această faptă demnă de un Iubitor de oameni ca Dumnezeul nostru?…

Dar nu numai „clienţii” penitenciarelor folosesc această expresie, ci şi mulţi dintre cei ce frecventează Biserica, deşi sintagma „aşa mi-a fost scris!” n-are a face cu învăţătura lui Hristos, dimpotrivă – trădează chiar un soi de necredinţă.

După atâtea veacuri de mărturisiri, ne schimonosim fără să ştim credinţa, de fapt ne întoarcem la concepţiile anticilor: fatum, moira, diferite nuanţe, însă aceeaşi temă: destinul implacabil al omului… Deşi Fiul lui Dumnezeu a venit în lume, a mărturisit Vestea cea bună, a pătimit, a murit şi a înviat, deşi ne-a dat îndreptar de viaţă, noi încă mai considerăm că suntem nişte simpli roboţei. Toţi aceia care zic că există predestinare ar trebui să-şi pună întrebările: „De ce oare a mai vorbit Bunul Dumnezeu despre alegerea faptelor bune sau despre Judecată, dacă totul e o loterie?”; „De ce oare Adam a fost găsit vinovat pentru neascultare, căci, de bună seamă, şi el putea spune: aşa mi-a fost scris!?”.

Dumnezeu vede şi ştie tot ce vom face în viitor pentru că este atotştiutor. Vede desăvârşit, nu ca intuiţie, nu pentru că noi oamenii am fi previzibili (cum se exprima oarecând neinspirat N. Steinhardt), ci pentru că are acest atribut dumnezeiesc! Cel ce a făcut timpul este înafara lui, nu e condiţionat de el. Dumnezeu vede în timp, aşa cum, de exemplu, noi vedem în spaţiu!

Domnul ştie toate cele „scrise” de noi în cartea vieţii, însă nu El le scrie, ci noi înşine, fiecare în parte. Teologia noastră a sintetizat aceasta în sintagma arhicunoscută: „Dumnezeu preştie toate, dar nu le predestinează (predetermină)”.

În discuţiile ce se nasc pe tema acestei apoftegme care aparţine Sfântului Ioan Damaschin, am observat că mulţi au comentarii „logice” de făcut… „Stai puţin, dacă Dumnezeu ştie şi vede cele rele pe care le fac sau care mi se pot întâmpla (exemplul cărămizii care cade de pe bloc direct în cap l-am auzit deseori, deşi nu cunosc astfel de cazuri…), aşadar, dacă le ştie şi nu face nimic pentru a le împiedica să se întâmple e ca şi cum le-ar fi predestinat…”. „Profeţii nu vorbeau de cele ce aveau să se întâmple, nu vedeau cele viitoare? Iată predestinarea!”. Apoi, negreşit, cei ce cred în destin, încep să enumere toate grozăviile consemnate de istoria lumii de la începuturile ei şi până azi, grozăvii pe care Domnul le ştia înainte de a se întâmpla şi totuşi le-a îngăduit să fie. E adevărat că sunt multe situaţii şi întâmplări nefericite pe care nu le provocăm noi înşine, însă avem de suferit din cauza lor. Dumnezeu îngăduie suferinţa întotdeauna cu un rost, chiar dacă de cele mai multe ori nu-l pătrundem, dar nu o pregăteşte anume pentru noi, nu o predestinează, multe astfel de încercări şi grozăvii (cutremure, inundaţii etc.) sunt îngăduite de Dumnezeu cu scopul de a ne mai învăţa câte ceva. Apoi, noi, oamenii, avem obiceiul de a identifica suferinţa cu răul, lucruri de altfel distincte, de aici şi acuzele aduse lui Dumnezeu. Rău în sens propriu e doar păcatul, iar alegerea sau nealegerea lui ţine de noi, de libera noastră voinţă. Ştim că Dumnezeu ne-a dat darul libertăţii. Dumnezeu a vrut ca noi să putem să-i spunem şi „Nu”, deşi sunt încredinţat că aşteaptă întotdeauna „Da”-ul nostru la chemarea Lui. Dumnezeu caută să-l unească pe om cu El, caută să-i dea locul pe care i l-a gătit, tânjeşte după privire şi-o inimă îndreptată spre El şi se bucură aidoma unui copil – îndrăznesc a spune prin cuvinte omeneşti, căci bucuria copiilor e curată şi deplină – împreună cu îngerii, când află că omul întinat de păcat vine spre El cu pocăinţă…

Dându-ne nouă libertate, El şi-a îngrădit-o pe a Sa, pentru că nu ne poate constrânge să alegem cele bune. Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine (Apocalipsa 3, 20). El vrea ca toţi oamenii să se mântuiască: Oare voiesc Eu moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu – şi nu mai degrabă să se întoarcă de la căile sale şi să fie viu? (Iezechiel 18, 23). Unde este aici „aşa mi-a fost scris!”?

