O PILDĂ PENTRU TRUP SI SUFLET...
Un om de neam bun a sădit o vie şi a îngrădit-o cu gard. Şi, ducându-se
la casa tatălui său, a zis: „Pe cine voi pune străjer la roadele mele?
Pentru că de voi lăsa aici dintre ai mei, îmi vor pierde osteneala mea.
Însă de voi pune lângă poartă un orb şi un olog, de va voi cineva din
vrăjmaşi să-mi fure roadele, orbul va auzi, iar ologul va vedea. Iar
dacă din aceştia doi ar voi vreunul să fure, ologul nu poate să meargă,
iar orbul, de va merge, nevăzând în prăpastie va pieri.” Aşa a făcut, a
pus un olog şi un orb la poartă ca să păzească şi a plecat.
După ce
au şezut ei la poartă mai multă vreme, a zis orbul ologului: „Oare ce
este mirosul acesta bun ce ne învăluie aici la poartă?” Ologul, a
răspuns: „Multe bunătăţi ale stăpânului nostru sunt înăuntru, cărora
negrăit le este aşa gustul ca şi mirosul. Dar, de vreme ce mai înţelept
este stăpânul decât noi, pentru aceea te-a pus pe tine, orb, iar pe
mine, olog, ca să nu putem nicidecum merge la acele bunătăţi şi să ne
săturăm”. Atunci orbul a răspuns ologului, zicând: „Pentru ce nu mi-ai
spus mie mai înaite de aceasta, ca să le luăm mai repede? Pentru că,
chiar de sunt eu orb, picioare am şi puternic sunt îndestul ca să te
port pe tine. Ia coşul şi te pune în spatele meu şi eu te voi duce pe
tine, iar tu să-mi arăţi calea şi vom culege toate bunătăţile stăpânului
nostru. Iar când va veni stăpânul nostru vom ascunde faţă de dânsul
lucrul acesta, căci de mă va întreba pe mine, voi zice: „Tu ştii Doamne,
că sunt orb.” Sau de te va întreba pe tine, tu ai să zici: „Tu ştii,
Doamne, că sunt olog.” Şi aşa ne vom arăta mai înţelepţi decât stăpânul
nostru”. Deci, urcându-se ologul în spatele orbului şi mergând ei au
cules tot rodul stăpânului. Iar, după o vreme, a venit Stăpânul şi
văzând via furată, a poruncit să-l aducă pe orb şi i-a zis: „Au nu te-am
făcut pe tine bun străjer la via mea, pentru ce ai furat-o?” A răspuns
orbul: „Stăpâne, tu ştii că eu sunt orb, că de-aş fi voit s-o fur, nu
văd ca să pot merge, aşa că o fi furat-o ologul, nu eu.” Atunci a
poruncit stăpânul ca să fie păzit orbul până ce va chema pe olog.
Chemând pe olog l-a cercetat şi pe acesta. Şi ologul a tăgăduit zicând
că de-ar fi dorit s-o fure nu putea pentru că era olog şi nu putea
merge. Atunci stăpânul i-a aruncat pe amândoi, la un loc, în închisoare.
Acolo, au început ei să se învinovăţească pentru fapta lor. Ologul,
zicea: „Orbule, de nu m-ai fi purtat tu pe mine în spate, eu nu aş fi
putut merge şi nu aş fi furat, de vreme ce sunt olog.” Iar orbul zicea:
„Ologule, de nu mi-ai fi arătat tu mie drumul, nu aş fi mers eu acolo ca
să fur!” Atunci stăpânul, şezând la judecată, i-a judecat şi le-a zis:
„Precum aţi furat, aşa să şedeţi, să şadă ologul pe orb” şi a poruncit
apoi să-i bată fără de nici o milă.
Tâlcuire:
Omul cel de
neam bun (stăpânul) este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Via este
pământul şi lumea aceasta. Gardul, sunt Legile sau poruncile lui
Dumnezeu. Slugile cele cu Dânsul sunt Îngerii. Cel olog, este trupul
omenesc; cel orb, este sufletul omenesc. Iar pentru că i-a pus străjeri
la poartă, înseamnă că a dat omului stăpânire peste toate cele
pământeşti şi, călcând omul poruncile lui Dumnezeu, pentru aceea s-a
osândit. Până la osânda cea veşnică ce va veni la Judecata Obştească,
trupul şi sufletul vor sta în aşteptare în locuri diferite. Doar
sufletul este osândit vremelnic până la a Doua Venire a Mântuitorului.
O PILDĂ PENTRU TRUP SI SUFLET...