Dacă ar exista destin implacabil, istoria omenirii ar fi o farsă. Pentru cei ce cred astfel, amintim cuvintele apostolului Ioan: Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3, 16). În cazul fatalităţii, nu era nevoie de întrupare. La ce bun să dai şansă omenirii dacă pedeapsa sau bucuria ai scris-o înainte?

Omule, tu ai ceva de scris şi, vrând-nevrând, vei scrie. Vei scrie mărturia ta în cartea vieţii sau în cea a morţii. Nu o scrie Dumnezeu, ci tu însuţi. De-I vei îngădui, El va scrie împreună cu tine ca şi odinioară Gură de Aur după şoaptele Apostolului, va scrie de va auzi cuvântul-cheie pe care Hristos ni l-a spus în rugăciunea Tatăl nostru: „facă-se voia Ta”. Omul se va goli de sine, va face astfel loc lui Dumnezeu, încredinţat fiind că voia lui Dumnezeu împlinindu-se, oricare ar fi ea, bine vremelnic şi veşnic va aduce. Auzind aceasta, Tatăl va lucra cu tine şi voia ta va fi voia Lui în măsura în care cuvintele tale exprimă starea inimii şi puterea voinţei. Cel deplin încredinţat lui Dumnezeu nu va avea de rostit decât: „Facă-se voia Ta!”, „Miluieşte-mă, că netrebnic sunt!”, „Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!”.

***
Cândva, la ora de Religie, m-am folosit de o reprezentare, ce ar putea fi catalogată de unii drept prea îndrăzneaţă, pentru a mă face mai bine înţeles de ce noi nu credem în fatalitate, în destin. Socotesc însă că, departe de a fi smintitoare, poate folosi multora.

Filmul istoriei umanităţii, dar şi al fiecăruia în parte, nu este regizat de Dumnezeu, ci de fiecare dintre noi. Ca într-un sneak preview (premiera unui film într-un cerc restrâns, de obicei pentru a reface unele scene şi a hotărî sfârşitul), profeţii din vechime au avut parte de vizionarea unor secvenţe din marele film. Dumnezeu, la ceas de taină, în răcoarea serii, le mărturiseşte că, de fiecare dată când i s-a cerut cu stăruinţă ajutorul, a intervenit cu bucurie, din păcate nu i s-a cerut prea des, omul obişnuindu-se să trăiască fără a-L lua în calcul. „Pururea le port de grijă. De câte căderi nu i-am ferit, tainic, prin Duhul Sfânt? De câte ori nu i-am purtat pe braţe, dar tot Eu, Cel ce i-am iubit desăvârşit, port vina în ochii multora” ar spune Domnul.

Filmul, de-ar fi fost regizat de Dumnezeu, ar fi fost desăvârşit, însă paradoxal, ar fi avut un mare neajuns: noi, oamenii, am fi fost nişte simple marionete, nişte actori puşi să joace când într-un fel, când în altul.

Profeţii din vechime, vorbind despre cele viitoare, nu lasă să se înţeleagă că această curgere a vieţii lumii, deseori haotică, este predestinată din veci de Dumnezeu. Ca ei să-şi întocmească profeţiile, Domnul le descoperă cele viitoare. Creatorul îi invită pe profeţi la această vizionare în premieră, sneak preview, a acestui film al umanităţii. Dumnezeu îl oferă profeţilor spre vizionare în curgerea lui firească, însă, totodată, le arată şi alte variante, „soluţii alternative”. „Ia priviţi, sfinţii mei, Eu aşa aş fi făcut!”. „Doamne, atunci fă Tu cum este mai bine!”. „Ce pot face? Ei, oamenii, au ales calea păcatului, au ales înstrăinarea de Mine!”. „Eu preştiu toate pentru că văd alegerile oamenilor. Preştiinţa mea e una potenţială, ştiu ce vor face, dar nu-i pot sili spre ceva. Oricând le este lor în putinţă să-şi schimbe viaţa prin conlucrare cu harul Meu”.

Profeţii văd îngroziţi scena distrugerii cetăţii Ninive… „Doamne, miluieşte-i!”, zic proorocii. „Dar n-au pocăinţă!”. Unul dintre prooroci, Iona, ascultând pe Domnul, anunţă cetatea şi iminenta ei distrugere… Şi a pătruns Iona în cetate, zicând: „Patruzeci de zile mai sunt, şi Ninive va fi distrusă!” (Iona 3, 4). De observat că referatul Scripturii („filmul”) nu dă de înţeles că Domnul şi-ar schimba voia. Proorocul anunţă ce a văzut mai înainte, anunţă sentinţa Domnului!

Ninivitenii însă au nădejde, postesc şi se îmbracă în sac! Hotărârea de pocăinţă este a regelui, care, împreună cu poporul, vrea să-L înduplece pe Dumnezeu (Poate că Dumnezeu Se va întoarce şi Se va milostivi şi va ţine în loc iuţimea mâniei Lui ca să nu pierim! – Iona 3, 8).

„Minune! Doamne, iată-i, se pocăiesc!”. Dumnezeu a hotărât să-i piardă, dar nu o va mai face! Şi i-a părut rău Domnului de prezicerile de rău pe care li le făcuse şi nu le-a împlinit (Iona 3, 10). Profeţii văd mai apoi scena trădării Mântuitorului! În sneak previewvăd clar că Iuda este vânzătorul… „Ooo, Doamne, fă ceva pentru Fiul Tău, nu lăsa să fie vândut! Opreşte nelegiuirea! Schimbă lucrurile, ca şi în cazul ninivitenilor!”. „Ninivitenii au aflat voia Mea şi s-a cutremurat, s-au pocăit, iar eu mi-am schimbat sentinţa”. „Fă-l pe Iuda, Doamne, să nu-L vândă pe Fiul Tău!”. „Iubiţii mei, nu pot răpi libertatea Iudei”. Şirul evenimentelor a născut profeţia: Cineva Îl va vinde! Iuda a împlinit-o! Şi am luat cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat în vistieria templului Domnului, pentru olar scrie Zaharia (11, 13) despre Iuda trădătorul. „A fost Iuda predestinat să-L vândă, e Iuda nevinovat?”. Dacă Iuda nu l-ar fi vândut pe Domnul, scena din „film” n-ar fi arătat astfel. Iuda a „jucat” scena, Dumnezeu n-a îngrădit libertatea Iudei şi a nici unei făpturi. De aceea exista profeţia, pentru că Iuda l-a vândut pe Domnul… de altfel, în ciuda profeţiei, putea să schimbe cursul evenimentelor din sneak preview, ca şi ninivitenii… Aşadar e doar o aparentă contradicţie între libertatea de acţiune, dată de Dumnezeu, pe care Iuda o avea ca orice om, şi faptul că gestul său de a-L vinde pe Hristos a servit ca parte a planul de mântuire a lumii. „Dar Doamne, tu spui: Sau nu are olarul putere peste lutul lui, ca din aceeaşi frământătură să facă un vas de cinste, iar altul de necinste? (Romani 9, 21). Dacă tu ai vase alese spre slavă, ai şi vase stricate, alese pentru iad. Aşa-i?”.

„Iuda n-a fost ales din pântecele maicii sale să-L vândă pe Fiul. L-am numit fiul pierzării(cf. Ioan 17, 12) văzând faptele lui. Am hotărât mai înainte, ceea ce am cunoscut mai înainte.

Scris este: Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai înainte, mai înainte i-a şi hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său (Romani 8, 29). I-am hotărât pentru că i-am cunoscut tânjind după Mine, pentru că le-am ascultat inima… de aceea i-am hotărât mai înainte, pentru că i-am aflat căutându-Mă. Tot de aceea unii sunt numiţi vase alese ale lui Dumnezeu saualeşi încă din pântece. Faptele lor au născut alegerea Mea!”.

Iuda nu se putea justifica la judecată menţionând existenţa profeţiei care „trebuia să se întâmple”, nu putea deci spune „aşa mi-a fost scris”. Putea fi Iuda, putea fi altcineva, iar la urma urmei nu era necesar ca cineva să fie vinovat, preaînţeleptul Dumnezeu găsea căi potrivite pentru a ne mântui. Nu putem afirma că mântuirea era intrinsec legată de decizia unui apostol! Iuda nu a împlinit dorinţa lui Dumnezeu.

Apoi, dacă nici Iuda, sărmanul, nu putea spune: „aşa mi-a fost scris”, şi dacă argumentul „e vina lui Dumnezeu” nu i-a folosit nici lui Adam, noi de ce ne îndârjim şi ne numim pe noi înşine marionete supuse destinului implacabil?

Notă:
(1). Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. I, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1996, p. 283.

Sfântul Vasile cel Mare despre cămătarie și împrumuturi. Ești bogat? Nu te împrumuta! Ești sărac? Nu te împrumuta!

Omilia a II-a la o parte din Psalmul XIV

Vorbindu-vă ieri despre Psalmul XIV, timpul nu mi-a îngăduit să ajung până la sfârșitul lui. Am venit însă acum, ca un bun datornic, să plătesc datoria pe care n-am platit-o ieri.