Un om de neam bun a sădit o vie şi a îngrădit-o cu gard. Şi, ducându-se
la casa tatălui său, a zis: „Pe cine voi pune străjer la roadele mele?
Pentru că de voi lăsa aici dintre ai mei, îmi vor pierde osteneala mea.
Însă de voi pune lângă poartă un orb şi un olog, de va voi cineva din
vrăjmaşi să-mi fure roadele, orbul va auzi, iar ologul va vedea. Iar
dacă din aceştia doi ar voi vreunul să fure, ologul nu poate să meargă,
iar orbul, de va merge, nevăzând în prăpastie va pieri.” Aşa a făcut, a
pus un olog şi un orb la poartă ca să păzească şi a plecat.
După ce
au şezut ei la poartă mai multă vreme, a zis orbul ologului: „Oare ce
este mirosul acesta bun ce ne învăluie aici la poartă?” Ologul, a
răspuns: „Multe bunătăţi ale stăpânului nostru sunt înăuntru, cărora
negrăit le este aşa gustul ca şi mirosul. Dar, de vreme ce mai înţelept
este stăpânul decât noi, pentru aceea te-a pus pe tine, orb, iar pe
mine, olog, ca să nu putem nicidecum merge la acele bunătăţi şi să ne
săturăm”. Atunci orbul a răspuns ologului, zicând: „Pentru ce nu mi-ai
spus mie mai înaite de aceasta, ca să le luăm mai repede? Pentru că,
chiar de sunt eu orb, picioare am şi puternic sunt îndestul ca să te
port pe tine. Ia coşul şi te pune în spatele meu şi eu te voi duce pe
tine, iar tu să-mi arăţi calea şi vom culege toate bunătăţile stăpânului
nostru. Iar când va veni stăpânul nostru vom ascunde faţă de dânsul
lucrul acesta, căci de mă va întreba pe mine, voi zice: „Tu ştii Doamne,
că sunt orb.” Sau de te va întreba pe tine, tu ai să zici: „Tu ştii,
Doamne, că sunt olog.” Şi aşa ne vom arăta mai înţelepţi decât stăpânul
nostru”. Deci, urcându-se ologul în spatele orbului şi mergând ei au
cules tot rodul stăpânului. Iar, după o vreme, a venit Stăpânul şi
văzând via furată, a poruncit să-l aducă pe orb şi i-a zis: „Au nu te-am
făcut pe tine bun străjer la via mea, pentru ce ai furat-o?” A răspuns
orbul: „Stăpâne, tu ştii că eu sunt orb, că de-aş fi voit s-o fur, nu
văd ca să pot merge, aşa că o fi furat-o ologul, nu eu.” Atunci a
poruncit stăpânul ca să fie păzit orbul până ce va chema pe olog.
Chemând pe olog l-a cercetat şi pe acesta. Şi ologul a tăgăduit zicând
că de-ar fi dorit s-o fure nu putea pentru că era olog şi nu putea
merge. Atunci stăpânul i-a aruncat pe amândoi, la un loc, în închisoare.
Acolo, au început ei să se învinovăţească pentru fapta lor. Ologul,
zicea: „Orbule, de nu m-ai fi purtat tu pe mine în spate, eu nu aş fi
putut merge şi nu aş fi furat, de vreme ce sunt olog.” Iar orbul zicea:
„Ologule, de nu mi-ai fi arătat tu mie drumul, nu aş fi mers eu acolo ca
să fur!” Atunci stăpânul, şezând la judecată, i-a judecat şi le-a zis:
„Precum aţi furat, aşa să şedeţi, să şadă ologul pe orb” şi a poruncit
apoi să-i bată fără de nici o milă.
Tâlcuire:
Omul cel de
neam bun (stăpânul) este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Via este
pământul şi lumea aceasta. Gardul, sunt Legile sau poruncile lui
Dumnezeu. Slugile cele cu Dânsul sunt Îngerii. Cel olog, este trupul
omenesc; cel orb, este sufletul omenesc. Iar pentru că i-a pus străjeri
la poartă, înseamnă că a dat omului stăpânire peste toate cele
pământeşti şi, călcând omul poruncile lui Dumnezeu, pentru aceea s-a
osândit. Până la osânda cea veşnică ce va veni la Judecata Obştească,
trupul şi sufletul vor sta în aşteptare în locuri diferite. Doar
sufletul este osândit vremelnic până la a Doua Venire a Mântuitorului.
(Pr. Ilarion Argatu, "Pilde si intamplari adevarate",pag.25)