Textul care a rămas necomentat din psalm este scurt la auz. De aceea poate că mulți dintre voi nici n-au observat că a fost lăsat la o parte, socotind că n-a mai rămas nimic de explicat. Știind însă că acest scurt text are o mare putere pentru lucrurile din viață, m-am gândit că nu trebuie să trec cu vederea folosul pe care-l avem de pe urma tâlcuirii lui. Profetul, înfățișând în acest psalm pe bărbatul desăvârșit care are să se urce la viața cea netulburată, a enumerat printre faptele lui mari și pe aceea că n-a dat cu camătă argintul său. În multe locuri din Scriptură este hulit păcatul acesta. Iezechiel pune între cele mai mari păcate "camăta și adaosul" [1], iar Legea le interzice în termeni preciși: "Să nu iei camătă de la fratele tău și de la aproapele tău" [2]; și iarăși zice: "Viclenie peste viclenie și camătă peste camătă" [3]. Iar despre cetatea cea plină de păcate, ce spune psalmistul? "N-a lipsit din pieţele ei camăta și vicleşug."[4] Și acum, în psalmul acesta, profetul a adăugat același lucru pentru a-l caracteriza pe omul desăvârșit, zicând:

"Argintul său nu l-a dat cu camătă." [5]

Într-adevăr, este culmea neomeniei ca de la cel lipsit de cele necesare vieții, care-ți cere împrumut ca să se ajute în viață, tu să nu te mulțumești cu capitalul, ci să născocești venituri și să aduni bogății de pe urma nenorocirilor săracului. Domnul ne-a poruncit lămurit, zicând: "De la cel ce voiește să se împrumute de la tine nu întoarce fața"[6].

Iubitorul de argint însă, văzând pe omul silit de nevoi că îi cade la picioare, rugându-l - că ce umilințe nu face, ce nu graiește? -, n-are milă de cel care se înjosește atâta, nu se gândește că și el e om;  nu-i înduplecat de rugămințile lui, ci rămâne nemișcat și aspru; nu se uită la rugăciunile lui, nu-l mișcă lacrimile lui; stăruie în refuzul său, se jură și se blesteamă că și el n-are deloc bani; că și el caută, de-ar găsi, pe cineva care să-l împrumute; își întărește cu jurăminte, minciună și adaugă neomeniei sale un nou păcat: jurământul fals. Dar când cel care cere împrumut îi amintește de camătă și-i numește vreo ipotecă, atunci iubitorul de argint, coborându-și sprâncenele, începe să zâmbească și-și aduce aminte de prietenia de părinte; îl numește cunoscut și prieten și-i spune: "Am să caut să văd dacă n-am ceva bani puși deoparte. Da, am o sumă de bani dată mie de un prieten spre păstrare pentru a-i aduce venit; acela însa a hotărât dobânzi mari; eu voi micșora negreșit ceva din dobânzi și-ți voi împrumta banii cu dobanda mai mică". Cămătarul ia o înfățișare ca aceasta; îl mângaie pe nenorocit cu astfel de cuvinte și-l ademenește; îl leagă cu polițe, și nenorocitul pleacă; și, pe lângă sărăcia care-l doboară, îi mai ia și libertatea. Că cel care-și ia sarcina să plătească dobânzi, pe care nu le poate plăti, se supune de bună voie unei robii pe viață.

Spune-mi! Ceri bani și castigi la acești bani de la cel sărac? Dacă ți-ar fi putut spune că e mai bogat, ce-ar mai fi căutat la ușa ta? A venit să-l ajuți, și a dat de un dușman! A căutat leacuri, și a găsit otravă! Ar fi trebuit să ușurezi sărăcia omului, dar tu i-ai mărit lipsa. Cauți ca pustia să rodească! Întocmai ca un doctor care se duce la bolnavi, dar în loc să-i vindece le mai ia și bruma de sănătate ce le-a mai rămas, tot așa și tu faci din suferințele nenorociților prilej de îmbogățire. Și după cum plugarii se roagă să plouă ca să li se înmulțească semințele, tot așa și tu ceri ca oamenii să fie săraci și lipsiți, ca banii să-ți producă bani. Nu-ți dai seama că, născocind din camăta creșterea bogăției tale, îi faci mai mare adaosul de păcate? Cel care-ți cere bani cu împrumut simțindu-se amenințat nu știe ce să facă; când se uită la sărăcia lui, este deznădăjduit, că nu știe de va putea achita împrumutul și dobânzile; dar când se uită la nevoia ce o are, îndrăznește să se împrumute. În urmă, unul, silit de nevoie, este învins; celălalt e vesel, că l-a înlănțuit cu polițe și ipoteci.

Când cel ce se împrumută ia banii, este mai întâi strălucitor și vesel; se bucură de o floare străină, care vrea să arate că i s-a schimbat viața: masa întinsă, haine luxoase; slugile, și ele, au altă înfățișare, sunt mai vesele; vin apoi lingușitorii, oaspeții, nenumărații paraziți ai caselor. Dar îndată ce banii încep să se scurgă, iar timpul, cu trecerea lui, adaugă dobânzile, nopțile nu-i mai aduc aceluia odihnă, ziua nu-i mai este veselă, soarele nu-l mai încântă, ci-i amărăște viața; urăște zilele care-i grăbesc scadența, se teme de luni, care-i măresc dobânzile. Dacă doarme, vede în vis pe creditor. Urât vis! Creditorul stă la căpătâiul lui. Dacă e treaz, dobânda îi stăpânește gândul, dobânda îi este grija lui.Scriptura spune: "Creditorul și datornicul se întâlnesc unul cu altul; dar Dumnezeu pe amândoi îi cercetează"[ 7]. Unul, ca un câine, urmărește prada; celălalt, ca un vânat gata prins, se teme de întâlnire. Sărăcia i-a răpit îndrăzneala. Amândoi numără pe degete scadența: unul se bucură de creșterea dobânzilor, celălalt suspină de adaosul nenorocirilor. "Bea apa din vasele tale!" [8], spune Scriptura; adică: cercetează puterile tale, nu merge la izvoare străine, ci culege din livezile tale cele ce-ți pot ușura viața! Ai lucruri de aramă, haine, vite, vase fel de fel! Vinde-le! Caută să dai totul, afară de libertate.

Poate însă că-mi vei spune:

- Mi-e rușine să le vând.

- Ce va fi dacă, puțin mai târziu, un altul le va căra, va striga la licitație bunurile tale și le va vinde pe un preț de nimica, chiar în ochii tăi?

Nu te du la uși străine! "Fântâna străină este cu adevărat strâmtă." [9] Mai bine este să-ți ușurezi nevoile încetul cu încetul, cu gânduri chibzuite, decât să scapi de ele dintr-o dată cu bani străini, iar mai pe urmă să-ți pierzi toată averea. Dacă ai cu ce plăti, de ce nu cauți să scapi de greutățile de-acum cu banii aceștia? Iar dacă nu poți plăti, atunci vindeci un rău cu alt rău. Nu primi să fii asaltat de creditor! Nu suferi să fii căutat și urmărit ca un vânat! Început al minciunii este împrumutul, pricină de nemulțumire, de nerecunoștință și de jurământ fals. Altele sunt cuvintele celui care cere împrumut, și altele sunt când i se cere împrumutul înapoi. "Dacă nu l-aș fi întâlnit atunci, își spune datornicul, poate că aș fi găsit alte mijloace să scap de strâmtorare. Nu mi-ai pus tu banii în mână fără voia mea? Aramă avea aurul tău, iar monedele erau false !"

Dacă cel ce te împrumută îți este prieten, caută să nu-i pierzi prietenia! Dacă ți-e dușman, caută să nu cazi în mâinile dușmanului! Te împodobești pentru puțină vreme cu lucruri străine, dar mai târziu vei pierde și averea pe care o ai de la părinți. Ești sărac acum, dar ești liber! După ce te-ai împrumutat, nu numai că nu vei fi bogat, dar îți vei pierde și libertatea. Cel ce s-a împrumutat este rob celui ce l-a împrumutat; este rob mercenar, care face o slujba ce i se impune. Câinii se îmblânzesc când primesc hrana; cel ce dă cu împrumut se înfurie și mai mult când primește; nu încetează a lătra, ci cere tot mai mult. Dacă te juri, nu te crede; îți scotocește toată casa și-ți neguțătorește polițele. Dacă ieși din casă, te trage la el și te târăște; dacă te ascunzi înăuntru, stă în fața casei tale și-ți bate la ușă. Te face de rușine în fața soției, te insultă în fața prietenilor, te ia de gât în piață; rea întâlnire în timp de sărbătoare; îți face traiul netrai.

Dar poate că îmi spui:

• – Eram la mare strâmtorare şi nu aveam de unde face rost de bani.
• – Care ţi-e folosul că ai amânat cu o zi strâmtorarea ta? Că va veni peste tine iarăşi „sărăcia ca un bun alergător”[10], şi strâmtorarea va fi aceeaşi, ba şi cu adaos. Că împrumutul nu-i scăpare deplină de sărăcie, ci o mică amânare a greutăţilor pe care le ai. Să suferim astăzi greutăţile lipsei! Să nu le amânăm pe mâine, împrumutându-ne! Dacă nu te-ai împrumutat, eşti la fel de sărac şi astăzi, şi-n zilele următoare; dar dacă te-ai împrumutat, vei suferi şi mai cumplit, pentru că dobânzile îţi măresc sărăcia. Acum, nimeni nu te învinuieşte că eşti sărac, că răul acesta este fără voia ta; dar dacă ajungi să plăteşti dobânzi, toţi te vor mustra pentru nesocotinţa ta.

Să nu adăugăm, dar, din nesocotinţa noastră, un rău făcut cu voia noastră, pe lângă relele care vin peste noi fără voia noastră. Nebunie copilărească este să nu ne mărginim la cele ce avem, ci, întemeiaţi pe nădejdi nesigure, să ne expunem la o pagubă reală şi de neînlăturat. Da, de pe acum te gândeşti cu ce vei plăti datoria. Din banii pe care-i împrumuţi? Dar nu-ţi ajung să-ţi acoperi nevoile şi să plăteşti şi datoria. Dacă pui însă la socoteală şi dobânzile, de unde se vor înmulţi atât de mult banii, încât să-ţi uşureze şi nevoile, şi să-ţi acopere şi capitalul, iar, în afară de asta, să mai nască şi dobânzi? Îmi spui, poate, că nu vei da împrumutul din banii pe care i-ai luat. Dar, atunci, de unde? Să aşteptăm deci nădejdile acelea şi să nu ne repezim ca peştii la momeală. După cum aceia o dată cu hrană înghit şi undiţa, tot aşa şi noi, o dată cu banii împrumutaţi, suntem străpunşi şi de dobânzi. Sărăcia nu aduce ruşine. Pentru ce să ne adăugăm şi ocara adusă de datorii? Nimeni nu vindecă o rană cu altă rană, nici nu se vindecă răul cu rău, nici nu se alungă sărăcia cu dobânzi. Eşti bogat? Nu te împrumuta! Eşti sărac? Nu te împrumuta! Dacă eşti bogat, n-ai nevoie să te împrumuţi, iar, dacă n-ai nimic, nu vei avea cu ce să-ţi plăteşti împrumutul. Nu-ţi da viaţa ta pe mâna gândurilor ce ţi le vei face mai târziu, ca să nu fericeşti zilele când nu plăteai dobânzi. Într-o singură privinţă ne deosebim noi, cei săraci, de cei bogaţi: că suntem fără griji. Dormim si râdem de bogaţi că nu pot dormi; suntem fără de griji şi veseli, iar bogaţii sunt totdeauna încruntaţi şi plini de griji. Datornicul, la rândul lui, este şi sărac, şi plin de griji; noaptea îi e fără somn; şi tot fără somn îi este şi ziua; e plin de gânduri toată vremea. Socoteşte cât preţuieşte averea lui, cât casele cele luxoase ale altora, moşiile celor bogaţi, îmbrăcămintea celor pe care-i întâlneşte, tacâmurile şi vesela celor ce dau ospeţe. „De-ar fi acestea ale mele, îşi zice el, aş da atâta şi atâta, şi aş scăpa de camătă!” Aceste gânduri se înscăunează în inima lui şi noaptea, iar ziua e cuprins tot de astfel de gânduri. Dacă bate cineva la uşă, datornicul se ascunde sub pat. A intrat cineva în casă cu forţa, îi bate cu putere inima. Latră câinele? Îl trec sudorile, îl cuprinde nelinişte mare şi se uită de jur-împrejur unde să fugă. Când se apropie scadenţa, se îngrijeşte ce minciună să găsească, ce scuză să plăsmuiască pentru a amâna pe cămătar.

Nu te gândi numai cum te simţi când iei bani cu împrumut, ci şi ce vei simţi când ţi se va cere împrumutul înapoi! Pentru ce te înjugi cu o fiară care naşte dobânzi după dobânzi? Se spune că iepuroaicele în acelaşi timp şi nasc, şi hrănesc, şi zămislesc. La fel şi banii cămătarilor: în acelaşi timp şi sunt împrumutaţi, şi nasc, şi sporesc. Încă n-ai primit împrumutul în mâini, şi cămătarii îţi şi cer dobânda pentru luna aceea. Şi iarăşi banii aceştia împrumutaţi dau naştere la rândul lor unui alt rău, acela la altul, şi răul creşte la nesfârşit. De aceea, acest fel de lăcomie îşi merită numele ce-l are. Socot că se numeşte camătă din pricina relelor multe la care dă naştere. Altminteri, cum şi-ar fi putut lua o numire ca aceasta?[11] Sau poate se numeşte aşa din pricina durerilor si tristeţilor pe care le produce de obicei în sufletele celor ce se împrumută. Precum sunt durerile aceleia ce naşte, aşa este şi scadenţa pentru cel datornic. Camătă, la camătă! Rea odraslă din nişte părinţi răi. Cametele să se numească „pui de vipere”[12], pentru că ele sunt odraslele cametelor…împrumuturilor. Se spune că viperele când se nasc, mănâncă pântecele mamelor lor; şi cametele se nasc mâncând casele datornicilor. Seminţele cresc cu timpul, iar animalele tot cu timpul ajung la maturitate; dar camăta astăzi naşte, şi tot astăzi începe să nască. Animalele care nasc de timpuriu, de timpuriu încetează de a naşte; banii însă, care încep să se înmulţească de timpuriu, adaugă la nesfârşit ban lângă ban. Fiecare dintre cele ce cresc, când ajunge la mărimea ei proprie, se opreşte din creştere; dar argintul lacomilor, cu cât trece timpul, cu atât se înmulţeşte. Animalele, după ce transmit urmaşilor puterea de a naşte, încetează de a naşte; dar banii cămătarilor nasc şi după ce au născut alţi bani; fac de întineresc şi banii cei vechi. Să n-ajungi să ai de-a face cu această fiară nemaiauzită!

Uită-te la soare! E liber! Pentru ce-ţi expui libertatea vieţii tale? Nici un luptător cu pumnii nu se fereşte atâta de loviturile rivalului său, cât se fereşte datornicul de întâlnirile cu creditorul, ascunzându-şi capul după ziduri şi coloane.

Poate că cineva îmi va spune:

• – Cu ce-am să mă hrănesc?
• – Ai mâini, ai o meserie, munceşte cu ziua, intră slugă! Multe sunt mijloacele de trai, multe sunt prilejurile! Nu poţi munci că eşti neputincios? Cere de la cei ce au! E ruşinos cerşitul? Dar mai ruşinos este să fugi de cel care te-a împrumutat! Negreşit, nu spun asta ca să-ţi dau porunci, ci ca să-ţi arăt că toate sunt mai uşor de suportat decât împrumutul. Furnica poate să se hrănească fără să ceară şi fără să se împrumute, iar albina dăruieşte rămăşiţele hranei ei reginei, căreia natura nu i-a dat nici mâini, nici meserie. Tu însă, om, vieţuitoare care poate deprinde uşor orice meserie, tu nu găseşti, oare, dintre toate meseriile, una care să-ţi întreţină viaţa?

Totuşi nu vedem venind să se împrumute pe cei lipsiţi de cele de neapărată trebuinţă vieţii – că unii ca aceştia nici nu găsesc creditori -, ci se împrumută cei care fac cheltuieli mari, care fac lux inutil, care sunt robi plăcerilor femeieşti. Femeia spune: „Îmi trebuie rochie luxoasă şi bijuterii; copiilor mei le trebuie podoaba strălucită a hainelor; dar şi slugilor mele le trebuie îmbrăcăminte înflorată şi felurită; iar la masă, belşug!” Un bărbat care slujeşte femeii sale în unele ca acestea se duce la zaraf şi, înainte de a se folosi de banii împrumutaţi, schimbă un stăpân cu altul; şi schimbând mereu pe cei care-l împrumută, prin continuarea răului, nu-şi mai dă seama în ce încurcătură se găseşte. Şi după cum hidropicii nu-şi închipuie că sunt bolnavi, din pricina îngrăşării lor, tot aşa şi cel care se tot împrumută îşi închipuie că e bogat, pentru că mereu ia şi mereu dă, achitând împrumutul ajuns la scadenţă cu alt împrumut nou; şi astfel, prin continuarea împrumuturilor, câştigă încrederea creditorilor. Dar, după cum cei care se îmbolnăvesc de holeră varsă ce au mâncat mai înainte şi, dacă introduc o nouă mâncare înainte de a li se curăţi bine stomacul, o varsă iarăşi şi pe aceasta cu durere şi cu zguduituri, tot aşa şi aceştia, plătind camătă peste camătă, fac un al doilea împrumut înainte de a scăpa de împrumutul de mai înainte; pentru moment, se laudă cu banii altora, dar mai târziu îşi plâng propriii lor bani. O, pe câţi nu i-au pierdut banii străini! Câţi îmbogăţiţi, ca în vis, n-au căzut în pagube nespus de mari!

Mi se poate însă spune:

• – Mulţi s-au îmbogăţit din împrumuturi!
• – După părerea mea, mai mulţi s-au spânzurat. Tu îi vezi pe cei care s-au îmbogăţit, dar nu-i numeri pe cei care s-au spânzurat, care, nemaiputând îndura ruşinea faţă de creditori, au preferat moartea prin spânzurătoare decât o viaţă plină de ocară. Am văzut o privelişte jalnică: copii din oameni liberi duşi la vânzare în piaţă din pricina datoriilor părinţilor. N-ai bani ca să-i laşi copiilor ? Nu le lua şi libertatea! Un singur lucru păstrează-le: bunul libertăţii, averea pe care ai moştenit-o tu de la părinţi! Nimeni niciodată n-a fost dat în judecată pentru că tatăl lui a fost sărac; datoria părintească însă duce la închisoare. Nu lăsa un zapis care să fie un blestem părintesc pentru copiii şi nepoţii tăi.

Ascultaţi, bogaţilor, ce sfaturi dau săracilor din pricina neomeniei voastre! Să rabde mai bine săracul greutăţile vieţii decât să primească nenorocirile care vin de pe urma dobânzilor. Dar ce nevoie ar mai fi de cuvintele acestea, dacă aţi asculta de Domnul?

• – Care este sfatul pe care îl dă Domnul?
• – Să daţi cu împrumut acelora de la care nu nădăjduiţi să luaţi înapoi![13]

Poate însă mă va întreba cineva:

• – Dar ce fel de împrumut este acela care nu-i legat cu nădejdea restituirii împrumutului?
• – Înţelege puterea spuselor Domnului şi vei admira iubirea de oameni a legiuitorului! Când vrei să dai săracului pentru Domnul, datul este şi dar, şi împrumut; este dar, din pricina că nu mai nădăjduieşti să ţi se dea înapoi; este împrumut, din pricina marii dărnicii a Stăpânului, Care îţi va plăti datoria în locul săracului; Dumnezeu, primind prin sărac puţin, îţi va da mult. „Cel care miluieşte pe sărac împrumută pe Dumnezeu.”[14]. Nu vrei, oare, să ai pe Stăpânul universului girant că-ţi vei primi înapoi banii împrumutaţi? Dacă vreunul dintre bogaţii oraşului ţi-ar mărturisi că va plăti pentru alţii împrumutul, nu-i vei primi, oare, girul? Iar pe Dumnezeu nu-L vei primi girant al săracilor? Dă arginţii care-ţi stau degeaba; nu-i îngreuna cu adaosuri şi vei avea bine şi de la Dumnezeu, şi de la sărac! Tu vei avea siguranţa că nu-ţi pierzi banii, pentru că îi păzeşte Dumnezeu, iar săracul va avea câştig din folosirea lor. Iar dacă doreşti şi adaos, atunci mulţumeşte-te cu cele de la Domnul. El îţi va da, în locul săracilor, şi împrumutul, şi dobânda. Aşteaptă cele ale iubirii de oameni de la Cel care este cu adevărat iubitor de oameni. Da, dobânzile pe care le iei de la săraci sunt culmea neomeniei. Îţi faci câştig din nenorociri, scoţi bani din lacrimi, spânzuri pe cel gol, loveşti pe cel înfometat; milă deloc; nici un gând că este om ca şi tine acela ce suferă. Şi mai numeşti şi fapte de omenie câştigurile ce le ai din unele ca acestea! Vai de cei ce spun ca „amarul este dulce, şi dulcele amar”[15] şi de cei ce spun că ura de oameni este iubire de oameni. Nu erau ca acestea nici ghicitorile pe care Samson le punea oaspeţilor săi: „Din cel ce mănâncă a ieşit mâncarea, iar din cel tare a ieşit dulceaţa”[16]; iar din cel ce urăşte pe oameni a ieşit iubirea de oameni! „Nu culeg din spini struguri, nici din ciulini, smochine”[17], nici din camătă, iubire de oameni. „Tot pomul rău face roade rele.[18]” Cei care iau camătă sută la sută, cei care iau zece la sută sunt înfricoşători chiar atunci când li se aude numele; iar cei care cer lunar dobândă sunt ca demonii care-i mână pe somnambuli; se năpustesc asupra săracilor la soroacele lunii. Datul cu camătă este rău şi pentru cel care dă, şi pentru cel ce ia; unuia îi aduce paguba în bani, altuia, paguba în suflet. Plugarul, când culege spicul, nu mai caută iarăşi sămânţa la rădăcina spicului; tu însă culegi şi roadele, şi nu renunţi nici la capital. Semeni, fără să ai pământ; seceri, fără să fi semănat. Nu ştii pentru cine aduni, dar îţi stă în faţă cel ce plânge din pricina cametei. Este necunoscut cel care are să se bucure de averea ta adunată din camătă. Este nelămurit dacă nu vei lăsa cumva altora bucuria bogăţiei tale, iar ţie îţi aduni numai răul nedreptăţii tale.

Aşadar, „să nu-ţi întorci faţa de la cel care voieşte să se împrumute de la tine” [19] şi să nu dai argintul tău cu camătă, pentru ca, fiind învăţat din Vechiul şi Noul Testament cele ce-ţi sunt de folos, să pleci cu bună nădejde la Domnul, ca acolo să primeşti dobânzile faptelor tale bune, în Hristos Iisus, Domnul nostru, a Căruia e slava şi puterea, în vecii vecilor. Amin.

1) Iez.,22, 12 

2) Deut.,23,20.

3) Ier., 9, 6.

4) Ps., 54,11.

5) Ps., 14,5.

6) Matei, 5, 42.

7) Pilde, 29, 13.

8) Pilde 5, 15

9) Pilde, 23, 26.

10) Pilde, 24, 34.

11) In limba greaca cuvantul lacomie inseamna si camata, si nastere.

12) Matei, 23, 33.

13) Luca, 6, 34.

14) Pilde, 19, 17.

15) Isaia, 5, 20.

16) Jud, 14, 14.

17) Matei, 7,16.

18) Matei, 7,17.

19) Matei, 5,42.

| Sfântul Vasile cel Mare Scrieri. Partea I Omilia a II-a la o parte din Psalmul XIV, pag. 214-221, Editura Institutului Biblic si de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1986

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5